ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1249/2016

Decizia nr. 1249/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 08 decembrie 2015,

reclamanta A. a chemat în judecată - în calitate de autorități publice, pârâtele SC B. SA, Primăria Municipiului București - C. și D. sector 1, precum și pe funcționarii publici din SC B. SA, E. și F., solicitând obligarea autorităților administrative, să anuleze actele administrative constând în contractul de închiriere din 2000, actul adițional de vânzare - cumpărare a balconului de la scară, actul de vânzare-cumpărare a pivniței către familia G. de la parter, cu obligarea la plata de despăgubiri materiale și morale în sumă de 500.000 euro.

Prin Încheierea nr. 74/F din 10 decembrie 2015, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declinat competența funcțională de soluționare a cauzei în favoarea secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că, în conformitate cu principiul disponibilității și prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată - respectiv anularea unor acte calificate de parte ca fiind administrative, recunoașterea dreptului pretins în raport cu autoritățile publice pârâte și repararea pagubelor cauzate de către funcționarii publici ai acestor autorități, prin modul defectuos de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, precum și la temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv dispozițiile Legii nr. 554/2004, secția civilă este necompetentă funcțional să soluționeze prezentul litigiu, motiv pentru care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrative și fiscal, a Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București sub nr. x/2/2015* la data de 25 ianuarie 2016.

Prin Încheierea din data de 10 februarie 2016, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a apreciat că instanța competentă să judece prezenta cauză este secția a III-a civilă, motiv pentru care a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea acestei instanțe.

Pentru a da această soluție, instanța de contencios administrativ și fiscal, a apreciat, în esență, că, cererea de chemare în judecată a reclamantei nu este însoțită de nici un act doveditor la ceea ce se solicită, instanța declinând judecarea cauzei fără a face aplicarea în cauză a art. 22 N.C.P.C.

De asemenea, a mai constatat instanța de contencios administrativ și fiscal, că, în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 130 și art. 131 N.C.P.C., problema competenței judecându-se în lipsa părților, care nici nu au fost citate pentru primul termen 10 decembrie 2015, când s-a dispus și declinarea judecării cauzei.

Totodată, a mai constatat instanța de contencios administrativ că, în cauză, reclamanta a solicitat anularea unui contract de închiriere, anularea unui act de vânzare cumpărare, obligarea pârâtului la despăgubiri, precum și repunerea în drepturile locative iar în legislație există legi speciale, mai ales în materia proprietății, care prevăd că actele administrative emise în baza lor sunt supuse controlului judecătoresc al instanțelor de drept comun.

Pentru acestea, constatând ivit conflict negativ de competență, secția de contencios administrativ și fiscal,

în baza art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea acestuia.

Studiind actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, deși principiul disponibilității guvernează procesul civil, în aceeași măsură, legiuitorul, prin art. 22 C. proc. civ., referitor la rolul judecătorului în aflarea adevărului, a dorit să evite tocmai interpretarea eronată a obiectului litigiului dedus judecății, sau calificarea juridică a actelor și faptelor, în situația în care părțile le-au dat o altă denumire, obligându-l pe judecător să pună în discuția părților calificarea juridică exactă; tot judecătorul fiind cel ce dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Astfel Înalta Curte, analizând doar cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamantă, personal, (deoarece la dosar nu au mai fost depuse alte documente în susținerea acesteia și nici instanța inițial învestită cu soluționarea sa, în baza principiului rolului activ al instanței în aflarea adevărului, nu a considerat necesară depunerea actelor a căror anulare se solicită) constată că, în cuprinsul acesteia, se solicită, în esență, următoarele:

- anularea contractului de închiriere din 2000 al cărui titular este H.;

- anularea actului adițional la contractual de vânzare - cumpărare a balconului de la scară, spațiu comun și indivizibil;

- anularea actului de vânzare - cumpărare a pivniței către G., imobil aflat la parter, precum și;

- obligarea pârâților SC B. SA, D. sector 1, Primăria Municipiului București - C. și E., respectiv F. - funcționare, în cadrul SC B. SA, la plata despăgubirilor materiale și morale în cuantum de 500.000 euro și la plata cheltuielilor de judecată, precum și;

- repunerea în drepturile locative.

Reglementând obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8 alin. (2) și (3), că instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ, având în vedere regula după care, în astfel de situații, principiul libertății contractuale este subordonat principiului priorității interesului public.

Contractul administrativ nu este definit de acest act normativ, legiuitorul limitându-se să asimileze, prin art. 2 lit. c), teza a II-a, actelor administrative în sensul acestei legi, anumite contracte încheiate de autoritățile publice în funcție de obiectul lor, respectiv a celor ce privesc punerea în valoare a bunurilor proprietate publică (realizată, de regulă, prin contracte de concesiune, de închiriere sau de administrare a unor bunuri publice), executarea lucrărilor de interes public (ex. parteneriat public - privat pentru concesiunea de lucrări), prestarea serviciilor publice (concesiune, delegare de gestiune), achizițiile publice, precum și alte categorii de contracte administrative care pot fi expres prevăzute prin legi speciale.

În speță, raportat la obiectul său, contractul de închiriere din 2000, al cărui titular este H., actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare a balconului de la scară; respectiv actul de vânzare-cumpărare a pivniței, al cărui titular este G., nu se circumscriu sferei contractelor cărora le sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (2), coroborate cu art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, pentru a atrage competența instanței specializate de contencios administrativ, fiind acte de natură civilă.

Pe de altă parte, nici dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în prezenta cauză, Înalta Curte, apreciind că actele a cărora anulare se solicită prin cererea de chemare în judecată nu sunt susceptibile de a fi atacate în contencios administrativ, competența de soluționare a controlului de legalitate a acestora fiind dată de temeiul juridic în baza cărora au fost încheiate actele ce fac obiectul litigiului.

Totodată, nu toate actele întocmite de autoritățile publice chemate în judecată - SC B. SA, D. sector 1, respectiv Primăria Municipiului București - C. - sunt acte administrative tipice sau asimilate, în înțelesul legii contenciosului administrativ, pentru a fi incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. invocă încălcarea drepturilor chiriașului, prin vânzarea abuzivă a spațiilor comune, astfel cum sunt reglementate de Legea locuinței nr. 114/1996. Astfel cum a constatat și instanța de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel București, reclamanta a solicitat anularea unui contract de închiriere, anularea unui act de vânzare-cumpărare, obligarea pârâților la despăgubiri și repunerea în drepturile locative iar legiuitorul a adoptat legi speciale, mai ales în materia proprietății, ce prevăd că actele administrative emise în baza acelor legi sunt supuse controlului judecătoresc al instanțelor de drept comun.

Mai mult decât atât, în speță pârâtele SC B. SA, D. sector 1 și Primăria Municipiului București - C., ca autorități publice, nu au emis acte administrative care să fie contestate pe calea contenciosului administrativ, acestea fiind emise în baza prevederilor Legii nr. 114/1996; controlul de legalitate al acestora fiind exercitat de instanțele de drept comun; natura litigiului fiind civilă.

Este adevărat că reclamanta a invocat, ca și temei de drept, dispozițiile art. 1, art. 2 lit. a), e), i), h), n), și m) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, însă calificarea juridică a actelor trebuie să fie în corelație cu cea a faptelor expuse, cu obiectul litigiului; judecătorul nefiind ținut de textul legal invocat; el fiind obligat, în baza principiului rolului activ prevăzut de art. 22 C. proc. civ. să aplice dispoziția legală incidentă situației de fapt fundamentată juridic de către parte.

Față de toate aceste considerente, având în vedere că natura juridică a actelor a căror anulare se solicită prin cererea de chemare în judecată - contract de închiriere, act adițional la contract de vânzare-cumpărare, respectiv contract de vânzare-cumpărare - este de drept civil, rezultă că, în cauză competența de soluționare a cauzei revine instanței civile.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, din cadrul Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții SC B. SA, D. sector 1, Primăria Municipiului București prin C., F. și E., în favoarea secției a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, din cadrul Curții de Apel București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2016.