ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1150/2017

Decizia nr. 1150/2017

Asupra

recursului, constată următoarele:

Prin cererea

depusă la data de 2 noiembrie 2015 în Dosarul nr. x/95/2015, contestatorul

A. a solicitat îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor

potrivnice și completarea deciziei civile nr. 1326 din 26 octombrie 2015

pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în Dosarul

nr. x/95/2015.

Cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 281-281

1

C. proc.

civ.

Prin decizia

nr. 1515 din 23 noiembrie 2015 a Tribunalului Gorj, s-a luat act de retragerea

cererii de îndreptare, lămurire și completare a deciziei civile nr.

1326 din 26 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul

nr. x/95/2015, formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu

intimatul creditor B. și cu intimatul B.E.J. C. Cu recurs în 30 de zile de

la comunicare.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs contestatorul A., care a fost suspendat prin

încheierea din 22 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

I civilă, pentru lipsa părților, conform art. 242 alin. (1) pct.

2 C. proc. civ.

La data de 14

septembrie 2016, recurentul A. a formulat recurs împotriva încheierii de

suspendare.

În cuprinsul

cererii de recurs, recurentul a susținut în esență că, în

speță, Curtea de Apel Craiova a suspendat în mod greșit

judecarea cauzei pentru lipsa părților, conform art. 242 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că prin concluziile scrise depuse în

Dosarul nr. x/95/2015 al Curții de Apel Craiova, pe ultima pagină, a

fost solicitată judecata în lipsă.

Înalta Curte

a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în

principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin

raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin

încheierea din camera de consiliu din data de 21 martie 2017 a fost

încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în

principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia

părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc.

civ.

Recurentul a

depus la dosar punct de vedere asupra raportului, prin care a arătat

că recursul este admisibil în principiu, solicitând în

consecință, admiterea recursului.

Astfel cum s-a

reținut și în cuprinsul raportului, Înalta Curte constată

că încheierea din 22 martie 2016 a Curții de Apel Craiova a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

din 1865, cu toate că litigiul a fost demarat ulterior intrării în

vigoare a noului C. proc. civ., astfel încât prezentul recurs urmează a fi

analizat din perspectiva C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Analizând

recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată

că acesta este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea

încheierii recurate cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru

continuarea judecății, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Criticile

formulate privind nelegalitatea încheierii atacate pot fi încadrate în motivul

de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi

analizate din această perspectivă.

Potrivit art.

482 C. proc. civ. „dispozițiile de procedură privind judecata în

primă instanță se aplică și în instanța de apel,

în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol.”

Conform art.

411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., „judecătorul va suspenda judecata când

niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează

la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă

reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă”.

Potrivit

dispozițiilor art. 414 alin. (1) C. proc. civ. „asupra suspendării

procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi

atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic

superioară”. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol „recursul se

poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării

procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât

și împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de

repunere pe rol”.

Cazul

particular de suspendare voluntară a judecății, reglementat prin

dispoziția legală evocată, constituie o sancțiune

procedurală, instituind condiția culpei reclamantului și a

pârâtului pentru nesolicitarea judecării cauzei și în lipsa lor.

În

cauză, prin încheierea recurată din data de 22 martie 2016, Curtea de

Apel Craiova, secția I civilă, reținând că

părțile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, a dispus

suspendarea judecării recursului, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ.

Împotriva

acestei încheieri, recurentul A. a formulat recurs, prin care a criticat

soluția instanței de apel, de suspendare a cauzei pentru lipsa

părților, motivat de faptul că solicitase judecarea cauzei în

lipsă.

Verificând

actele dosarului, se constată că, într-adevăr, prin concluziile

scrise depuse în Dosarul nr. x/95/2015 al Curții de Apel Craiova,

recurentul A. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Drept urmare,

prin suspendarea judecării recursului, Curtea de Apel Craiova a

încălcat prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

vătămarea procesuală a recurentului A., care nu poate

obține o hotărâre asupra recursului, fiind evidentă.

În

considerarea argumentelor reținute, Înalta Curte constată că, în

speță, criticile formulate de recurent întrunesc cerințele art.

488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496

coroborat cu art. 497 din același cod, recursul va fi admis, iar încheierea

atacată va și casată și cauza va fi trimisă

aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat recurentul A. împotriva încheierii din 22 martie 2016

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, pe

care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru

continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2017.