ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 531/2018

Decizia nr. 531/2018

După deliberare, asupra

cauzei de față, constată următoarele:

La data de 20 octombrie 2017, reclamanții A. și

B. au declarat recurs, precizând că este declarat împotriva Deciziei civile

nr. 2088 din data de 19 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția I civilă, prin recurs solicitând casarea

deciziei recurate, iar pe fond, admiterea cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor Legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de

muncă în condiții speciale raportat la H.G. nr. 1025/2003 privind

metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de

muncă în condiții speciale.

În sinteză,

recurenții-reclamanți invocă făptui că Decizia nr.

2088 din data de 19 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești este netemeinică și nelegală fiind încălcate

dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 ce reglementează

condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate

invocată în fața instanțelor de judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

la data de 27 noiembrie 2017, fiind repartizat Completului de filtru nr. 2 (CF

2).

Prin rezoluția din data

de 4 decembrie 2017, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității

în principiu a căii de atac.

În baza raportului întocmit la

data de 7 decembrie 2017, însușit de completul de filtru la data de 11

decembrie 2017, ale cărui rețineri sunt avute în vedere de prezenta

hotărâre, comunicat părților astfel cum rezultă din înscrisurile

aflate la filele 27-31 din dosarul acestei instanțe, s-a reținut

caracterul inadmisibil al recursului în raport de dispozițiile art. 18

alin. (2) din Legea nr. 2/2013, respectiv în raport de prevederile art. 29 alin.

(5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992.

Recurenții au formulat

punct de vedere la raport, așa cum rezultă din înscrisul aflat la

fila 32 din dosarul acestei instanțe, arătând că recursul este

îndreptat împotriva încheierii pronunțate la data de 19 octombrie 2017 a

Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/120/2016,

prin care a fost analizată cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată,

iar în urma admiterii cererii, recursul de față a rămas

fără obiect.

În baza rezoluției din

data de 10 ianuarie 2018, s-a acordat termen la data de 20 februarie 2018 m

vederea pronunțării asupra admisibilității recursului, în

raport de dispozițiile art. 493 C. proc. civ.

l. Asupra caracterului

admisibil al recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr. x/120 din 21 noiembrie 2016

(disjunsă în Dosarul cu nr. x/120/2016), reclamanții C., A., D., E.

și B., pompieri civili, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC F. SA

- G. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună

încadrarea reclamanților, în grupa I de muncă, procent 100%, iar

după data de 01 aprilie 2001, în condiții speciale.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 35 C. proc. civ., Hotărârea nr. 1653/1974, Legea

nr. 121/1996, O.G. nr. 60/1997, H.G. 1294/2001, Legea nr. 307/2006.

Prin sentința civilă

nr. 492 din data de 21 martie 2017, Tribunalul Dâmbovița a respins

acțiunea formulată de reclamanți, ca nefondată.

Dosarul a fost înregistrat pe

rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, la data de

26 aprilie 2017, urmare a apelului declarat de reclamanții A. și B.

împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond.

Prin cererea depusă la

data de la data de 7 septembrie 2017, petenții A. și B., au solicitat

sesizarea Curții Constituționale, invocând excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor H.G. nr. 1025/2003, privind

metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de

muncă în condiții speciale și a Legii nr. 226/2006, privind

încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale în măsura

în care dispozițiile acestor acte normative cu privire la încadrarea în

condiții speciale se aplică și personalului a cărui

activitate este prevăzută în art. 371 din O.G. nr. 60/1997 și

art. 38 din Legea nr. 307/2006, întrucât încalcă dispozițiile

constituționale prevăzute în art. 41 din Constituție „Munca

și protecția socială a muncii și art. 53 din

Constituție „Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor

libertăți.

Prin încheierea din data de 19

octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

I Civilă, a fost admisă cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 37

1

din O.G, nr. 60/1997 și art. 38 din

Legea nr. 307/2006, precum și a dispozițiilor Legii nr. 226/2006,

instanța apreciind că excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor menționate are legătură cu soluționarea

prezentei cauzei, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de

dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992,

motiv pentru care se impune admiterea cererii de sesizare a Curții

Constituționale.

Totodată, instanța a

prezentat punctul său de vedere asupra excepției de

neconstituționalitate invocată, apreciind că dispozițiile

criticate nu sunt neconstituționale.

Prin Decizia civilă nr.

2088 din data de 19 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 492

din 21 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

La data de 20 octombrie 2017,

reclamanții A. și B. au declarat recurs, conform precizării

făcute la data de 27 decembrie 2017, împotriva încheierii din data de 19

octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

l civilă, prin recurs solicitând casarea deciziei recurate, iar pe fond,

admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr.

226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale

raportat la H.G. nr. 1025/2003 privind metodologia și criteriile de

încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale.

Analizând cu prioritate

admisibilitatea recursului, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (2)

C. proc. civ., Înalta Curte constată că, prin încheierea

pronunțată la data de 19 octombrie 2017, Curtea de Apel

Ploiești, secția l civilă, a admis cererea de sesizare a

Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 37

1

din O.G. nr. 60/1997 și art. 38

din Legea nr. 307/2006, precum și a dispozițiilor Legii nr. 226/2006,

încheierea pronunțată necuprinzând vreo dispoziție de respingere

a excepției de neconstituționalitate invocată de petenți.

În raport de motivele de

recurs invocate, în cauză, sunt incidente prevederile art. 29 alin, (5)

din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, în temeiul cărora:

(5) Dacă excepția

este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau

(3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de

sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată

numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de

ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Din interpretarea

dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992

rezultă că este supusă recursului numai încheierea prin care a

fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții

Constituționale. Per a contraria, încheierea prin care a fost admisă

cererea de sesizare a Curții Constituționale nu este supusă

niciunei căi de atac, concluzie justificată și de faptul lipsei

de interes în promovarea căii de atac în cazul în care a fost admisă

cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate invocată.

Cum în cauză, prin

încheierea din data de 19 octombrie 2017, a fost admisă cererea de

sesizare a Curții Constituționale, în raport de interpretarea per a

contraria a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, rezultă

că este inadmisibil recursul îndreptat împotriva respectivei încheieri.

În consecință,

încheierea din data de 19 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de

Apel Ploiești, secția I civilă, prin care a fost admisă

cererea de sesizare a Curții Constituționale, nu poate fi atacată

cu recurs.

Legalitatea căilor de

atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate

fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare,

în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi

alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau

retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are

valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din

Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi

atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute

de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie tăcută în

condițiile legii.

În raport de dispozițiile

legale anterior menționate, încheierea din data de 19 octombrie 2017,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă,

nu este supusă recursului.

Prin urmare, instanța

urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat de

reclamanții A. și B. împotriva încheierii susmenționate.

Având în vedere analiza cu

prioritate a caracterului admisibil al recursului, Înalta Curte constată că

este inutil a se pronunța asupra cererii formulate de recurenți, prin

care solicită a se constata că recursul a rămas fără

obiect, o astfel de cerere presupunând o analiză a fondului unui recurs

apreciat ca admisibil, ceea ce nu este cazul în speță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul formulat de reclamanții A. și B. împotriva încheierii din 19

octombrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă,

pronunțată în Dosarul nr. x/120/2016.

Fără cale de atac.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 20 februarie 2018.