ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2484/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 22.05.2007, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților, obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren deținută fără drept și să demoleze gardul edificat pe proprietatea reclamanților.

Prin sentința civilă nr. 890 din 23.06.2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte acțiunea, a stabilit linia de hotar conform raportului de expertiză efectuat în cauză și a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

La termenul din 22.10.2012, reprezentantul apelanților-reclamanți a arătat că există posibilitatea stingerii litigiului pe cale amiabilă, susținere confirmată de reprezentanta intimatei-pârâte, situație în care, prin încheierea de la acea dată, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a încuviințat amânarea cauzei pentru acest motiv.

La termenul din 3.12.2012, reprezentanții părților au solicitat suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., arătând că negocierile care se poartă între părți pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă sunt laborioase și de lungă durată. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis această cerere și a dispus supendarea judecății cererii de apel, în baza temeiului de drept arătat.

La data de 2.12.2013, apelanții-reclamanți au solicitat repunerea cauzei pe rol.

La termenul din 13.01.2014, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol și a încuviințat cererea de amânare formulată de ambele părți, care au arătat că există posibilitatea stingerii litigiului pe cale amiabilă.

Prin încheierea din 17.03.2014, Curtea a dispus supendarea judecății cererii de apel în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., la cererea ambelor părți.

La 13.03.2015, apelanții-reclamanți au solicitat repunerea cauzei pe rol.

La termenul din 20.04.2015, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol și a încuviințat cererea de amânare formulată de ambele părți, care au arătat că există posibilitatea stingerii litigiului pe cale amiabilă.

La termenul din 12.10.2015, Curtea a dispus suspendarea judecății cererii de apel în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., la cererea ambelor părți, care au arătat că se continuă demersurile pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă, însă este necesară obținerea unor avize.

La 10.10.2016, apelanții-reclamanți au solicitat repunerea cauzei pe rol.

La termenul din 7.11.2016, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol și a încuviințat cererea de amânare formulată de ambele părți, care au arătat că există posibilitatea stingerii litigiului pe cale amiabilă, tranzacția fiind aproape de finalizare.

La termenul din 23.01.2017, Curtea a dispus supendarea judecății cererii de apel în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., prin acordul părților, care au arătat că acordarea unui termen nu este suficientă pentru îndeplinirea procedurilor privind încheierea tranzacției.

La data de 19.01.2018, apelanții-reclamanți au solicitat repunerea cauzei pe rol.

La termenul de judecată acordat în vederea discutării acestei cereri, din 12.02.2018, părțile au solicitat repunerea cauzei pe rol, având în vedere că există posibilitatea stingerii litigiului pe cale amiabilă, urmând să fie încheiată o tranzacție, care nu poate fi depusă la dosar la acest termen, situație în care au solicitat amânarea cauzei.

La termenul menționat, curtea de apel a respins cererea de repunere pe rol a cauzei având în vedere că tranzacția pentru care a fost cerută suspendarea cauzei nu a fost depusă la dosar, astfel încât nu există un act de procedură în vederea continuării judecății.

Prin decizia nr. 187A/19.02.2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a constatat perimată cererea de apel formulată de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 890/23.06.2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Prezentul proces are ca obiect acțiunea în grănițuire și revendicare formulată la data de 22.05.2007 de reclamanții A. și B.

Conform art. 3 din Legea nr. 76/2012, dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, iar în speță procesul a fost pornit la 22.05.2007, înainte de data intrării în vigoare a C. proc. civ. la 15.02.2013, astfel încât în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură din 1865.

Potrivit art. 242 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanța va suspenda judecata când amândouă părțile o cer.

Astfel cum s-a arătat mai sus, ultima suspendare a fost dispusă în cauză la termenul din 23.01.2017.

La termenul din 12.02.2018, Curtea a respins cererea de repunere pe rol a cauzei reținând că, deși apelanții-reclamanți au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei suspendate prin acordul părților, pentru încheierea unei tranzacții, aceasta nu a fost depusă la dosar, deși părțile au beneficiat, prin efectul cererilor de repunere pe rol și suspendărilor succesive, de un termen foarte îndelungat, de 5 ani.

În contextul expus mai sus, nu se poate reține că solicitarea de repunere a cauzei pe rol din 19.01.2018 ar fi formulată în vederea continuării judecății, întrucât, la termenul de judecată acordat pentru discutarea acesteri cereri, dosarul este exact în situația care a determinat inițial suspendarea, la 3.12.2012. Între această dată și termenul din 12.02.2018, părțile nu au încheiat tranzacția, deși au susținut permanent că aceasta va fi încheiată.

Pentru ca un act de procedură să poată fi calificat drept întrerupător de perimare, este necesar ca prin săvârșirea lui să se urmărească repunerea cauzei pe rol în vederea continuării judecății.

Are drept efect întreruperea perimării cererea de redeschidere a procesului care a fost suspendat, dar, pentru ca acest act de procedură să aibă efectul menționat, trebuie să fie valabil făcut. Față de datele expuse mai sus, nu se poate considera că respectiva cerere a fost făcută cu intenția de reluare a judecății, ci doar în scopul obținerii întreruperii perimării, ceea ce constituie un abuz de drept procesual.

Conform art. 723 alin. (1) din C. proc. civ., drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Astfel, deși recunoscut părților, dreptul de cere repunerea cauzei pe rol trebuie să fie exercitat cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscut de lege, conform art. 723 alin. (1) din C. proc. civ., și anume, pentru a continua judecata, și nu pentru a obține doar o întrerupere a termenului de perimare, urmată de suspendarea din nou a cauzei pentru același motiv.

Formularea cererii de repunere pe rol, fără a cere continuarea judecății, ci doar amânarea acesteia, urmată din nou de suspendare, procedeu repetat pentru o perioadă de 5 ani, constituie un abuz de drept - în condițiile în care dreptul conferit de lege este dirijat către un alt scop decât cel pentru care a fost recunoscut -, care impune aplicarea sancțiunii respingerii cererii astfel exercitate, deoarece sancțiunea cea mai potrivită este însăși lipsirea actului abuziv de efectele în vederea cărora a fost realizat de parte.

Conform art. 248 din C. proc. civ., cererea de apel se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Astfel, pentru a interveni perimarea, este necesar ca pricina să fi rămas în nelucrare în timpul prevăzut de lege, iar această lăsare în nelucrare să se datoreze culpei părții.

În cauză, judecata a fost suspendată prin acordul părților și nu sunt incidente ipotezele prevăzute de art. 248 alin. (2) - art. 251 din C. proc. civ., întreruperea termenului perimării prin depunerea cererii de repunere pe rol neputând fi reținută pentru motivele expuse mai sus, situație în care Curtea a constatat că rămânerea în nelucrare se datorează părților.

Ca punct de plecare al termenului de perimare, Curtea a avut în vedere ultima încheiere de suspendare a judecății cererii de apel, din 23.01.2017.

Având în vedere că de la data suspendării, 23.01.2017, și până la termenul din 12.02.2018, termenul de un an a fost împlinit, iar cererea se perimă de drept, în temeiul art. 248 din C. proc. civ., dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, ținând seama și de prevederile art. 252 din C. proc. civ., Curtea a constatat perimată cererea de apel.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții B. și A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenții susțin că, la termenul din 23.01.2017, instanța a dispus suspendarea judecății la cererea părților, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Susțin recurenții că, în mod nejustificat, cu încălcarea dispozițiilor art. 245 C. proc. civ., instanța a respins cererea de repunere pe rol, cu motivarea că părțile nu au încheiat tranzacția, deși pricina mai fusese suspendată, iar cererile de repunere pe rol au fost admise fără niciun impediment, fiind îndeplinite, ca și la termenul din 12.02.2018, condițiile prevăzute de art. 245 C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege, judecata reîncepe prin cererea de redeschidere făcută de una din părți, când suspendarea s-a cerut prin învoiala părților, ceea ce înseamnă că judecata reîncepe, necondiționat, prin cererea făcută de una din părți.

Cererea de repunere pe rol a fost formulată înaintea împlinirii termenului de perimare, cu consecința întreruperii acestuia, conform dispozițiilor art. 249 C. proc. civ.

Instanța a aplicat greșit aceste dispoziții legale și, respingând fără temei cererea de repunere pe rol, a constatat în mod eronat perimarea cererii de apel.

Analizând recursul formulat, prin raportare la criticile invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că recurenții au invocat doar formal dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât nu au formulat critici care să fie subsumate acestui motiv de nelegalitate, ce vizează nemotivarea hotărârii sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Criticile formulate vizează pronunțarea hotărârii atacate cu încălcarea unor dispoziții legale - art. 245 și 249 C. proc. civ., astfel că recursul va fi analizat din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și 250 C. proc. civ.

În cauza dedusă judecății, la termenul din 23 ianuarie 2017, în baza dispozițiilor art. 242 pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecății apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 890/23.06.2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, prin acordul părților, în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă.

La data de 19 ianuarie 2018, apelanții-reclamanți au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, pentru soluționarea căreia s-a acordat termen la 12 februarie 2018, termen la care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, față de împrejurarea că la dosar nu s-a depus tranzacția pentru care a fost cerută suspendarea cauzei, astfel că nu există un act de procedură în vederea continuării judecății, instanța rămânând în pronunțare cu privire la excepția perimării apelului, invocată din oficiu.

Criticile din recurs vizează soluția de respingere a cererii de repunere pe rol, cu consecința constatării perimării apelului.

Potrivit art. 249 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Raportat la acest text de lege, rezultă că, pentru ca un act de procedură să aibă drept efect întreruperea perimării, este necesar ca prin săvârșirea lui să se urmărească continuarea judecății.

Prin urmare, pentru a întrerupe cursul perimării, cererea de redeschidere a procesului, formulată după suspendare de partea interesată, trebuie să urmărească repunerea cauzei pe rol în vederea continuării judecății.

În speță, după ultima suspendare dispusă de instanța de apel la data de 23.01.2017, în baza dispozițiilor art. 242 pct. 1 C. proc. civ., prin acordul părților, în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă, apelanții-reclamanți au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol la data de 19.01.2018, iar la termenul la care această cerere a fost discutată, părțile au solicitat repunerea cauzei pe rol și amânarea judecății având în vedere că există posibilitatea stingerii litigiului pe cale amiabilă, urmând să fie încheiată o tranzacție.

În mod corect a reținut instanța de apel că formularea cererii de repunere pe rol urmată de solicitarea de amânare a judecății în vederea încheierii unei tranzacții pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă, procedeu repetat pe o perioadă de 5 ani, constituie un abuz de drept procesual, care impune aplicarea sancțiunii respingerii cererii astfel exercitate, această cerere nefiind făcută cu intenția de reluare a judecății, ci doar în scopul întreruperii termenului de perimare.

Contrar susținerilor recurenților, soluția instanței de apel de respingere a cererii de repunere pe rol formulate la data de 19.01.2018 nu contravine dispozițiilor art. 245 C. proc. civ., raportat la conduita procesuală a părților în faza apelului, care au solicitat repetat, pe parcursul a 5 ani, suspendarea judecății apelului în vederea încheierii unei tranzacții, pe care nu au depus-o la dosarul de apel, deși au beneficiat, prin efectul cererilor de repunere pe rol și suspendărilor succesive, de un termen foarte îndelungat, de 5 ani.

Abia în fața instanței de recurs, recurenții-reclamanți au depus la dosar un extras dintr-o convenție, care, însă, nu poate influența soluția instanței de apel, devreme ce nu a fost depusă chiar în dosarul acestei instanțe, care a pronunțat soluția de respingere a cererii de repunere pe rol și de perimare a apelului.

Nu poate fi primită susținerea recurenților în sensul că, în baza dispozițiilor art. 245 C. proc. civ., instanța era obligată să dispună necondiționat repunerea cauzei pe rol, la cererea oricărei părți.

Aceasta întrucât, cererea de repunere pe rol nu a fost formulată cu intenția de reluare a judecății apelului, având în vedere că părțile nu au depus la dosarul de apel tranzacția în raport de care s-a dispus suspendarea și, mai mult, au solicitat amânarea cauzei pentru același motiv, respectiv încheierea unei tranzacții, după ce anterior procedaseră în același mod pe o perioadă de 5 ani, solicitând în mod repetat suspendarea pentru încheierea unei tranzacții, pe care nu au depus-o la dosarul de apel, fiecare repunere pe rol fiind urmată de o nouă solicitare de amânare pentru încheierea tranzacției și apoi de suspendare pentru același motiv.

Potrivit art. 723 alin. (1) C. proc. civ., drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

În contextul conduitei procesuale a părților în faza apelului, constând în solicitarea repetată de suspendare a judecății apelului, pentru același motiv, și anume soluționarea amiabilă a litigiului, neconcretizată în vreo tranzacție, formularea cererii de repunere a cauzei pe rol după ultima suspendare, urmată de solicitarea de amânare a judecății în vederea încheierii unei tranzacții, procedeu repetat timp de 5 ani, constituie un abuz de drept procesual care impune aplicarea sancțiunii respingerii cererii astfel exercitate, sens în care, în mod corect, a procedat instanța de apel.

Pe cale de consecință, nu se poate imputa instanței de apel încălcarea dispozițiilor art. 245 C. proc. civ., întrucât respingerea cererii de repunere a cauzei pe rol este urmarea constatării exercitării abuzive a dreptului de a cere repunerea cauzei pe rol, în condițiile în care dreptul conferit de lege nu a fost exercitat în scopul pentru care a fost recunoscut, și anume pentru a continua judecata, ci doar pentru a obține o întrerupere a termenului de perimare. De asemenea, nu se poate imputa instanței de apel nici încălcarea dispozițiilor art. 249 C. proc. civ., constatându-se corect că cererea de repunere a cauzei pe rol nu a fost făcută cu intenția de continuare a judecății, neavând astfel efect întreruptiv de perimare.

Așa fiind, întrucât cererea de repunere a cauzei pe rol formulată la data de 19.01.2018 nu are drept efect întreruperea termenului de perimare, de un an, care a început să curgă de la data ultimei suspendări, 23.01.2017, soluția de perimare a apelului dispusă prin hotărârea recurată apare ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 248 și 252 C. proc. civ.

Reținând, așadar, că nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încheierea și hotărârea recurate nefiind pronunțate cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, Înalta Curte urmează să respingă recursul reclamanților, ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva încheierii din 12 februarie 2018 și a deciziei nr. 187A din 19 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14.06.2018.