ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1782/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 239/F din 17 decembrie 2013 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, având ca obiect anularea Deciziei nr. 8 din 6 aprilie 2012 și a Deciziei nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 privind stabilirea răspunderii solidare, emise de pârâtă.

PENTru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență următoarele aspecte:

Reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Finanțelor Publice Brașov anularea Deciziei nr. 8 din 6 aprilie 2012, anularea în parte a Decizie nr. 33619 din 31 ianuarie 2012, precum și suspendarea executării acestei decizii în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 privind stabilirea răspunderii solidare s-a decis angajarea răspunderii solidare a persoanelor fizice A., B., C. și D. care cu rea-credință au determinat nedeclararea și neachitarea obligațiilor fiscale în calitate de administratori/asociați pentru obligațiile fiscale datorate bugetului general consolidat al statului de către debitoarea SC E. SRL în sumă totală de 3.690.314 RON.

Prin Sentința civilă nr. 2815/SIND din 12 decembrie 2012 a Tribunalului Brașov s-a atras răspunderea administratorului D. acesta fiind obligat să suporte din averea personală parte din pasivul SC E. SRL în cuantum de 3.771.362 RON.

S-a constatat că autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești pronunțate în procedura insolvenței nu au nici un efect asupra actelor administrative contestate în cauză.

Totodată, s-a constatat că persoanelor fizice A., B., C. și D. cu rea-credință au determinat nedeclararea și neachitarea obligațiilor fiscale în calitate de administratori/asociați pentru obligațiile fiscale datorate bugetului general consolidat al statului de către debitoarea SC E. SRL în sumă totală de 3.690.314 RON în timp ce pentru atragerea răspunderii numitului D., instanța a constatat existența răspunderii civile delictuale speciale prevăzute de Legea nr. 85/2006.

În fine, s-a reținut că reclamantul nu a dovedit în nici un fel că faptele reținute în sarcina sa și a celorlalți asociați de către pârâtă nu au produs prejudiciul invocat de pârâtă,

Împotriva Sentinței nr. 239/F din 17 decembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A învederat reclamantul A., prin cererea de recurs, că față de dispozițiile Sentinței civile nr. 2815/SIND din 12 decembrie 2012 a Tribunalului Brașov, devenită definitivă și irevocabilă urmare pronunțării Deciziei nr. 519/R din 12 martie 2013 a Curții de Apel Brașov, prin care s-a dispus atragerea răspunderii în calitate de administrator al SC E. SRL a pârâtului D. și obligarea acestuia să suporte din averea personală parte din pasivul acestei societăți, în cuantum de 3.771.362 RON (acesta fiind singurul administrator al SC E. SRL față de care instanța a dispus atragerea răspunderii) se impune anularea parțială a deciziei contestate în litigiu, în sensul înlăturării recurentului de la obligația de a răspunde solidar cu celelalte persoane fizice menționate în decizie, în vederea acoperirii obligațiilor restante ale debitorului SC E. SRL.

A relevat recurentul că nu pot fi avute în vedere susținerile primei instanțe în sensul că hotărârea judecătorească mai sus menționată nu are nici un efect asupra actelor administrative contestate în cauză, bucurându-se de autoritate de lucru judecat în procedura insolvenței, câtă vreme se poate observa că este vorba de aceeași creanță, stabilită în baza aceluiași titlu și față de aceleași persoane. Or, în situația în care hotărârea recurată ar rămâne definitivă și irevocabilă în această formă, această sumă ar trebui achitată de două ori către pârâta intimată, ceea ce ar duce la o îmbogățire fără just temei a acesteia, în condițiile în care răspunderea pentru prejudiciul cauzat acesteia aparține unei singure persoane.

În fine, recurentul a menționat că obligațiile fiscale stabilite prin deciziile atacate în sarcina sa vizau semestrele I și II ale anului 2009, pentru care obligația de declarare a acestora lua naștere în cursul anului 2010, or reclamantul nu mai avea calitatea de asociat în societate din 23 decembrie 2009, data publicării în Monitorul Oficial a cesiunii de părți sociale.

În raport de cele mai sus arătate, reclamantul a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii în contencios și, pe cale de consecință, a anulării totale a Deciziei nr. 8 din 6 aprilie 2012 și anulării parțiale a Deciziei nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 în sensul înlăturării angajării răspunderii recurentului pentru obligațiile restante ale debitorului SC E. SRL.

În cauză a depus întâmpinare intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a Sentinței civile nr. 239/F din 17 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, cu motivarea, în esență, că sunt întrunite în litigiu cerințele privind atragerea răspunderii solidare a reclamantului, potrivit art. 27 alin. (2) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, și că judecătorul fondului a reținut în mod corect că autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești pronunțate în procedura insolvenței nu au nici un efect asupra actelor administrative contestate în litigiu.

Recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 239/F din 17 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal este fondat și va fi admis, cu consecința modificării hotărârii atacate în sensul anulării parțiale a Deciziei nr. 33619 din data de 31 ianuarie 2012 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și a anulării în tot a Deciziei nr. 8 din data de 6 aprilie 2012 emisă de către aceeași autoritate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin Decizia nr. 33619 din data de 31 ianuarie 2012 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brașov s-a decis, în temeiul prevederilor art. 27 alin. (2) lit. d) și art. 28 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare, angajarea răspunderii solidare a persoanelor fizice A., B., C. și D. pentru obligațiile fiscale datorate bugetului general consolidat al statului de către debitoarea SC E. SRL în sumă totală de 3.690.314 RON, reținându-se că persoanele fizice menționate cu rea-credință au determinat nedeclararea și neachitarea obligațiilor fiscale, în calitate de administratori-asociați.

La baza emiterii Deciziei nr. 33619 din data de 31 ianuarie 2012 de angajare a răspunderii solidare a stat referatul Administrației Finanțelor Publice Brașov nr. 16390A din 30 mai 2011, precum și faptul că debitoarea SC E. SRL a fost declarat insolvabil conform procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate emis de Administrația Finanțelor Publice Brașov sub nr. 33123A din 27 decembrie 2010.

Motivele de fapt pentru care s-a dispus angajarea răspunderii solidare au constat în următoarele:

Debitorul SC E. SRL figurează în evidența fiscală, la data de 6 mai 2011, cu obligații fiscale de plată în sumă totală de 3.690.314 RON, ce au fost stabilite de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov - Activitatea de Inspecție Fiscală prin Decizia de impunere nr. 1103 din 9 septembrie 2010.

Administrația Finanțelor Publice Brașov propune atragerea răspunderii solidare în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, motivat de faptul că administratorii/asociații societății debitoare cu rea-credință au determinat nedeclararea obligațiilor fiscale, așa cum reiese din Decizia de impunere nr. 1103 din 9 septembrie 2010, prin care au fost stabilite obligații suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, precum și neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

Persoanele asupra cărora urmează a fi atrasă răspunderea au deținut calitatea de administratori/asociați ai societății debitoare, respectiv A., B. și C. în perioada 1 aprilie 2008 - 9 septembrie 2010, așa cum reiese din Raportul de inspecție fiscală nr. x din 9 septembrie 2010, iar D. deține calitatea de administrator al societății și în prezent, așa cum rezultă din adresa ORC nr. 61472 din 16 mai 2011.

Din decizia de impunere nr. 1103 din 9 septembrie 2010 rezultă că organele de inspecție fiscală au constatat că SC E. SRL nu a declarat livrări de bunuri/prestări de servicii pentru semestrul II 2009 în valoare de 72.346 RON și în semestrul I 2010 în valoare de 8.299 844 RON și că operatorul economic nu a depus decontul de TVA aferent lunilor ianuarie, martie, aprilie, mai și iunie 2010.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 6, art, 67 și art. 97 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, echipa de inspecție fiscală a estimat valoarea veniturilor realizate în baza achizițiilor declarate de partenerul de afaceri SC F. SRL prin declarația informativă "privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul României" (394) de la SC E. SRL și în baza facturilor de aceasta către SC F. SRL, constatând că niciuna dintre facturile emise de SC E. SRL în favoarea SC F. SRL nu are valoare declarată prin decontul de taxă pe valoarea adăugată, aferentă lunii februarie 2010.

Operatorul economic nu a pus la dispoziția echipei de inspecție fiscală documentele financiar-contabile privind evidența stocurilor, veniturile realizate și, de asemenea, s-a constatat și faptul că operatorul economic prezintă un comportament fiscal inadecvat, în sensul că nu a declarat în mod real sau deloc operațiunile economice desfășurate (în decontul de TVA aferent lunii decembrie 2009 acesta a depus cu valoarea "0" atât la achiziții cât și la vânzări).

În fine, s-a avut în vedere faptul că prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate emis de Administrația Finanțelor Publice Brașov sub nr. 33123A din 27 decembrie 2010 debitorul SC E. SRL a fost declarat insolvabil.

Prin Decizia nr. 8 din 6 aprilie 2012 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brașov - Serviciul de Coordonare și Monitorizare a Colectării Veniturilor Bugetare a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de A. împotriva Deciziei nr. 33619 din data de 31 ianuarie 2012 de angajare a răspunderii solidare, motivându-se că sunt îndeplinite condițiile de atragere a răspunderii solidare, în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (2) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte constată, în litigiu, că este nelegală și neîntemeiată Sentința nr. 239/F din 17 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., hotărârea sus menționată fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Se reține, astfel, că în mod eronat instanța de fond, pe de o parte, a statuat că sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii solidare a reclamantului, în condițiile art. 27 alin. (2) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și, pe de altă parte, nu a ținut cont la soluționarea cauzei de efectele Sentinței civile nr. 2815/SIND din data de 12 decembrie 2012 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, definitivă și irevocabilă, prin care a obligat pe D., în calitate de administrator al debitoarei SC E. SRL, să suporte din averea personală parte din pasivul acestei societăți, în cuantum de 3.771.362 RON.

Sub un prim aspect, se constată că potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (2) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, "Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (...) d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale: (...)".

Incontestabil, pentru angajarea răspunderii solidare în condițiile prevăzute de art. 27 alin. (2) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, organele fiscale trebuie să dețină, în speță, dovezi și argumente din care să rezulte că recurentul reclamant A. a acționat cu rea-credință și procedând în această manieră a declarat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

Or, asemenea dovezi nu au fost administrate în litigiu, recurentului reclamant neputându-i-se imputa nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală prin Raportul de inspecție fiscală nr. 9130 din data de 9 septembrie 2010 și prin Decizia de impunere nr. 1103 din data de 9 septembrie 2010, ambele emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brașov - Activitatea de Inspecție Fiscală.

S-a reținut, în Decizia nr. 33619 din 31 ianuarie 2012, că motivele pentru care s-a decis atragerea răspunderii solidare a recurentului, alături de alte două persoane, rezidă în împrejurarea că SC E. SRL nu a declarat livrări de bunuri/prestări de servicii pentru semestrul II 2009 în valoare de 72.346 RON și în semestrul I 2010 în valoare de 8.299 844 RON, că operatorul economic nu a depus decontul de TVA aferent lunilor ianuarie, martie, aprilie, mai și iunie 2010, și că același operator economic nu a pus la dispoziția echipei de inspecție fiscală documentele financiar-contabile privind evidența stocurilor, veniturile realizate și, de asemenea, s-a constatat și faptul că operatorul economic prezintă un comportament fiscal inadecvat, în sensul că nu a declarat în mod real sau deloc operațiunile economice desfășurate (în decontul de TVA aferent lunii decembrie 2009 acesta a depus cu valoarea "0" atât la achiziții cât și la vânzări).

Or, obligația declarării și/sau achitării la scadență a obligațiilor fiscale aferente semestrului II 2009 și anului 2010 nu aparține reclamantului reclamant astfel că nu i se poate imputa reaua-credință, întrucât calitatea acestuia de asociat și administrator al SC E. SRL a încetat la data de 25 noiembrie 2009, potrivit actului adițional și contractului de cesiune din 25 noiembrie 2009, încheiat între reclamant în calitate de cedent și C. în calitate de cesionar, și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a nr. 6342 din 23 decembrie 2009.

Prin actul adițional și contractul de cesiune nr. 1/25 noiembrie - care a fost urmat de depunerea textului actualizat al actului constitutiv al SC E. SRL, sub nr. 107218 din 27 noiembrie 2009, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov - C. a dobândit de la A. 100% din capitalul social al societății debitoare precum și calitatea de administrator cu puteri depline al acesteia, cedentul declarând totodată că la data semnării actului a preluat însemnele societății, toate documentele contabile și toată arhiva societății, stocurile și întreaga gestiune a societății, întreg activul și pasivul societății întocmai cum este exemplificat în situațiile financiare ale societății la data de 25 noiembrie 2009, și că a luat la cunoștință despre datoriile societății către furnizori și bugetul statului, datorii pe care le-a preluat odată cu semnarea înscrisului.

Sub cel de-al doilea aspect, se constată că autoritatea de lucru judecat, privită ca excepție procesuală, întemeiată pe dispozițiile art. 1201 din C. civ. și art. 163 și art. 166 din C. proc. civ. din anul 1865, dedusă din pronunțarea Sentinței civile nr. 2815/SIND din data de 12 decembrie 2012 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 519/R din 12 marie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, nu poate opera în litigiu, nefiind îndeplinită cerința triplei identități de părți, obiect și cauză juridică.

Însă, autoritatea de lucru judecat se manifestă nu numai ca excepție procesuală, în condițiile art. 1201 din C. civ. și art. 163 și art. 166 din C. proc. civ. din anul 1865, ci și ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, conform art. 1200 punctul 4 și și art. 1202 alin. (2) din C. civ.

În mod evident, dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzute de art. 1201 din C. civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase, fără posibilitatea de a se statua diferit. Această reglementare a autorității de lucru judecat, cu efect pozitiv, în forma prezumției, presupune identitate de chestiuni litigioase tranșate prin hotărâre și prin urmare, din rațiuni de ordine și stabilitate juridică, nu se poate concepe ca într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior să se statueze în mod diferit.

De aceea, se impune, în litigiu, a se da eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat, neputându-se statua, cu privire la obiectul acțiunii reclamantului, în sensul menținerii actelor administrative atacate în partea privitoare la angajarea răspunderii solidare a recurentului, în condițiile în care prin sentința civilă nr. 2815/SIND din data de 12 decembrie 2012 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 519/R din 12 marie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a stabilit răspunderea personală exclusivă a numitului D., în calitate de administrator al debitoarei insolvabile SC E. SRL, pentru plata sumei de 3.771.362 RON reprezentând pasivul societății insolvabile (incluzând în principal suma avută în vedere la emiterea Deciziei nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 de angajare a răspunderii solidare), și s-a statuat că persoana menționată a fost cea care a cauzat starea de insolvență a debitoarei, prin faptele prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a), d) și e) din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, în raport de cele mai sus arătate, constatând că sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză, și că în mod neîntemeiat prin hotărârea atacată a fost respinsă acțiunea reclamantului, urmează a se dispune, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) din C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările și completările ulterioare, precum și în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, admiterea recursului declarat de A. împotriva Sentinței nr. 239/F din 17 decembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantului, cu consecința anulării parțiale a Deciziei nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, în ceea ce privește angajarea răspunderii solidare a reclamantului, și a anulării în tot a Deciziei nr. 8 din 6 aprilie 2012 emisă de aceeași pârâtă, prin care a fost soluționată contestația administrativă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 239/F din 17 decembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului.

Anulează parțial Decizia nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, în ceea ce privește angajarea răspunderii solidare a reclamantului și în tot Decizia nr. 8 din 6 aprilie 2012 emisă de aceeași pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2015.

Procesat de GGC - CL