ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 51/2018

Decizia nr. 51/2018

Asupra contestației de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 6 iunie 2017, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 458 din data de 25 aprilie 2017, adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 151 din data de 9 februarie 2016 a Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre, prin care să aprobe cererea sa de transfer de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

În motivare, contestatoarea arată că cererea de transfer i-a fost respinsă, acordându-se prioritate, raportat la cele trei posturi de execuție vacante la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, cererii de transfer formulată de procurorul B., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, reținându-se motivele personale și profesionale invocate de acesta și cererilor formulate de procurorii C. și D. (de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara), pe motivul vechimii mari în funcția de procuror și la unitatea de parchet de la care au solicitat transferul.

În privința cererii sale de transfer, s-a reținut că au fost analizate motivele personale invocate, chiar dacă nu au fost inserate în hotărârea atacată și au fost avute în vedere avizele nefavorabile comunicate de unitățile de parchet implicate.

Atât hotărârea Secției pentru procurori, cât și hotărârea Plenului CSM sunt nelegale, încălcând dispozițiile art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului CSM, dispoziții care reglementează criteriile ce trebuie avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer. Atât contestatoarea, cât și procurorul B., a cărui cerere de transfer a fost admisă prin Hotărârea Secției pentru procurori nr. 150/2017, s-au aflat într-o situație similară, aplicându-li-se în mod greșit și inechitabil criteriile anterior menționate.

Astfel, încărcătura dosarelor pe procuror a fost mai mică la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara (de unde provine contestatoarea) decât la Tribunalul Mureș la care a solicitat transferul celălalt procuror, iar vechimea efectivă în funcția de procuror a contestatoarei la data soluționării cererilor de transfer era de 8 ani, mai mare decât cea a procurorului B.

În ceea ce privește celelalte criterii care țin de situația personală a magistratului, motivele personale și profesionale invocate de B. nu au fost detaliate în cuprinsul hotărârii. Acesta însă, la data analizării cererilor de transfer, nu avea domiciliul în Timișoara și nici o familie stabilită în această localitate, așa cum este cazul contestatoarei.

Avizele favorabile sau nefavorabile ale unităților de parchet nu reprezintă un criteriu pentru soluționarea cererilor de transfer. Întemeindu-se pe aceste avize, autoritatea emitentă a hotărârilor a eliminat aplicarea obiectivă, clară și previzibilă a criteriilor prevăzute de lege cu privire la transfer. Raportat la criteriile de transfer, cererea contestatoarei era prioritară față de cererea lui B., secție pentru procurori apreciind în sens contrar, cu încălcarea prevederilor art. 3 din Regulamentul anterior menționat.

Hotărârile atacate nu răspund cerinței de legalitate a motivării corespunzătoare, ca o garanție împotriva arbitrariului.

Prin întâmpinare, intimatul CSM a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că cererea de transfer a contestatoarei a fost soluționată în conformitate cu dispozițiile legale și regulamentare incidente, respectiv cu analiza judicioasă a criteriilor prevăzute de Regulament. La Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș erau disponibile pentru transfer trei posturi și au fost formulate șapte cereri de transfer. Secția pentru procurori a avut în vedere, în cazul cererii contestatoarei, în principal situația Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, la care erau două posturi de execuție vacante, precum și avizele nefavorabile comunicate de unitățile de parchet implicate. Normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație solicitantului. Gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar este atributul CSM. Criteriile de transfer prevăzute în Regulament nu au o ordine de prioritate, ci se analizează cumulativ. Obligația CSM este de a soluționa cererea în cadrul legal, iar nu de a o admite. Analiza cumulativă a criteriilor poate conduce la situații precum aceea în care plecarea unui magistrat nu afectează buna funcționare a unității de parchet la care funcționează, așa cum a fost cazul lui B. Motivele personale invocate de contestatoare au fost analizate comparativ cu cele susținute prin celelalte cereri de transfer, chiar dacă hotărârile, în considerarea respectării dreptului la viață privată și a datelor personale, nu au mențiuni referitoare la analiza propriu-zisă a acestui criteriu.

Hotărârile au fost coerente și clare, motivate, astfel încât să garanteze legalitatea, oportunitatea și previzibilitatea măsurilor dispuse.

Prin încheierea de ședință din data de 18 octombrie 2017, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția lipsei de interes în susținerea contestației, prin raportare la Hotărârea nr. 350 din 30 mai 2017, emisă de secția de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a admis cererea de transfer formulată de contestatoarea A. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Contestatoarea a solicitat respingerea excepției lipsei de interes în susținerea contestației, arătând că transferul survenit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a fost o soluție subsidiară la care a apelat urmare a respingerii primei cereri de transfer. În prezent, funcționează cu delegație la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș iar postul devenit vacant prin eliberarea din funcție a procurorului B. (a cărui cerere de transfer a fost admisă în februarie 2017) a fost ocupat în urma examenului de promovare efectivă organizat în noiembrie 2017.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin Hotărârea Secției pentru procurori nr. 151 din 9 februarie 2017 a fost respinsă cererea formulată de contestatoare de transfer de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Prin Hotărârea nr. 458 din 25 aprilie 2017, Plenul CSM a respins contestația administrativă îndreptată împotriva Hotărârii nr. 151/2017.

Motivele respingerii cererii de transfer, reținute în contextul analizării simultane a șapte cereri de transfer pentru trei posturi vacante la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, prin aplicarea criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, au constat în reținerea priorității cererilor de transfer formulate de C. și D., pe motivul vechimii mai mari în funcție și la unitatea de parchet de la care solicitau transferul, precum și de B., pe motivul argumentelor personale și personale invocate de acesta.

Criticile contestatoarei se referă la încălcarea prevederilor art. 3 din Regulamentul privitor la transferuri, în sensul că prin aplicarea criteriilor de soluționare a cererilor de transfer în ceea ce o privește, raportat la cererea de transfer formulată de B., ar fi trebuit să aibă prioritate la ocuparea celui de-al treilea post vacant.

Asupra excepției lipsei de interes în susținerea contestației, Înalta Curte reține că excepția a fost opusă de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, în considerarea împrejurării survenite a transferului contestatoarei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, conform Hotărârii nr. 350 din 30 mai 2017 a Secției pentru procurori. A apreciat intimatul că această situație nouă este de natură a determina lipsa de interes a contestatoarei în soluționarea contestației de față, care vizează transferul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Având în vedere că transferul ulterior a fost încuviințat la o altă unitate de parchet decât cea vizată prin cererea de transfer care face obiectul prezentei contestații, raportat și la poziția contestatoarei față de excepția invocată, care a susținut că interesul său rămâne actual prin prisma încuviințării transferului la o altă unitate de parchet decât cea pe care a avut-o în vedere inițial, Înalta Curte constată că interesul contestatoarei în soluționarea contestației rămâne actual câtă vreme transferul ulterior s-a dispus la o altă unitate de parchet.

Pe fondul contestației, reține că împrejurarea transferării ulterioare a contestatoarei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara are relevanță în cauza de față întrucât, la data analizării prezentei contestații, motivele de ordin personal invocate de contestatoare (domiciliul în municipiul Timișoara și nevoia de a fi aproape de familia sa, stabilită în aceeași localitate) nu mai subzistă.

În analiza cererilor de transfer, Consiliul Superior al Magistraturii are în vedere criteriile de transfer prevăzute în art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006, care nu au o ordine de prioritate și sunt analizate comparativ și cumulativ. Este de menționat că dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 instituie în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii exclusiv obligația de a soluționa cererile de transfer în cadrul legal, iar nu o obligație de admitere a acestora, analiza vizând atât interesele personale ale magistratului cât și contextul necesități asigurării unei repartizări optime a resurselor umane la nivelul sistemului judiciar, în vederea unei bune funcționări a acestuia.

Deși printre criteriile regulamentare nu se numără avizele favorabile/nefavorabile ale unităților de parchet implicate în procedură, nu se poate afirma că acestea nu au nici un rol în analiza cererilor de transfer, de vreme ce prezentarea lor este reglementată de Regulament (art. 2 alin. (3) și 4).

Hotărârile atacate sunt motivate, referindu-se la analiza criteriilor prevăzute în art. 3 din Regulament.

Raportat la situația procurorului B., așa cum contestatoarea a prezentat-o, comparativ cu situația proprie, rezultă că centrul de greutate al analizei îl constituie criteriile referitoare la situația personală a solicitanților (domiciliu, stare de sănătate și situație familială, distanță între domiciliu și sediul parchetului la care funcționează).

Or, dispărând motivele personale invocate de contestatoare în susținerea cererii de transfer, hotărârea CSM de respingere a acestei cereri se situează clar limitele de oportunitate a deciziei administrative care revine Consiliului, în exercitarea atribuțiilor de gestionare a resurselor umane din sistemul judiciar.

În raport de aceste argumente, Înalta Curte va respinge contestația, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes invocate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 458 din 25 aprilie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT