ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1065/2010

Ședința publică din 19 februarie 2010

Deliberând asupra recursului de fața, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1053 din 25 septembrie 2008 Tribunalul Constanța a respins acțiunea reclamanților C.C. și C.G. în contradictoriu cu Consiliul Local Constanța, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

A fost admisă acțiunea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța prin Primar și Primarul Municipiului Constanța, astfel cum a fost precizată și completată.

Au fost obligați pârâții să ofere reclamanților măsuri reparatorii în echivalent, ce vor consta în compensarea cu alt bun imobil, cu acordul reclamanților sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul din Constanța, str. C.V. (compus din teren în suprafață de 443 mp și construcții - locuință cu suprafața utilă de 107,28 mp și anexe gospodărești demolate), valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent urmând a fi stabilită prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite la momentul exproprierii, conform procesului-verbal evaluare din 3 august 1984, stabilite prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert B.N., din valoarea corespunzătoare întregul imobil expropriat - 2.940.925 RON, stabilită prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de expertul B.D.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite să obțină măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul ce a aparținut autorilor lor C.N. și C.P., teren și construcție situate în Constanța str. C.V. - expropriat în baza Decretului nr. 284/1984, ocupat integral de lucrările de interes public pentru care s-a dispus măsura exproprierii.

S-a mai reținut că în condițiile în care restituirea în natură a bunului nu mai este posibilă, întrucât construcțiile au fost demolate, iar terenul este afectat de construcția blocului R2, parcare auto, alei de circulație și rețele de utilitate subteran, reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în acordarea unor bunuri sau servicii în compensare, ori prin plata unor despăgubiri bănești în condițiile legii speciale.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel pârâții Primarul Municipiului Constanța, Consiliul Local al Municipiul Constanța și Municipiul Constanța prin Primar - care au criticat-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:

Reclamanții au cerut numai restituirea în natură a imobilul expropriat, cu motivarea că nu s-a realizat scopul exproprierii. Prima instanță a acordat alternativ despăgubiri, fără să fie cerute.

Prima instanță a stabilit în mod nelegal valoarea despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții, evaluarea trebuia să fie făcută după criteriile prevăzute de Legea nr. 10/2001 de experții ANEVAR.

Deși s-au depus la dosar relații din care rezultă că Municipiul Constanța nu deține în patrimoniu bunuri sau servicii pe care să le ofere în compensare, totuși pârâții au fost obligați în această modalitate, la compensarea în fizic.

Nu s-a făcut dovada că despăgubirea încasată de reclamanți în anul 1984, cu ocazia aplicării măsurilor de expropriere, nu a fost justă în raport cu preluările anului de referință.

Nu s-au acordat cheltuieli de judecată pentru Consiliul Local Constanța.

Prin Decizia civilă nr. 30 din 4 februarie 2009 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de apelanții-pârâți Primarul Municipiului Constanța, Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar împotriva Sentinței civile nr. 1053/C din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul civil nr. 8674/118/2007, în contradictoriu cu intimații reclamanți C.C. și C.G.

S-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a fost obligat Primarul Municipiului Constanța să emită dispoziție cu propunere de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul situat în Constanța, str. C.V., compus din teren în suprafață de 443 mp și construcții demolate și să înainteze dosarul Comisiei Centrale, din valoarea despăgubirilor urmând a fi dedusă suma de 41.617,79 RON încasată la data exproprierii, reactualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut la art. I alin. (1) al Titlului II din O.U.G. nr. 184/2002.

Au fost obligați reclamanții la 150 RON cheltuieli de judecată către Consiliul Local Constanța.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

Au fost obligați intimații-reclamanți la 595 RON cheltuieli de judecată către apelanți.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut cele ce succed:

Pornind de la rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 privind situația juridică a unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exprimată în caracterul profund reparatoriu, este de precizat că prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foștii proprietari prin abuzurile săvârșite de stat.

Reglementând modalitatea de exercitare a dreptului la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, Legea nr. 10/2001 a instituit două etape ale procedurii de restituire, una necontencioasă și alta contencioasă.

În ipoteza în care unitatea deținătoare nu răspunde notificării persoanei îndreptățite într-un interval de 60 de zile, notificatorul este îndreptățit să se adreseze instanței judecătorești, competentă să soluționeze pe fond această notificare, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Împrejurarea că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului, fără să solicite în mod expres acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură au are relevanță în soluționarea cererii, câtă vreme prin notificarea depusă în termen legal s-a solicitat restituirea imobilului situat în Constanța, str. C.V., iar notificarea are caracterul unui act de declanșare a procedurilor de restituire - administrative și/sau judiciare .

Instanța sesizată direct de reclamanții cărora nu li s-a răspuns în termen la notificarea formulată, soluționează practic această notificare, limitele impuse atât în procedura judiciară, cât și în cea administrativă care o precede fiind doar cele referitoare la identificarea imobilului și nu cele privitoare la modalitatea de aplicare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Pe de altă parte, este cert că instanța de judecată, în cadrul procedurii judiciare, având competența de a cenzura îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege de către unitatea deținătoare, are ea însăși competența de a dispune asupra restituirii bunului care a făcut obiectul notificării potrivit regulii "qui potest plus potest minus".

Se reține, de altfel, că reclamanții prin notificare au solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru partea din imobil ce nu poate fi restituită în natură, iar pe parcursul soluționării acțiunii, în fața instanței de fond, după efectuarea expertizei de identificare a bunului expropriat și constatarea gradului de ocupare a terenului cu obiective de interes public care au justificat măsura exproprierii și-au precizat în mod expres cererea, solicitând acordarea de măsuri reparatorii prin acordarea de bunuri sau servicii în compensare sau echivalent bănesc.

În concluzie, nu se poate reține depășirea de către instanța de fond a limitelor învestirii și nici încălcarea competențelor prevăzute de lege pentru unitatea deținătoare.

Conform dispozițiilor art. 10 și ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată în ipoteza în care restituirea în natură a imobilelor nu este posibilă entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptățite, în compensare, alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Prin urmare, în cazul compensării cu alte bunuri sau servicii, entitatea învestită cu soluționarea notificării are plenitudinea de competență în stabilirea măsurii reparatorii, în timp ce în privința despăgubirilor formulează numai propunere de acordare a acestora, nefiind debitorul obligației de acordare a acestor despăgubiri bănești.

După modificarea Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, Titlul VII art. 16, instanța de judecată nu are competența de a stabili cuantumul despăgubirilor bănești, acestea urmând a fi stabilite în condițiile Titlului VII, de societatea de evaluare aflată la dispoziția Comisiei Centrale și menționate în decizia Comisiei Centrale, care poate fi cenzurată în justiție în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004.

Alin. (2) al art. 16 din Titlul VII privește numai notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 - în care se încadrează și cazul în speță - statuând că deciziile, dispozițiile sau ordinele conducătorilor administrației publice centrale care conțin propunerile motivate de acordare despăgubirilor vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale în termen de 30 zile de la data adoptării lor.

Legea nouă se aplică imediat situațiilor obiective care iau naștere sub imperiul ei. Dreptul subiectiv reclamat își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă a imobilului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, adică într-un raport juridic trecut. Efectele viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite de legea nouă, Legea nr. 247/2005 - existentă la momentul cenzurării de către prima instanță a refuzului nejustificat al unității deținătoare de a soluționa notificarea formulată de reclamanți.

Prin urmare, în mod greșit prima instanță a stabilit cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții pentru imobilul preluat abuziv și a statuat că aceste despăgubiri sunt datorate de către parați.

Conform art. 10 și 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, în situația în care unitatea deținătoare nu poate restitui în natură imobilul notificat, aceasta este obligată să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri conform legii speciale.

Din cuprinsul art. 26 alin. (1) al legii rezultă că în cazul imposibilității restituirii în natură, regula este acordarea măsurilor compensatorii și numai în subsidiar, dacă această măsură nu este posibilă ori nu este acceptată de el îndreptățit, se vor face propuneri de acordare de despăgubiri.

Acordarea de bunuri sau servicii în compensare este o obligație a unității deținătoare, însă o astfel de reparație nu depinde numai de voința unității notificate și a notificatorului, ci și de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare.

În acord cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, dar și cu prevederile art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 209/2005, prima instanță a obligat pârâta să acorde bunuri sau servicii în compensare reclamanților, cu respectarea dreptului unității deținătoare de a decide dacă un bun proprietatea sa este sau nu necesar satisfacerii intereselor unității administrativ-teritoriale.

Prima instanță nu a obligat pârâtele să acorde reclamanților un anumit bun din patrimoniul Municipiului Constanța, ci a stabilit dreptul acestora de a obține în compensare bunuri sau servicii din lista bunurilor disponibile întocmită de pârâtă conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 modificată prin O.U.G. nr. 209/2005, listă ce va fi valabilă la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. În acest sens se reține că însuși apelantul, cu adresa nr. 166596/2008, a comunicat instanței că în zona P.M. au fost identificate imobile ce constituie domeniu privat al municipiului și care ar putea face obiectul restituirii în echivalent în baza Legii nr. 10/2001, după finalizarea operațiunilor de măsurare și evaluare; în măsura în care unitatea deținătoare nu va dispune de astfel de bunuri sau servicii la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești sau reclamanții nu vor accepta aceste bunuri, instanța a stabilit în sarcina pârâtelor și o obligație alternativă, respectiv aceea de a propune acordarea de despăgubiri și respectiv de a înainta această propunere Comisiei Centrale.

Prin urmare, prima instanță nu și-a încălcat competențele stabilite de Legea nr. 10/2001 și nici dispozițiile art. 1 alin. (5) din lege, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 209/2005.

Conform acestor dispoziții legale "Valoarea construcțiilor expropriate care nu se pot restitui în natură și a terenurilor aferente acestora se stabilește potrivit valorii de piață deja dată soluționării notificării, conform standardele internaționale. În situația în care persoanele în cauză au încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat, valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcții, din valoarea corespunzătoare a părții din imobil ce nu poate fi restituit în natură, stabilită conform alin. (5) și (6) ale art. 11 din lege [art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001].

Prin urmare, în procesul de stabilire a dreptului persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii nu are relevanță caracterul echitabil al despăgubirilor primite de persoana îndreptățită la momentul exproprierii, modalitatea de calcul a despăgubirilor este reglementată de Legea nr. 10/2005 modificată prin Legea nr. 247/2005, iar instanța de judecată nu este competentă să stabilească valoarea acestor despăgubiri bănești, aceasta fiind în sarcina Comisiei Centrale.

Conform art. 274 C. proc. civ. partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.

În speță, acțiunea reclamanților a fost respinsă față de Consiliul Local al Municipiului Constanța ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Cum reclamanții se află în culpă procesuală în raport cu această pârâtă, ei datorau cheltuielile de judecată, respectiv cota parte din onorariul de avocat achitat de această pârâtă.

Împotriva deciziei de apel au formulat cerere de recurs pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin primar, criticând-o pentru următoarele motive:

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, ce se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed:

După cum în mod corect a reținut instanța de apel, modalitatea de despăgubire este stabilită de instanță în raport de dispozițiile incidente ale Legii nr. 10/2001, ținând cont de particularitățile fiecărei cauze în parte.

Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 obligă în soluționarea notificării în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă să se stabilească măsuri reparatorii în echivalent.

Prin urmare, în condițiile în care această obligație decurge din lege, nu se poate reține plus petita, în condițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. și nici încălcarea formelor de procedură, în condițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Față de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, care reglementează în mod distinct regimul juridic al imobilelor expropriate, considerate ca fiind preluate în mod abuziv, nu are nicio relevanță critica formulată de către pârâții-recurenți; singura obligație impusă în soluționarea notificării, raportat la ipoteza primirii de despăgubiri la data preluării, este cea a deducerii acestora din despăgubirile cuvenite potrivit acestei legi.

Menținerea restului dispozițiilor sentinței este justificată în considerentele deciziei.

Astfel, se reține că obligația impusă primarului prin decizia de apel intervine în ipoteza în care atribuirea prin compensare a altor bunuri sau servicii nu este posibilă sau nu este acceptată de reclamanți o asemenea obligație fiind stabilită în sarcina pârâților-recurenți prin sentința primei instanțe.

Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar împotriva Deciziei nr. 30/C din 4 februarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 februarie 2010.