ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2262/2016

HOTĂRÂRE

17.11.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2262/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2262/2016

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1958 din 16 decembrie 2015, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă,

respingând, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat invocată prin întâmpinare de către pârâta A. Drăgășani, a respins contestația formulată de reclamanta B., cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată de 1.500 RON, către pârâtă.

Împotriva sentinței, a formulat apel reclamanta B.,

iar prin decizia nr. 1262 din 18 mai 2016 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, a fost admis, și în consecință, a fost schimbată sentința, în sensul admiterii contestației formulată de reclamanta B., în sensul desființării dispoziției nr. 1/2015 emisă de pârâta A. Drăgășani și obligarea acesteia din urmă, să propună de îndată acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, pentru diferența de valoare a imobilelor construcții și teren, față de prețul plătit, la momentul pierderii proprietății.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a formulat recurs pârâta A. Drăgășani

considerând hotărârea atacată ca fiind nelegală, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă în termenul legal, intimata reclamantă B. a invocat excepția inadmisibilității recursului, motivat de faptul că decizia curții de apel este dată fără drept de recurs.

Recurenta pârâtă A. a depus peste termenul procedural, la data de 20 octombrie 2016, răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției de inadmisibilitate a recursului.

Prin rezoluția din 23 august 2016 a fost dispusă întocmirea raportului asupra admisibilității, în principiu, a recursului, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Completul de filtru CC11, la data de 21 octombrie 2016, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctul de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.; comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor din dosarul de recurs.

Constatându-se încheiată procedura de filtrare, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 17 noiembrie 2016, fără citarea părților.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă contestația formulată de reclamanta B. împotriva dispoziției nr. 1/2015 emisă de A. Drăgășani, prin care a fost respinsă notificarea nr. 161/2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către autoarea sa C., cu privire la restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri echivalente pentru terenul în suprafață de 540 m.p. și două case aflate pe acesta, situat în Drăgășani.

Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, în art. 26 alin. (3) teza a II - a, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, prevede că "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.

Reiese deci, că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2001, hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingerea notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului de competența curții de apel.

De asemenea, dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare, în primă instanță, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie 2010.

Or, în cauză hotărârea tribunalului a fost pronunțată ulterior acestei date, respectiv la 16 decembrie 2015. Prin urmare, prezentei cauze, îi sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma modificată de Legea nr. 202/2010.

În cauză, sunt însă incidente și dispozițiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr. 10/2001, și care prevăd că „Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă expresie similară."

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului în scopul degrevării instanței supreme de soluționarea acestor cauze.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând ca mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Este de reținut că modul de determinare a căilor de atac prin legea procesual - civilă, corespunzător principiului statuat prin art. 129 din Constituția României, același pentru persoane aflate în situații identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din Legea fundamentală, respectiv a celor privind liberul acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil reglementate prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că decizia nr. 1262 din 18 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în acest dosar, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul.

În aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., obligă pe recurenta A. Drăgășani la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000 RON către intimata B. cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, dovada cheltuielilor de judecată, efectuată în conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civ. aflându-se la dosar recurs.