ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 132 din 21 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/108/2016, cu privire la inculpatul A., s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) și 5 C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 255 C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată și republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la 1 an închisoare pentru infracțiunea de dare de mită.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. anterior, a fost interzisă inculpatului A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b C. pen. anterior.

În temeiul art. 861 Codul penal anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului A., sub supraveghere, iar în baza art. 862 Codul penal anterior, s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani, socotit de la data rămânerii definitive a sentinței penale.

Totodată, în temeiul art. 863 Codul penal anterior, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență; d) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă.

În temeiul art. 71 alin. (5) Codul penal anterior, a fost suspendată pedeapsa accesorie pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului A..

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 864 alin. (1) și (2), 83 și 84 C. pen. anterior privind revocarea suspendării sub supraveghere.

Prin aceeași sentință a fost condamnat și inculpatul B.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligați inculpații B. și A. să plătească statului câte 2300 lei fiecare cheltuieli judiciare.

Împotriva Sentinței penale nr. 132 din 21 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Arad, au declarat apeluri Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 744/A din 13 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 132 din 21 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/108/2016.

În baza 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva aceleiași hotărâri, a fost desființată în parte sentința penală atacată și rejudecând cauza, cu privire la inculpatul A., s-au decis următoarele:

În baza art. art. 323 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "asociere pentru săvârșirea de infracțiuni".

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a) art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969 (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, s-a contopit pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta decizie cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată de către prima instanță, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 861 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A. sub supravegherea Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

În temeiul art. 862 C. pen. din 1969, s-a fixat pentru inculpat un termen de încercare de 5 ani, calculat de la data pronunțării prezentei decizii.

S-a stabilit ca, pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

S-a dispus ca datele prevăzute la literele b), c) și d) să fie comunicate de către inculpat, Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei infracțiuni în cursul termenului de încercare ori pentru neîndeplinirea măsurilor de supraveghere.

S-au menținut dispozițiile primei instanțe privind pedeapsa accesorie aplicată inculpatului.

În baza art. 866 C. pen. din 1969, pedeapsa complementară aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre nu se execută dacă nu are loc. revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

De asemenea, au fost menținute în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

Împotriva deciziei din apel, în termen legal, a formulat recurs în casație A., prin avocat ales.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20 septembrie 2017, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 27 octombrie 2017 când, pentru motivele expuse în încheierea de ședință de la acea dată, examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație a fost amânată pentru data de 08 decembrie 2017.

Prin încheierea din data 08 decembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, în procedura de filtru, a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 744 din 13 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Astfel, la termenul acordat în acest sens pentru dezbaterea recursului în casație formulat de inculpatul A., respectiv 26 ianuarie 2018, Înalta Curte a luat concluziile apărării și acuzării asupra recursului în casație de față, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație declarat inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen., motivele de recurs în casație sunt limitate la nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente (pct. 1); condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 7); încetarea, în mod greșit, a procesului penal (pct. 8); lipsa constatării grațierii sau constatarea în mod greșit că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată (pct. 11); aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (pct. 12).

Deși recursul în casație presupune o judecată a cauzei, aceasta este însă limitată la persoana care a declarat și la care se referă declarația de recurs, calitatea recurentului și, nu în ultimul rând, numai la motivele de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casație și pentru care s-a admis în principiu această cale de atac.

Prin motivele de recurs în casație formulate de inculpatul A. a fost invocată incidența cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esență, prin cererea de recurs în casație, apărarea inculpatului A. a susținut că în mod nelegal instanța de apel l-a condamnat pe inculpat și pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. anterior, pentru care în mod corect fusese achitat de prima instanță, în condițiile în care, în cauză, nu erau întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii.

În acest sens, apărătorul inculpatului a precizat că în ceea ce îl privește pe A. la momentul "aderării" lui nu exista un grup constituit, întrucât nu îndeplinea condițiile de existență, respectiv să fie format din minim 3 persoane, arătând că aceasta a fost și rațiunea pentru care s-au dispus ordonanțe de disjungere în cauză.

S-a arătat astfel că, dacă într-adevăr ar fi existat un singur grup structurat pe mai multe paliere și care a acționat coordonat, atunci era în interesul unei bune înfăptuiri a justiției ca toți inculpații și toate faptele să fie judecate împreună. Ori, cât timp DNA - Serviciul Teritorial Timișoara a apreciat că există temeiuri pentru disjungere, rezultă că legăturile ce compuneau pretinsul grup nu existau la nivelul întregii activități infracționale, ci doar parțial între anumiți inculpați, fără ca în raport de aceștia să se păstreze condițiile constitutive prevăzute de art. 367 C. pen. În opinia apărării, fragmentarea urmăririi penale este un indicator relevant al lipsei de coeziune și structură a grupului criminal, împrejurare ce echivalează cu lipsa tipicității infracțiunii.

În plus, în apărare, au fost enumerate deciziile pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, arătându-se că, în cauze similare s-a achiesat la soluțiile de achitare pronunțate de Tribunalul Arad, într-o majoritate covârșitoare, printre excepții figurând și cauza pendinte.

De asemenea, s-a mai menționat în cuprinsul cererii de recurs în casație că poate fi reținută calitatea de inițiator al grupului infracțional organizat (asocierii în vederea comiterii de infracțiuni) în sarcina unei singure persoane (inculpatul B.). Însă, numai prin întrunirea condițiilor de constituire (minimul legal de 3 persoane) putem vorbi de existența unei grup organizat.

Aderarea și sprijinirea, ceea ce se impută inculpatului A., reprezintă acțiuni ce țin de un palier separat și sunt subsecvente inițierii și mai ales constituirii și nu pot avea loc. decât dacă se raportează la un grup deja constituit. În speță, grupul a fost format doar din două persoane (inițiatorul B. și instigatul C., ce deținea funcția de primar), la care a aderat inculpatul A. în calitate de administrator al unei exploatări agricole, interesat în cauză.

În consecință, apărarea inculpatului consideră că pe baza acestui raționament, în mod corect prima instanță a dispus achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, astfel că, instanța de apel a pronunțat o hotărâre ce se impune a fi anulată prin admiterea prezentului recurs în casație.

În concluzie, inculpatul A., prin apărător, a solicitat casarea Deciziei penale nr. 744/A din 13 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, cu consecința respingerii apelului declarat de D.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara și menținerii Sentinței penale nr. 132 din 21 martie 2017 a Tribunalului Arad, în sensul achitării inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. 1969, raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).

Totodată, prin cererea de recurs în casație, s-a solicitat, în temeiul art. 441 C. proc. pen., suspendarea în totalitate a executării hotărârii atacate, până la soluționarea recursului în casație, cerere care nu a mai fost susținută în cauză de apărarea inculpatului, rămânând fără obiect la momentul dezbaterilor pe fond a cererii de recurs în casație.

Înalta Curte constată că, în esență, prin cererea de recurs în casație, s-a susținut că în mod greșit instanța de apel l-a condamnat pe inculpatul A. pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. anterior, în condițiile în care cu privire la această faptă a operat dezincriminarea.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că de la data comiterii faptelor ce fac obiectul cauzei și până în prezent s-au succedat, în timp, două legi penale, Codul penal din 1969 și Codul penal în vigoare, ambele sancționând pluralitatea constituită.

Astfel, potrivit art. 323 alin. (1) C. pen., în vigoare la data comiterii infracțiunii de către recurentul inculpat, sub denumirea de "Asocierea pentru săvârșirea de infracțiunii" era incriminată fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.

În prezent, în art. 367 alin. (1) C. pen. este incriminată sub denumirea marginală de "Constituire a unui grup infracțional organizat" fapta de inițiere sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup.

Prin grup infracțional organizat, în conformitate cu alin. (6) al art. 367 C. pen., se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.

Așadar, chiar dacă infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni (art. 323 C. pen. anterior) nu se mai regăsește în Codul penal sub această denumire, legiuitorul a incriminat, prin art. 367 C. pen., constituirea unui grup infracțional organizat, fapta constând în inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup.

Analizând conținutul noii incriminări, se constată că acțiunile care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzut de art. 367 C. pen., respectiv inițierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acțiunile care constituiau elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen. anterior.

Noua dispoziție a art. 367 C. pen. a preluat prevederile art. 323 C. pen. anterior, fapta prevăzută de acest text de lege nefiind dezincriminată.

În raport cu considerentele anterioare își găsesc incidența dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, conform cărora prevederile art. 4 C. pen. referitoare la legea de dezincriminare nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire, faptele prevăzute de art. 323 C. pen. anterior fiind incriminate de noul C. pen. în art. 367 sub denumirea de "Constituirea unui grup infracțional organizat".

Doar în situația în care, în concret, nu este îndeplinită condiția privind numărul de 3 persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) C. pen., devine incident art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform căruia dispozițiile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.

În prealabil examinării motivelor de recurs, Înalta Curte reamintește că obiectul cenzurii în calea de atac a recursului în casație este limitat la chestiuni de drept, circumscrise, în cauză, după parcurgerea etapei admisibilității, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., criticile formulate de inculpat vizând împrejurarea că fapta, în concret, nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzută în art. 367 alin. (1) C. pen., nefiind îndeplinită condiția privind numărul de 3 persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) C. pen.

Cazul de casare anterior menționat, prevede că hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și impune a fi examinate, în concret, acele situații în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, fie pentru că nu au făcut niciodată obiectul incriminării, fie pentru că a operat dezincriminarea.

Criticile recurentului inculpat A. care se referă la ipoteza în care a operat dezincriminarea se subsumează cazului de casare menționat, însă examinarea criticilor pornește de la situația de fapt, astfel cum a fost reținută, cu caracter definitiv, prin hotărârea atacată.

Or, sub aspectul descrierii situației de fapt, instanța de apel a reținut că, în ceea ce privește infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, inculpatul B. a avut calitatea de inițiator al asocierii pentru săvârșirea de infracțiuni, iar inculpatul A. a aderat la asocierea în cauză, din care făceau parte inculpatul B. și numiții D., respectiv E.; iar prin actul de sesizare a instanței, în prezenta cauză este indicat ca și inițiator al asocierii și inculpatul C.

Pe baza situației de fapt reținute, instanța de apel a apreciat că este dovedită împrejurarea că din grupul infracțional constituit făceau parte 4 persoane, așa încât a constatat îndeplinită condiția privind numărul de 3 persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) C. pen. și a concluzionat că nu a operat o dezincriminare a faptei concrete comisă de recurentul inculpat.

Susținerile recurentului inculpat, potrivit cărora aderarea la un grup infracțional presupune existența, la momentul aderării, a unui grup deja constituit din 3 persoane, sunt neîntemeiate.

Recurentul inculpat A. a interpretat dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen. în sensul că ar exista inițial o faptă de inițiere sau constituirea unui grup infracțional organizat din cel puțin 3 persoane, iar aderarea sau sprijinirea nu poate fi realizată decât la un astfel de grup, deja constituit.

Or, așa cum s-a reținut anterior, instanța de apel a descris fapta de asociere, arătând că inculpatul A. a aderat la asocierea în cauză, din care făceau parte inculpatul B. și numiții D., respectiv E., ceea ce exclude varianta susținută de recurentul inculpat.

Totodată, analizând conținutul incriminării art. 367 alin. (1) C. pen. se observă că modalitățile alternative ce caracterizează elementul material reprezintă acțiuni tipice, așa încât toți cei care le săvârșesc vor fi considerați autori, chiar dacă unii dintre ei au îndeplinit acte de sprijin a grupului, ceea ce ar caracteriza o complicitate.

Autoratul inculpatului A. la comiterea faptei de asociere, în modalitatea aderării, nu poate fi separat de autoratul celorlalți care au constituit sau au aderat la grup, așa încât, existând un autorat colectiv, o pluralitate constituită pentru a acționa în mod coordonat, nu poate fi acceptată varianta de interpretare dată de recurentul inculpat potrivit căreia aderarea sau sprijinirea nu poate exista decât în legătură cu un grup deja constituit din 3 persoane.

Așadar, indiferent de modalitatea alternativă în care au acționat autorii (au inițiat, au constituit, au aderat sau au sprijinit), grupul infracțional este rezultatul unei pluralități constituite, care tocmai prin contribuția conjugată a autorilor, poate asigura șanse de reușită faptelor ce fac obiectul asocierii, fiind suficient ca activitatea infracțională să fi fost desfășurată de minim 3 persoane.

Prin urmare, în cauză fiind îndeplinită condiția privind numărul de 3 persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) C. pen., nu este incident art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform căruia dispozițiile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 744/A din data de 13 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 744/A din data de 13 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 65 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - NN