ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1671/2019

Ședința publică din data de 8 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgășani la 30 mai 2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. I.P.U.R.L., i-a chemat în judecată pe pârâții C., D., Municipiul Drăgășani, Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar de pe lângă Orașul Drăgășani și Comisia Județeană de Aplicare a Legii Fondului Funciar Vâlcea, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997 și art. 1349 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 182 din 28 ianuarie 2016, Judecătoria Drăgășani a admis în parte cererea formulată de A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. I.P.U.R.L. și i-a obligat pe pârâții C. și D. la plata, în solidar, către reclamantă a sumei de 12.476 RON, cu titlu de despăgubiri și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 625 RON.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâții C. și D..

Prin decizia civilă nr. 1026/2017 din 19 octombrie 2017, Tribunalul Vâlcea a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. I.P.U.R.L. și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că i-a obligat pe pârâții C. și D. la plata sumei de 59.300 RON, cu titlu de despăgubiri și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.250 RON; a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-pârâți C. și D. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva deciziei instanței de apel, C. și D. au formulat cerere de revizuire.

Prin decizia civilă nr. 186/A din 15 februarie 2018, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuenții C. și D. împotriva deciziei instanței de apel și i-a obligat pe revizuenți la plata către intimata B. I.P.U.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Împotriva deciziei instanței de revizuire, C. și D. au declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 169/2018 din 14 septembrie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a pronunțat decizia nr. 4165 din 4 decembrie 2018, prin care a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă sub nr. x/2017*.

Prin încheierea din 19 martie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a scos cauza de pe rolul său și a înaintat-o secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a aceleiași curți de apel.

Pentru a hotărî astfel, secția I civilă a reținut că una dintre părți are calitatea de profesionist, iar obiectul litigiului are legătură cu actele îndeplinite în exercitarea activității sale profesionale, pentru prezervarea patrimoniului său, cererea fiind formulată lichidatorul judiciar.

Aceeași secție a reținut că procesul a fost declanșat ulterior datei de 15 martie 2016, motiv pentru care a constatat că acesta a fost repartizat în mod greșit secției I Civile, față de Hotărârea nr. 5 din 10 martie 2016 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Pitești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitești sub nr. x/2017**.

Prin decizia nr. 847/R-CONT din 12 iunie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I Civile a aceleiași curți de apel; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între cele două secții și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, secția a II-a civilă a constatat că părțile în litigiu sunt un practician în insolvență, care acționează pentru întregirea masei active a debitorului aflat în procedura prevăzută de Legea de 85/2006, două persoane fizice și două autorități publice din domeniul fondului funciar.

Aceeași secție a reținut că obiectul litigiului vizează revendicarea, acordarea de despăgubiri și anularea unor acte emise de comisiile de fond funciar.

Prin urmare, secția a II-a civilă a reținut că nu se pune în discuție legalitatea vreunui act îndeplinit în exercitarea activității profesionale a unei societăți.

Totodată, a reținut că demersul lichidatorului judiciar nu poate fi subsumat unei acțiuni a societății debitoare, care să se manifeste ca un profesionist, pentru a-și prezerva patrimoniul. În realitate, acțiunea a fost formulată de un organ care încearcă să maximizeze valoarea averii debitoarei, aflată în faza de lichidare, prin aducerea în patrimoniul acesteia a tuturor bunurilor sale, în scopul acoperirii pasivului și satisfacerii creanțelor înscrise la masa credală.

Pe de altă parte, aceeași secție a reținut că revendicarea nu reprezintă un act specific activității unui profesionist.

Totodată, secția a II-a civilă a constatat că litigiul vizează, în principal, contenciosul funciar și că acțiunea în revendicare nu a fost disjunsă și nici declinată unei alte instanțe competente în raport de acest obiect, conform art. 99 alin. (1) C. proc. civ., fiind consecința constatării pretinsei nulități a actelor de fond funciar care justificau titlul de proprietate al pârâților, persoane fizice. Or litigiile de fond funciar sunt litigii civile judecate de instanțele specializate în materie funciară, indiferent de calitatea de profesionist a uneia dintre părți.

În plus, aceeași secție a reținut că instanța supremă a stabilit deja competența în favoarea secției I Civile a Curții de Apel Pitești, în urma declinării de competență dispuse prin decizia nr. 4165 din 4 decembrie 2018, care are valoarea unei decizii de regulator de competență, potrivit art. 135 alin. (2) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 16 iulie 2019, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Dispozițiile privitoare la conflictul de competență sunt aplicabile și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, care se pronunță prin încheiere, conform art. 136 alin. (1) C. proc. civ.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două secții ale aceleiași instanțe, secția I civilă și secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Pitești - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între secțiile sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două secții este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Acțiunea are ca obiect revendicarea unui teren și constatarea nulității absolute a procesului-verbal nr. x din 16 ianuarie 2013, a procesului-verbal de punere în posesie și a planului parcelar, emise de Comisia Locală din cadrul Municipiului Drăgășani.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea dispozițiile Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 169/1997, invocând motive de nulitate decurgând din aceste acte normative.

Instanța supremă reține că acțiunea având ca obiect revendicarea terenului și anularea proceselor-verbale emise de către comisiile de fond funciar nu are legătură cu realizarea obiectului de activitate al reclamantei A. S.R.L.

Așadar, în prezentul litigiu nu se pune în discuție legalitatea vreunui act îndeplinit în exercitarea activității profesionale a unei societăți, care să se circumscrie noțiunii de exploatare a întreprinderii, în sensul art. 3 alin. (3) C. civ.

În aceste condiții, instanța supremă reține că litigiul dedus judecății nu prezintă elemente comune cu cele avute în vedere de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011. Aceasta, întrucât cele patru categorii de litigii prevăzute de acest text de lege sunt grefate pe una și aceeași activitate, respectiv pe activitatea profesională/economică și izvorăsc din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ de către un profesionist.

Cum litigiul de față nu derivă dintr-o astfel de activitate, rezultă că soluționarea acestuia nu este de competența materială procesuală a unei secții specializate.

Calitatea de profesionist a societății reclamante nu poate conduce la concluzia contrară, din moment ce, conform deciziei nr. 18/2016, pronunțată într-un recurs în interesul legii, competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4), raportat la 136 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2019.