ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1172/2014

Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 29 iunie 2011, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.V., pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin cererea din 22 ianuarie 2010, adresată C.N.S.A.S. de către petentul P.I., s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care petentul a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) și alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Astfel, în dosarul informativ solicitat în temeiul legii de către petent, pârâtul I.V. a întocmit documente ce se regăsesc în dosar. Din cuprinsul notei de constatare din 17 mai 2011 și al înscrisurilor atașate acțiunii, rezultă că pârâtul, având gradul de locotenent colonel în cadrul I.J.S. Caraș-Severin, a participat activ la urmărirea unei persoane din Caraș-Severin, semnalată că „întreținea relații cu cetățeni străini prin corespondență sau au avut manifestări negative la adresa regimului”. În acest context, pârâtul a luat măsura reținerii corespondenței ce avea „conținut necorespunzător, adresată unor organe locale și centrale de către aceasta”, în vederea identificării autorului și luarea de măsuri de prevenire. Pârâtul a propus spre aprobare următoarele măsuri informativ, operative față de persoana urmărită și a anturajului său: - „să fie invitați la organele de Securitate a orașului Caransebeș soțul și fiica numitei C.M., arătându-le faptele săvârșite de aceasta și cerându-le să se angajeze că o vor determina să renunțe la preocupările ei de a redacta anonime. În cazul când se angajează, să se încheie și un act în acest sens”; - „în cazul în care cei doi invitați din partea familiei nu se angajează ca să o determine să renunțe la aceste preocupări, să fie luate măsuri de internare a numitei C.M. într-un spital sau sanatoriu de specialitate pentru tratamentul adecvat”. Reclamantul consideră că, prin activitățile desfășurate, pârâtul a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale garantate de legislația din acea vreme: dreptul la viață privată, prevăzut de art. 33 (secretul corespondenței) din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și dreptul la libera exprimare, prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice. În concluzie, reclamantul a apreciat că sunt asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 pentru a se putea constata calitatea de „lucrător al Securității”. Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând, în esență, că înscrisurile depuse în probațiune de către reclamant nu dovedesc împrejurarea că acesta ar fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1412 din 28 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul I.V. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității. Totodată, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24/2008. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pârâtul a avut calitatea de angajat al fostei Securității, deținând gradele de maior (1983, 1986) și, respectiv, locotenent colonel (1988, 1989) în cadrul I.J.S. Caraș-Severin. În dosarul cu cota la C.N.S.A.S., având ca titular pe S.E. și alții, vizând persoane din Caraș-Severin cu rude în străinătate care întrețineau relații cu cetățeni străini prin corespondență sau au avut „manifestări negative la adresa regimului”, pârâtul a întocmit referatul din data de 4 martie 1983 privind pe numita W.D.M., identificată ca autoare a scrisorilor anonime cu conținut dușmănos, care fac obiectul cazului C.S. De asemenea, în referatul din 8 octombrie 1986, dactilografiat și semnat olograf, mr. I.V., din cadrul I.J.S. Caraș-Severin, a consemnat concluziile sale cu privire la conținutul scrisorii anonime adresate Institutului de Chimie din București de către la numita W.D.M. profesoară de limba română la Liceul Industrial nr. 5 R., cu propunere de înaintare a materialului anonim la U.M. București. În raportul privind situația numitei C.M. din Caransebeș, autoare a mai multor înscrisuri anonime cu conținut necorespunzător care au făcut obiectul cazului, din 29 august 1989, dactilografiat, semnat olograf de lt. col. I.V. din cadrul I.J.S. Caraș-Severin, pârâtul a propus spre aprobare o serie de măsuri informativ-operative față de persoana urmărită și anturajul său. În plus, în rezoluția olografă din 30 august 1989 a ofițerului superior, col. M.A., șeful I.J.S. Caraș-Severin, reprodusă de pârât pe raportul anterior indicat, se menționează următoarele: „Să se acționeze în continuare pentru determinarea, prin măsuri preventive a celui în cauză, de a nu își continua activitatea. Măsurile luate le sunt eficiente. Realizați măsuri cu organul de cercetare penală și raportați în scris la caz”. Conchizând, prima instanță apreciat că activitatea pârâtului se înscrie în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece a vizat dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor și dreptul la viață privată. Îngrădirea acestor drepturi s-a realizat prin instrumentarea de către pârât a dosarelor de investigații deschise în privința persoanelor pentru stabilirea activității și atitudinii față de regim, a concepțiilor lor politice, a naturii relațiilor acestora cu diverse persoane din țară și din străinătate, acesta luând măsuri de reținere a corespondenței și de prevenire. Prima instanță a apreciat că nu pot fi primite apărările pârâtului în sensul că măsurile dispuse în dosarele de urmărire informativă erau justificate de apărarea securității naționale, permise de Constituția și legile în vigoare la acel moment, deoarece orice critici aduse ideologiei oficiale, legăturile cu cetățenii străini, intenția de a părăsi teritoriul României erau considerate ca ostile regimului total comunist, iar măsurile luate de către pârât urmăreau anihilarea acestor demersuri ale persoanelor vizate, nu în scopul apărării țării, astfel cum a susținut acesta ci în mod evident pentru susținerea sistemului totalitar comunist. Sub acest aspect, prima instanță a apreciat ca edificatoare mențiunile înscrisurilor analizate, din conținutul cărora nu reiese că urmărirea persoanelor ar fi fost determinată de vreo suspiciune a organelor cu privire la securitatea națională, astfel cum a pretins pârâtul. În realitate, măsurile dispuse de către pârât dau expresie politicii de control a întregii populații, impusă regimul comunist de la acea vreme în vederea consolidării și menținerii sistemului totalitar. A mai reținut prima instanță că nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei, susținerea pârâtului în sensul că activitățile desfășurate de către acesta au avut la bază legislația în vigoare la acel moment, în condițiile în care dispozițiile legale ce definesc noțiunea de lucrător al Securității nu fac nicio distincție în acest sens. Cât privește apărarea pârâtului legată de neîndeplinirea în cauză a ipotezei reglementate la art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2007, cu motivarea că petentul P.I. nu ar fi solicitat stabilirea calității pârâtului de lucrător al Securității, acesta neregăsindu-se în enumerarea numelor ofițerilor din cuprinsul cererii, prima instanță a apreciat că este nefondată. Din analiza cererii formulate de către petentul P.I., s-a reținut că acesta a solicitat identificarea persoanelor care au instrumentat dosarul său, iar în final acesta face vorbire și de „deconspirarea binevoitorilor care m-au urmărit” redând numele unor ofițeri,între care nu se regăsește și pârâtul. Sub aspectul modalității de redactare a cererii în discuție, prima instanță a constatat că solicitările concrete ale reclamantului nu rezultă cu ușurință, câtă vreme acesta practic a explicat pe larg contextul în care a fost urmărit și activitatea concretă a unuia dintre ofițerii de Securitate (căruia nici nu îi dă numele) care a instrumentat dosarul său, evocând, totodată, consecințe pe care le-ar fi suferit ca urmare a desfășurării activității lucrătorilor de Securitate. Cu toate acestea, împrejurarea că numele pârâtului nu se regăsește în mod expres printre cele menționate de către petent „cu privire la deconspirarea binevoitorilor care m-au urmărit” nu permite concluzia inexistenței solicitării privind verificarea calității pârâtului de lucrător al Securității, în contextul în care autorul cererii vizează practic toate cele 20 de persoane care au instrumentat dosarul său, astfel cum rezultă din parte introductivă a acesteia,iar nu doar cele 12 persoane identificate cu nume și prenume în finalul cererii. De altfel, identificarea acestor persoane a fost făcută de către petent în contextul afirmației că aceștia l-au urmărit „până și în afara granițelor, precum și în zonele turistice din țară”. În condițiile în care pârâtul a instrumentat dosarului petentului, întocmind în acest sens raportul de investigații din data de 11 decembrie 1986 privind pe numitul P.I., în mod corect C.N.S.A.S. a constatat că cererea petentului este formulată în conformitate cu art. 1 alin. (7) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008. În ceea ce privește sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a mai multor dispoziții ale O.U.G. nr. 24/2008, invocată de pârât, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Recursul pârâtului Pârâtul I.V. a atacat cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii C.N.S.A.S. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, pe de o parte, că instanța de fond a reținut greșit îndeplinirea cerințelor prevăzute în art. 1 alin. (7) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, în condițiile în care numele său nu figurează printre ofițerii de Securitate indicați de petentul P.I., singurul document înlocuit de el în dosar fiind un raport de investigații care nu conține nimic negativ la adresa petentului. Pe de altă parte, recurentul-pârât a arătat că sentința nu este fundamentată pe probe temeinice care să dovedească încadrarea sa în ipoteza art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. La dosarul de recurs a fost atașată decizia nr. 67 din 21 februarie 2013, prin care Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, în privința sintagmelor „indiferent sub ce formă” și „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității”, excepție ridicată de M.T. în Dosarul nr. 4343/2/2011, I.V. în Dosarul nr. 6953/2/2011 și M.C. în Dosarul nr. 3.729/2/2011, dosare ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a celorlalte prevederi ale O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de aceiași autori în aceleași dosare ale aceleiași instanțe judecătorești.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Recurentul-reclamant C.N.S.A.S. a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător a intimatului-pârât. Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este lucrător al Securității „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”. Așa cum rezultă din cele expuse anterior, verificarea calității pârâtului de lucrător al Securității s-a realizat la cerere, în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, acesta nefăcând parte dintre categoriile de persoane supuse verificărilor din oficiu , conform art. 3 din aceeași ordonanță. Potrivit art. 1 alin. (7) „persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor securității și a colaboratorilor acestora, care au contribuit cu informații la completarea dosarului, și poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Procedura este aceeași și pentru lucrătorii Securității identificați în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență”. Prin urmare, legiuitorul a reglementat procedura verificării, la cerere, a calității de lucrător al securității, doar pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului ce formează obiectul cererii persoanei îndreptățite, astfel că, în optica instanței de control judiciar, nu se poate constata calitatea de lucrător, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în lipsa unor probe concludente în ceea ce privește implicarea recurentului-pârât în desfășurarea unor activități prin care să fi fost afectate drepturile și libertățile fundamentale ale petentului. Interpretarea pe care C.N.S.A.S. o dă dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008 nu poate fi reținută, pentru că, în acest caz, ar fi golite de conținut și de eficiență practică regulile cuprinse în art. 1 din ordonanță și ar fi înlăturate, fără o justificare rezonabilă, distincțiile între regimul juridic aplicabil verificărilor la cerere și cel aplicabil categoriilor de persoane supuse verificărilor din oficiu, în virtutea unor demnități ori funcții publice pe care le ocupă sau pentru care candidează. În același timp, interpretarea extensivă a art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 ar rupe echilibrul rezonabil care trebuie asigurat între drepturile subiective ori interesele legitime private ale persoanelor verificate și interesul public pentru protejarea căruia acționează C.N.S.A.S. Din această perspectivă, Curtea reține că nota de constatare în baza căreia C.N.S.A.S. a formulat acțiunea, în considerarea prevederilor art. 8 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, expune implicarea recurentului-pârât în dosar, dar probele administrate în dosarul primei instanțe, cu toate că demonstrează activitatea desfășurată de recurentul-pârât în calitatea sa de ofițer al fostei Securități, nu privesc fapte ori demersuri concludente, îndreptate împotriva petentului P.I. Singurul document în care a apare numele petentului P.I. este raportul de investigații din 11 decembrie 1986, semnat de recurentul-pârât, care nu conține nici un fel de informație aptă să suprime sau să îngrădească drepturile și libertățile fundamentale ale omului, dimpotrivă, raportul conține doar câteva elemente privind traseul profesional al petentului și menționează că acesta nu este cunoscut cu „antecedente politice și penale” și „nu a fost semnalat cu date ce prezintă interes pentru organele se securitate”.

Soluția adoptată în recurs și temeiul legal al acesteia Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.