ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1520/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea disjunsă din Dosarul nr. x/121/2014 al Tribunalului Galați, secția I civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, recunoașterea dreptului de autor asupra documentației elaborate în vederea implementării și dezvoltării Sistemului de Control Intern/Managerial.

Prin sentința nr. 1146 din 30 septembrie 2016, Tribunalul Galați, secția I civilă, a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta a fost angajata pârâtei SC B. SA, cu contract individual de muncă, iar potrivit fișei postului, printre atribuțiile de serviciu se regăsea și cea de control intern în cadrul societății, stabilită prin decizia nr. 111 din 14 mai 2012.

S-a reținut că reclamanta a elaborat documentația pentru care solicită recunoașterea dreptului de autor în baza contractului individual de muncă și a atribuțiilor stabilite de angajator menționate în fișa postului și, întrucât activitatea reclamantei a fost una remunerată în temeiul unui contract individual de muncă, aceasta nu poate fi remunerată pentru aceeași muncă în temeiul unui contract întemeiat pe drepturi de autor.

Totodată, instanța a reținut că prin dispoziția nr. 11 din 14 mai 2012, prin care i-au fost delegate reclamantei atribuții privind activitatea de control intern în cadrul societății, s-a menționat că aceasta beneficiază de aceleași drepturi prevăzute în contractul individual de muncă.

În concluzie, tribunalul a constatat că există o clauză în relațiile dintre părți, potrivit căreia reclamanta nu poate solicita alte drepturi patrimoniale pentru creațiile saie decât cele prevăzute în contractul individual de muncă.

Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin decizia nr. 16/A din 1 februarie 2016, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului.

Instanța de apel a reținut că atât timp cât reclamanta a fost angajata pârâtei, cu contractul individual de muncă din 4 septembrie 2008 și, conform fișei postului, printre atribuțiile acesteia se regăsea și cea de control intern în cadrul societății pârâtei, atribuție stabilită prin decizia nr. 111 din 14 mai 2012, iar pentru această activitate a și fost remunerată în baza respectivului contract de muncă, corect a reținut instanța de fond că dispozițiile Legii nr. 8/1996 nu se aplică operelor create de autor în cadrul contractului individual de muncă, dacă acestea sunt utilizate de către cel ce a angajat autorul, în cadrul activității obișnuite.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, reclamanta a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenta reclamantă, după ce a prezentat situația de fapt din dosar, a susținut că acțiunea pe care a formulat-o este întemeiată, având în vedere că dreptul de autor este un drept subiectiv real, personal și moral în temeiul căruia își exercită prerogativele asupra produsului intelectual în mod direct și nemijlocit, fără concursul altei persoane. A susținut că dreptul subiectiv de autor are o existență de sine stătătoare, fiind un drept pur și simplu care conferă maximă certitudine titularului său, întrucât nici existența și nici exercitarea lui nu depind de o împrejurare viitoare și poate fi exercitat necondiționat și neechivoc. În continuarea memoriului de recurs, recurenta-reclarnantă a redat conținutul mai multor articole din Legea nr. 8/1996 și a făcut o serie de considerații teoretice referitoare la recunoașterea dreptului de autor pe care îl pretinde, invocând și art. 30 din Constituția României.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că recursul este admisibil în principiu, însă criticile dezvoltate de recurenta reclamantă, în opinia raportorului, nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Părțile au depus la dosar puncte de vedere la raport, recurenta reclamantă solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, iar intimata pârâtă solicitând admiterea excepției nulității recursului, reținută prin raportul întocmit în cauză.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac, la data de 6 octombrie 2017, fără citarea părților.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) Iit. d) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiași art. se arată că aceeași sancțiune, a nulității recursului, se aplică și în situația în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, astfel că instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 C. proc. civ.

În cauză, prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că, atât timp cât reclamanta a fost angajata pârâtei, cu contract individual de muncă, iar conform fișei postului, printre atribuțiile acesteia se regăsea și cea de control intern în cadrul societății pârâtei, activitate pentru care a și fost remunerată, dispozițiile Legii nr. 8/1996 nu se aplică operelor create de autor în cadrul contractului individual de muncă, dacă acestea sunt utilizate de către cel ce a angajat autorul, în cadrul activității obișnuite.

Susținerile recurentei reclamante din cererea de recurs nu se referă la raționamentul juridic expus prin considerentele deciziei de apel, ci vizează o serie de considerații teoretice referitoare la caracterele juridice ale dreptului de autor reglementat prin Legea nr. 8/1996.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Așa fiind, cum aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 489 alin. (2) din același Cod, va aplica sancțiunea expres prevăzută, respectiv aceea a nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 16/A din 1 februarie 2017 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2017.