ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1150/2017

Decizia nr. 1150/2017 Asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea depusă la data de 2 noiembrie 2015 în Dosarul nr. x/95/2015, contestatorul A. a solicitat îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice și completarea deciziei civile nr. 1326 din 26 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în Dosarul nr. x/95/2015. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 281-281 1 C. proc. civ. Prin decizia nr. 1515 din 23 noiembrie 2015 a Tribunalului Gorj, s-a luat act de retragerea cererii de îndreptare, lămurire și completare a deciziei civile nr. 1326 din 26 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/95/2015, formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul creditor B. și cu intimatul B.E.J.

C. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul A., care a fost suspendat prin încheierea din 22 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, pentru lipsa părților, conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. La data de 14 septembrie 2016, recurentul A. a formulat recurs împotriva încheierii de suspendare. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a susținut în esență că, în speță, Curtea de Apel Craiova a suspendat în mod greșit judecarea cauzei pentru lipsa părților, conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că prin concluziile scrise depuse în Dosarul nr. x/95/2015 al Curții de Apel Craiova, pe ultima pagină, a fost solicitată judecata în lipsă.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu. Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 martie 2017 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Recurentul a depus la dosar punct de vedere asupra raportului, prin care a arătat că recursul este admisibil în principiu, solicitând în consecință, admiterea recursului. Astfel cum s-a reținut și în cuprinsul raportului, Înalta Curte constată că încheierea din 22 martie 2016 a Curții de Apel Craiova a fost întemeiată pe dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. din 1865, cu toate că litigiul a fost demarat ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., astfel încât prezentul recurs urmează a fi analizat din perspectiva C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea încheierii recurate cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecății, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Criticile formulate privind nelegalitatea încheierii atacate pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Potrivit art. 482 C. proc. civ. „dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol.” Conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., „judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă”. Potrivit dispozițiilor art. 414 alin. (1) C. proc. civ. „asupra suspendării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară”. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol „recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol”.

Cazul particular de suspendare voluntară a judecății, reglementat prin dispoziția legală evocată, constituie o sancțiune procedurală, instituind condiția culpei reclamantului și a pârâtului pentru nesolicitarea judecării cauzei și în lipsa lor. În cauză, prin încheierea recurată din data de 22 martie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, reținând că părțile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea judecării recursului, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Împotriva acestei încheieri, recurentul A. a formulat recurs, prin care a criticat soluția instanței de apel, de suspendare a cauzei pentru lipsa părților, motivat de faptul că solicitase judecarea cauzei în lipsă.

Verificând actele dosarului, se constată că, într-adevăr, prin concluziile scrise depuse în Dosarul nr. x/95/2015 al Curții de Apel Craiova, recurentul A. a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Drept urmare, prin suspendarea judecării recursului, Curtea de Apel Craiova a încălcat prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., vătămarea procesuală a recurentului A., care nu poate obține o hotărâre asupra recursului, fiind evidentă. În considerarea argumentelor reținute, Înalta Curte constată că, în speță, criticile formulate de recurent întrunesc cerințele art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 497 din același cod, recursul va fi admis, iar încheierea atacată va și casată și cauza va fi trimisă aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat recurentul A. împotriva încheierii din 22 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2017.