ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1474/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. 187/42/2014 pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanții A., B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului Suceava prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Suceava, au solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x, întocmit la data de 06 martie 2013, de către executor fiscal C. și aprobat de către șef compartiment D., emis de Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Naționala de Administrare Fiscală - Direcția Generală A Finanțelor Publice a Județului Suceava - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Suceava, prin care s-a constatat starea de insolvabilitate a debitorului SC E. SRL, cu ultimul domiciliu fiscal cunoscut în Suceava, act vătămător ce le cauzează un prejudiciu direct.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, având în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 și faptul că reclamanții nu pot invoca producerea unei vătămări directe a drepturilor sau intereselor legitime derivând din întocmirea procesului-verbal nr. x din 6 martie 2013 de declarare a stării de insolvabilitate a debitorului SC E. SRL, în condițiile în care procesul - verbal menționat se limitează la a constata o situație de fapt - inexistența veniturilor sau bunurilor urmăribile.

Prin încheierea de ședință din data de 10 octombrie 2014, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, reținând faptul că art. 1 alin. (2) coroborat cu prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, recunoaște legitimare procesuală activă în cadrul acțiunii de contencios administrativ și terțului, sub condiția dovedirii calității sale de "persoană vătămată"

în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința nr. 234 din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea potrivit Legii contenciosului, formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Suceava, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței de mai sus au declarat recurs reclamanții A. și B., solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii pe fond.

În motivarea recursului, reclamanții susțin că se consideră vătămați în drepturile și interesele lor, în sensul art. 1 alin. (2) și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin aceea ca urmare a declarării stării de insolvabilitate prin procesul verbal a cărui anulare o solicită, li s-a atras angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC E. SRL, prin decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 54675 din data de 03 iunie 2013 (A.) și decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 54676 din data de 03 iunie 2013 (B.), pentru suma de 1.

153.372 lei. Mai arată că de acest proces verbal a luat la cunoștință în data de 18.10.2013, odată cu prezentarea la sediul A.F.P. Suceava, ca urmare a unei adrese prin care societății Duo Team SRL, la cere este administrator recurentul A., i-a fost anulat dreptul de deducere a TVA.

Recurenții-reclamanți solicită anularea în tot a procesului verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x, întocmit la data de 06 iunie 2013, având în vedere că acesta a fost întocmit de un organ ce nu era competent teritorial să efectueze această procedura și pentru că nu s-a respectat procedura privind declararea stării de insolvabilitate, conform Codului de procedura fiscala, cu modificările de la data emiterii actului vătămător, stabilit prin O.G. nr. 92/2003, ce la art. 33 prevedea că: (1) Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii."

De asemenea, conform art. 31 din același act normativ prevedea că:

(1) În cazul creanțelor fiscale administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin domiciliu fiscal se înțelege:

c) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă și conducerea efectivă o afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat;

(33) Organul fiscal emite din oficiu decizia de modificare a domiciliului fiscal ori de câte ori constată că domiciliul fiscal este diferit de domiciliul sau sediul social iar contribuabilul nu a depus cerere de modificare a domiciliului fiscal."

Recurenții-reclamanți susțin că potrivit datelor furnizate de O.N.R.C., SC E. SRL și-a schimbat sediul social în București, fiind radiată din evidențele O.N.R.C. Suceava, dar odată cu schimbarea sediului, contribuabilul nu a depus și formularul 050 de modificare a domiciliului fiscal, organul fiscal fiind obligat din oficiu să emită o decizie în acest sens, ce nu a fost emisă. Consideră că organul fiscal nu poate invoca faptul că nu a putut constata că domiciliul fiscal este diferit de sediul social, întrucât prin Ordinul nr. 539/2009, pentru aprobarea Procedurii privind declararea stării de insolvabilitate a debitorilor persoane fizice sau juridice, se specifică în mod clar la pct. 17 și următoarele că organele de executare au obligația să verifice situația juridică a debitorului - persoană juridică prin solicitarea de informații de la Oficiul Registrului Comerțului sau de la alte instituții competente, după caz, urmărind eventualele mențiuni înscrise în Certificatul constatator referitoare la dizolvare, lichidare sau radiere; Să verifice domiciliul fiscal, sediul social și/sau sediul secundar, după caz, al debitorilor - persoane fizice sau juridice, prin solicitări de informații de la organele abilitate, deplasarea la domiciliul și/sau sediul secundar cunoscute; solicitări de informații de la: a) organele de poliție referitoare la domiciliul/reședința, după caz, al/a administratorilor, asociaților/acționarilor persoanei juridice debitoare; b) organele de poliție referitoare la domiciliul/reședința al/a persoanei fizice debitoare;c) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află ori s-au aflat sediile principale sau secundare, iar la pct. 25 se prevede că întocmirea și verificarea documentației necesare declarării stării de insolvabilitate se efectuează de către compartimentul cu atribuții de executare silită din cadrul inspectoratului teritorial de muncă, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 130/1999.

Astfel, recurenții consideră că trebuia emisă din oficiu o decizie de modificare a domiciliului fiscal, competenta teritoriala a organului fiscal aparținând Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București și nu D.G.F.P. Suceava și că în speță au fost încălcate dispozițiile art. 43 alin. (1) și (2) C. proc. fisc. , ce dispun la lit. c) că actul administrativ fiscal cuprinde și datele de identificare ale contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz, acestea nefiind menționate în procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate contestat.

Totodată, recurenții susțin că acest proces verbal nu le-a fost comunicat, motiv pentru care nu poate produce vreun efect juridic, cu atât mai mult cu cât este vătămător intereselor lor, dat fiind faptul că li s-a angajat răspunderea solidară cu debitoarea pentru o sumă foarte mare, de 1.153.372 lei.

Se mai susține de către recurenții-reclamanți că față de acest act sunt terți, neavând o cale de atac directă, prevăzută de Codul de procedura fiscală, fiindcă nu le este adresat, dar întrucât a produs față de aceștia consecințe vătămătoare directe, consideră că au la dispoziție doar acțiunea în contencios administrativ, pentru a dispune anularea actului, conform art. 1 alin. (2), art. 7 alin. (3) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, precizând că s-au adresat pârâtei, să dispună revocarea acestuia, prin plângerea prealabilă formulată, dar nu a primit niciun răspuns în termen legal.

Referitor la motivele de recurs constând în necompetența organului fiscal de a întocmi procesul verbal de insolvabilitate, recurenții-reclamanți arată că prima instanță a reținut că nu era finalizată procedura de schimbare a sediului social și a domiciliului fiscal, reprezentanții societății având obligația de diligență cu privire la modificarea domiciliului fiscal, obligație pe care nu și-au îndeplinit-o, motiv pentru care a rămas competent organul fiscal de la ultimul sediu social.

Recurenții-reclamanți recunosc că reprezentanții societății aveau obligația de a depune declarația de modificare a domiciliului fiscal, așa cum se prevedea până la modificarea Codului de procedură fiscală de către O.G. nr. 2/2012, prin care s-a introdus alin. (33), ce prevede că organul fiscal emite din oficiu decizia de schimbare a domiciliului fiscal ori de câte ori constată ca acesta nu corespunde cu sediul social, astfel că în opinia recurenților, în momentul în care organul fiscal, în speță AFPM Suceava,a aflat ca sediul social nu mai este în raza județului Suceava, ci în București, sectorul 3, trebuia sa facă toate demersurile pentru modificarea domiciliului fiscal. Astfel, arată că Ordinul nr. 447/2007 prevede procedura de declarare a insolvabilității, ce demarează cu verificarea societății la Registrul Comerțului, respectiv a sediului social și domiciliului fiscal, situație în care apreciază că A.F.P.M. Suceava avea obligația să verifice sediul social și domiciliul fiscal și trebuia sa emită din oficiu sau sa trimită dosarul către organul fiscal unde își are sediul social comerciantul pentru a emite decizia de modificare a domiciliului fiscal.

Consideră recurenții că întrucât reprezentanții societății nu au depus declarația de modificare a domiciliului fiscal, statul prin organele sale, trebuia să emită din oficiu decizia de modificare a domiciliului fiscal, în sens contrar fiind încălcat principiul egalității, dat fiind faptul că statul are o poziție dominantă, în care emite decizii în mod unilateral, fără posibilitatea de a fi atacate în mod efectiv aceste decizii. Astfel, solicită ca procedura de declarare a insolvabilității să se reia de către organul fiscal competent, întrucât ca urmare a acestei decizii, s-a dispus atragerea răspunderii patrimoniale a recurenților, în calitate de către foști administratori, pentru o suma imensă, fără să poată formula apărări.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, ce constă în faptul că procesul verbal de insolvabilitate nu cuprinde toate elementele de identificare a contribuabilului, respectiv mențiunile cu privire la sediul social și numărul de înmatriculare în Registrul Comerțului, recurenții susțin că de vreme ce legea prevede obligativitatea menționării acestor date într-un act fiscal, rezulta ca lipsa mențiunilor cu privire la aceste date se sancționează cu nulitatea relativă a actului, ce presupune dovedirea prejudiciului suferit.

În ceea ce privește prejudiciul, apreciază că acesta rezulta din faptul că prin neverificarea sediului social la Registrul Comerțului și nemenționarea acestor elemente, nu au putut formula apărări, iar dacă le menționa, trebuia să declare din oficiu, decizia de modificare a domiciliului fiscal. Astfel, arată că deși sediul societății era în București, toata procedura s-a desfășurat la Suceava, fără a se încerca contactarea reprezentanților societății pentru a da explicații și lămuriri, motiv pentru care apreciază că lipsa elementelor menționate trebuie sancționată cu nulitatea actului vătămător.

Referitor la faptul că procesul verbal de insolvabilitate nu a fost comunicat niciodată, recurenții-reclamanți invocă prevederile art. 44 C. proc. fisc. , ce prevăd actul trebuie comunicat la ultimul domiciliu fiscal cunoscut și cum contribuabilul are sediul declarat la Oficiului National al Registrului Comerțului, în București, sectorul 3, actul trebuia să-i fie comunicat pe această adresă, dar nu există nicio dovada ca organul fiscal a încercat să comunice contribuabilului actul la sediul său, ci l-a comunicat la fostul domiciliu fiscal, unde nu mai era înregistrată societatea, fiind radiată, și prin afișare, deși procedura în afișare se aplică în situația în care nu este posibilă comunicarea directă sau prin poștă.

Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice lași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, a formulat întâmpinare, invocând pe cale de excepție, nulitatea cererii de recurs, având în vedere că cererea de recurs nu conține mențiuni cu privire la motivele de nelegalitate, așa cum sunt acestea prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, arătând că motivele invocate de către recurenți sunt nefondate, deoarece competența de administrare din punct de vedere fiscal a contribuabililor care își modifică sediul social revine, până la finalizarea acestei proceduri, organului fiscal de la vechiul sediu social, astfel că Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Suceava avea calitatea de organ fiscal competent teritorial în a proceda la întocmirea procesului-verbal nr. x din 6 martie 2013 de declarare a stării de insolvabilitate a debitorului SC E. SRL, întrucât procedura de schimbare a sediului social și a domiciliului fiscal nu era finalizată.

Consideră că recurenții nu și-au îndeplinit obligația de diligență în vederea emiterii deciziei de modificare a domiciliului fiscal, astfel că își invocă propria culpă, și că în mod legal prima instanță a apreciat că lipsa mențiunilor reclamate de recurenți, nu figurează printre elementele actului administrativ fiscal a căror lipsă este sancționată cu nulitatea, reglementate expres prin art. 46 din O.G. nr. 92/2003. Se mai arată că procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x din 6 martie 2013 cuprinde datele de identificare ale contribuabilului persoana juridică, respectiv cod fiscal, ultimul domiciliu fiscal cunoscut, iar recurenții nu au fost îngrădiți și și-au putut exercita în mod efectiv dreptul de a formula contestație împotriva procesului-verbal, astfel încât, în opinia intimatei, aceștia nu au suferit vreo vătămare a drepturilor sau intereselor lor legitime.

Referitor la necomunicarea procesului - verbal, intimata-pârâtă susține că în mod judicios prima instanța a concluzionat că acesta a fost comunicat contribuabilului persoană juridică la ultimul domiciliu fiscal cunoscut, respectiv cel din Suceava, cu atât mai mult cu cât conform adresei de furnizare de informații nr. x emisă de Oficiul Registrului Comerțului și depusă în copie de către reclamanți, rezulta că sediul social din București a expirat 16 iunie 2011.

Se mai arată că procesul - verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x din 6 martie 2013 a fost comunicat contribuabilului inițial prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, conform prevederilor art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, corespondența fiind restituită, motiv pentru care s-a procedat la afișarea procesului-verbal la ultimul domiciliu fiscal cunoscut, fiind întocmit procesul verbal de afișare din data de 4 aprilie 2013. De asemenea, s-a comunicat actul și prin publicitate, în condițiile art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului, fiind întocmit în acest sens procesul - verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate nr. x din 4 aprilie 2013.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului de față, s-a concluzionat că în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., recursul este admisibil în principiu, având în vedere că acesta îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c)-e) din C. proc. civ.; recurenții au făcut dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 lei; recursul a fost declarat în termen; motivele de recurs se încadrează celor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nici nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate în condițiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 13 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat netemeinicia excepției privind nulitatea recursului, invocată de către intimata Direcția Generala A Finanțelor Publice A Județului Suceava prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Suceava, apreciind că motivele de casare invocate și dezvoltarea acestora se încadrează dispozițiilor art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, prin aceeași încheiere, s-a admis în principiu, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Sentinței nr. 234 din data de 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la 25 aprilie 2017, reținându-se totodată că intimata a depus un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care arată că este de acord cu concluziile acestuia.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

În prezenta cauză, reclamanții A. și B. au solicitat anularea procesului verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x, întocmit la data de 06 iunie 2013, de către Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Suceava, prin care s-a constatat starea de insolvabilitate a debitorului SC E. SRL.

Înalta Curte constată că reclamanții și-au structurat criticile aduse în fața primei instanțe în susținerea cererii astfel formulate, pe aspectele vizând necompetența teritorială a organului fiscal emitent al actului administrativ contestat; încălcarea prevederilor legale referitoare la conținutul actului administrativ fiscal; precum și necomunicarea procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate către debitor la sediul din Municipiul București al acestuia.

Astfel, se constată că ceea ce recurenții reclamanți critică atât în fața instanței de fond, cât și în calea de atac formulată, este faptul că în speță s-a dispus ca urmare a declarării stării de insolvabilitate prin procesul verbal a cărui anulare o solicită, atragerea răspunderii patrimoniale a acestora, în calitate de către foști administratori ai debitoarei SC E. SRL, în solidar cu aceasta, pentru suma totală de 1.153.372 lei, prin decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x din data de 03 iunie 2013 pentru recurentul A. și prin decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x din data de 03 iunie 2013 pentru recurenta B.

În calea de atac a recursului, recurenții-reclamanți deși nu au indicat expres temeiul de drept al criticilor de nelegalitate formulate, și-au fundamentat criticile pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, aspect ce reiese și din raportul asupra admisibilității recursului, recurenții invocând motivele iterate în fața primei instanțe.

Astfel, se constată că prin Ordinul nr. 447 din 13 iunie 2007 a fost aprobată procedura privind declarare a stării de insolvabilitate a debitorilor persoane fizice sau juridice, conform prevederilor art. 172 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la susținerea recurenților-reclamanți că întrucât conform datelor furnizate de O.N.R.C., debitoarea SC E. SRL și-a schimbat sediul social în București, fiind radiată din evidențele O.N.R.C. Suceava, trebuia emisă din oficiu o decizie de modificare a domiciliului fiscal, iar competența teritorială a organului fiscal ar aparține Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București și nu D.G.F.P. Suceava, Înalta Curte consideră că aceste susțineri sunt nefondate, deoarece prin O.G. nr. 2/2012 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , la articolul 31, după alin. (3) s-au introdus patru noi alineate,respectiv alineatele (31)-(34), cu următorul cuprins:

"

(31) Domiciliul fiscal definit potrivit alin. (1) ori (3) se înregistrează la organul fiscal, în toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social, prin depunerea unei cereri de modificare a domiciliului fiscal, însoțită de acte doveditoare ale informațiilor cuprinse în aceasta.

(32) Cererea se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială urmează a se stabili domiciliul fiscal. Cererea se soluționează de organul fiscal, în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii acesteia, prin emiterea deciziei de modificare a domiciliului fiscal care se comunică contribuabilului, potrivit art. 44.

(33) Organul fiscal emite din oficiu decizia de modificare a domiciliului fiscal ori de câte ori constată că domiciliul fiscal este diferit de domiciliul sau sediul social, iar contribuabilul nu a depus cerere de modificare a domiciliului fiscal.

(34) Data schimbării domiciliului fiscal este data comunicării deciziei de modificare a domiciliului fiscal."

În aceste condiții, se constată că în mod corect prima instanță a reținut că în fapt, competența de administrare a comercianților care își modifică sediul social revine, până la finalizarea procedurii de schimbare a sediului social și a domiciliului fiscal, organului fiscal de la domiciliul fiscal, respectiv organului fiscal de la vechiul sediu social, ceea ce face ca în speță, calitatea de organ fiscal competent teritorial în întocmirea procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x din 6 martie 2013 să aparțină Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Suceava.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, interpretând logic, teleologic și gramatical dispozițiile legale anterior enunțate, se constată că acestea consacră cu caracter imperativ, obligația contribuabilului de a-și înregistra domiciliul fiscal atunci când acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social, alin. (33) reglementând, cu caracter subsidiar, că organul fiscal emite din oficiu, decizia de modificare a domiciliului fiscal ori de câte ori constată că domiciliul fiscal este diferit de domiciliul sau sediul social, iar contribuabilul nu a depus cerere de modificare a domiciliului fiscal.

Date fiind aceste aspecte, se apreciază că în speță, recurenții nu-și pot invoca propria culpă în nedeclararea schimbării domiciliului lor fiscal și nu pot invoca faptul că organul fiscal nu a făcut modificările acestor date din oficiu, de vreme ce recurenților le incumba cu caracter imperativ o asemenea obligație, sarcina organului fiscal de a face modificări din oficiu având un caracter subsidiar obligației contribuabililor și neavând caracter imperativ.

Astfel, deși recurenții trebuiau să depună cererea la organul fiscal în a cărui rază teritorială urma a se stabili domiciliul lor fiscal, aceștia nu și-au îndeplinit obligația ce se incumba, considerând în mod eronat că această obligație ar aparține prioritar organului fiscal și nu contribuabilului.

Totodată, se constată că la momentul emiterii actului administrativ contestat, respectiv a procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x, respectiv la data de 6 martie 2013, sediul social de care recurenții se prevalează, din București, Bd. Unirii, sector 3, era expirat din data de 16 iunie 2011, conform adresei de furnizare de informații nr. x emisă de către Oficiul Național al Registrului Comerțului.

În ceea ce privește lipsa din procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x din 6 martie 2013 a mențiunilor privind datele de identificare ale contribuabilului sau a persoanei împuternicire de către contribuabil, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a stabilit că aceste elemente nu sunt de natură a atrage nulitatea actului administrativ în litigiu.

Astfel, potrivit art. 46 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , republicat, lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43 alin. (6), atrage nulitatea acestuia.

Analizând articolul de mai sus se observă că acesta reglementează o situație cu caracter derogator de la prezumția de legalitate de care se bucură actele administrativ fiscale, astfel că aceste dispoziții sunt de strictă interpretare și aplicare, lipsa unuia sau altuia dintre elementele actului administrativ fiscal, prevăzute de art. 43 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , republicat, invocate de către recurenți nefiind în măsură să conducă la nulitatea respectivului act câtă vremea mențiunile lipsă nu se regăsesc în prevederile art. 46 din același act normativ, dispoziții ce sunt de strictă interpretare.

Pe de altă parte, se constată că în procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x din 6 martie 2013, depus la filele 22-25 din dosarul de fond, organul fiscal a indicat fosta și actuala denumire a contribuabilului persoană juridică, forma acesteia de organizare, ultimul sediul și respectiv, ultimul domiciliu fiscal cunoscut, precum și codul de identificare fiscală, elemente ce se regăsesc între datele de identificare ale contribuabilului și care fac posibilă identificarea acestui contribuabil.

Astfel, se constată că pe lângă faptul că recurenții nu au invocat lipsa unor elemente din procesul verbal în discuție, care, prin prisma dispozițiilor art. 46 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , republicat, să conducă la nulitatea actului administrativ fiscal, aceștia nici nu au făcut dovada unui presupus prejudiciu care le-ar i fost cauzat prin lipsa mențiunilor invocate.

Referitor la motivul de nelegalitate al actului fiscal contestat privitor la necomunicarea acestuia, Înalta Curte constată că și acest motiv de recurs este neîntemeiat, având în vedere faptul că acesta a fost comunicat contribuabilului persoană juridică la ultimul domiciliu fiscal cunoscut, respectiv cel din Suceava inițial prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, conform prevederilor art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, corespondența fiind restituită, motiv pentru care organul fiscal a procedat la afișarea procesului-verbal la ultimul domiciliu fiscal cunoscut, fiind întocmit procesul verbal de afișare din data de 4 aprilie 2013, actul fiind comunicat și prin publicitate, în condițiile art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț ce a menționat că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului, fiind întocmit procesul-verbal nr. x din 4 aprilie 2013 privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate.

Înalta Curte constată că criticile aduse de către recurenți prin motivele de recurs formulate nu sunt de natură a fundamenta o altă soluție decât cea adoptată de către prima instanță, aceștia nefăcând dovada contrară celor reținute în fața instanței de fond.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat de A. și B. împotriva Sentinței nr. 234 din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de A. și B. împotriva Sentinței nr. 234 din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 aprilie 2017.