Decizia nr. 810/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 256/2014 a Curții de Apel Galați

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești, modificarea Ordinului MJ nr. 1363/C din 4 aprilie 2014 în sensul că majorarea indemnizației brute lunare cuvenite reclamantei să se efectueze prin calcularea sporului de doctorat de 15% la cuantumul indemnizației pe care ar fi trebuit să o aibă la data de 1 aprilie 2010, cuprinzând și majorările acordate prin Decizia civilă nr. 425/R din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov și Sentința civilă nr. 944 din 1 aprilie 2013 a Tribunalului Prahova. De asemenea, a solicitat obligarea ambilor pârâți la recalcularea și acordarea sumelor astfel rezultate, începând cu data la care se cuveneau și, în continuare, pe viitor, actualizate în raport cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale aferente până la data plății efective.

Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 256 din 17 decembrie 2014, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Galați, invocată de autoritatea pârâtă Ministerul Justiției, ca nefondată. A admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești și a obligat autoritatea pârâtă Ministerul Justiției să modifice Ordinul MJ nr. 1363/C din 4 aprilie 2014 în sensul că: - Majorarea indemnizației brute lunare cuvenite reclamantei se va efectua prin calcularea sporului de doctorat de 15% la cuantumul indemnizației pe care ar fi trebuit să o aibă reclamanta la data de 1 aprilie 2010, nu la nivelul indemnizației din cursul anului 2009; - Majorarea indemnizației brute lunare cuvenite reclamantei se va efectua prin calcularea sporului de doctorat de 15% la cuantumul indemnizației care cuprinde și majorările acordate prin Decizia civilă nr. 425/R din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov și Sentința civilă nr. 944 din 1 aprilie 2013 a Tribunalului Prahova. A obligat pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești să recalculeze și să acorde reclamantei sumele astfel recalculate, începând cu data de 1 aprilie 2010 și, în continuare, pe viitor, la care se adaugă dobânda legală aferentă începând cu data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective, sumele urmând a fi actualizate în raport cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective.

Cererile de recurs Împotriva Sentinței nr. 256 din 17 decembrie 2014 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești. Recurentul - pârât Ministerul Justiției și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 8 C. proc. civ., formulând critici legate de modul de soluționare a excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Galați și de aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește modalitatea de calcul al sumei compensatorii reprezentând contravaloarea sporului pentru titlul științific de doctor. Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Ploiești a formulat critici legate numai de modalitatea de calcul al sumei compensatorii reprezentând contravaloarea sporului pentru titlul științific de doctor, în raport cu Ordinul Ministerului Justiției nr. 459/C din 9 februarie 2010, privind reîncadrarea în funcție a judecătorilor, începând cu data de 1 ianuarie 2010.

Apărările părților Prin întâmpinarea depusă la dosar, Curtea de Apel Ploiești a solicitat admiterea recursului declarat de Ministerul Justiției. Intimata-reclamantă a formulat concluzii scrise prin care a arătat că pentru determinarea competenței Curții de Apel Galați sunt aplicabile prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., iar în ceea ce privește fondul cauzei, soluția este fundamentată pe cadrul normativ aplicabil și pe concluziile raportului de expertiză extrajudiciară depus la dosarul primei instanțe. La rândul său, recurentul-pârât Ministerul Justiției a depus la dosar concluzii scrise prin care, în susținerea motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., a arătat că atât Legea-cadru nr. 330/2009, cât și Legea-cadru nr. 284/2010, precum și legile ulterioare anuale de salarizare au instituit în favoarea Curții de Apel București o competență specială și derogatorie în privința acțiunilor având ca obiect ordinele de stabilire a drepturilor salariale pentru magistrați. În privința fondului cauzei, a arătat că art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 prevedea expres că sumele acordate ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu potrivit O.U.G. nr. 1/2010 se introduc în indemnizația de încadrare brută lunară, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de același act normativ - respectiv majorarea cu 15% de la art. 5 alin. (2) (majorare aplicabilă tuturor bugetarilor). Cu alte cuvinte, data de 1 aprilie 2010 are relevanță doar în privința momentului de la care au fost acordate despăgubirile, însă în privința modului de calcul a sumei compensatorii se aplică art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, care trimite la O.U.G. nr. 1/2010, suma compensatorie fiind astfel calculată prin raportarea la venitul stabilit de legislația aplicabilă în decembrie 2009.

Procedura derulată în recurs Raportul asupra admisibilității recursurilor, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 6 noiembrie 2015, în temeiul alin. (4) al aceluiași articol. Prin încheierea din data de 5 februarie 2016, completul de filtru a admis recursurile în principiu și a stabilit termen pentru judecarea acestora în dezbateri contradictorii, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând legalitatea sentinței recurate în raport cu criticile formulate de recurenți, Înalta Curte constată întemeiat motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea regulilor de competență teritorială prevăzute prin norma specială cuprinsă în art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ. Potrivit prevederii legale menționate, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său ori celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul său, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale. Și în regimul general al C. proc. civ., cererile îndreptate împotriva statului, autorizațiilor și instituțiilor centrale și locale și a altor persoane de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului, conform art. 111 C. proc. civ., astfel că, în raport cu domiciliile sau sediile părților din cauza de față, cele două instanțe deopotrivă competente erau Curtea de Apel Ploiești și Curtea de Apel București. Este adevărat că prin prisma calității de judecător la Curtea de Apel Ploiești pe care o are reclamanta, alegerea instanței respective era înlăturată pe prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Interpretarea acestui text normativ prin prisma art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2001, într-un sens care să nu atragă incompatibilitatea cu specificul raportului de drept public, administrativ, conduce însă la concluzia că, în situația în care una dintre cele două instanțe deopotrivă competente teritorial conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se încadrează și în dispoziția cuprinsă în art. 127 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate recurge la o a treia instanță, cu ignorarea reglementării speciale a procedurii contenciosului administrativ. De aceea, Înalta Curte constată că soluția de respingere a excepției necompetenței teritoriale a Curții de Apel Galați este nelegală, urmând ca, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 497 C. proc. civ., să admită recursurile, să caseze sentința atacată și să trimită cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.