ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 221/2018

Decizia nr. 221/2018

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la data de 4 august 2016, reclamanții A., B., reprezentată legal de C., D., reprezentată legal de C. și E., reprezentat legal de F., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC G. SA, ca instanța, urmare a decesului mamei lor, numita H. (în accidentul rutier produs ia data de 23 octombrie 2014, pe DN IF), să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta la plata sumei de 150.000 euro cu titlu de daune morale către fiecare dintre reclamanți, 150 euro prestație lunară către fiecare dintre cei trei minori, B., D. și E., începând de la data de 23 octombrie 2014 și până la împlinirea vârstei de 18 ani, precum și penalități de întârziere de 0,2%/zi de întârziere calculate la sumele pretinse prin primele petite ale acțiunii, începând cu data de 23 octombrie 2014 și până la data achitării efective a despăgubirilor cuvenite.

Prin Sentința nr. 208 din 8 decembrie 2016, Tribunalul Satu Mare a admis în parte acțiunea înaintată de reclamanți și a obligat pârâta să plătească reclamantului A. suma de 10.000 euro, daune morale - echivalentul în lei la data plății, la cursul BNR; reclamantei B., reprezentată legai de C., suma de 40.000 euro daune morale - echivalentul în lei la data plății, la cursul BNR; reclamantei D., reprezentată legal de C., suma de 40.000 euro daune morale - echivalentul în lei la data plății, la cursul BNR; reclamantului E., reprezentat legal de F., suma de 40.000 euro daune morale - echivalentul în lei la data plății, la cursul BNR; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, calculate asupra sumelor acordate; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamanții minori a unei prestații lunare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel toate părțile litigante, iar Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din data de 6 iunie 2017 a respins excepția necompetenței materiale funcționale a acestei secții.

Prin Decizia civilă nr. 200/C/2017-A din 20 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul declarat de reclamanți împotriva Sentinței nr. 208 din 8 decembrie 2016, pronunțată de către Tribunalul Satu Mare, pe care a schimbat-o în parte, în sensul obligării pârâtei la plata către minorii B., D. și E. a unei prestații lunare reprezentând 25% din salariul minim net pe economie, în favoarea fiecărui minor, începând cu data de 23 octombrie 2014 și până la împlinirea vârstei de 18 ani. A fost obligată pârâta la plata de penalități în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculată asupra tuturor sumelor la care reclamanții sunt îndreptățiți începând cu a 11-a zi de la data comunicării acestei decizii și până la achitarea efectivă. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta SC G. SA, hotărârea fiind definitivă.

La data de 11 august 2017 pârâta SC G. SA a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 200/C/2017-A din 20 iunie 2017 și a încheierii de ședință din data de 6 iunie 2017, ambele pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, față de care constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Litigiul de față are ca obiect cererea de chemare în judecată prin care reclamanții A., B., reprezentată legal de C., D., reprezentată legal de C. și E., reprezentat legal de F., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC G. SA, ca instanța, urmare a decesului mamei lor, numita H. (în accidentul rutier produs la data de 23 octombrie 2014, pe DN 1F), să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta la plata sumei de 150.000 euro cu titlu de daune morale către fiecare dintre reclamanți, 150 euro prestație lunară către fiecare dintre cei trei minori, B., D. și E., începând de la data de 23 octombrie 2014 și până la împlinirea vârstei de 18 ani, precum și penalități de întârziere de 0,2%/zi de întârziere calculate la sumele pretinse prin primele petite ale acțiunii, începând cu data de 23 octombrie 2014 și până la data achitării efective a despăgubirilor cuvenite.

Potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (1) C. proc. civ., "dacă mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte".

Astfel, în acest caz, stabilirea instanței competente nu se face în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci în funcție de valoarea fiecărei pretenții în parte, această soluție fiind justificată prin o mai bună administrare a justiției, facilitarea administrării probelor și a rezolvării unitare a unor aspecte ce interesează deopotrivă pe toți reclamanții, fără însă să existe un raport juridic unitar între părți, cum este cazul în speță.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. dispune că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar, conform alin. (2) din același act normativ, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, "Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar, conform alin. (2) al aceluiași articol, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) și până la data de 31 decembrie 2015 (termen care prin OUG nr. 62/2015 a fost extins până la data de 31 decembrie 2016) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 582/20.07.2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, este neconstituțională. Această decizie, însă, nu este aplicabilă în speță, întrucât hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 20 iunie 2017, anterior publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. nr. 582/20.07.2017.

În consecință, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta SC G. SA împotriva Deciziei nr. 200/C din 20 iunie 2017 și a încheierii de ședință din 6 iunie 2017, ambele pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC G. SA împotriva Deciziei nr. 200/C din 20 iunie 2017 și a încheierii de ședință din 6 iunie 2017, ambele pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CL