ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1034/2018

Prin încheierea de ședință din 21 decembrie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale, formulate de reclamantul A.

În motivare, referitor la cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 1025/2003, curtea a constatat că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, conform căreia nu pot face obiect al excepției de neconstituționalitate decât dispozițiile din legi sau ordonanțe.

Or, în speță, curtea a constatat că se invocă neconstituționalitatea unei hotărâri de guvern.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 226/2006, curtea a reamintit că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, o altă condiție de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale este ca neconstituționalitatea invocată să vizeze dispoziții din legi sau ordonanțe care au legătura cu soluționarea cauzei și care sunt în vigoare. Or, Legea nr. 226/2006 a fost abrogată de Legea nr. 263/2010.

Curtea a mai arătat că, în cauză, nu se pune problema dacă efectele juridice ale acestei legi continuă să se producă, în condițiile în care actul normativ menționat nu a stat la baza pretențiilor deduse judecății, astfel cum rezultă din actele dosarului de fond.

În acest context, instanța a constatat că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de legiuitor prin dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată.

Împotriva acestei încheieri, A. a formulat recurs, în termenul legal de 48 de ore.

În motivarea căii de atac, reclamantul a arătat că prezentul litigiu are ca obiect obligarea pârâtei B. la emiterea adeverinței privind perioada lucrată în grupa 1 de muncă, în condiții speciale.

A susținut că a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 1025/2003 și ale Legii nr. 226/2006, în cadrul apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 407/18 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, întrucât au legătură cu soluționarea cauzei.

Reclamantul a mai arătat că art. 371 din Ordonanța Guvernului nr. 60/1997 și art. 38 din Legea nr. 307/2006 încalcă prevederile art. 41 alin. (2) și ale art. 53 din Constituție, iar dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1025/2003 și ale Legii nr. 226/2006 îngrădesc dreptul său de a beneficia de condiții superioare de muncă.

Prin prezenta cale de atac, a criticat soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii sale de sesizare a Curții Constituționale, întrucât acestea respectă condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 47/1992.

Analizând recursul formulat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia",

Prin cererea depusă la data de 15 septembrie 2017, apelantul reclamant A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale.

La aceeași dată, printr-o altă cerere, apelantul reclamant A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale și cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale.

Prin încheierea de ședință din data de 21 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale formulate de apelantul reclamantul A.

Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale mai sus citate, reținând că respectivele cereri sunt inadmisibile, critîcile reclamantului fiind nefondate.

Aceasta deoarece, prin prima cerere, reclamantul a invocat neconstituționalitatea Hotărârii Guvernului nr. 1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale.

Or, potrivit textului de lege citat mai sus, excepția de neconstituționalitate ridicată în fața instanțelor de judecată trebuie să se refere la o lege sau ordonanță.

Nerespectarea acestei condiții atrage după sine respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă, cum de altfel a reținut, în mod legal, curtea de apel.

Nici cea de-a doua cerere a reclamantului, privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale nu a îndeplinit condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu referire la sintagma în vigoare.

Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale a fost în vigoare de la 16 iunie 2006 până Ia 31 decembrie 2010, fiind abrogată și înlocuită prin Legea nr. 263/2010.

Așadar, la data de 15 septembrie 2017, care este data formulării cererii de sesizare a Curții Constituționale, Legea nr. 226/2006 nu mai era în vigoare.

Față de cele arătate mai sus, înalta Curte constată că niciuna din critîcile reclamantului nu este fondată și că instanța de apel a făcut o legală interpretare a dispozițiilor art. alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în încheierea recurată, motiv pentru care recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din data de 21 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 martie 2018.