ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3788/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 9 octombrie 2015, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. F-SV 580/4.09.2015 până la pronunțarea instanței de fond, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 228 din 16 noiembrie 2015, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, a dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii în sumă de 100.000 RON consemnată la B., conform recipisei nr. x/23.11.2015.

Împotriva Sentinței civile nr. 228 din 16 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. SRL, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ.

În susținerea recursului, se arată că jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că verificarea îndeplinirii cazului bine justificat prin prisma unor motive de nelegalitate determinate de interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale nu conduce la depășirea limitelor procedurii sumare a cercetării aparenței dreptului și nu implică cercetarea fondului actelor administrative a căror suspendare se solicită, contrar celor reținute de instanța de fond.

În condițiile în care nelegalitatea aparentă a actului administrativ derivă din aplicarea eronată a dispozițiilor art. 19 coroborat cu art. 21 din C. fisc. și a dispozițiilor art. 145 coroborat cu art. 146 C. fisc. , rezultă că aceste motive puteau induce instanței de fond un dubiu legitim și serios care să îndreptățească la admiterea cererii de suspendare.

Cât privește condiția dovedirii pagubei iminente, instanța de fond a reținut în mod nelegal că aceasta nu a fost dovedită de societatea reclamantă prin depunerea unor înscrisuri cu privire la disponibilitățile financiare ale societății. Or, în opinia recurentei-reclamante, îndeplinirea acestei condiții trebuia raportată nu neapărat la situația financiară a societății, ci la prejudiciul previzibil care s-ar putea produce societății prin executarea imediată a actului administrativ fiscal. În acest sens, recurenta-reclamantă arată că a făcut dovada faptului că, la momentul depunerii cererii de suspendare, societatea derula contracte de executare lucrări inclusiv cu instituții publice, precum și faptul că beneficia de un contract de finanțare din fonduri europene, existând riscul nefinalizării acestor angajamente. De asemenea, a făcut dovada faptului că toate conturile bancare au fost indisponibilizate în baza Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/09.09.2015.

În consecință, recurenta-reclamantă apreciază că, în analiza condiției pagubei iminente, erau irelevante dovezile cu privire la numărul de angajați sau bilanțurile contabile, fiind suficiente probele administrate cu privire la implicațiile financiare ale executării unei obligații fiscale de un cuantum foarte ridicat.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 01 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 25 aprilie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

La termenul de judecată din data de 26 septembrie 2018, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes a recursului, invocată din oficiu, este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond.

Singura ipoteză consacrată legislativ, în care măsura suspendării se prelungește de drept peste acest termen, este cea reglementată de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fără însă ca această normă legală să fie incidentă în cauza de față, dată fiind soluția de respingere a acțiunii în anulare pronunțată de prima instanță.

În speță, obiectul acțiunii reclamantei îl constituie suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. F-SV 580/4.09.2015 emise de autoritatea pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Așa cum rezultă din înscrisurile depuse în recurs de către partea recurentă, prin Sentința civilă nr. 152 din 8 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a soluționat fondul cauzei, respingând acțiunea în anularea actului administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată în cauza de față.

Cererea care formează obiectul prezentului dosar a fost formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora, suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond.

Cum instanța de fond s-a pronunțat la 8 iunie 2016, respingând acțiunea în anulare formulată de reclamantă, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care hotărârea de admitere a cererii de suspendare putea, conform legii, să își producă efectele.

Cât privește argumentul suplimentar invocat de recurenta-reclamantă prin concluziile scrise depuse la 2 noiembrie 2018, potrivit căruia se impune admiterea excepției lipsei de interes în susținerea recursului, întrucât a obținut și suspendarea pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că prin această susținere recurenta însăși nu mai insistă în suspendarea provizorie a executării actului administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, din moment ce a promovat o nouă cerere de suspendare în baza art. 15 din aceeași lege și care a fost admisă.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL Suceava, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL Suceava împotriva Sentinței civile nr. 228 din 16 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2018.

GGC - GV