ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5480/2021

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești: (1) anularea Deciziilor de angajare a răspunderii solidare nr. x/09.01.2018 și nr. 10675/09.01.2018 emise de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii și (2) anularea Deciziei privind soluționarea contestațiilor nr. 91/04.05.2018 si nr. 92/04.05.2018 emise de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești.

Prin sentința nr. 1405 pronunțată în data de 10 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, a anulat deciziile de angajare a răspunderii solidare nr. x/09.01.2018 și nr. 10675/09.01.2018 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, precum și Decizia privind soluționarea contestațiilor nr. 91/04.05.2018 și nr. 92/04.05.2018 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești.

Împotriva sentinței nr. 1405 pronunțată la 10 aprilie 2019 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinice.

În susținerea căii de atac și după prezentarea istoricului speței pe larg, recurenta-pârâtă a susținut următoarele:

- instanta de fond a interpretat in mod gresit dispozitiile incidente in cauza, apreciind ca organul fiscal trebuie sa stabilească din ce transpare reaua-credință a debitorilor obligatiei fiscale.

In speță, atragerea raspunderii solidare a intimatilor-reclamanti a fost dispusa în temeiul art. 25 alin. (2) lit. b) si d) din Legea nr. 207/2015, având în vedere că toate actele au fost efectuate de către aceștia prin intermediul cărora "au contribuit" la ajungerea persoanei juridice în stare de insolvabilitate. Deciziile de angajare a răspunderii solidare a reclamanților conțin mențiuni referitoare deopotrivă la persoana careia ii este imputabilă ajungerea persoanei juridice în stare de insolvabilitate, precum și obligația să repare prejudiciul cauzat pentru obligațiile restante ale debitoarei C. S.R.L

În urma masurilor legale întreprinse de către organele de executare nu au fost recuperate sumele datorate de către debitor, motiv pentru care, in conformitate cu prevederile art. 265 din Legea nr. 207/2015, s-a constatat starea de insolvabilitate, fiind emis Procesul-verbal nr. x/06.04.2017, comunicat societatii in data de 27.04.2017

- Referitor la incidenta dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală, invederează faptul ca prin decizia de impunere nr. x/26.07.2017 s-au stabilit obligatii fiscale suplimentare de plată pentru perioada 01.12.2011 - 31.12.2016, perioadă în care petentul A. a fost asociat și B. a fost administrator al S.C. C.(15.02.2017) .

Prin Deciziile nr. 10675 din 09.01.2018 si nr. 10676/09.01.2018 a fost antrenata raspunderea solidara a reclamantilor pentru obligatii fiscale stabilite in baza unui act de control, întocmit de reprezentanții Activitații de Inspecție Fiscala din A.J.F.P. Giurgiu, prin care au fost stabilite diferente de obligatii fiscale datorate bugetului general consolidat de S.C. C., reprezintă o dovada concludenta, iar reaua-credinta are natura unei raspunderi civile delictuale si consta in ipoteza fraudei la lege, adica a sustragerii de la plata obligatiilor fiscale, respectiv de la aplicarea normelor juridice fiscale.

Astfel, instanta de fond a ignorat faptul ca desi Codul de procedură fiscală nu defineste notiunea de "rea credinta", acest concept moral si juridic trebuie raportat la limbajul comun, ca fiind sinonim cu o atitudine incorecta si rau intentionata in raport de principiile binelui, cinstei, corectitudinii etc. (in acest sens este Decizia nr. 2652/20.05.2010 pronuntata de ICCJ-SCAF).

In speta, toate acestea s-au manifestat in sensul rămânerii in pasivitate a intimatilor-reclamanti, cu privire la îndeplinirea obligatiilor pe care aceștia le aveau in calitate de asociat/administrator al societății debitoare.

In ceea ce priveste retinerea instantei potrivit căreia nu se poate admite motivarea actului administrativ fiscal prin raportare la acte ulterioare emiterii acestuia, respectiv întâmpinare, apreciază ca este neîntemeiata întrucât reprezentanții organulul fiscal au constatat că aceștia au dovedit rea - credință prin ascunderea sub orice forma a bunurilor societății debitoare, pentru care a fost instituit Procesul Verbal de Sechestru Pentru Bunuri Mobile nr. 15289/19.04.2017, înscris in Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare, in data de 25.04.2017 si transmis Serviciului Rutier Giurgiu, in vederea identificării si imobilizării bunurilor. Bunurile mobile au fost identificate scriptic, dar nu și fizic la sediul societății.

In acest sens solicită instanței de recurs sa retina faptul ca aceste aspecte au fost menționate și in deciziile de soluționare a contestațiilor, neconstituind un argument nou, asa cum a reținut instanța de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 15 octombrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 11 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din actele și lucrările dosarului, rezultă că reclamanții au suspus controlului instanței de contencios administrativ Deciziile de angajare a răspunderii solidare nr. x/09.01.2018 și nr. 10675/09.01.2018 emise de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii și Deciziile privind soluționarea contestațiilor nr. 91/04.05.2018 si nr. 92/04.05.2018 emise de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești .

Prin Sentința recurată, Curtea de Apel București a admis acțiunea și a anulat deciziile de angajare a răspunderii solidare nr. x/09.01.2018 și nr. 10675/09.01.2018 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, precum și Decizia privind soluționarea contestațiilor nr. 91/04.05.2018 și nr. 92/04.05.2018 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești.

Împotriva acestei soluții, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a declarat recurs apreciind că instanța de fond nu a observat că deciziile sunt motivate și că reclamanții cu rea credință nu au achitat debitele societății C..

Motivul de casare invocat de recurenta-pârâtă în susținerea recursului promovat în cauză este prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurenta-pârâtă cu privire la sentința atacată, Înalta Curte reține că acestea pot fi sintetizate în două critici, respectiv aceea că, în mod nelegal a fost admisa acțiunea reclamanților, întrucât a dovedit reua-credință și actele administrative au fost motivate.

Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentei potrivit căreia hotărârea recurată încalcă normele de drept material, aplicându-se texte de lege străine situației de fapt și prin extinderea unor norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică.

În mod corect, instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii solidare a reclamanților, prevăzute de Codul de procedură fiscală, întrucât organul fiscal nu a făcut dovada relei-credințe a acestuia. Mai mult organul fiscal motivează actele contestate prin acte exterioare și ulterioare acestora, precum întâmpinarea.

Dezlegarea primei instanțe, inclusiv argumentația pe care se fondează, este la adăpost de orice critică, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a faptelor și normelor incidente cauzei, după cum se va detalia în continuare.

Reevaluând ansamblul materialului probator administrat în cauză prin prisma dispozițiilor legale incidente și răspunzând la criticile formulate în cadrul memoriului de recurs, subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar și la apărările prezentate în cadrul întâmpinării depuse la dosar, instanța de control judiciar reține următoarele:

Referitor la Deciziile de angajare a răspunderii solidare nr. x/09.01.2018 și nr. 10675/09.01.2018

Prin deciziile de angajare a răspunderii solidare, recurenta a stabilit că sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile Codului de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, pentru angajarea răspunderii solidare a intimaților - B. în calitate de asociat și A. în calitate de asociat și administrator din data de 15.02.2017 pentru obligațiile fiscale restante ale debitoarei C. -, în limita sumei de 6553557 RON, reprezentând obligații fiscale suplimentare restante la bugetul consolidat al statului începând cu anul 2011.

În cuprinsul acestor decizii de angajare a răspunderii solidare, emitentul a reținut faptul că societatea debitoare înregistrează debite ca urmare a emiterii Procesului-verbal nr. x/06.04.2017 de declarare a stării de insolvabilitate a debitoarei S.C. C.

În atare situație, organul fiscal a apreciat că intimații, în calitate de asociat/administrator al S.C. C., nu și-au îndeplinit obligația de a achita la scadență obligațiile fiscale și de a cere instanței competente declararea procedurii insolvenței pentru aceste obligații fiscale restante până la data declarării stării de insolvabilitate (06.0.2017), potrivit prevederilor art. 3 și art. 27 din Legea nr. 85/2006, în contextul în care societatea nu deținea fonduri bănești pentru a plăti datoriile certe, lichide și exigibile.

Prin Deciziile nr. 91/04.05.2018 și nr. 92/04.05.2018, recurenta DGRFP Ploiești a respins contestația administrativă formulată de intimați împotriva deciziilor de angajare a răspunderii anterior nominalizate.

Potrivit prevederilor art. 25 alin. (2) lit. b) și d) din Codul de procedură fiscală, răspund solidar cu debitorul declarat insolvabil, pentru obligațiile de plată ale acestuia:

"b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului; (...) d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale".

Pentru antrenarea răspunderii solidare a intimaților, se impune a fi întrunite cumulativ cele patru elemente specifice răspunderii juridice, elemente care trebuie dovedite de organul fiscal: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, apreciază că emitentul deciziilor de angajare a răspunderii solidare nu a probat reaua-credință a intimaților.

În concret, în ceea ce privește prejudiciul avut în vedere de organul fiscal, în sumă de 6.553.557 RON (5515232 RON TVA + 527212 RON dobânzi + 511113 RON penalități de întârziere), instanța de control judiciar reține faptul că nu a fost dovedită reaua-credință a intimaților-reclamanți, în sensul că aceștia ar fi dispus de lichidități, dar nu au declarat/achitat la scadență obligațiile fiscale.

Trebuie dovedită și nu presupusă reaua-credință a asociatului/administratorului, iar în cauză, recurenta-pârâtă nu a probat intenția reclamanților de a înfrânge dispozițiile legale, ci doar a precizat că nu au achitat sumele datorate conform evidențelor fiscale și au produs starea de insolvabilitate a societății.

Se reține din înscrisurile și susținerile recurentei că au fost puse la dispoziție de către reprezentanții societății comerciale debitoare documentele contabile necesare organelor de executare silita din cadrul instituțiilor pârâte în vederea continuării masurilor de executare silită și au solicitat insolvența societății, fiind deschisă procedura de către Tribunalul Giurgiu prin încheierea din data de 25 aprilie 2017, context în care nu poate fi reținută reaua credință sub acest aspect a intimaților reclamanți.

De altfel, în deciziile contestate emitentul nu le impută, în concret, intimaților nicio faptă ilicită, ci se rezumă să prezinte situația fiscală a societății debitoare și să afirme faptul că au acționat cu rea-credință prin nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale ale societății. Or, reaua-credință presupune o atitudine volițională a persoanei vinovate constând în reprezentarea rezultatului negativ și urmărirea obținerii acelui rezultat prin acțiunile sau inacțiunile ei, contrar celor susținute de autoritățile recurente.

Așadar, în deciziile analizate nu se prezintă în concret care sunt faptele săvârșite de intimat care au determinat starea de insolvabilitate a societății debitoare, legătura dintre prejudiciu și faptele ilicite, precum și vinovăția acestuia.

Verificând cu atenție actele contestate, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că instituția recurentă a încercat la instanța de fond să compenseze nemotivarea actelor fiscale contestate prin acte exterioare (în cazul în speță întâmpinarea depusă la dosarul de fond), deși cunoștea dispozițiile legale potrivit cărora motivarea unui act administrativ fiscal nu se poate face prin acte ulterioare acestuia.

În condițiile în care recurenta nu a dovedit reaua-credință a intimaților, Înalta Curte apreciază că nu se putea antrena răspunderea solidară a acestora cu debitoarea S.C. C., motiv pentru care soluția primei instanțe de anulare a actelor administrativ-fiscale contestate în cauză este legală.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității hotărârii recurate, instanța de fond aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurente prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarate de pârâte, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești împotriva sentinței nr. 1405 din 10 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 11 noiembrie 2021.