Heron împotriva Regatului Unit

A doua secțiune DECIZIE FINALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 66181/01 de Steven Kenneth HERON împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 24 iunie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Lech Garlicki, Președinte, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judecători și grefierul secțiunii anticipate având în vedere cererea depusă la 6 februarie 2001, având în vedere decizia parțială din 10 septembrie 2002, în special, să se alăture cererii la alte cereri (nus.

58372/00, 61878/00, 63477/00, 634807/00, 63647/00, 63961/00, 64986/01, 64996/01, 65202/01, 65478/01, 65507/01, 65741/01, 65906/01, 67100/01, 677913/01, 68173/01, 68175/01, 68264/01, 6829/01, 6898/01, 688449/01, 6376/01, 6323/01, 63327/01, 694927/01, 694991/01, 709491/01, 705421/01, 701176/01, 71428/01, 71429/01, 71570/01, 71758/01, 72656/01, 733653/01, 73978/01, 74961/01, 75126/01, 75993/01, 75993/01, 777424/01, 736/02, Având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a unei părți a cauzei, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Steven Heron, este un național britanic care s-a născut în 1960 și trăiește în Essex. El a fost nereprezentat în fața Curții.

Guvernul Regatului Unit („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Whoersley al Oficiului de Externe și Commonwealth. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Soția reclamantului a murit la 24 decembrie 1996 lăsând un copil născut în 1992. Cererea sa pentru beneficiile văduvelor a fost făcută în octombrie 2000 și a fost respinsă la 11 octombrie 2000, din cauza faptului că nu avea dreptul la beneficiile văduvelor pentru că nu era femeie. La 9 noiembrie 2000, reclamantul a apelat și la 24 ianuarie 2001, tribunalul de apel a susținut decizia anterioară. Reclamantul nu a apelat mai departe pe măsură ce el a considerat sau a fost sfătuit că un astfel de remediu ar fi obligat să eșueze deoarece nu au fost plătite astfel de prestații de securitate socială în temeiul dreptului Regatului Unit.

Legea internă relevantă Legea internă relevantă pentru această cerere este stabilită în Willis v. Regatul Unit, nr. 36042/97, §§ 14-26, CEDH 2002-IV și Runkee și White v. Regatul Unit 42949/98 și 53134/99, 25 iulie 2007. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge că legislația britanică de securitate socială a discriminat împotriva lui din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată în conjuncție atât cu art. 8 din Convenție, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. HOTĂRÂREA Prin scrisoarea din 11 mai 2005, Guvernul contestat a informat Curtea că, în ceea ce privește cererile de alocare a mamei văduve (WMA) și de plată a vieții (WPt), nu există, în principiu, nici o justificare obiectivă în momentul în care nu se plătesc aceste prestații, atât văduvilor, cât și văduvelor, dar că guvernul a avut o apărare în temeiul articolului 6 din Legea privind drepturile omului din 1998 (HRA).

Acesta a remarcat că, având în vedere acest lucru, mulțimea de cazuri dinaintea Curții și faptul că apărarea HRA era aplicabilă numai în domeniul intern, guvernul a fost pregătit, în principiu, să soluționeze toate cererile formulate de văduvi împotriva Regatului Unit care rezultă din modalitățile aplicabile înainte de aprilie 2001 pentru plata WMA și WPt. Prin scrisoarea din 22 mai 2006, reclamantul a notificat Curtea că i s-a oferit 28 617,86 GBP în ceea ce privește cererile sale pentru WPt și/sau WMA, inclusiv costurile și că a acceptat plata. Totuși, el dorește ca guvernul să ia în considerare plata unei noi compensații. Cu o scrisoare de 8 Iunie 2006 Registrul Curții a informat reclamantul că, în conformitate cu jurisprudența Curții, nu s-au încheiat acorduri suplimentare cu excepția cazului în care nu s-a putut dovedi că reclamantul a suferit o anxietate severă sau un deranj direct ca urmare a discriminării în cauză și nu doar ca urmare a pierderii.

În plus, a fost avertizat că o nerespectare irazonabilă a acceptării unei oferte de soluționare ar putea duce la eliminarea cazului său din listă în cazul în care Guvernul decide să depună o declarație unilaterală. Prin scrisoarea din 20 iunie 2006, reclamantul a reiterat acceptarea ofertei și dorința de compensare suplimentară. Prin scrisoarea din 18 martie 2008, reclamantul a fost informat că Curtea ar lua în considerare eliminarea cererii sale în funcție de soluționarea achiziționată. Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți în ceea ce privește WPt și/sau WMA. Se constată că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții).

Prin urmare, această parte a cererii ar trebui să fie eliminată din listă. În ceea ce privește cererea pentru Pensiunea Veduvii („WP”), Curtea a hotărât în hotărârea sa principală privind WP care, la originea sa, și până la abolirea acesteia în ceea ce privește femeile ale căror soții au murit după 9 aprilie 2001, WP a fost menită să corecteze „inegalități reale” între văduvele în vârstă, ca grup, și restul populației și că această diferență de tratament a fost justificată în mod rezonabil și obiectiv.

În plus, Curtea a considerat că Regatul Unit nu a putut fi criticat pentru faptul că nu a abolit WP mai devreme și că nu este irazonabil din partea legislației să decidă să introducă reformele încet (a se vedea Runkee și White Prin urmare, Tribunalul, având în vedere faptul că nu a fost necesar să examineze separarea plângerii în ceea ce privește art. 8, nu a constatat o încălcare a articolului 14 luat în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește nepagarea reclamanților WP sau echivalentul (ibid 42). În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Prin urmare, în concluzie, Curtea scoate din lista sa plângerile reclamantului în ceea ce privește Plata Veduvii și/sau Alocarea Mamei Văduvate și declară inadmisibilă plângerea reclamantului în ceea ce privește Pensiunea Veduvii.

Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să scoată din lista cazurilor reclamantei plângerile cu privire la neprotejarea plății unei văduve și/sau alocarea mamei văduve; declara inadmisibilă restul cererii. Președintele grefierului Lawrence Early Lech Garlicki

FOURTH SECTION

FINAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 66181/01 by Steven Kenneth HERON against the United Kingdom The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 24 June 2008 as a Chamber composed of: Lech Garlicki, President, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judges, and L awrence Early Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 6 February 2001, Having regard to the partial decision of 10 September 2002, inter alia, to join the application to other applications (nos.

58372/00, 61878/00, 63477/00, 63480/00, 63647/00, 63961/00, 64986/01, 64996/01, 65202/01, 65478/01, 65507/01, 65741/01, 65906/01, 67100/01, 67913/01, 68173/01, 68175/01, 68264/01, 68298/01, 68449/01, 69076/01, 69323/01, 69327/01, 69491/01, 70521/01, 70741/01, 71176/01, 71428/01, 71429/01, 71570/01, 71758/01, 72656/01, 73646/01, 73653/01, 73978/01, 74961/01, 75092/01, 75126/01, 75993/01, 75995/01, 77129/01, 77424/01, 682/02, 2573/02, 4810/02, 10747/02, 13944/02, 14404/02 and 14537/02), Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of part of the case, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Steven Heron, is a British national who was born in 1960 and lives in Essex.

He was unrepresented before the Court. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. Whomersley of the Foreign and Commonwealth Office. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant’s wife died on 24 December 1996 leaving one child born in 1992. His claim for widows’ benefits was made in October 2000 and was rejected on 11 October 2000, on the ground that he was not entitled to widows’ benefits because he was not a woman. On 9 November 2000 the applicant appealed and on 24 January 2001 the appeal tribunal upheld the previous decision. The applicant did not appeal further as he considered or was advised that such a remedy would be bound to fail since no such social security benefits were payable to widowers under United Kingdom law.

B. Relevant domestic law The domestic law relevant to this application is set out in Willis v. the United Kingdom , no. 36042/97, §§ 14-26, ECHR 2002-IV and Runkee and White v. the United Kingdom nos. 42949/98 and 53134/99, 25 July 2007. COMPLAINTS The applicant complained that British social security legislation discriminated against him on grounds of sex, in breach of Article 14 of the Convention taken in conjunction with both Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. THE LAW By a letter of 11 May 2005 the respondent Government informed the Court that the House of Lords had decided, in relation to the claims for Widowed Mother’s Allowance (WMA) and Widow’s Payment (WPt), that there was in principle no objective justification at the relevant time for not paying these benefits to widowers as well as widows, but that the Government had a defence under section 6 of the Human Rights Act 1998 (the HRA).

It noted that, in view of this, the multitude of cases before the Court and the fact that the HRA defence was only applicable in the domestic arena, the Government were prepared, in principle, to settle all claims made by widowers against the United Kingdom arising out of the arrangements applicable prior to April 2001 for the payment of WMA and WPt. By a letter of 22 May 2006 the applicant notified the Court that he had been offered GBP 28,617.86 in respect of his claims for WPt and/or WMA including costs and that he had accepted payment. He however wished the Government to consider the payment of further compensation. By a letter of 8 June 2006 the Registry of the Court informed the applicant that, according to the Court’s case-law, no additional awards were made unless it could be proved that the applicant had suffered severe anxiety or distress directly as a result of the discrimination in question and not just as a result of the bereavement.

Moreover, he was warned that an unreasonable failure to accept an offer of settlement could result in his case being struck out of the list should the Government decide to file a unilateral declaration. By a letter of 20 June 2006 the applicant reiterated his acceptance of the offer and his wish for further compensation. By a letter of 18 March 2008 the applicant was informed that the Court would consider striking out his application in view of the settlement reached. The applicant did not reply. The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties in respect of WPt and/or WMA. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).

Accordingly, this part of the application should be struck out of the list. Regarding the claim for Widow’s Pension (“WP”) the Court held in its lead judgment regarding WP that at its origin, and until its abolition in respect of women whose spouses died after 9 April 2001, WP was intended to correct “factual inequalities” between older widows, as a group, and the rest of the population and that this difference in treatment was reasonably and objectively justified. Moreover, the Court considered that the United Kingdom could not be criticised for not having abolished WP earlier and that it was not unreasonable of the legislature to decide to introduce the reform slowly (see Runkee and White , cited above, §§ 40-41).

The Court, consequently, considering it was not necessary to examine separately the complaint in respect of Article 8, did not find a violation of Article 14 taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 in respect of the non-payment to the applicants of WP or equivalent ( ibid § 42). Consequently, this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. In conclusion, therefore, the Court strikes out of its list the applicant’s complaints as regards Widow’s Payment and/or Widowed Mother’s Allowance and declares inadmissible the applicant’s complaint as regards Widow’s Pension. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike out of its list of cases the applicant’s complaints about non-entitlement to a Widow’s Payment and/or Widowed Mother’s Allowance; Declares inadmissible the remainder of the application.

Lawrence Early Lech Garlicki Registrar President