ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1484/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1484/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia
nr. 1484/2017
Asupra cauzei
de față, reține următoarele:
Prin cererea
de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, la data
de 23 ianuarie 2013, reclamanții A. și B. - soți și C. și
D. - soți au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale,
obligarea acestuia la plata unei despăgubiri în cuantum de 1.365.383,8
euro în echivalentul în lei la data plății, reprezentând valoarea
reală a terenului expropriat în baza H.G. nr. 381/2009, completată
prin H.G. nr. 953/2011, în cuantum de 912.503,87 euro, precum și
prejudiciul cauzat prin expropriere, pentru suprafața de teren
rămasă neexpropriată, în cuantum de 452.880 euro.
În esență,
reclamanții au arătat că dețin în cotă indiviză
de ½ suprafața de teren de 2.393,309 mp, situată în orașul
Voluntari, iar prin actele normative menționate a fost declanșată
procedura exproprierii, fiindu-le notificată Hotărârea nr. 80 din 3
decembrie 2012, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 a
Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale cu
propunerea de despăgubire în cuantum de 41.616,27 lei.
Au mai
arătat că suprafața expropriată face parte dintr-un teren
în suprafață de 12.077 mp, că prin dezmembrare au rezultat 3
loturi: primul, în suprafață de 7.497,71 mp din care a fost
expropriată suprafață de 2.343 mp; al doilea, în suprafață
de 2.393,39 mp, ce face obiectul prezentei cauze și al treilea, în suprafață
de 2.185,20 mp, din care a fost expropriată suprafața de 985 mp.
Deși
exproprierile s-au inițiat în același timp, pentru lotul al doilea,
din lipsă de fonduri, nu a mai fost plătită despăgubirea,
astfel că au apreciat că se impune ca despăgubirea să fie
stabilită la o valoare egală cu cea stabilită pe mp pentru
exproprierile 1 și 3, de 381,26 euro/mp.
Au precizat
că terenul face parte din categoria curți/construcții și nu
este teren extravilan, cum, în mod greșit, a fost evaluat de pârât, iar
prejudiciul cauzat este constituit din faptul că terenul, în suprafață
de 1.200 mp, rămas, este unul fără cale de acces, fiind
încălcat dreptul la servitutea de trecere.
Prin sentința
civilă nr. 2058 din 4 iunie 2014, Tribunalul Ilfov, secția
civilă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți,
a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 370.975,45
euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data efectuării plății,
reprezentând despăgubiri cuvenite ca urmare a exproprierii terenului în
suprafață de 2.393,39 mp, situat în Voluntari, jud. Ilfov, a respins
acțiunea pentru rest, obligând pârâtul la plata către reclamanți
a sumei de 7.135 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 3.911
lei onorariu de expert și 3.224 lei onorariu de avocat.
În motivare,
tribunalul a reținut, din analiza înscrisurilor aflate în posesia sa,
că reclamanții nu au probat că intenția de expropriere a
terenului, în suprafață de 2.393,39 mp, a existat încă din anul
2008.
Astfel,
împrejurarea că, în anul 2006, reclamanții au decis, din motive a
căror cercetare nu face obiectul cauzei, să dezmembreze terenul mai
mare, aflat în proprietatea lor, în trei loturi, cel de-al doilea având exact
suprafața a cărei expropriere s-a dispus în 2012, nu este de
natură să probeze intenția pârâtei de a expropria acest lot la
nivelul anului 2008.
De altfel,
din extrasele de carte funciară depuse la dosar nu rezultă că
pârâta ar fi notat în cartea funciară intenția de expropriere asupra
acestui teren încă din anul 2008.
Așa
stând lucrurile și având în vedere că în cauză reclamanții,
cărora le revenea sarcina probei, conform art. 1169 C. civ., nu au
administrat nicio probă din care să rezulte că terenul în discuție
ar fi ieșit din proprietatea lor anterior emiterii deciziei de
expropriere, tribunalul a reținut că nu a existat o expropriere de
fapt.
Ca urmare,
s-a apreciat că solicitarea reclamanților de acordare a
despăgubirilor, la nivelul celor stabilite pentru terenurile expropriate
în anul 2008, este lipsită de orice fundament și a fost
respinsă.
Cu privire la
cuantumul despăgubirii, tribunalul a reținut, din expertiza
efectuată în cauză, că valoarea terenului supus exproprierii
este de 155 euro/mp, rezultând un cuantum de 370.975,45 euro.
În ceea ce
privește solicitarea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul
cauzat prin expropriere, tribunalul a reținut că experții nu au
cuantificat un asemenea prejudiciu, iar din analiza actelor dosarului s-a reținut
că reclamanți nu au administrat nicio probă din care să
rezulte că ar fi demarat un proiect de investiții, în perioada
2006-2008, și nici că ar fi încercat să îl demareze în perioada
2008-2012, fiind împiedicați de măsurile de expropriere luate de
pârât în zonă.
Împotriva
acestei sentințe au formulat apel reclamanții B., A., C., D. și
pârâtul Statul Român prin Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere
SA.
Prin decizia
nr. 911/A din 28 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a
III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis
apelurile declarate de reclamanți și de pârât.
A schimbat,
în parte, sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul la
plata către reclamanți a sumei de 215.370 euro, în echivalent lei la
cursul B.N.R. de la data efectuării plății, reprezentând
despăgubiri cuvenite ca urmare a exproprierii terenului în suprafață
de 2.393,39 mp, situat în Voluntari, jud. Ilfov, și la plata sumei de
103.680 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data efectuării
plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul înregistrat
de reclamanți pentru suprafața de 1.200 mp teren neexpropriat.
A menținut
restul dispozițiilor sentinței apelate.
A respins
cererea apelanților reclamanți având ca obiect cheltuieli de
judecată constând în onorariu expertize, ca nefondată. A luat act
că apelanții reclamanți vor cere cheltuieli de judecată
reprezentând onorariu de avocat pe cale separată și că apelantul
pârât nu a solicitat cheltuieli de judecată.
În motivare,
a reținut că este nefondată critica apelanților reclamanți
în sensul că, în mod greșit, instanța de fond nu a luat în
considerare faptul că imobilul a fost expropriat, în fapt, încă din
anul 2008.
Curtea a
apreciat că reclamanții nu au demonstrat că au fost într-o
imposibilitate evidentă de a folosi terenul expropriat ce face obiect al
hotărârii contestate în prezenta cauză încă din anul 2008. Mai
mult, așa cum a reținut și instanța de fond, din extrasele
de carte funciară depuse la dosar, nu rezultă că pârâta ar fi
notat în cartea funciară intenția de expropriere asupra acestui teren
încă din anul 2008.
Deși au
susținut, reclamanții nu au dovedit faptul că au dorit să
utilizeze într-un anume mod terenul ce constituie lotul II, iar pârâtul i-ar fi
stânjenit în exercitarea atributelor dreptului de proprietate. Mai mult,
reclamanții au susținut că, prin exproprierea loturilor I și
III de teren, lotul II a rămas fără posibilitate de acces. Or,
în această situație, reclamanții ar fi trebuit să solicite
despăgubiri cu titlu de prejudiciu pentru această suprafață
de teren afectată de exproprierea celorlalte două loturi de teren
pentru perioada vizată de exproprierea în fapt, astfel cum a fost susținută,
și nicidecum despăgubiri reprezentând contravaloarea reală a
terenului raportat la valori de tranzacționare, astfel cum prevede actul
normativ de drept comun în materia exproprierilor, respectiv Legea nr. 33/1994.
În ceea ce
privește despăgubirea, curtea a avut în vedere categoria de folosință
a imobilului expropriat, acesta fiind scos din circuitul agricol în scopului
realizării obiectivului de investiții birouri, locuințe, spații
comerciale, alei, parcări, iluminat exterior, cum reiese din încheierea
nr. 80209 din 07 iunie 2012 emisă de Oficiul de Cadastru și
Publicitate Imobiliară Ilfov, în cuprinsul căreia se menționează
notarea schimbării categoriei de folosință din intravilan arabil
în intravilan curți-construcții.
Ca urmare,
curtea de apel a avut în vedere valoarea despăgubirilor calculată
prin raportare la această categorie de folosință a imobilului
expropriat.
Pentru determinarea
despăgubirilor, instanța a numit o comisie de experți, însă
opiniile acestora nu au fost unanime, iar curtea de apel a fost de acord cu
punctul de vedere majoritar al comisiei de experți, exprimat prin
suplimentul raportului expertizei tehnice judiciare, care a stabilit o valoare
totală a despăgubirilor, pentru terenul expropriat de 2.393,39 mp, de
215.370 euro în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data efectuării
plății.
Curtea a mai
avut în vedere și că, prin cererea de sesizare a instanței,
reclamanții au solicitat acoperirea prejudiciului cauzat prin expropriere
constând în devalorizarea terenului în suprafață de 1.200 mp
rămasă în urma exproprierii. Raportat la această suprafață,
ținând seama de principiul disponibilității, dar și de faptul
că această suprafață de teren nu mai poate fi
utilizată corespunzător intenției de folosire a imobilului,
curtea a avut în vedere valoarea de 90 euro/mp, cât reprezintă valoarea
terenului expropriat.
Totodată,
a aplicat valorii totale de 1.200 mp x 90 euro/mp o corecție de 0,40 ce
reprezintă o corecție negativă, determinată de faptul
că pe această porțiune de teren nu se poate construi.
Împotriva
acestei decizii, Ministerul Public, reclamanții B., A., C., D. și
pârâtul Statul Român, prin Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere
SA, au formulat recurs.
Ministerul
Public a formulat critici întemeiate în drept pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
A susținut
că hotărârea nu este suficient motivată și nu se poate
verifica modalitatea de calcul a sumei acordată de instanța de apel
cu titlu de despăgubire.
Ministerul
Public a arătat că, în hotărârea recurată, instanța a
consemnat că reține formula de calcul a expertului E., care ar fi
fost folosită și de expertul F., aspecte care nu se confirmă.
Totodată,
mai arată Ministerul Public, instanța a calculat prejudiciul reclamanților
printr-o formulă de calcul, rezultând suma de 43.200 euro; în raport de
această sumă, nu rezultă din considerentele hotărârii cum a
ajuns instanța la suma de 103.680 euro, la plata căreia a obligat
pârâtul.
Reclamanții
au solicitat, în principal, admiterea recursului, a apelului și, pe fond,
modificarea sentinței fondului, în sensul obligării pârâtei la plata
sumei de 614.855,72 euro, care este valoarea de piață a terenului de
359.894 euro, la care se adaugă prejudiciu pentru teren neexpropriat în
suprafață de 2826 mp de 254.961,72 euro.
În subsidiar,
au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 459.617 euro, sumă
alcătuită din 215.370 euro, valoarea de piață a terenului
expropriat și 244.247,61 euro prejudiciu pentru terenul în sumă de
2.826 mp.
Criticile
formulate de reclamanți au fost întemeiate în drept pe art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.
Au invocat
greșita aplicare a principiului disponibilității, prevăzut
de art. 112, art. 292, art. 294 și art. 295 alin. (2) C. proc. civ.
Au
arătat că, în mod greșit, instanța a calculat prejudiciul
prin raportare la suprafața de 1.200 mp în loc de 2.826 mp, cu referire la
O.G. nr. 43/1997.
Reclamanții
au solicitat, prin cererea de chemare în judecată, majorarea cuantumului
despăgubirilor acordate pentru suprafața de 2.393,39 mp.
În raport de
art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, instanța era ținută
să acorde valoarea de piață a terenului și prejudiciul
provocat proprietarului, care au caracter indivizibil.
Reclamanții
susțin că prejudiciul se identifică și cuantifică de
către experți, dar instanța de fond nu a dat curs cererii de
efectuare a unei expertize cadastrale, pentru identificarea zonei de protecție.
De altfel, au reiterat cererea de probatoriu și în apel.
Reclamanții
au arătat că instanța de apel a acordat greșit prejudiciul
prin raportare doar la suprafața de 1.200 mp, în loc de 2.826 mp, care
este suprafața corect determinată a zonei de protecție.
Pârâtul
Statul Român, prin Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, a
formulat critici, întemeiate în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A susținut
că au fost încălcate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea
nr. 33/1994, în sensul că, la stabilirea despăgubirilor, experții
nu au avut în vedere imobile similare celui expropriat.
Pârâtul a susținut
că experții au comparat terenul reclamanților cu alte terenuri,
mult mai valoroase, cu utilități și acces la stradă
asfaltată și sistematizată, pe când terenul reclamanților
are acces la drum de exploatare de pământ
De altfel,
pârâtul apreciază că acesta ar fi fost și motivul pentru care
instanța a aplicat corecții de 20%, deși, în opinia pârâtei, prețul
pentru obținerea acestor utilități este greu de determinat.
Pârâtul a mai
susținut că, în mod greșit, curtea de apel a apreciat că
prejudiciul pentru situarea unui teren în zone de protecție a
autostrăzii trebuie calculat prin raportare la dispoziția legală
în vigoare la data pronunțării hotărârii, în realitate, trebuie
raportat la legea în vigoare la momentul transferului dreptului de proprietate,
în caz contrar s-ar aplica retroactiv Legea nr. 198/2015.
Transferul
dreptului de proprietate a avut loc la momentul consemnării sumelor în
Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 80 din 03 decembrie 2012,
când zona de protecție a unei autostrăzi se calcula diferit.
Pârâtul a mai
invocat și Decizia Curții Constituționale nr. 380/2015, prin
care s-a stabilit că momentul care trebuie avut în vedere la calcularea
despăgubirilor este cel al transferului dreptului de proprietate.
A susținut
și că expertiza întocmită de experții F., E. și D.
este cea corectă, unde valoarea imobilului este de 38.300 euro, întrucât a
avut în vedere terenuri situate în aceeași tarla, cu același
caracteristici.
Analizând
recursurile formulate, Înalta Curte reține următoarele:
Excepția
inadmisibilității recursului formulat de Ministerul Public este
nefondată.
Prin
întâmpinarea depusă, reclamanții au invocat excepția
inadmisibilității recursului declarat de Ministerul Public, cu
motivarea că, prin încheierea de ședință din data de 2
martie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a
respins cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de reclamanți,
având ca obiect modalitatea de calcul a prejudiciului.
Au susținut
că Ministerul Public nu a înțeles să formuleze cale de atac
împotriva respectivei încheieri, ceea ce înseamnă că nu poate formula
recurs împotriva deciziei, prin care să critice modalitatea de calcul a
prejudiciului.
Înalta Curte
reține că Ministerul Public a declarat recurs împotriva deciziei nr.
911/A din data de 28 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și
de familie, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.
civ., prin care a criticat decizia întrucât este insuficient motivată.
Astfel,
Ministerul Public nu a susținut că modalitatea de calcul a deciziei
este rezultatul unei erori materiale, astfel încât să fie necesar să
fi criticat anterior și încheierea din data de 2 martie 2017, prin care au
fost soluționate cererile de îndreptare eroare materială.
Recursul
declarat de Ministerului Public este nefondat.
Prin
criticile formulate în motivele de recurs, Ministerul Public a susținut
că hotărârea nu este suficient motivată și nu se poate
verifica modalitatea de calcul a sumei acordate de instanța de apel, cu
titlu de despăgubire.
Înalta Curte
constată că această critică este nefondată, întrucât
Ministerul Public nu arată care ar fi motivele contradictorii sau străine
de natura pricinii.
Susținerea
că hotărârea judecătorească ar fi nemotivată este, de
asemenea, nefondată, întrucât în cuprinsul considerentelor acesteia se
face o prezentare amplă a situației de fapt dedusă judecății,
precum și a dispozițiilor legale în materia exproprierii, respectiv a
Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică, care se completează Legea nr. 255/2010 privind exproprierea
pentru cauză de utilitate publică, precum și cu Legea nr.
198/2015.
Nu se pot reține,
ca fondate, nici criticile asupra modului de calcul al sumelor acordate cu
titlu de despăgubire; Înalta Curte constată că acestea sunt
critici asupra probelor administrate în cauză, respectiv de netemeinicie a
deciziei recurate, ce nu pot fi circumscrise motivelor de recurs prevăzute
de art. 304 C. proc. civ.
Recursul
declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania de Administrare a
Infrastructurii Rutiere SA, este, de asemenea, nefondat.
Pârâtul a susținut
că au fost încălcate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea
nr. 33/1994, în sensul că la stabilirea despăgubirilor nu au fost
avute în vedere imobile de același fel cu cel expropriat.
Înalta Curte
urmează să înlăture această critică, cu motivarea
că, în fața curții de apel, a fost efectuată o expertiză
pentru stabilirea valorii despăgubirilor pentru terenul expropriat, la
data de 14 septembrie 2015, care a fost completată de suplimente și
puncte de vedere întocmite de experții desemnați.
Pârâtul a
formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză, aflate la dosarul
curții de apel, volumul III, prin care a invocat aspecte legate de
întinderea suprafeței de teren, fără a critica aspecte legate de
valoarea terenurilor cu care a fost comparat terenul reclamanților.
De asemenea,
în cuprinsul memoriului de recurs, pârâtul a criticat și aspecte legate de
caracteristicile terenurilor reținute de experți, care sunt, în
realitate, critici asupra situației de fapt reținute, respectiv de
netemeinicie a deciziei recurate, ce nu pot fi circumscrise motivelor de recurs
prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Cât despre
invocarea Deciziei Curții Constituționale nr. 380/2015, Înalta Curte
constată că în cuprinsul acesteia s-a stabilit că prevederile
art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză
de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de
interes național, județean și local, raportate la sintagma „la
data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile
art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză
de utilitate publică, sunt neconstituționale.
Or, în
cauză, această decizie a Curții Constituționale nu este
incidentă, pentru că se referă la aplicarea art. 26 din Legea
nr. 33/1994, care privește calcularea prețului suprafeței de
teren expropriate, iar în cauza pendinte se critică modalitatea de
stabilire a suprafeței de teren.
Pârâtul a mai
susținut că prejudiciul pentru situarea unui teren în zona de protecție
a autostrăzii trebuie calculat prin raportare la actul normativ în vigoare
la momentul transferului dreptului de proprietate, în caz contrar s-ar aplica
retroactiv Legea nr. 198/2015.
Înalta Curte
urmează să înlăture și această critică.
Pentru a
aprecia astfel, Înalta Curte a avut în vedere că reclamanții au
solicitat despăgubiri suplimentare celor acordate prin Hotărârea de
stabilire a despăgubirilor nr. 80 din data de 3 decembrie 2012.
La data
emiterii acestei hotărâri era în vigoare, încă de la data de 23
decembrie 2010, Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de
utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes
național, județean și local, care se completează cu
prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de
utilitate publică, în vigoare de la data de 02 iunie 1994.
Cum la data
de 15 august 2015 a intrat în vigoare Legea nr. 198/2015 privind aprobarea O.G.
nr. 7/2010 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 43/1997 privind
regimul drumurilor, este legală aprecierea instanței de apel, în
sensul că, în raport de acest act normativ, instanța va calcula
prejudiciul cuvenit reclamanților, întrucât de la această dată
se impune a fi dezdăunați reclamanții pentru prejudiciul
suferit.
În acest
sens, prin expertiza întocmită pentru termenul de judecată din data
de 15 septembrie 2016, expert H. a identificat zona de protecție și
de siguranță ce urmează a fi respectată în urma
exproprierii, propunând mai multe variante de calcul, una în baza O.G. nr.
43/1997 și alta în baza Legii nr. 198/2015.
La acest
raport de expertiză, pârâtul Statul Român a formulat obiecțiuni, dar
ele s-au referit la suprafețele de teren și nu la aplicarea
respectivelor acte normative.
Totodată,
la termenul de judecată din data de 13 octombrie 2017, expertul s-a
prezentat personal și a răspuns obiecțiunilor formulate de
părți, arătând că aceste calcule au fost făcute cu
aplicarea Legii nr. 198/2015.
În raport de
cele explicate de expert, la interpelarea instanței, avocatul pârâtului a
declarat că nu mai are alte obiecțiuni.
Având în
vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că susținerile
pârâtului pe aspectul aplicării în timp a legilor ce guvernează
exproprierea nu pot fi primite.
În ceea ce
privește recursul reclamanților, Înalta Curte constată că
acesta este fondat, după cum urmează:
Prin cererea
de chemare în judecată, reclamanții au solicitat și prejudiciul
cauzat prin expropriere, constând în devalorizarea terenului rămas în urma
exproprierii de 1.200 mp, precizând totodată că suprafața
totală se va stabili pe calea unei expertize.
Atât prin
cererea de chemare în judecată, cât și prin cererea de probe, au
solicitat încuviințarea unei expertize topo, care să determine
suprafețele rămase după expropriere, precum și zona de
protecție aferentă autostrăzii.
Tribunalul a
respins proba cu expertiza topo, cu motivarea că nu ar fi utilă
cauzei.
Reclamanții
au declarat apel împotriva sentinței pronunțate de tribunal,
criticând în motivele de apel acest aspect. Ulterior, au solicitat curții
de apel suplimentarea probatoriului, în sensul determinării suprafețelor
de teren rămase după expropriere și a zonei de protecție.
În cauză
s-a efectuat expertiză topo, care a determinat că suprafața
zonă de protecție este de 2.826,949 mp, cum se reține de altfel și
în motivarea deciziei din apel.
În raport de
mențiunile din cererea de chemare în judecată, de obiecțiunile
formulate de reclamanți, de motivele de apel pe aceasta chestiune și
de concluziile raportului de expertiză, curtea de apel ar fi trebuit
să ajungă la concluzia că suprafața de 1.200 mp
indicată în acțiune de reclamanți este una cu titlu provizoriu.
Ca urmare, în
virtutea rolului activ, această instanță avea obligația de
a pune în discuția reclamanților care este întinderea suprafeței
zonei de protecție pentru care solicită despăgubiri.
În concluzie,
Înalta Curte constată că, în mod greșit, curtea de apel a reținut
că instanța a fost sesizată cu stabilirea prejudiciului doar
pentru zona de 1.200 mp., aspect față de care este incident art. 304
pct. 5 C. proc. civ. și nu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru aplicarea
greșită a rolului activ al judecătorului, așa cum este
prevăzut de art. 129 alin. (3) C. proc. civ.
Cu privire la
legea aplicabilă în cauză pentru determinarea modului de calcul al
zonei de protecție, având în vedere susținerile reclamanților
din cuprinsul motivelor de recurs, Înalta Curte constată că este
corectă reținerea curții de apel, în sensul că este
incidentă O.G. nr. 43/1997, așa cum a fost modificată prin Legea
nr. 198/2015, zona de protecție calculându-se de la marginea
autostrăzii.
Având în
vedere împrejurarea că starea de fapt a fost stabilită, că în
cauză au fost întocmite expertize, determinându-se suprafața de
protecție aferentă autostrăzii de 2.826,949 mp, precum și
valoarea acestui teren la prețul de 90 euro/mp, cum rezultă din
punctele de vedere ale experților parte, însușite și de expertul
desemnat de instanță, cu respectarea art. 314 C. proc. civ., Înalta
Curte urmează să admită recursul reclamanților, cu consecința
casării, în parte, a deciziei recurate, în sensul obligării pârâtului
la plata către reclamanți a prejudiciului pentru suprafața de
teren neexpropriată în suprafață de 2.826,949 mp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
excepția inadmisibilității recursului formulat de Ministerul
Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Admite
recursul declarat de reclamanții B., A., C. și D. împotriva deciziei
civile nr. 911/A din data de 28 decembrie 2016 pronunțată de Curtea
de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu
minori și de familie.
Casează,
în parte, decizia recurată, în sensul că obligă pârâtul Statul
Român, prin Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, la plata
către reclamanții B., A., C. și D. a sumei de 254.425,41 euro,
în echivalent în lei la cursul B.N.R. la data efectuării plății,
reprezentând despăgubiri pentru prejudiciu înregistrat de reclamanți
pentru suprafața de 2.826,949 mp teren neexpropriat.
Menține
celelalte dispoziții ale deciziei atacate.
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Compania de
Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, și de Ministerul Public -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei
civile nr. 911/A din data de 28 decembrie 2016 pronunțată de Curtea
de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu
minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 05 octombrie 2017.