ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1484/2017

Decizia nr. 1484/2017 Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, la data de 23 ianuarie 2013, reclamanții A. și B. - soți și C. și D. - soți au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, obligarea acestuia la plata unei despăgubiri în cuantum de 1.365.383,8 euro în echivalentul în lei la data plății, reprezentând valoarea reală a terenului expropriat în baza H.G. nr. 381/2009, completată prin H.G. nr. 953/2011, în cuantum de 912.503,87 euro, precum și prejudiciul cauzat prin expropriere, pentru suprafața de teren rămasă neexpropriată, în cuantum de 452.880 euro.

În esență, reclamanții au arătat că dețin în cotă indiviză de ½ suprafața de teren de 2.393,309 mp, situată în orașul Voluntari, iar prin actele normative menționate a fost declanșată procedura exproprierii, fiindu-le notificată Hotărârea nr. 80 din 3 decembrie 2012, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale cu propunerea de despăgubire în cuantum de 41.616,27 lei. Au mai arătat că suprafața expropriată face parte dintr-un teren în suprafață de 12.077 mp, că prin dezmembrare au rezultat 3 loturi: primul, în suprafață de 7.497,71 mp din care a fost expropriată suprafață de 2.343 mp; al doilea, în suprafață de 2.393,39 mp, ce face obiectul prezentei cauze și al treilea, în suprafață de 2.185,20 mp, din care a fost expropriată suprafața de 985 mp.

Deși exproprierile s-au inițiat în același timp, pentru lotul al doilea, din lipsă de fonduri, nu a mai fost plătită despăgubirea, astfel că au apreciat că se impune ca despăgubirea să fie stabilită la o valoare egală cu cea stabilită pe mp pentru exproprierile 1 și 3, de 381,26 euro/mp. Au precizat că terenul face parte din categoria curți/construcții și nu este teren extravilan, cum, în mod greșit, a fost evaluat de pârât, iar prejudiciul cauzat este constituit din faptul că terenul, în suprafață de 1.200 mp, rămas, este unul fără cale de acces, fiind încălcat dreptul la servitutea de trecere. Prin sentința civilă nr. 2058 din 4 iunie 2014, Tribunalul Ilfov, secția civilă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 370.975,45 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R.

de la data efectuării plății, reprezentând despăgubiri cuvenite ca urmare a exproprierii terenului în suprafață de 2.393,39 mp, situat în Voluntari, jud. Ilfov, a respins acțiunea pentru rest, obligând pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 7.135 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 3.911 lei onorariu de expert și 3.224 lei onorariu de avocat.

În motivare, tribunalul a reținut, din analiza înscrisurilor aflate în posesia sa, că reclamanții nu au probat că intenția de expropriere a terenului, în suprafață de 2.393,39 mp, a existat încă din anul 2008. Astfel, împrejurarea că, în anul 2006, reclamanții au decis, din motive a căror cercetare nu face obiectul cauzei, să dezmembreze terenul mai mare, aflat în proprietatea lor, în trei loturi, cel de-al doilea având exact suprafața a cărei expropriere s-a dispus în 2012, nu este de natură să probeze intenția pârâtei de a expropria acest lot la nivelul anului 2008. De altfel, din extrasele de carte funciară depuse la dosar nu rezultă că pârâta ar fi notat în cartea funciară intenția de expropriere asupra acestui teren încă din anul 2008. Așa stând lucrurile și având în vedere că în cauză reclamanții, cărora le revenea sarcina probei, conform art. 1169 C. civ., nu au administrat nicio probă din care să rezulte că terenul în discuție ar fi ieșit din proprietatea lor anterior emiterii deciziei de expropriere, tribunalul a reținut că nu a existat o expropriere de fapt.

Ca urmare, s-a apreciat că solicitarea reclamanților de acordare a despăgubirilor, la nivelul celor stabilite pentru terenurile expropriate în anul 2008, este lipsită de orice fundament și a fost respinsă. Cu privire la cuantumul despăgubirii, tribunalul a reținut, din expertiza efectuată în cauză, că valoarea terenului supus exproprierii este de 155 euro/mp, rezultând un cuantum de 370.975,45 euro. În ceea ce privește solicitarea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin expropriere, tribunalul a reținut că experții nu au cuantificat un asemenea prejudiciu, iar din analiza actelor dosarului s-a reținut că reclamanți nu au administrat nicio probă din care să rezulte că ar fi demarat un proiect de investiții, în perioada 2006-2008, și nici că ar fi încercat să îl demareze în perioada 2008-2012, fiind împiedicați de măsurile de expropriere luate de pârât în zonă.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții B., A., C., D. și pârâtul Statul Român prin Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA. Prin decizia nr. 911/A din 28 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de reclamanți și de pârât. A schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 215.370 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data efectuării plății, reprezentând despăgubiri cuvenite ca urmare a exproprierii terenului în suprafață de 2.393,39 mp, situat în Voluntari, jud. Ilfov, și la plata sumei de 103.680 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R.

de la data efectuării plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul înregistrat de reclamanți pentru suprafața de 1.200 mp teren neexpropriat. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. A respins cererea apelanților reclamanți având ca obiect cheltuieli de judecată constând în onorariu expertize, ca nefondată. A luat act că apelanții reclamanți vor cere cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat pe cale separată și că apelantul pârât nu a solicitat cheltuieli de judecată.

În motivare, a reținut că este nefondată critica apelanților reclamanți în sensul că, în mod greșit, instanța de fond nu a luat în considerare faptul că imobilul a fost expropriat, în fapt, încă din anul 2008. Curtea a apreciat că reclamanții nu au demonstrat că au fost într-o imposibilitate evidentă de a folosi terenul expropriat ce face obiect al hotărârii contestate în prezenta cauză încă din anul 2008. Mai mult, așa cum a reținut și instanța de fond, din extrasele de carte funciară depuse la dosar, nu rezultă că pârâta ar fi notat în cartea funciară intenția de expropriere asupra acestui teren încă din anul 2008. Deși au susținut, reclamanții nu au dovedit faptul că au dorit să utilizeze într-un anume mod terenul ce constituie lotul II, iar pârâtul i-ar fi stânjenit în exercitarea atributelor dreptului de proprietate.

Mai mult, reclamanții au susținut că, prin exproprierea loturilor I și III de teren, lotul II a rămas fără posibilitate de acces. Or, în această situație, reclamanții ar fi trebuit să solicite despăgubiri cu titlu de prejudiciu pentru această suprafață de teren afectată de exproprierea celorlalte două loturi de teren pentru perioada vizată de exproprierea în fapt, astfel cum a fost susținută, și nicidecum despăgubiri reprezentând contravaloarea reală a terenului raportat la valori de tranzacționare, astfel cum prevede actul normativ de drept comun în materia exproprierilor, respectiv Legea nr. 33/1994.

În ceea ce privește despăgubirea, curtea a avut în vedere categoria de folosință a imobilului expropriat, acesta fiind scos din circuitul agricol în scopului realizării obiectivului de investiții birouri, locuințe, spații comerciale, alei, parcări, iluminat exterior, cum reiese din încheierea nr. 80209 din 07 iunie 2012 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov, în cuprinsul căreia se menționează notarea schimbării categoriei de folosință din intravilan arabil în intravilan curți-construcții. Ca urmare, curtea de apel a avut în vedere valoarea despăgubirilor calculată prin raportare la această categorie de folosință a imobilului expropriat.

Pentru determinarea despăgubirilor, instanța a numit o comisie de experți, însă opiniile acestora nu au fost unanime, iar curtea de apel a fost de acord cu punctul de vedere majoritar al comisiei de experți, exprimat prin suplimentul raportului expertizei tehnice judiciare, care a stabilit o valoare totală a despăgubirilor, pentru terenul expropriat de 2.393,39 mp, de 215.370 euro în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data efectuării plății. Curtea a mai avut în vedere și că, prin cererea de sesizare a instanței, reclamanții au solicitat acoperirea prejudiciului cauzat prin expropriere constând în devalorizarea terenului în suprafață de 1.200 mp rămasă în urma exproprierii. Raportat la această suprafață, ținând seama de principiul disponibilității, dar și de faptul că această suprafață de teren nu mai poate fi utilizată corespunzător intenției de folosire a imobilului, curtea a avut în vedere valoarea de 90 euro/mp, cât reprezintă valoarea terenului expropriat.

Totodată, a aplicat valorii totale de 1.200 mp x 90 euro/mp o corecție de 0,40 ce reprezintă o corecție negativă, determinată de faptul că pe această porțiune de teren nu se poate construi. Împotriva acestei decizii, Ministerul Public, reclamanții B., A., C., D. și pârâtul Statul Român, prin Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, au formulat recurs. Ministerul Public a formulat critici întemeiate în drept pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. A susținut că hotărârea nu este suficient motivată și nu se poate verifica modalitatea de calcul a sumei acordată de instanța de apel cu titlu de despăgubire. Ministerul Public a arătat că, în hotărârea recurată, instanța a consemnat că reține formula de calcul a expertului E., care ar fi fost folosită și de expertul F., aspecte care nu se confirmă.

Totodată, mai arată Ministerul Public, instanța a calculat prejudiciul reclamanților printr-o formulă de calcul, rezultând suma de 43.200 euro; în raport de această sumă, nu rezultă din considerentele hotărârii cum a ajuns instanța la suma de 103.680 euro, la plata căreia a obligat pârâtul. Reclamanții au solicitat, în principal, admiterea recursului, a apelului și, pe fond, modificarea sentinței fondului, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 614.855,72 euro, care este valoarea de piață a terenului de 359.894 euro, la care se adaugă prejudiciu pentru teren neexpropriat în suprafață de 2826 mp de 254.961,72 euro. În subsidiar, au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 459.617 euro, sumă alcătuită din 215.370 euro, valoarea de piață a terenului expropriat și 244.247,61 euro prejudiciu pentru terenul în sumă de 2.826 mp.

Criticile formulate de reclamanți au fost întemeiate în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Au invocat greșita aplicare a principiului disponibilității, prevăzut de art. 112, art. 292, art. 294 și art. 295 alin. (2) C. proc. civ. Au arătat că, în mod greșit, instanța a calculat prejudiciul prin raportare la suprafața de 1.200 mp în loc de 2.826 mp, cu referire la O.G. nr. 43/1997. Reclamanții au solicitat, prin cererea de chemare în judecată, majorarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru suprafața de 2.393,39 mp. În raport de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, instanța era ținută să acorde valoarea de piață a terenului și prejudiciul provocat proprietarului, care au caracter indivizibil.

Reclamanții susțin că prejudiciul se identifică și cuantifică de către experți, dar instanța de fond nu a dat curs cererii de efectuare a unei expertize cadastrale, pentru identificarea zonei de protecție. De altfel, au reiterat cererea de probatoriu și în apel. Reclamanții au arătat că instanța de apel a acordat greșit prejudiciul prin raportare doar la suprafața de 1.200 mp, în loc de 2.826 mp, care este suprafața corect determinată a zonei de protecție. Pârâtul Statul Român, prin Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, a formulat critici, întemeiate în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că, la stabilirea despăgubirilor, experții nu au avut în vedere imobile similare celui expropriat.

Pârâtul a susținut că experții au comparat terenul reclamanților cu alte terenuri, mult mai valoroase, cu utilități și acces la stradă asfaltată și sistematizată, pe când terenul reclamanților are acces la drum de exploatare de pământ De altfel, pârâtul apreciază că acesta ar fi fost și motivul pentru care instanța a aplicat corecții de 20%, deși, în opinia pârâtei, prețul pentru obținerea acestor utilități este greu de determinat. Pârâtul a mai susținut că, în mod greșit, curtea de apel a apreciat că prejudiciul pentru situarea unui teren în zone de protecție a autostrăzii trebuie calculat prin raportare la dispoziția legală în vigoare la data pronunțării hotărârii, în realitate, trebuie raportat la legea în vigoare la momentul transferului dreptului de proprietate, în caz contrar s-ar aplica retroactiv Legea nr. 198/2015.

Transferul dreptului de proprietate a avut loc la momentul consemnării sumelor în Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 80 din 03 decembrie 2012, când zona de protecție a unei autostrăzi se calcula diferit. Pârâtul a mai invocat și Decizia Curții Constituționale nr. 380/2015, prin care s-a stabilit că momentul care trebuie avut în vedere la calcularea despăgubirilor este cel al transferului dreptului de proprietate. A susținut și că expertiza întocmită de experții F., E. și D. este cea corectă, unde valoarea imobilului este de 38.300 euro, întrucât a avut în vedere terenuri situate în aceeași tarla, cu același caracteristici. Analizând recursurile formulate, Înalta Curte reține următoarele: Excepția inadmisibilității recursului formulat de Ministerul Public este nefondată.

Prin întâmpinarea depusă, reclamanții au invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de Ministerul Public, cu motivarea că, prin încheierea de ședință din data de 2 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de reclamanți, având ca obiect modalitatea de calcul a prejudiciului. Au susținut că Ministerul Public nu a înțeles să formuleze cale de atac împotriva respectivei încheieri, ceea ce înseamnă că nu poate formula recurs împotriva deciziei, prin care să critice modalitatea de calcul a prejudiciului. Înalta Curte reține că Ministerul Public a declarat recurs împotriva deciziei nr. 911/A din data de 28 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., prin care a criticat decizia întrucât este insuficient motivată. Astfel, Ministerul Public nu a susținut că modalitatea de calcul a deciziei este rezultatul unei erori materiale, astfel încât să fie necesar să fi criticat anterior și încheierea din data de 2 martie 2017, prin care au fost soluționate cererile de îndreptare eroare materială. Recursul declarat de Ministerului Public este nefondat. Prin criticile formulate în motivele de recurs, Ministerul Public a susținut că hotărârea nu este suficient motivată și nu se poate verifica modalitatea de calcul a sumei acordate de instanța de apel, cu titlu de despăgubire. Înalta Curte constată că această critică este nefondată, întrucât Ministerul Public nu arată care ar fi motivele contradictorii sau străine de natura pricinii.

Susținerea că hotărârea judecătorească ar fi nemotivată este, de asemenea, nefondată, întrucât în cuprinsul considerentelor acesteia se face o prezentare amplă a situației de fapt dedusă judecății, precum și a dispozițiilor legale în materia exproprierii, respectiv a Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care se completează Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, precum și cu Legea nr. 198/2015. Nu se pot reține, ca fondate, nici criticile asupra modului de calcul al sumelor acordate cu titlu de despăgubire; Înalta Curte constată că acestea sunt critici asupra probelor administrate în cauză, respectiv de netemeinicie a deciziei recurate, ce nu pot fi circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, este, de asemenea, nefondat. Pârâtul a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că la stabilirea despăgubirilor nu au fost avute în vedere imobile de același fel cu cel expropriat. Înalta Curte urmează să înlăture această critică, cu motivarea că, în fața curții de apel, a fost efectuată o expertiză pentru stabilirea valorii despăgubirilor pentru terenul expropriat, la data de 14 septembrie 2015, care a fost completată de suplimente și puncte de vedere întocmite de experții desemnați. Pârâtul a formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză, aflate la dosarul curții de apel, volumul III, prin care a invocat aspecte legate de întinderea suprafeței de teren, fără a critica aspecte legate de valoarea terenurilor cu care a fost comparat terenul reclamanților.

De asemenea, în cuprinsul memoriului de recurs, pârâtul a criticat și aspecte legate de caracteristicile terenurilor reținute de experți, care sunt, în realitate, critici asupra situației de fapt reținute, respectiv de netemeinicie a deciziei recurate, ce nu pot fi circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Cât despre invocarea Deciziei Curții Constituționale nr. 380/2015, Înalta Curte constată că în cuprinsul acesteia s-a stabilit că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.

Or, în cauză, această decizie a Curții Constituționale nu este incidentă, pentru că se referă la aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, care privește calcularea prețului suprafeței de teren expropriate, iar în cauza pendinte se critică modalitatea de stabilire a suprafeței de teren. Pârâtul a mai susținut că prejudiciul pentru situarea unui teren în zona de protecție a autostrăzii trebuie calculat prin raportare la actul normativ în vigoare la momentul transferului dreptului de proprietate, în caz contrar s-ar aplica retroactiv Legea nr. 198/2015. Înalta Curte urmează să înlăture și această critică.

Pentru a aprecia astfel, Înalta Curte a avut în vedere că reclamanții au solicitat despăgubiri suplimentare celor acordate prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 80 din data de 3 decembrie 2012. La data emiterii acestei hotărâri era în vigoare, încă de la data de 23 decembrie 2010, Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, care se completează cu prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în vigoare de la data de 02 iunie 1994. Cum la data de 15 august 2015 a intrat în vigoare Legea nr. 198/2015 privind aprobarea O.G. nr. 7/2010 pentru modificarea și completarea O.G.

nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, este legală aprecierea instanței de apel, în sensul că, în raport de acest act normativ, instanța va calcula prejudiciul cuvenit reclamanților, întrucât de la această dată se impune a fi dezdăunați reclamanții pentru prejudiciul suferit. În acest sens, prin expertiza întocmită pentru termenul de judecată din data de 15 septembrie 2016, expert H. a identificat zona de protecție și de siguranță ce urmează a fi respectată în urma exproprierii, propunând mai multe variante de calcul, una în baza O.G. nr. 43/1997 și alta în baza Legii nr. 198/2015. La acest raport de expertiză, pârâtul Statul Român a formulat obiecțiuni, dar ele s-au referit la suprafețele de teren și nu la aplicarea respectivelor acte normative.

Totodată, la termenul de judecată din data de 13 octombrie 2017, expertul s-a prezentat personal și a răspuns obiecțiunilor formulate de părți, arătând că aceste calcule au fost făcute cu aplicarea Legii nr. 198/2015. În raport de cele explicate de expert, la interpelarea instanței, avocatul pârâtului a declarat că nu mai are alte obiecțiuni. Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că susținerile pârâtului pe aspectul aplicării în timp a legilor ce guvernează exproprierea nu pot fi primite. În ceea ce privește recursul reclamanților, Înalta Curte constată că acesta este fondat, după cum urmează: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat și prejudiciul cauzat prin expropriere, constând în devalorizarea terenului rămas în urma exproprierii de 1.200 mp, precizând totodată că suprafața totală se va stabili pe calea unei expertize.

Atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin cererea de probe, au solicitat încuviințarea unei expertize topo, care să determine suprafețele rămase după expropriere, precum și zona de protecție aferentă autostrăzii. Tribunalul a respins proba cu expertiza topo, cu motivarea că nu ar fi utilă cauzei. Reclamanții au declarat apel împotriva sentinței pronunțate de tribunal, criticând în motivele de apel acest aspect. Ulterior, au solicitat curții de apel suplimentarea probatoriului, în sensul determinării suprafețelor de teren rămase după expropriere și a zonei de protecție. În cauză s-a efectuat expertiză topo, care a determinat că suprafața zonă de protecție este de 2.826,949 mp, cum se reține de altfel și în motivarea deciziei din apel.

În raport de mențiunile din cererea de chemare în judecată, de obiecțiunile formulate de reclamanți, de motivele de apel pe aceasta chestiune și de concluziile raportului de expertiză, curtea de apel ar fi trebuit să ajungă la concluzia că suprafața de 1.200 mp indicată în acțiune de reclamanți este una cu titlu provizoriu. Ca urmare, în virtutea rolului activ, această instanță avea obligația de a pune în discuția reclamanților care este întinderea suprafeței zonei de protecție pentru care solicită despăgubiri. În concluzie, Înalta Curte constată că, în mod greșit, curtea de apel a reținut că instanța a fost sesizată cu stabilirea prejudiciului doar pentru zona de 1.200 mp., aspect față de care este incident art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. și nu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru aplicarea greșită a rolului activ al judecătorului, așa cum este prevăzut de art. 129 alin. (3) C. proc. civ. Cu privire la legea aplicabilă în cauză pentru determinarea modului de calcul al zonei de protecție, având în vedere susținerile reclamanților din cuprinsul motivelor de recurs, Înalta Curte constată că este corectă reținerea curții de apel, în sensul că este incidentă O.G. nr. 43/1997, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 198/2015, zona de protecție calculându-se de la marginea autostrăzii. Având în vedere împrejurarea că starea de fapt a fost stabilită, că în cauză au fost întocmite expertize, determinându-se suprafața de protecție aferentă autostrăzii de 2.826,949 mp, precum și valoarea acestui teren la prețul de 90 euro/mp, cum rezultă din punctele de vedere ale experților parte, însușite și de expertul desemnat de instanță, cu respectarea art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte urmează să admită recursul reclamanților, cu consecința casării, în parte, a deciziei recurate, în sensul obligării pârâtului la plata către reclamanți a prejudiciului pentru suprafața de teren neexpropriată în suprafață de 2.826,949 mp.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția inadmisibilității recursului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Admite recursul declarat de reclamanții B., A., C. și D. împotriva deciziei civile nr. 911/A din data de 28 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează, în parte, decizia recurată, în sensul că obligă pârâtul Statul Român, prin Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, la plata către reclamanții B., A., C. și D. a sumei de 254.425,41 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. la data efectuării plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciu înregistrat de reclamanți pentru suprafața de 2.826,949 mp teren neexpropriat.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei civile nr. 911/A din data de 28 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 octombrie 2017.