ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2234/2017

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, a chemat în judecată pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, formulând acțiune în contencios fiscal împotriva Deciziei nr. 863 din 28 noiembrie 2014, privind soluționarea contestației înregistrata sub nr. 31812 din 26 iunie 2014 împotriva Deciziei de impunere nr. F-CJ 535 din 30 mai 2014 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă în baza constatărilor cuprinse în Raportul de Inspecție Fiscala nr. F-CJ 541 din 30 mai 2014 solicitând admiterea acțiunii, anularea deciziei de soluționare a contestației și pe cale de consecința, în principal, constatarea nulității Deciziei de impunere mai sus indicata, anularea in întregime a debitelor principale, respectiv a majorărilor și penalităților aferente debitelor principale, astfel cum au fost stabilite prin decizia mai sus indicată; în subsidiar, desființarea deciziei de impunere nr. F-CJ 535 din 30 mai 2014, în sensul: anulării în întregime a debitului principal format din: 515.259 lei reprezentând impozit pe profit, 917.323 lei reprezentând TVA, 23.340 lei reprezentând impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, 47.404 lei reprezentând contribuția de asigurări sociale datorate de angajator, 23.942 lei reprezentând contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați, 11.852 lei reprezentând contribuția pentru asigurări de sănătate datorată de angajator, 12.557 lei reprezentând contribuția de asigurări de sănătate reținută de la asigurați, 1.937 lei reprezentând contribuția pentru asigurări de sănătate calculată pentru concediile medicale care se deduce din contribuția de asigurări sociale datorată de angajator, 1.139 lei reprezentând contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de angajator, 1.163 lei reprezentând contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați, 571 lei reprezentând contribuția angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, 802 lei reprezentând fond de risc și 769.583 lei reprezentând impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice, stabilite suplimentar prin Decizia de impunere contestată; anularea în întregime a majorărilor și penalităților aferente impozitelor stabilite suplimentar, respectiv: 99.858 lei și 73.037 lei reprezentând accesorii impozit pe profit, 184.662 lei și 124.067 lei reprezentând accesorii TVA, 5.743 lei și 3.501 lei reprezentând accesorii impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, 11.669 lei și 7.111 lei reprezentând accesorii la contribuția de asigurări sociale datorate de angajator, 5.893 lei și 3.591 lei reprezentând accesorii la contribuția individuală de asigurări sociale reținuta de la asigurați, 2.917 lei și 1.778 lei reprezentând accesorii la contribuția pentru asigurări de sănătate datorată de angajator, 3.096 lei și 1.887 lei reprezentând accesorii la contribuția de asigurări de sănătate reținută de la asigurați, 477 lei și 291 lei reprezentând accesorii la contribuția pentru asigurări de sănătate calculata pentru concediile medicale care se deduce din contribuția de asigurări sociale datorată de angajator, 280 lei și 171 lei reprezentând accesorii la contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de angajator, 286 lei și 174 lei reprezentând accesorii la contribuția individuala de asigurări pentru șomaj reținuta de la asigurați, 141 lei și 86 lei reprezentând accesorii la contribuția angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, 197 lei și 120 lei reprezentând accesorii la fond de risc și 156.986 lei și 106.281 lei reprezentând accesorii la impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice, stabilite suplimentar prin Decizia de impunere.

Prin sentința civilă nr. 276 din 12 mai 2015 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca.

Împotriva sentinței nr. 276 din 12 mai 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. SRL - în insolvență - prin administrator special B., solicitând admiterea recursului, (i) în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, (ii) în subsidiar, casarea sentinței recurate, cu reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința admiterii acțiunii și anularea deciziei nr. 863 din 28 noiembrie 2014 și a deciziei de impunere nr. F-CJ 541 din 30 mai 2014.

În susținerea criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a procedat la soluționarea cauzei fără a administra alte probe, respectiv expertiza contabilă fiscală solicitată prin acțiune și că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. În consecință, nu se poate aprecia că s-a procedat în mod efectiv la judecarea în fond a acțiunii.

În susținerea criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (în ceea ce privește impozitul pe profit stabilit suplimentar, taxa pe valoare adăugată, contribuțiile la fondurile de asigurări sociale, precum și impozitul pe dividende).

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la data de 24.09.2015.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 30.10.2015, intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj în reprezentarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la data de 06.11.2015, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

Raportul întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au formulat un punct de vedere cu privire la raportul întocmit asupra admisibilității recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ.:

"

La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii (...)".

În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, conform cărora recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 lei dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ., precum și cele ale alin. (2) din același articol, potrivit cărora în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 lei; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 lei.

Prin Raportul asupra admisibilității recursului, magistratul raportor a apreciat că, dat fiind motivele de recurs invocate, se impunea achitarea de către recurentă a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 200 lei, din care aceasta a achitat doar suma de 100 lei, astfel că a opinat în sensul soluției de anulare a recursului, în principal ca insuficient timbrat și, în măsura în care taxa judiciară de timbru va fi achitată până la data analizării în completul de filtru a admisibilității în principiu a recursului, a apreciat recursul ca fiind admisibil în principiu, în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Raportul asupra admisibilității recursului a fost comunicat recurentei-reclamante la data de 27.03.2017, potrivit dovezii de înmânare aflate la fila 51 din dosar, aceasta neformulând un punct de vedere și nedepunând dovada achitării taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit pentru analizarea recursului de către completul de filtru.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă A. SRL - în insolvență - prin administrator special B. nu a respectat obligația legală a achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stipulat de art. 9 lit. d) din O.U.G. nr. 80/2013, respectiv de 200 lei, deși această obligație i-a fost adusă la cunoștință, inclusiv prin comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Înalta Curte constată că recursul nu este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar la dosar nu a fost depusă, de către recurenta-reclamantă, o cerere de acordare a ajutorului public judiciar, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 51/2008.

Consecința neachitării integrale a taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului insuficient timbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de reclamanta A. SRL - în insolvență - prin administrator special B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. SRL - în insolvență - prin administrator special B. împotriva sentinței civile nr. 276 din 12 mai 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2017.