ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3301/2016

Decizia

nr. 3301/2016

Asupra recursului de față;

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 06.03.2014, sub nr. x/33/2014, reclamanta Agenția Națională de Integritate a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., anularea contractului individual de muncă nr. 4982 din 16 martie 2010, prin care, la propunerea pârâtului, a fost angajată soția sa, B., în funcția de expert la biroul parlamentar al acestuia, cu încălcarea prevederilor art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

Prin sentința civilă nr. 422 din 3 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu pârâții A., B. și Secretariatul General al Camerei Deputaților de Stat.

Împotriva sentinței civile nr. 422 din 3 octombrie 2014 a declarat recurs în termen legal pârâta Agenția Națională de Integritate, susținând că aceasta este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 22 alin. (2) și art. 23 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și completarea altor acte normative.

În motivarea recursului, au fost invocate, în esență, următoarele argumente:

Legea nr. 176/2010 este o lege specială, care derogă de la dreptul comun, iar dispozițiile art. 23 alin. (1) din acest act normativ prevăd că „în cazul unui conflict de interese, dacă au legătură cu situația unui conflict de interese, toate actele juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese, sunt lovite de nulitate absolută”.

Acest text se referă și la actele juridice, care au legătură cu situația unui conflict de interese. Or, contractul individual de muncă nr. 4982 din 16 martie 2010 este un act juridic, respectiv o manifestare de voință ce nu poate avea decât doi subiecți, deosebindu-se de contractele civile sau comerciale care pot avea o pluralitate de debitori sau creditori.

Raportul de evaluare a rămas definitiv conform deciziei nr. 565 din 07 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admis recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 1523 din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, este nefondată aprecierea primei instanțe potrivit căreia contractul individual de muncă nr. 4982 din 16 martie 2010 nu poate fi anulat, ca urmare a constatării nulității absolute, față de dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, lege specială, incidentă în cauza dedusă judecății.

Este criticabilă și aprecierea primei instanțe potrivit căreia: „Prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 care autorizează Agenția Națională de Integritate să introducă acțiunea în constatarea nulității absolute a actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese chiar dacă persoana în cauză nu mai deține aceea funcție, nu prezintă relevanță în cauză pentru a justifica demersul reclamantei”.

O astfel de abordare a prevederilor art. 23 din Legea nr. 176/2010 este nefondată, întrucât golește de conținut și lasă fără efect prevederile legale sus-menționate. Într-o astfel de abordare, ar rămâne fără eficiență și decizia nr. 565 din 07 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Constatarea nulității contractului nr. 4982 din 16 martie 2010 reprezintă o consecință a încălcării regimului juridic al conflictului de interese, astfel că acțiunea formulată de Agenția Națională de Integritate, fundamentată pe dispozițiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, este pe deplin justificată, nefiind relevantă nulitatea contractului individual de muncă astfel cum este prevăzută de C. muncii.

Este criticabilă și aprecierea instanței potrivit căreia: „Constatarea nulității absolute în considerarea încălcării dispozițiilor legale privind conflictul de interese ar fi prezentat interes doar în ipoteza în care acest contract de muncă și-ar produce în continuare efectele sau dacă constatarea nulității absolute ar fi putut constitui premisa repunerii părților în situația anterioară. Cum art. 57 C. muncii stabilește că hotărârea de constatare a nulității contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor (...)”.

Contractul nr. 4982 din 16 martie 2010 a fost încheiat de către intimatul A. cu încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, iar dispozițiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 170/2010 prevăd că: „instanța va putea dispune motivat, pe lângă constatarea nulității absolute și repunerea părților în situația anterioară”, chiar și în situația în care persoana (soția intimatului) a prestat muncă și are dreptul la o remunerație, care în realitate a fost plătită de către intimat din fonduri publice.

În concluzie, pentru motivele expuse, recurenta a susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței nr. 422 din 3 octombrie 2014 și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

Intimații A. și B. au solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, ca nelegal și netemeinic, reiterând argumentele pe care prima instanță le-a avut în vedere în fundamentarea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, Camera Deputaților a susținut, în esență, că actul a cărui nulitate se solicită a se constata este un act juridic propriu jurisdicției muncii și că în cauză sunt incidente prevederile art. 57 alin. (2) și (5), art. 268 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, din interpretarea cărora rezultă că, în ipoteza în care contractul individual de muncă nu mai este în ființă, constatarea nulității nu se răsfrânge asupra efectelor deja produse de acesta.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Litigiul dedus judecății vizează constatarea nulității contractului individual de muncă nr. 4982 din 16 martie 2010, subsecvent rămânerii definitive a raportului de evaluare a conflictului de interese, potrivit deciziei nr. 565 din 07 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Demersul judiciar inițiat de reclamanta Agenția Națională de Integritate a fost întemeiat pe dispozițiile art. 23 din Legea nr. 176/2010, potrivit cărora:

„(1) În cazul unui conflict de interese, dacă au legătură cu situația de conflict de interese, toate actele juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese, sunt lovite de nulitate absolută.

(2) Acțiunea în constatarea nulității absolute a actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese poate fi introdus de Agenție chiar dacă persoana în cauză nu mai deține acea funcție.

(3) Instanța va putea dispune motivat, pe lângă constatarea nulității absolute, și repunerea părților în situația anterioară”.

Contractul individual de muncă este, prin esență, un act juridic de dreptul muncii, și nu un contract administrativ, asimilat actului administrativ, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza finală din Legea nr. 554/2004.

Cum sesizarea instanței a vizat constatarea nulității unui act juridic de dreptul muncii, pe calea procedurală instituită de Legea nr. 176/2010, în determinarea legii aplicabile, conflictul de norme are în vedere Legea nr. 53/2003 - C. muncii și Legea nr. 176/2010.

Prin urmare, este eronată raportarea pe care prima instanță a făcut-o la „dreptul comun în materia nulității actelor juridice”, cu consecința aplicării în cauză a dispozițiilor derogatorii reprezentate de art. 57 și art. 268 din Legea nr. 53/20003 - C. muncii.

Reglementând regimul juridic al nulității actelor încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese, Legea nr. 176/2010 are caracter de lege specială în raport de Legea nr. 53/2003 - C. muncii și se aplică cu prioritate, în virtutea principiului lex specialia generalibus derogant.

Dispozițiile art. 23 din Legea nr. 176/2010 au în vedere toate actele juridice încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese, oricare ar fi natura juridică a acestora, chiar dacă persoana în cauză nu mai deține acea funcție.

Nu prezintă relevanță din perspectiva analizată dacă actele juridice vizate de sancțiunea nulității mai sunt sau nu în vigoare la data sesizării instanței și nici dacă, subsecvent cererii de constatare a nulității, s-a solicitat și repunerea părților în situația anterioară.

În speța de față, situația premisă pe care s-a fundamentat acțiunea în constatarea nulității contractului individual de muncă nr. 4982 din 16 martie 2010 a fost definitiv stabilită prin decizia nr. 565 din 7 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, urmare a exercitării controlului de legalitate asupra Raportului de evaluare nr. 103041/G/II/19.09.2011 întocmit de Agenția Națională de Integritate.

Așa fiind, în considerarea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 176/2010, se impunea admiterea acțiunii în constatarea nulității promovată de reclamanta Agenția Națională de Integritate, fiind întemeiate criticile privind aplicarea greșită de către prima instanță a normelor de drept material incidente cauzei.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (2010) și art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea cererii formulate de reclamanta Agenția Națională de Integritate, în sensul constatării nulității contractului individual de muncă nr. 4982 din 16 martie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 422 din 03 octombrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată, în sensul că:

Admite cererea formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate și constată nulitatea contractului individual de muncă nr. 4982 din 16 martie 2010 încheiat între Camera Deputaților, în calitatea de angajator, pe de o parte, și B., în calitate de salariat, pe de altă parte.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2016.