ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2449/2018

Analizând recursul în condițiile art. 496 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins, Înalta Curte reține următoarele: Împotriva deciziei civile nr. 2125/A din data de 21 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, reclamantele A., B. și C. au declarat, în termen legal, recurs. Prima critică dezvoltată în cuprinsul motivelor de recurs, întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ., vizează faptul că motivele de apel și toate apărările formulate de reclamante au fost amintite "vag" de către instanța de apel, iar cu privire la respingerea apelului reclamantelor B. și A., fiicele victimei, există în cuprinsul deciziei recurate o singură mențiune - cea referitoare la faptul că reclamanta C., soția celui decedat, se află în situația de a depăși mai greu decât fiicele sale urmările decesului soțului său. Astfel, recurentele-reclamante apreciază că din cuprinsul considerentelor hotărârii recurate nu rezultă pe ce și-a fundamentat instanța această apreciere, iar decizia pronunțată în apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția de respingere a apelului ca nefondat, fapt ce echivalează cu nepronunțarea asupra apelului.

Or, nemotivarea sau motivarea sumară și confuză a unei hotărâri judecătorești echivalează cu nemotivarea hotărârii, recurentele-reclamante arătând că instanța de apel nu a detaliat considerentele pentru care au fost apreciate ca nefondate criticile formulate în cuprinsul motivelor de apel, motivarea fiind una sumară, instanța neluând în considerare declarațiile martorei audiate. O a doua critică a recursului, circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la faptul că instanța de apel nu a apreciat cuantumul despăgubirilor materiale și morale prin raportare la prevederile art. 49 și art. 50 din Legea asigurărilor, la normele speciale aplicabile la această lege și la condițiilor din materia răspunderii civile delictuale - norme ce stabilesc limitele minime de despăgubiri, indicate ca temei de drept al cauzei.

Recurentele-reclamante arată că din modul de redactare a hotărârii nu se poate stabili dacă legea s-a aplicat corect sau nu, "deseori" hotărârea fiind lipsită de fundament juridic. Astfel, recurentele-reclamante apreciază ca fiind profund greșită, în afara normelor răspunderii delictuale și în opoziție cu normele care reglementează asigurarea de răspundere civilă obligatorie analiza făcută de instanță cu privire la suma stabilită cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, arătând că această sumă este lipsită de orice semnificație reparatorie prin prisma cuantumului său, fiind necesar a se da eficiență criteriului echității, iar indemnizația acordată ar trebui să fie una justă, substanțială și susceptibilă de a compensa prejudiciul moral suferit.

Cu privire la daunele materiale, apreciază că în mod total neîntemeiat instanța de apel nu a acordat în totalitate sumele solicitate cu titlu de cheltuieli materiale, deși evidența suportării unor asemenea cheltuieli este de netăgăduit. Pentru argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Învestită cu soluționarea recursului la data de 19 ianuarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la comunicarea cererii de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. La data de 3 februarie 2018 intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat.

La data de 19 martie 2018 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, dispunându-se comunicarea acestuia părților din cauză. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul de filtru a dispus admisibilitatea în principiu a recursului și a stabilit termen de judecată la data de 14 iunie 2018, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului. Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de către recurenta-reclamantă este nefondat, pentru considerentele ce succed: În ceea ce privește primul motiv de recurs, subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ., cu referire la faptul că motivarea instanței de apel este una lacunară, iar considerentele deciziei recurate nu reprezintă un răspuns punctual la motivele de apel formulate de reclamante, nefiind detaliate considerentele pentru care au fost înlăturate apărările părților, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Curtea de apel, verificând punctual motivele de apel invocate de reclamante, a concluzionat că toate considerentele pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția cu privire la acordarea daunelor materiale și respectiv, a daunelor morale pentru reclamantele B. și A. sunt temeinice și legale. Contrar susținerilor recurentelor-reclamante, instanța de apel a expus considerentele pentru care au fost apreciate ca nefondate criticile formulate în cuprinsul motivelor de apel, motivarea nefiind una lacunară, astfel cum se menționează în cuprinsul motivelor de recurs.

Înalta Curte reține că instanța de apel era obligată să motiveze soluția dată fiecărui motiv de apel formulat de apelantele-reclamante, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de acestea în susținerea cererii de apel, motivarea unei hotărâri nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut. Or, considerentele hotărârii curții de apel sunt clare și concise, examinând succint motivele de apel și punctând argumentele pentru care instanța a înțeles să respingă ca nefondat apelul formulat de reclamantele B. și A. și, respectiv, să admită apelul declarat de reclamata C., cu consecința majorării daunelor morale acordate acestei părți.

Astfel, cu privire la cuantumul daunelor materiale acordate de către instanța de fond, curtea de apel a arătat că nu pot fi reținute susținerile reclamantelor privind imposibilitatea preconstituirii sau a conservării înscrisurilor doveditoare, având în vedere "prevederile art. 49 alin. (1) pct. 2 lit. a) din Normele RCA, aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, stabilesc în mod expres necesitatea probării cheltuielilor de natura celor invocate de către apelante cu documente justificative, astfel încât soluția instanței de fond în sensul acordării cu titlu de daune materiale doar a sumelor probate cu înscrisuri apare ca fiind temeinică și legală." De asemenea, cu privire la acordarea daunelor morale, Curtea a reținut incidența prevederilor art. 1391 alin. (2) C. civ., punctând faptul că în evaluarea acestor daune trebuie avute în vedere condițiile concrete ale fiecărui caz, principiul echității și jurisprudența în materie.

Așadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța de apel a avut în vedere modul în care fiecare dintre reclamante a fost afectată de moartea victimei "prin raportare la natura relațiilor și impactul pe care decesul l-a avut asupra vieții sociale și familiale", concluzionând că "instanța de fond, pe baza reperelor judicios valorificate, a evaluat în mod corect daunele acordate celor două fiice, impunându-se, însă, majorarea daunelor acordate soției supraviețuitoare." Contrar susținerilor din cuprinsul motivelor de recurs, instanța de apel a valorificat proba testimonială administrată în apel reținând că, astfel cum reiese din declarația martorei audiate, relația dintre cei doi soți era una apropiată și apreciind ca fiind întemeiată solicitarea reclamantei C. de majorare a cuantumului daunelor morale.

De asemenea, în formarea convingerii sale, instanța de apel a avut în vedere inclusiv practica judiciară în materie depusă de apelantele-reclamante, arătând că aceasta "prezintă relevanță și corespunde evaluării prezente a Curții." Prin urmare, se constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate. Simpla nemulțumire a părților cu privire la soluția pronunțată ori neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigențelor art. 425 C. proc.

civ. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, vizând faptul că instanța de apel nu a apreciat cuantumul despăgubirilor materiale și morale prin raportare la prevederile art. 49 și art. 50 din Legea asigurărilor, la normele speciale aplicabile la această lege și la condițiilor din materia răspunderii civile delictuale, Înalta Curte constată că și această susținere este nefondată.

În primul rând se impune a fi subliniat faptul că neindicarea expresă de către instanță a textelor de lege aplicabile în cauză nu produce o vătămare procesuală părții de natură a determina casarea hotărârii, cât timp curtea de apel a punctat în cuprinsul deciziei pronunțate criteriile care au stat la baza stabilirii prejudiciului suferit de către părți, argumentând de ce a înțeles să mențină cuantumului daunelor morale acordate de prima instanță reclamantelor B. și A. și, respectiv, de ce a înțeles să majoreze daunele morale acordate reclamantei C. De asemenea, în analiza acestei critici, se are în vedere faptul că în faza procesuală a recursului nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor ce rezultă dintr-o reevaluare a situației de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac.

Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate. Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel a validat raționamentul primei instanțe, care a făcut o amplă analiză asupra stării de fapt, concluzionând că au fost aplicate, în mod corect, criteriile obiective valorificate de jurisprudență și identificate de doctrină pentru determinarea daunelor morale. Or, nu se poate susține că nu au fost avute în vedere dispozițiile legale în materie, atâta timp cât atât instanța de fond, cât și cea de apel, în motivarea soluției pronunțate, s-au raportat atât la dispozițiile C. civ.

referitoare la răspunderea delictuală, cât și la legislația specifică asigurărilor, în speță, Ordinul CSA nr. 14/2011 . Cât privește întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor reguli matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă. Astfel, cu privire la cuantumul daunelor morale acordate reclamantelor B. și A., curtea de apel a reținut că suma acordată de prima instanță este echitabilă, aceasta făcând aplicarea criteriilor conturate în practica judiciară și doctrină pentru evaluarea daunelor morale.

Câtă vreme nu există o soluție legislativă, instanțele sunt abilitate a aprecia în echitate cu privire la aceste despăgubiri, pe baza unor criterii stabilite în jurisprudența internă și a Curții Europene, analizând împrejurările concrete și urmările faptei prejudiciabile, ținând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela de compensație echitabilă pentru gravitatea suferinței generate și preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogățire fără justă cauză. De altfel, în cuprinsul motivelor de recurs recurentele-reclamante nu au dezvoltat argumentele pentru care consideră, în concret, că raționamentul curții de apel este eronat și nelegal.

Simpla susținere că "suma stabilită de instanța de fond cu titlu de despăgubiri pentru daune morale este lipsită de orice semnificație reparatorie prin prisma cuantumului său", nu este suficientă pentru a putea determina stabilirea unui cuantum mărit al despăgubirilor, care, astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel, se determină în funcție de împrejurările concrete ale fiecărei spețe, existând o marjă de apreciere pentru instanța aflată în situația de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor. Prin urmare, în raport de cele anterior reținute, Înalta Curte constată că instanța de apel a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, iar hotărârea recurată nu este susceptibilă de critică sub motivul nesocotirii prevederilor legale indicate de recurentele-reclamante în cuprinsul motivelor de recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 2125/A din data de 21 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14.06.2018.