ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 35/2018

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Se reține că la data de 25 octombrie 2017, petenta Convenția Națională a Fundațiilor pentru Tineret (CNFT) a formulat calea de atac intitulată "apel", îndreptată împotriva încheierii din data de 10 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014/a1 prin care Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea de suspendare a executării provizorii a sentinței civile nr. 1053 din 15 februarie 2017 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Fără a realiza o încadrare formală, în susținerea căii de atac, petenta a criticat soluția Curții de Apel București din perspectiva incidenței prevederilor art. 466 și urm. din noul C. proc. civ., susținând faptul că, în contra celor reținute de instanța de fond, din înscrisurile pe care le depune odată cu formularea căii de atac, rezultă că se află într-o situație financiară dificilă, având datorii la bugetul statului (fapt ce a dus la blocarea conturilor bancare de către A.N.A.F. - A.F.P.) și sume de încasat de la debitori. Pentru aceste considerente, apreciază că se justifică suspendarea executării provizorii a sentinței civile nr. 1053 din 15 februarie 2017 a Tribunalului Bueurești, secția a Vlll-a conflicte de muncă și asigurări sociale, până la finalizarea apelului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 1 noiembrie 2017, fiind repartizat Completului de filtru nr. 2 (CF 2).

Prin rezoluția din data de 14 noiembrie 2017, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

În baza raportului întocmit Ia data de 14 noiembrie 2017, însușit de completul de filtru la data de 15 noiembrie 2017, ale cărui rețineri sunt avute în vedere de prezentul raport, calea de atac a fost calificată ca fiind recurs, reținându-se faptul că că potrivit art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă numai recursuri, neavând competența materială în soluționarea apelurilor.

Astfel, în temeiul dispozițiilor legale mai sus-citate, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept și orice alte cereri date prin lege în competența sa.

Instanței supreme nu i-au fost atribuite în competență litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condițiile în care legile procesuale și de organizare judiciară nu menționează expres o astfel de abilitare.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor legale mai sus-indicate, la examinarea condițiilor de fond și de formă ale exercitării prezentei căi de atac, au fost avute în vedere dispozițiile care reglementează calea extraordinară de atac a recursului.

Părțile nu au formulat punct de vedere la raportul comunicat lor, așa cum rezultă din înscrisurile aflate Ia dosarul acestei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 1053 din 15 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale in Dosarul nr. x/3/2014, a fost admisă, în parte, cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă A. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Convenția Națională a Fundațiilor pentru Tineret, a fost respinsă cererea reconvenționaiă ca neîntemeiată, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7996 RON, reprezentând plata indemnizației pentru concediul de odihnă aferent perioadei 03 iulie 2013 - 09 iulie 2013 și a indemnizației pentru concediul medical de sarcină și lăuzie aferent perioadei 10 iulie 2013 - 12 noiembrie 2013, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale pentru sumele datorate, calculată de îa data introducerii cererii de chemare în judecată până la plata efectivă, a fost obligată pârâta la plata contribuțiilor de asigurări sociale aferente indemnizației pentru concediul de odihnă pentru perioada 01 iulie 2013 - 09 iulie 2013 și a indemnizației pentru concediul medical de sarcină și lăuzie pentru perioada 10 iulie 2013 - 12 noiembrie 2013 și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 RON, reprezentând onorariu de avocat și onorariu de expert judiciar.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Convenția Națională a Fundațiilor pentru Tineret, solicitând și suspendarea executării provizorii până la finalizarea apelului.

Prin încheierea din data de 10 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respinsă cererea de suspendare a executării provizorii a sentinței civile nr. 1053 din 15 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014, formulată de petenla Convenția Națională a Fundațiilor pentru Tineret (CNFT), în contradictoriu cu intimata A., ca nefondată și dispusă restituirea către apelanta-petentă a cauțiunii în cuantum de 799,6 RON, consemnată conform recipisei din 09 octombrie 2017.

Instanța a reținut că, în cauza de față, apelanta a solicitat suspendarea executării provizorii a sentinței apelate și a făcut dovada achitării cauțiunii, iar dosarul a fost înaintat instanței de apel pentru soluționarea căii de atac, sens în care sunt incidente în cauză prevederile art. 450 alin. (1) C. proc. civ.

A mai reținut Curtea că sentințele pronunțate în primă instanță în cauze având ca obiect litigii de muncă, cum este cel de față, sunt executorii de drept, dată fiind importanța acestor litigii pentru patrimoniile părților implicate. Prin urmare, suspendarea provizorie a executării unei asemenea sentințe este o situație de excepție, ce trebuie justificată, în sensul că executarea hotărârii primei instanțe ar produce un prejudiciu de nerecuperat debitorului, în cauza de față cererea de suspendare a executării fiind întemeiată pe împrejurarea că executarea sentinței de fond ar putea conduce la blocarea activității apelantei.

În ceea ce privește urgența măsurii suspendării, Curtea a constatat că intimata nu a solicitat punerea în executare silită a dispozițiilor sentinței de fond, neexistând la dosar nicio dovadă în acest sens. Totodată, deși se invocă împrejurarea că executarea sentinței de fond ar determina blocarea activității apelantei, aceasta nu și-a probat afirmațiile. Astfel, nu se poate aprecia de plano, fără nicio probă privind situația financiară a apelantei, că executarea sentinței de fond ar avea drept consecință imposibilitatea desfășurării în continuare a proiectelor pe care apelanta le promovează.

În consecință, atâta timp cât nu s-a făcut în concret dovada iminenței unui blocaj financiar sau a imposibilității obiective de executare a acestei sentințe, acestea nu pot justifica suspendarea executării unei hotărâri judecătorești.

Această decizie a fost atacată de petentă cu recurs, la data de 25 octombrie 2017.

Se constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 10 și alin. (2) C. proc. civ., hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept "în orice alte cazuri în care legea prevede că hotărârea este executorie", executarea având un caracter provizoriu.

Totodată, potrivit art. 274 C. muncii, hotărârile pronunțate în fond, în litigiile de muncă, sunt executorii de drept.

Se mai reține că, potrivit dispozițiilor art. 450 alin. (1) C. proc. civ.: Suspendarea executării provizorii va putea fi solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecății în apel', iar în conformitate cu prevederile alin. (3) al aceluiași art. . "Cererea de suspendare se va judeca de instanța de apel. Dispozițiile art. 719 alin. (6) C. proc. civ. sunt aplicabile. Încheierea dată asupra cererii de suspendare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

Cu privire la problema de drept supusă analizei prezentului raport, referitoare la admisibilitatea căii de atac, se reține că, în speță, hotărârea împotriva căreia s-a formulat cerere de suspendare a executării provizorii, respectiv sentința civilă nr. 1053 din 15 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIIl-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014, a fost pronunțată în soluționarea unui litigiu de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului.

Prin urmare, cum în speța sentința civilă nr. 1053 din 15 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, este supusă numai căii de atac a apelului, încheierea pronunțată în soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării acestei hotărâri devine definitivă.

O asemenea soluție decurge din interpretarea dispozițiilor legale incidente, nefiind admisibil, din punct de vedere legal, ca încheierea pronunțată în soluționarea unei cereri de suspendare a executării provizorii a unei hotărâri să fie supusă altor căi de atac decât cele pe care le are deschise hotărârea supusă executării, dat fiind caracterul incidental al cererii formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfășurare.

Se reține că această interpretare este coerentă cu dispozițiile art. 450 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. care prevăd că: Încheierea dată asupra cererii de suspendare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".

Totodată, deși potrivit art. 719 alin. (6) C. proc. civ. încheierea asupra suspendării executării se poate ataca cu apel, în mod separat, trebuie avută în vedere particularitatea speței, respectiv faptul că încheierea supusă analizei este pronunțată de către curtea de apel, în faza procesuală a apelului, devenind astfel o hotărâre definitivă, nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu apel, care să fie judecat la instanța imediat superioară, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 466 C. proc. civ. prevăd că sunt supuse apelului hotărârile pronunțate în primă instanță, dacă legea nu prevede în mod expres altfel, respectiv hotărârile date în ultimă instanță dacă, potrivit legii, instanța nu putea să judece decât în primă instanță.

Or, încheierea atacată prin prezenta cale de atac nu se regăsește în niciuna din ipotezele textului legal, fiind o hotărâre dată în apel, astfel încât calea de atac cu care a fost învestită instanța în prezenta speță ar reprezintă, practic, un apel la apel, ceea ce, în condițiile art. 460 alin. (1) C. proc. civ., nu esle posibil decât cu încălcarea principiului unicității căii de atac.

Se reține și că, potrivit art. 457 C. proc. civ.: (1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. (2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Prin urmare, mențiunea curții de apel cu privire la calea de atac a apelului ce poate fi exercitată de către părți, nu le poate crea acestora un drept dincolo de prevederile legale.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

În raport de dispozițiile legale anterior menționate, încheierea din data de 10 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apei București. secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, nu este supusă recursului.

Prin urmare, instanța urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat de petenta Convenția Națională a Fundațiilor pentru Tineret (CNFT) împotriva încheierii din data de 10 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E:

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petenta Convenția Națională a Fundațiilor pentru Tineret (CNFT) împotriva încheierii din data de 30 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIl-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014,

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2018.