ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3755/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 07.07.2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui, suspendarea, până la soluționarea definitivă de către instanță a procedurii de contestare, efectele Dispoziției nr. 314 din 13 mai 2015 privind măsurile stabilite de organele fiscale.

Pentru soluționarea cererii de suspendare, reclamanta a făcut dovada achitării unei cauțiuni în cuantum de 2.000 lei, conform dispozițiilor instanței.

Prin Sentința nr. 155 din 12 octombrie 2015, Curtea de Apel Iași a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, și a dispus restituirea cauțiunii, apreciind, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri, reclamata SC A. SRL a formulat recurs, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de suspendare a Dispoziției nr. 314 din 13 mai 2015, apreciind că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 8 iunie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea din 12 octombrie 2017, completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul Raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

La data de 22.11.2017, recurenta a depus cerere prin care a solicitat a se lua act de renunțarea la judecata recursului. Totodată, a solicitat a se dispune restituirea cauțiunii achitate la fond pentru soluționarea cererii de suspendare.

Înalta Curte reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Văzând dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, și având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurentei de renunțare la judecată.

În ceea ce privește cauțiunea achitată de recurenta-reclamantă pentru soluționarea cererii de suspendare, Înalta Curte reține că instanța de fond, la dispoziția căreia a fost consemnată cauțiunea, urmează a soluționa cererea de restituire a cauțiunii, conform art. 1064 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata recursului formulat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 155 din 12 octombrie 2015 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2017.