ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1870/2010

Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Contestatoarea SC E. SA prin contestația la executare înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, în contradictoriu cu A.V.A.S. București a solicitat anularea somației nr. 15212 din 15 mai 2009 și repunerea părților în situația anterioară, în cazul în care A.V.A.S. va trece la executarea solită a creanței până la soluționarea contestației. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința comercială nr. 114 din 13 octombrie 2009 a respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată de contestatoare și a admis în parte contestația la executare și în consecință a anulat somația nr. 15212 din 15 mai 2009 emisă de A.V.A.S.

și a respins capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară . Pentru a pronunța această sentință Curtea de Apel din perspectiva prescripției constatând că obligațiile fiscale restante au fost preluate în cadrul terenului de prescripție, iar somația nr. 15212 din 15 mai 2002 a fost emisă cu respectarea termenului de prescripție de 7 ani prevăzut de O.U.G. nr. 51/1998 a respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită. Pe fondul cauzei instanța a apreciat că lipsa de cooperare între A.N.A.F. și A.V.A.S. referitor la emiterea ordinului comun privind acordarea înlesnirilor și eșalonărilor la plată, nu poate fi imputată contestatoarei, aceasta neavând nici o culpă în ceea ce privește întârzierea în emiterea certificatelor fiscale de către organele administrației publice abilitate în acest sens.

Cât privește capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară s-a apreciat că aceasta trebuie respinsă deoarece nu s-a făcut dovada executării silite împotriva contestatoarei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A.V.A.S. București întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv de nelegalitate recurenta a susținut că instanța s-a aflat în eroare în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 137/2002 și interpretarea înscrisului reprezentat de Ordinul comun nr. 42 din 27 iulie 2004 atunci când consideră că A.V.A.S. și Ministerul Finanțelor au emis împreună „…un ordin comun privind acordarea de înlesniri la plat obligațiilor bugetare datorate și neachitate de contestatoare”, când de fapt prin ordinul menționat nu au fost acordate înlesniri la plata obligațiilor bugetare ci,,amânări la plata în vederea scutirii”…

în conformitate cu obligațiile asumate de A.V.A.S. prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 65 din 24 decembrie 2003. Totodată susține recurenta creanța deținută de A.V.A.S. este certă, lichidă și exigibilă întrucât existența ei rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cuantumul acesteia este determinat prin actul de creanță și aceasta este scadentă încă din anul 2001, astfel că nu pot fi aplicare dispozițiile art. 379 alin. (2) C. proc. civ. În consecință, față de criticile formulate a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și respingerea contestației la executare. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata SC E. SA București răspunzând criticilor recurentei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Prin prisma acestui motiv recurenta a pus în discuție greșita aplicare a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 137/2002 și interpretarea eronată a Ordinului comun nr. 42 din 27 iulie 2004. Potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (9) din Legea nr. 137/2002 „în termen de 30 de zile lucrătoare de la data solicitării instituției publice implicate, ministerele și autoritățile administrației publice centrale sau locale creditoare vor emite certificate de obligații bugetare prin care se atestă cuantumul sumelor care fac obiectul înlesnirilor la plată”.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor privind aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 137/2002 se constată că instanța de fond a făcut o judicioasă analiză și corectă aplicare a dispozițiilor mai sus menționate întrucât creanța ce se dorește a fi executată de A.V.A.S. face obiectul înlesnirilor la plata creanțelor bugetare către F.N.U.A.S.S. În executarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 65 din 24 decembrie 2003 a operat transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor emise de SC E. SA. În aplicarea Legii nr. 137/2002 prin evocatul contract, în clauza înscrisă la art. 10 au fost prevăzute înlesniri ale SC E. SA de la plata obligațiilor bugetare, sens în care urma să se emită ordinul comun semnat atât de instituția bugetară cât și de A.V.A.S.

Ceea ce prezintă relevantă în cauză este faptul că demersurile instituțiilor administrației publice materializate în certificatul de obligații bugetare și în intenția de emitere a ordinului comun nu pot fi interpretate în sensul conferirii unui caracter cert creanței ce formează obiectul contestației la executare, aspect corect reținut de instanța de fond. Așa fiind, somația are ca obiect o creanță cu caracter incert, împrejurare de natură a face improprie aplicarea în cauză a art. 18 din Legea nr. 137/2002. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând legalitatea sentinței recurate sub aspectul criticilor formulate, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul A.V.A.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 114 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2010.