ÎCCJ, Decizia nr. 115/2019

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 15 februarie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, printre altele, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., formulată de inculpații A. și B.

Pentru a dispune astfel, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că prin cererea depusă și susținută la termenul din 15 februarie 2019, apelanții intimați-inculpați B. și A., prin apărător ales, au solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., susținând, referitor la condițiile de admisibilitate a cererii, că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția de neconstituționalitate este ridicată de o parte, în fața unei instanțe judecătorești, ea privește dispoziții dintr-o lege care au legătură cu soluționarea cauzei, iar prevederile invocate nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pe fondul excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., inculpații, prin apărător, au susținut, în esență, că soluția stabilită de legiuitor prin această normă procesual penală, care prevede că dispozitivul hotărârii trebuie să mai cuprindă, după caz, cele hotărâte de instanță cu privire la deducerea duratei măsurii preventive privative de libertate și a internării medicale, cu indicarea părții din pedeapsă executată în acest mod, este contrară prevederilor constituționale, întrucât nu permite și deducerea duratei măsurilor preventive neprivative de libertate, dar restrictive de drepturi și libertăți, cum este cazul controlului judiciar și al controlului judiciar pe cauțiune, cu indicarea părții de pedeapsă ce ar putea fi apreciată ca fiind executată în această manieră.

În consecință, învederând că dispozițiile legale invocate încălcă prevederile art. 16, art. 21 alin. (3) teza I, art. 23 și art. 25 din Constituție, inculpații, prin apărător, au solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată.

Deliberând asupra admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de apelanții intimați-inculpați B. și A., Înalta Curte, secția penală a reținut următoarele:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepției;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

c) - existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curții Constituționale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014);

d) - verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte, secția penală, a constatat că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională fiind unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are însă valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională.

Instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, potrivit legii, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, secția penală a Înaltei Curți a constatat că îndeplinește cerințele de admisibilitate privind calitatea autorilor excepției de a fi părți într-un proces în curs, aflarea în vigoare a dispoziției legale criticate și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior acel text de lege, întrucât: excepția a fost ridicată de o parte din proces (apelanții intimați-inculpați B. și A.), în fața unei instanțe judecătorești învestite cu soluționarea căii ordinare de atac declarate împotriva Sentinței penale nr. 44/PI/2017 din 3 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori; excepția de neconstituționalitate vizează dispoziții din C. proc. pen. în vigoare, text care nu a fost anterior declarat neconstituțional, dar nu este îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, sub aspectul necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

S-a mai reținut că, prin demersul lor, autorii excepției nu tind la a supune cenzurii instanței de contencios constituțional, în mod efectiv, aspecte de neconstituționalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziției legale criticate, iar criticile aduse de inculpați dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate se invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate sau previzibilitate a acestora, raportat la conținutul propriu-zis al normelor în discuție.

Punând în discuție, cu caracter general, oportunitatea "deducerii" din pedeapsa "privativă" de libertate aplicată unei persoane nu doar a duratei în care aceasta s-a aflat sub imperiul unor măsuri preventive cu o natură "privativă", ci și a intervalului în care ea a fost supusă unor măsuri preventive cu o natură distinctă, "restrictivă" de drepturi (precum controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune) - chestiune care, în mod evident nu face obiectul reglementării textului criticat ca neconstituțional - inculpații B. și A. urmăresc, în mod evident și exclusiv, modificarea normei criticate într-un sens care nu concordă cu însăși esența obiectului reglementării.

O atare solicitare, prin care se urmărește a se valorifica, în cuantumul pedepsei, restricțiile impuse unei persoane, cu caracter preventiv, pe durata procesului, excedează în mod vădit competenței Curții Constituționale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Excepția de neconstituționalitate contravine, așadar, regulilor de principiu desprinse din jurisprudența Curții Constituționale, reflectate, mutatis mutandis, în Decizia nr. 537 din 15 octombrie 2014, publicată în M.Of. nr. 960/30.12.2014.

Scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională. Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în speță, autorul excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci exclusiv la completarea unei dispoziții legale de o manieră care să satisfacă interesele acestuia.

Împotriva încheierii de ședință din 15 februarie 2019, inculpații A. și B., prin apărător ales, avocat C. au declarat recurs, prin fax, la 19.02.2019, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru motivele detaliate în partea introductivă a prezentei decizii.

Pe rolul Completului de 5 Judecători Penal 1 - 2019 s-a înregistrat Dosarul nr. x/1/2019 cu prim termen fixat la 22 aprilie 2019.

Concluziile apărătorului ales al recurenților inculpați contestator și ale reprezentantului Ministerului Public la termenul din data de 22 aprilie 2019 au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, republicată, față de criticile formulate de inculpații A. și B. constată că recursul a fost tardiv formulat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Aceleași dispoziții legale anterior menționate reglementează posibilitatea exercitării căii de atac împotriva unei astfel de încheieri, la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

În prezenta cauză, hotărârea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., a fost pronunțată de Înalta Curte, secția penală la data de 15 februarie 2019. Cum nu a fost indicată ora pronunțării dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, rezultă că termenul de 48 de ore, prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, a început să curgă la sfârșitul zilei de 15 februarie 2019, la orele 24:00 și se împlinea la sfârșitul zilei de 17 februarie 2019, însă fiind zi de duminică, termenul se prelungește până la sfârșitul primei zile lucrătoare - zi de luni - 18 februarie 2019.

Cu toate acestea, conform Dosar nr. x/2019 se constată că exercitarea căii de atac a recursului s-a realizat abia la data de 19 februarie 2019 orele 13:32 (sau 03.08 PM), rezultând în aceste condiții depășirea termenului legal de 48 de ore prevăzut de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Se reține în acest sens că instituția termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activități judiciare, și anume operativitatea și are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, iar pe de altă parte, împiedică tergiversarea desfășurării procesului penal, asigurând operativitatea acțiunilor cerute de justa soluționare a cauzelor penale.

Prin urmare, constatând ca recursul a fost formulat cu depășirea termenului prevăzut de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, va respinge, ca tardiv, recursul formulat de inculpații A. și B. împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., cuprinsă în încheierea de ședință din data de 15 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții la plata sumei de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul formulat de inculpații A. și B. împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., cuprinsă în încheierea de ședință din data de 15 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenții petenți la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2019.

Procesat de GGC - NN