ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 280/2016

Decizia nr. 280/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, secții la data de 16 iulie 2013, reclamanta SC A. SA a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 359 din 02 iulie 2013, emisă de pârâtul B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în principal, să dispună anularea mai sus-amintitei decizii și exonerarea subscrisei de la plata amenzii in cuantum de 10.000 lei, iar, în subsidiar, sa constate ca sancțiunea aplicată de pârâtul B. este disproporționată față de gravitatea faptei reținute și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a somației publice.

Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 526 din data de 14 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul B.

S-a anulat în parte Decizia nr. 359 din 02 iulie 2013 emisă de pârât în sensul că s-a înlocuit sancțiunea amenzii în cuantum de 10.000 lei cu sancțiunea somației publice.

Recursul;

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs în esență pârâtul B. a arătat următoarele:

- Recurenta critică sentința pronunțată pentru motivul de casare prevăzut la alin. (8) al art. 488 C. proc. civ., respectiv hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În fapt, prin Decizia nr. 359 din 02 iulie 2013, intimata-reclamantă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor invocate, publicitatea televizată și teleshoppingul trebuie să fie ușor de identificat și trebuie să fie separate de conținutul editorial. Fără a aduce atingere utilizării de noi tehnici publicitare, se asigură o separare prin mijloace optice și/sau acustice și/sau spațiale între publicitatea televizată, teleshopping și, respectiv, celelalte părți ale programelor.

În sarcina intimatei-reclamante s-a stabilit faptul că, postul de televiziune deținut de aceasta, C., a difuzat în ziua de 21 iunie 2013, în cadrul emisiunii „x", un material înregistrat în care d-na D. a vorbit despre campania x". În declarația sa, d-na D. a afirmat că este implicată într-un proiect organizat de x care se numește „y", proiect în care se vorbește despre importanța micului dejun și a mișcării.

Această înregistrare a fost difuzată în cadrul unei discuții din studio între prezentatorul E. și medicul nutriționist, F. Tema dialogului dintre cei doi a fost importanța micului dejun atât pentru copii cât și pentru adulți, făcându-se referiri la beneficiile sandwich-ului cu grăsimi sănătoase sau cu margarina tartinabilă, ce conține Omega 3 și Omega 6.

Analizând conținutul emisiunii menționate, s-a constatat că radiodifuzorul a încălcat prevederile privind regimul juridic al publicității în cadrul serviciilor de programe.

Astfel, s-a considerat că, prin difuzarea materialului înregistrat, în care d-na D. a declarat că este implicată într-un proiect organizat de x, material încadrat cu marcajul "P", radiodifuzorul nu a respectat condițiile de difuzare a publicității, în sensul că materialul difuzat de radiodifuzor ca fiind publicitate, nu a fost separat prin mijloace optice și/sau acustice de programul audiovizual difuzat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea audiovizualului.

Potrivit dispozițiilor invocate: publicitatea televizată și teleshoppingul trebuie să fie ușor de identificat și trebuie să fie separate de conținutul editorial. Fără a aduce atingere utilizării de noi tehnici publicitare, se asigură o separare prin mijloace optice și/sau acustice și/sau spațiale între publicitatea televizată, teleshopping și, respectiv, celelalte părți ale programelor.

Încadrând acest material audiovizual cu marcajul "P", în condițiile prevăzute de art. 106 din Codul audiovizualului, această producție ar fi trebuit să reprezinte o telepromovare, în sensul semnificației prevăzute la art. 1 pct. 22 din Legea audiovizualului, și să fi fost realizată de către prezentatorii emisiunii.

Potrivit art. 1 pct. 22 din Legea audiovizualului, telepromovarea reprezintă o formă de publicitate realizată prin inserarea în programe a unor secvențe dedicate promovării, de către prezentatorii programelor, a unuia sau a mai multor produse ori servicii, secvențele fiind separate de celelalte părți ale programului prin mijloace optice și/sau acustice.

Astfel, instanța de fond a apreciat ca fiind corectă constatarea B. privind existența faptei reținute în sarcina intimatei-reclamante, însă a considerat că dozarea sancțiunii ar fi fost disproporționată raportat la gravitatea faptei reținute în sarcina intimatei-reclamante și efectele acesteia, considerându-le minore.

- Instanța fondului a reținut în mod greșit în considerentele sentinței privind „importanța mișcării și a micului dejun" că sancțiunea a fost aplicată intimatei-reclamante nu pentru promovarea mișcării și a micului dejun ci a produsului alimentar, margarina „x", produs care nu condiționează existența mișcării și a micului dejun.

În privința duratei spotului analizat în decizia de sancționare, recurentul precizează faptul că în contractele de publicitate încheiate între radiodifuzor și agentul publicitar, durata luată în calcul la evaluarea sumei stabilite în contract, ca și criteriu de evaluare, este măsurată în secunde.

De asemenea, trebuie să se ia în calcul faptul că radiodifuzorul sancționat, aparținând intimatei-reclamante, este al doilea post ca audiență la nivel național, astfel încât prezentarea spotului respectiv a avut un impact major asupra publicului telespectator.

În individualizarea sancțiunii, s-a ținut cont nu doar de gravitatea faptei și de efectele acesteia, ci și de faptul că intimata-reclamantă mai fusese sancționată pentru încălcarea acelorași prevederi legale, cuprinse în cap. 3 din Legea audiovizualului - „Comunicări comerciale audiovizuale", prin Decizia nr. 66 din 31 ianuarie 2013 cu amendă în cuantum de 10.000 lei.

Astfel, încălcând în mai puțin de 5 luni aceleași prevederi legale, nu a fost posibilă sancționarea reclamantei cu somație publică de intrare în legalitate, dispunându-se amendarea acesteia cu 10.000 lei, amenda minimă pentru fapta reținută în sarcina acesteia.

Se consideră că instanța de fond nu a ținut cont de criteriile de individualizare pe care Consiliul le are în vedere la aplicarea sancțiunilor, stabilind alte norme decât cele prevăzute de legislația audiovizuală.

Apărările intimatei - reclamante SC A. SA;

Intimata - reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Considerentele și soluția instanței de recurs;

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată.

În fapt, prin Decizia B. nr. 350 din 2 iulie 201 radiodifuzorul SC A. SA, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 10.000 de lei pentru încălcarea prevederilor apt. 27 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare.

„B. a sancționat postul de televiziune C. cu amendă de 10.000 de lei, întrucât, în cadrul emisiunii „x", a difuzat un material audiovizual încadrat cu marcajul P, cu nerespectarea normelor privind regimul juridic al publicității, publicitate care trebuie să fie ușor de identificat și să fie separată de conținutul editorial, prin mijloace optice și acustice, astfel cum prevăd dispozițiile art. 27 din Legea audiovizualului."

Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) din legea audiovizualului publicitatea televizată și teleshoppingul trebuie să fie ușor de identificat și trebuie să fie separate de conținutul editorial. Fără a aduce atingere utilizării de noi tehnici publicitare, se asigură o separare prin mijloace optice și/sau acustice și/sau spațiale între publicitatea televizată, teleshopping și, respectiv, celelalte părți ale programelor.

Potrivit art. 1 pct. 22 din Legea audiovizualului telepromovarea reprezintă o formă de publicitate realizată prin inserarea în programe a unor secvențe dedicate promovării, de către prezentatorii programelor, a unuia sau a mai multor produse ori servicii, secvențele fiind separate de celelalte părți ale programului prin mijloace optice și/sau acustice.

Din dispozițiile legale prezentate mai sus rezultă că pentru telepromovare trebuie utilizate mijloace optice și/sau acustice astfel încât secvențele dedicate promovării să fie ușor de identificat, să fie separate în mod clar de celelalte părți ale programului.

În situația dată în speță din urmărirea materialului înregistrat depus pe CD la dosar se observă că deși materialul a purtat un marcaj „P” - nu se poate identifica vreo separare între emisiunea care era difuzată și forma de publicitate la „x”, d-na D. neparticipând la emisiunea „x” nici ca prezentator, nici ca invitat, aceasta promovând o formă de publicitate televizată care trebuie să respecte condițiile prevăzute de art. 27 din legea audiovizualului.

- În mod greșit, instanța de fond a apreciat că nu ar fi vorba despre o telepromovare ci de un mesaj al unei terțe persoane, fără a încadra situația prezentată în fapt și în drept.

- De asemenea, în mod eronat a analizat și a apreciat instanța de fond că efectele faptei sancționate de B. sunt minime, că mesajul publicității vizează importanța mișcării și a micului dejun, fără a se preciza dacă s-au respectat condițiile de difuzare a publicității în conformitate cu prevederile art. 27 din legea audiovizualului.

- În ceea ce privește individualizarea sancțiunii amenzii în cuantum de 10.000 lei și înlocuirea acesteia cu somația publică ca petit subsidiar.

Se reține că pentru încălcarea prevederilor art. 27 din Legea audiovizualului, potrivit art. 90 alin. (3) fapta se sancționează cu amendă cuprinsă între 10.000 și 200.000 lei, reclamanta fiind sancționată cu minimul amenzii.

Înalta Curte constată că este pertinentă argumentația recurentei în sensul că nu se putea dispune sancționarea sau somația publică de intrare în legalitate deoarece reclamanta a mai fost sancționată în mai puțin de 5 luni pentru încălcarea prevederilor privind regimul publicității, în concret reclamanta fiind sancționată cu amendă de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 prin Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 66 din 31 ianuarie 2013.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

Constatând că B. a aplicat în mod legal sancțiunea, că difuzarea oricărei informații către public trebuie să se facă în mod obiectiv și corect, cu respectarea principiilor care guvernează o comunicare comercială audiovizuală.

Înalta Curte va admite recursul în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 526 din 14 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge acțiunea, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2016.