HARDING v. THE UNITED KINGDOM

A doua secție DECIZIE FINALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 71429/01 de Walter Reginald HARDING împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 24 iunie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Lech Garlicki, Președinte, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judecători și Lawrence, Secțiunea Grefier având în vedere cererea depusă la 24 iunie 2001, având în vedere decizia parțială din 10 septembrie 2002, în special, să se alăture cererii la alte cereri (nus. 58372/00, 61878/00, 63477/00, 634807/00, 63647/00, 63961/00, 649961/01, 64996/01, 65202/01, 65478/01, 65507/01, 65741/01, 65906/01, 66181/01, 67100/01, 67913/01, 68173/01, 68175/01, 68264/01, 68298/01, 688449/01, 69076/01, 639323/01, 69327/01, 699491/01, 70521/01, 70741/01, 71176/01, 71428/01, 71570/01, 71758/01, 72656/01, 73646/01, 733653/01, 73978/01, 7592/01, 75993/01, 75993/01, 77129/01, 77424/01, 736/02, 736/02, 4897/02, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Walter Harding, este un național britanic care s-a născut în 1945 și trăiește în Manchester. El a fost nereprezentat în fața Curții. Guvernul Regatului Unit (“Governul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. Whowersley al Biroului Extern și Commonwealth. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Soția reclamantului a murit la 24 martie 2000. La 25 octombrie 2000, reclamantul a formulat o cerere pentru beneficiile văduvelor. La 27 octombrie 2000, reclamantul a fost informat că cererea sa a fost dezaprobată deoarece el nu era o femeie. Reclamantul a apelat la 29 noiembrie 2000 și la 18 decembrie 2000 a fost respins apelul său. Reclamantul nu a apelat mai departe, deoarece el a considerat sau a fost sfătuit că un astfel de remediu ar fi obligat să eșueze deoarece nu există astfel de prestații de securitate socială achitabile văduvilor în temeiul dreptului Regatului Unit. Legea internă relevantă Legea internă relevantă pentru această cerere este stabilită în Runkee și White c. Regatul Unit, nr. 42949/98, §§ 40-41, 25 iulie 2007. Reclamantul s-a plâns că legislația britanică de securitate socială a discriminat împotriva lui din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenție, luată în conjuncție atât cu art. 8 din Convenție, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. În ceea ce privește Pensiunea Veduvei („WP”), Curtea a hotărât în judecata sa principală că, la originea sa și până la abolirea acesteia în ceea ce privește femeile ale căror soții au murit după 9 aprilie 2001, WP a fost menită să corecteze „inegalități reale” între văduvele în vârstă, ca grup, și restul populației și că această diferență în tratament a fost justificată în mod rezonabil și obiectiv. În plus, Curtea a considerat că Regatul Unit nu a putut fi criticat pentru faptul că nu a abolit WP mai devreme și că nu este irazonabil din partea legislației să decidă să introducă reformele încet (a se vedea Runkee și White În consecință, Tribunalul, având în vedere că nu a fost necesar să examineze în mod separat plângerea în ceea ce privește art. 8, nu a constatat o încălcare a articolului 14 luat în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește nepagarea cererilor de pensie de văduvă sau echivalentă (ibid 42). În consecință, plângerea este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să dispună de cererea celorlalte la care s-a aderat; declara inadmisibilă restul cererii. Președintele grefierului Lawrence Early Lech Garlicki

FOURTH SECTION

FINAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 71429/01

by Walter Reginald HARDING

against the United Kingdom

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 24

June 2008 as a Chamber composed of:

Lech Garlicki,

President,

Nicolas Bratza,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

judges,

and Lawrence Early,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 24 June 2001,

Having regard to the partial decision of 10 September 2002,

inter alia,

to

join the application to other applications (nos.

58372/00, 61878/00, 63477/00, 63480/00, 63647/00, 63961/00, 64986/01, 64996/01, 65202/01, 65478/01, 65507/01, 65741/01, 65906/01, 66181/01, 67100/01, 67913/01, 68173/01, 68175/01, 68264/01, 68298/01, 68449/01, 69076/01, 69323/01, 69327/01, 69491/01, 70521/01, 70741/01, 71176/01, 71428/01, 71570/01, 71758/01, 72656/01, 73646/01, 73653/01, 73978/01, 74961/01, 75092/01, 75126/01, 75993/01, 75995/01, 77129/01, 77424/01, 682/02, 2573/02, 4810/02, 10747/02, 13944/02, 14404/02 and 14537/02),

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Walter Harding, is a British national who was born in 1945 and lives in Manchester. He was unrepresented before the Court. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. Whomersley of the Foreign and Commonwealth Office.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant’s wife died on 24 March 2000. On 25 October 2000, the applicant made a claim for widows’ benefits. On 27 October 2000 the applicant was informed that his claim had been disallowed as he was not a woman. The applicant appealed on 29 November 2000 and on 18 December 2000 his appeal was rejected. The applicant did not appeal further as he considered or was advised that such a remedy would be bound to fail since no such social security benefit was payable to widowers under United Kingdom law.

B.

Relevant domestic law

The domestic law relevant to this application is set out in

Runkee and White v. the United Kingdom

, no. 42949/98, §§ 40-41, 25 July 2007.

COMPLAINT

The applicant complained that British social security legislation discriminated against him on grounds of sex, in breach of Article 14 of the Convention taken in conjunction with both Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.

THE LAW

In respect of Widow’s Pension (“WP”), the Court held in its lead judgment that at its origin, and until its abolition in respect of women whose spouses died after 9 April 2001, WP was intended to correct “factual inequalities” between older widows, as a group, and the rest of the population and that this difference in treatment was reasonably and objectively justified. Moreover, the Court considered that the United Kingdom could not be criticised for not having abolished WP earlier and that it was not unreasonable of the legislature to decide to introduce the reform slowly (see

Runkee and White

, cited above, §§ 40-41). The Court, consequently, considering it was not necessary to examine separately the complaint in respect of Article 8, did not find a violation of Article 14 taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 in respect of the non-payment to the applicants of Widow’s Pension or equivalent (

ibid

§

42).

Consequently, the complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to

disjoin the application from the others to which it was joined;

Declares

inadmissible the remainder of the application.

Lawrence Early

Lech Garlicki

Registrar

President