ÎCCJ, Decizia nr. 168/2019

Deliberând asupra recursurilor de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 07 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018 au fost respinse ca inadmisibile cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., formulate de inculpații A. și B..

Prin aceeași încheiere a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 alin. (6) prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. formulată de inculpatul B..

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut, cu privire la cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. formulate de inculpați, că aceștia susțin că textul de lege nu îndeplinește criteriile de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate, întrucât la acest moment articolul 155 alin. (1) din C. pen. are o formă trunchiată, urmare a faptului că Parlamentul nu a pus în acord prevederile neconstituționale cu Constituția, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție, potrivit Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, iar aplicarea sa este contradictorie generând o practică judiciară neunitară, și în același timp conducând la o poziție diferită între Ministerul Justiției și unele instanțe de judecată.

Analizând îndeplinirea cumulativă a cerințelor art. 29 din Legea nr. 47/1992, prima instanță a constatat că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate, respectiv ca excepția de neconstituționalitate invocată să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

S-a reținut că neîndeplinirea condiției menționate mai sus, decurge din faptul că prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale prin îndeplinirea, oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională.

S-a apreciat că un text legal nu poate fi declarat neconstituțional de două sau mai multe ori, întrucât ar fi afectată autoritatea de lucru judecat a deciziilor Curții Constituționale, prin condiția impusă, scopul legiuitorului fiind acela de a exclude o eventuală inadmisibilitate a excepției ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Pe de altă parte, necorelarea textului legal cu decizia Curții Constituționale nu poate constitui temei pentru invocarea excepției de neconstituționalitate a unui text legal care ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, reglementarea acestei situații fiind dreptul exclusiv al legiuitorului, în cadrul politicii penale a statului.

Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 alin. (6) prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că obiecțiunile formulate de inculpatul B. vizează interpretarea și aplicarea legii, iar nu neconstituționalitatea textului de lege invocat.

Împotriva acestei încheieri, inculpații B. și A. au declarat recurs, solicitând admiterea căilor de atac și a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, astfel cum au fost formulate.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători penal 1-2019, în majoritate, constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În ce privește admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța reține că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, și anume:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, se constată că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. a fost invocată de recurenți în dosarul x/2018, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de apel, vizează dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare - art. 155 alin. (1) din C. pen. și are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât inculpații invocă în apărarea lor faptul că s-a împlinit termenul de prescripție generală a răspunderii penale cu privire la infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.

În schimb, în ceea ce privește condiția negativă, prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, ca dispoziție legală pretins neconstituțională, să nu fi fost declarată neconstituțională, se apreciază că nu este îndeplinită în cauză, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători penal 1-2019, constată că prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională.

Conform art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

De asemenea, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Apărătorii recurenților au susținut că, în prezent, art. 155 alin. (1) din C. pen., urmare a pronunțării Deciziei nr. 297/2018 de către Curtea Constituțională, are o formă incompletă și că aceasta este neconstituțională.

Însă din considerentele deciziei anterior menționate rezultă că analiza pe care a făcut-o instanța de contencios constituțional a vizat textul de lege în integralitatea sa, iar în urma controlului de constituționalitate s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. proc. pen. este neconstituțională.

În jurisprudența sa constantă, instanța constituțională a arătat că deciziile sale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că acestea trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl explicitează (în acest sens Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din data de 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16/26.01.1995, Decizia nr. 1.415 din data de 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796/23.11.2009, Decizia nr. 415 din data de 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294/5.05.2010, Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440/23.06.2011, Decizia nr. 536 din data de 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482/07.07.2011).

Prin considerentele Deciziei nr. 297/2018, Curtea Constituțională a precizat că doar sintagma declarată neconstituțională - îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză - lipsește de previzibilitate norma de incriminare. Instanța de contencios constituțional a reținut că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (..) parag. 31.

Nu se poate solicita reverificarea conformității art. 155 alin. (1) din C. pen. cu legea fundamentală, atâta vreme cât din considerentele Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale se desprinde concluzia că, în interpretarea art. 155 alin. (1) din C. pen., cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură își produce efectele numai în cazul actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

Față de cele expuse, se constată că în mod corect prima instanță a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

Și în privința îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu referire la cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 alin. (6) prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., formulată de inculpatul B., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători penal 1-2019, constată că cererea a fost invocată de recurent în dosarul x/2018, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de apel și vizează dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare și care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară.

În argumentarea acestei cereri, recurentul a precizat că prin redactarea sa deficitară, textul de lege creează condițiile ca soluționarea excepției privind prescrierea răspunderii penale să se facă odată cu soluționarea fondului, fapt ce ar încălca dreptul la un proces echitabil, dreptul la imagine și dreptul la viață privată.

Având în vedere argumentele oferite de recurent, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători penal 1-2019, observă că acestea nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate a textului de lege, ci vizează modul concret de interpretare și aplicare a dispozițiilor enunțate.

Or, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza, întrucât o asemenea analiză excedează competenței Curții Constituționale.

În același sens este și jurisprudența Curții Constituționale care în mod constant a statuat că ori de câte ori critica de neconstituționalitate vizează interpretarea ori aplicarea greșită a legii de către instanțele judecătorești, excepția trebuie respinsă întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar conform art. 126 alin. (3) din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești, potrivit competenței sale.

Pe cale de consecință, în acord cu prima instanță, se apreciază că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

Față de cele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători Penal 1 2019, în majoritate, va respinge recursurile declarate de inculpații B. și A., pe care îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenți va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

I. Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpații B. și A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen., din cuprinsul încheierii din data de 07 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

II. Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul B. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 396 alin. (6) prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., din cuprinsul încheierii din data de 07 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenți, în sumă de câte 79 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iunie 2019.

Cu opinie separată, în sensul admiterii recursurilor, casării în parte a încheierii atacate și admiterii cererilor de sesizare a Curții Constituționale, cu menținerea celorlalte dispoziții.

Consider că sunt admisibile cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. și a dispozițiilor art. 396 alin. (6) prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., fiind îndeplinită și cea de a patra condiție prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv cea a existenței legăturii excepției invocate cu soluționarea cauzei, pentru următoarele motive:

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a verifica constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Ca atare, instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

În cauza de față, autorii primei excepții nu au solicitat calificarea naturii Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, ci au invocat împrejurarea că textul de lege - astfel cum acesta a rămas urmare a declarării ca fiind neconstituțională a sintagmei "prin îndeplinirea oricărui act de procedură" - nu a făcut anterior obiectul analizei Curții și nu îndeplinește criteriile de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate, fiind contrar art. 1 alin. (5) din Constituția României.

Prin urmare, contrar opiniei majoritare, consider că în mod greșit s-a considerat ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru motivul că din considerentele Deciziei nr. 297/2018 rezultă că analiza pe care a făcut-o instanța de contencios constituțional a vizat textul de lege în integralitatea sa întrucât ceea ce se solicită Curții Constituționale este a stabili dacă dispozițiile art. 155 alin. (din C. pen., în varianta rămasă după înlăturarea sintagmei constate ca neconstituțională ("prin îndeplinirea oricărui act de procedură") îndeplinesc criteriile de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate, interpretare care rezultă chiar din jurisprudența constantă a instanței de contencios constituțional.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, trebuie făcută în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Or, cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate referitor la art. 155 alin. (1) din C. pen. o are în prezenta cauză, din analiza textului a cărui neconstituționalitate a fost invocată și a obiectului cauzei, consider că există legătură între soluționarea ce se va da în cadrul litigiului și soluția ce va fi pronunțată de Curtea Constituțională, întrucât recurenții inculpați sunt trimiși în judecată și condamnați în primă instanță pentru săvârșirea unor infracțiuni, iar printre soluțiile prevăzute de C. proc. pen. cu privire la rezolvarea acțiunii penale este și încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale [art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 lit. f)].

Prin urmare, este îndeplinită cerința privind legătura cu soluționarea cauzei, atâta timp cât una dintre soluțiile care s-ar putea pronunța de către instanța de apel este cea a încetării procesului penal față de inculpații B. și A..

Totodată, în ceea ce privește invocarea neconstituționalității dispozițiilor art. 396 alin. (6) prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., raportat la obiectul cauzei, și aceste dispoziții au legătură cu soluționarea acțiunii penale, revenind Curții Constituționale a aprecia asupra constituționalității acestor texte de lege. De altfel, din perspectiva invocată de inculpatul recurent (aceea a încălcării Constituției și a dreptului său la un proces echitabil, prin soluționarea excepției doar o dată cu fondul) Curtea Constituțională a analizat pe fond și s-a pronunțat asupra dispozițiilor art. 386 din C. proc. pen., prin Decizia 250/16.04.2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 500/20.06.2019.

În sensul argumentelor expuse anterior, este și Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 549/3.08.2011, prin care Curtea Constituțională a reținut că "legătură cu soluționarea cauzei au toate dispozițiile legale de drept substanțial și de drept procedural care vizează drepturile subiective deduse judecății și fac posibilă desfășurarea și finalizarea procedurii judiciare" și că " instituirea acestei proceduri de control al constituționalității legii aplicabile în cauza dedusă judecății instanței de fond, ca modalitate de acces la justiție, implică în mod necesar asigurarea posibilității de a o utiliza pentru toți cei care au un drept, un interes legitim, capacitate și calitate procesuală. Condiția ca dispoziția legală criticată pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei este, evident, necesară, dar și suficientă."

Totodată, consider că instanța nu poate respinge ca inadmisibilă o cerere de sesizare a Curții Constituționale pentru motivul că excepția invocată vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii întrucât în această situație, competența de a respinge excepția (eventual ca inadmisibilă) revine tot instanței de contencios constituțional, interpretare care rezultă chiar din deciziile invocate prin hotărârea atacată.

Astfel, prin aceste decizii au fost respinse ca inadmisibile unele excepții de neconstituționalitate nu pentru că acestea nu ar avea legătură cu soluționarea cauzei ci pentru motivul că "autorul excepției nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile invocate, ci este nemulțumit, în realitate, de modul de interpretare și de aplicare a prevederilor de lege atacate", Curtea Constituțională reținând însă, de fiecare dată, că "a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate" .

Cu alte cuvinte, nu se poate pune semnul egalității între respingerea ca inadmisibilă a unei excepții de neconstituționalitate și respingerea ca inadmisibilă de către instanța de judecată a sesizării Curții Constituționale cu soluționarea unei asemenea excepții.

În concluzie, în opinie separată, consider că excepția de neconstituționalitate invocată cu privire la dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. și cea cu privire la dispozițiile art. 396 alin. (6) prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. se circumscriu controlului de constituționalitate în condițiile art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992 și nu contravin nici art. 2 alin. (3) din același act normativ întrucât, odată sesizată, Curtea Constituțională își verifică admisibilitatea sesizării și se pronunță cu privire la constituționalitate.

GGC - GV