ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 150/2018

Decizia nr. 150/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 26 ianuarie 2015 sub nr. x/32/2015 reclamanta SC A. SRL - județ Neamț, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, anularea parțială a Deciziei de soluționare a contestației nr. 75101 din 22 iulie 2014, emisă de DGRFP Iași, în ceea ce privește suspendarea soluționării contestației fiscale nr. 1004 din 15 ianuarie 2014 pentru suma de 1.543.050 lei și în ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a contestației pentru suma de 44.862 lei, formulat de societate împotriva deciziei de impunere nr. F-NT 285 din 04 decembrie 2013 și a RIF nr. F-NT 215/6990 din 04 decembrie 2013, a mai solicitat obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației fiscale și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 76 din data de 08 mai 2015 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.

Împotriva Sentinței nr. 76 din data de 08 mai 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 septembrie 2017 completul filtru, a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii și de menținere ca legal emisă a Deciziei de soluționare a contestației având ca obiect decizia de impunere nr. F-NT 285 din 4 decembrie 2013 și a raportului de inspecție fiscală.

Se solicită admiterea recursului și casarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii și anulării în parte a deciziei de soluționare a contestației pentru două soluții administrative dispuse.

Prima privește suma de 1.543.050 lei pentru care s-a dispus suspendarea soluționării până la soluționarea sesizării penale, suspendare dispusă în baza art. 214 alin. (1) lit. a) și art. 108 C. proc. fisc.

A doua măsură dispusă privește suma de 44.862 lei pentru care contestația a fost apreciată ca nemotivată și respinsă ca atare.

Cu privire la prima măsură dispusă recurenta-reclamantă arată că prima instanță, care prin soluția dispusă a apreciat că este legală suspendarea a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) și art. 108 C. proc. fisc.

Aceasta deoarece pentru a fi dispusă legal suspendarea soluționării unei contestații administrative până la soluționarea unei cauze penale trebuie îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de norma legală condiții care nu sunt îndeplinite în cauză.

Se arată că în cauză nu este îndeplinită niciuna din condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. Nu există indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu activitatea societății ce a fost supusă controlului către organele fiscale și nu a existat o sesizare penală a organelor de control fiscal cu privire la indiciile săvârșirii unei infracțiuni. În cauză sesizarea formulată de organul fiscal - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț - nr. 5176 din 22 august 2013 privea o altă societate decât societatea recurentă respectiv SC B. SRL, iar în cauză o simplă interpretare cu privire la oportunitatea conexării unui dosar penal, în lipsa unei sesizării penale care să privească SC A. SRL nu poate fi justificată legal măsura suspendării soluționării contestației administrative.

Recurenta-reclamantă arată faptul că în cauză nu s-a probat de intimată formularea unei sesizări penale legale și pe cale de consecință în mod greșit prima instanță a confirmat legalitatea suspendării administrative, ținând cont de o eventuală conexare care nu a fost dispusă de organele de cercetare penală. Iar o singură legătură între cele două societății nu este de natură a determina măsura de excepție a suspendării administrative a soluționării contestației.

Cu privire la soluția de respingere pentru suma de 44.862 lei recurenta invocă încălcarea art. 126 și art. 132 C. fisc.

Se arată că în mod nelegal prima instanță a confirmat soluția administrativă prin care a fost apreciată ca nemotivată această parte a contestației.

Se arată că în contestația formulată recurenta-reclamantă a adus argumente în combaterea impunerii la plata sumelor suplimentare reprezentând TVA și accesorii în cuantum total de 1.587.912 lei din care face parte și suma de 36.105 lei impusă la plată.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele ca fondat în cauză fiind îndeplinite în parte condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Curtea apreciază că în parte acțiunea reclamantei-recurente este întemeiată în ceea ce privește suspendarea soluționării contestației fiscale în baza art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. dispusă prin Decizia nr. 7510 din 22 iulie 2014 emisă de DGRFP Iași.

În ceea ce privește restul acțiunii reclamantei care privește suma de 36.105 lei TVA plus dobânzi și penalități de întârziere aferente, Curtea apreciază ca fiind legală și temeinică soluția de menținere prin sentința atacată a respingerii ca nemotivată a contestației administrative.

Curtea apreciază că în parte sentința recurată este dată cu aplicarea greșită a legii respectiv a dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) și art. 108 C. proc. fisc. în cauză nefiind îndeplinite față de societatea recurentă condițiile legale pentru a se dispune suspendarea.

Conform art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.:

"Organul de soluționare competent poate dispune, prin decizia motivată soluționarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă."

Verificând îndeplinirea cumulativă pentru a fi dispusă suspendarea în raport de probele administrate Curtea, apreciază contrar primei instanței că în cauză nu sunt îndeplinite față de societatea recurentă aceste condiții.

Astfel, în cauză nu există față de recurentă o sesizare penală efectuată în condițiile legii de către organul care a efectuat activitatea de control. Sesizarea penală nr. 5176 din 22 august 2013 formulată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț o privește o altă societate respectiv B. SRL, iar adresa din 9 decembrie 2013 către DIICOT - Serviciul Teritorial Neamț nu poate constitui o sesizare penală în sensul dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.

În cauză, contrar opiniei instanței de fond Curtea a constatat că nu există probe din care să rezulte conexarea constatărilor organelor fiscale din timpul celor două controale efectuate la ambele societăți - societatea recurentă și B. SRL. Iar faptul că cele două societății au același reprezentant nu justifică prin el însuși, în lipsa unei conexări și a unei sesizări penale suspendarea cauzei în baza art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.

Sesizarea penală reprezintă condiția esențială a legalității suspendării în baza art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. pentru că numai în prezența unei sesizări penale a organului de control cu privire la săvârșirea unei infracțiunii se poate aprecia că de rezolvarea hotărârii penale depinde în mod hotărâtor soluția administrativă ce se poate da contestației fiscale.

În cauză nu a fost probat acest impediment în sensul că există o sesizare finală nerezolvată privind constatarea unei infracțiuni despre care există indicii care să determine o soluție în procedura administrativă.

Neexistând acest impediment al unei sesizări penale în curs organul fiscal poate soluționa contestația administrativă, Curtea apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.

Curtea constată dreptul recurentei de a-i fi soluționată pe fond contestația administrativă ținând cont de cerințele stabilirii cu certitudine a obligațiilor fiscale care au fost contestate și față de faptul că în cauză față de data emiterii actelor fiscale - anul 2013 a fost depășit termenul rezonabil de soluționare administrativă a contestației.

Urmează a fi anulată în parte decizia contestată și obligată pârâta la soluționarea pe fond a contestației privind suma de 1.543.050 lei reprezentând TVA și accesorii.

Curtea în ceea ce privește în rest acțiunea având ca obiect suma totală de 44.862 lei va respinge acțiunea ca neîntemeiată, hotărârea recurată fiind legală sub acest aspect. În cauză recurenta nu a probat în recurs faptul că și-a motivat contestația cu privire la suma de 36.105 lei reprezentând TVA. Nu poate fi reținută susținerea recurentei în sensul că motivele sentinței comune pentru suma menționată la pct. 1 deoarece recurenta trebuia să aducă argumente proprii care să combată constatările organelor de inspecție fiscală.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursul și va casa sentința atacată și rejudecând va admite în parte acțiunea.

Va anula în parte Decizia nr. 75101 din 22 iulie 2014, în ceea ce privește suspendarea soluționării contestației fiscale nr. 1004 din 15 ianuarie 2014.

Va obliga pârâta DGRFP Iași la soluționarea pe fond a contestației privind suma de 1.543.050 lei reprezentând TVA și accesorii.

Va respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 76 din 8 mai 2015 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL.

Anulează în parte Decizia nr. 75101 din 22 iulie 2014, emisă de DGRFP Iași, în ceea ce privește suspendarea soluționării contestației fiscale nr. 1004 din 15 ianuarie 2014.

Obligă pârâta DGRFP Iași la soluționarea pe fond a contestației privind suma de 1.543.050 lei reprezentând TVA și accesorii.

Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT