ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2302/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2011 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamantul Municipiul Suceava, prin primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de 980 656,52 RON cu titlu de despăgubiri.

Prin decizia nr. 2444/29.11.2011, Tribunalul Suceava a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul să plătească, reclamantului, această sumă, reținându-se că, atât prin sentința civilă nr. 2255/2001 a Judecătoriei Suceava, cât și prin sentința civilă nr. 4976/2009, s-a constatat că suprafața 594 mp teren a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, nefiind niciodată în patrimoniul Municipiului Suceava, așa încât obligația de predare a acestui teren revenea doar Statului român, însă, dată fiind existența titlului executoriu, sentința civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava, reclamantul a virat în contul executorului judecătoresc suma de 980 656,52 RON.

Totodată, având în vedere că statul nu a fost parte în dosarul nr. x/2009 a Judecătoriei Suceava, prin care s-a stabilit valoarea suprafeței de 594 mp, iar Municipiul Suceava nu a înțeles să îl cheme în garanție în virtutea considerentelor sentinței civile nr. 2255/19.04.2001, s-a dat eficiență teoriei îmbogățirii fără justă cauză.

Prin decizia civilă nr. 10/8.05.2012, Curtea de Apel Suceava a admis apelul pârâtului, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că instanța nu a argumentat în nici un fel modul în care a stabilit existența distinctă a obligațiilor ce reveneau celor doi pârâți din acțiunea în revendicare (Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Municipiul Suceava), din dispozitivul sentinței rezultând că obligația de predare a bunului revendicat a fost stabilită în solidar pentru aceștia, alături de Consiliul Local al Municipiul Suceava. Totodată, s-a reținut că argumentația reclamantului a fost raportată la dispozițiile art. 1052 - 1055 din C. civ., privind obligațiile solidare și raporturile dintre debitorii obligați în solidar, respectiv art. 1108 din C. civ., privind subrogația legală.

În lipsa cercetării susținerilor și temeiurilor juridice invocate de către părți și prin reținerea unei situații juridice care nu este confirmată de înscrisurile invocate ca și premise, instanța a constatat că nu a fost cercetat fondul cauzei deduse judecății de către reclamant. Constatarea unei situații juridice a bunului, respectiv a unor obligații ale părților, fără argumentarea acesteia prin raportare la dispozițiile legale invocate de către părți, precum și a aspectelor în raport de care au fost înlăturate susținerile contrare, este de natură a atrage imposibilitatea instanței de control de a dispune cu privire la legalitatea și temeinicia soluției pronunțate, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 297 din C. proc. civ., privind anularea hotărârii. În consecință, instanța a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 1104 din 14.03.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nulitatea cererii de recurs formulată în cauză.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 20.09.2013 sub nr. x/2013.

Prin sentința civilă nr. 591/01.04.2014, Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice București, a obligat pârâtul să plătească, reclamantului, suma de 315 384 RON cu titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr. 2255/19.04.2001, Judecătoria Suceava a admis acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Suceava, Municipiul Suceava, prin primar, și Ministerul Finanțelor, și a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie, reclamantului, imobilul compus din casa cu nr. x din municipiul Suceava, și parcelele nr. x și nr. y din CF nr. x a comunei cadastrale Suceava, dispunând radierea din cartea funciară a Statului român și intabularea în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate asupra imobilului. Ulterior, prin sentința civilă nr. 4967/26.11.2009, aceeași instanță a admis acțiunea moștenitoarei reclamantului și a obligat pârâții Consiliul Local Suceava și Municipiul Suceava să plătească contravaloarea suprafeței de 594 mp teren restituită reclamantei prin sentința civilă nr. 2255/19.04.2001, neexecutată de către pârâți. În urma executării silite, municipiul Suceava a virat creditoarei suma de 980 656,52 RON.

Din dispozitivul sentinței civile nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava rezultă că obligația de predare a bunului revendicat a fost stabilită în solidar pentru pârâții Consiliul Local Suceava, Municipiul Suceava și Ministerul Finanțelor. Tribunalul nu a reținut susținerea reclamantului, în sensul că obligația de predarea a acestui teren revenea doar Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, față de dispozitivul titlului executoriu.

Împrejurarea că la momentul pronunțării titlului executoriu acest teren nu s-ar fi aflat în patrimoniul Municipiului Suceava, a Consiliului Local Suceava, susținută prin invocare unui probatoriu reevaluat, constituie apărări ce nu pot fi analizate în prezenta acțiune, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava. Pentru aceleași motive, nu au putut fi analizate nici susținerile pârâtului, în sensul că dispozițiile Legii nr. 213/1998 și Legii nr. 215/2001 impun a se reține că bunul revendicat s-a aflat în proprietatea reclamantului, iar obligația de dezdăunare ar fi revenit exclusiv acestuia. Toate aceste apărări de fond formulate de reclamant și pârât trebuiau invocate în acțiunea în revendicare.

Este adevărat că pârâtul nu a fost parte în dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Suceava, însă terții nu pot ignora o hotărâre judecătorească sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei. O hotărâre nu li se poate opune terților cu putere de lucru judecat, pentru simplul fapt că n-au avut posibilitatea să-și formuleze apărările necesare, un atare efect (obligatoriu) vizând doar părțile în cauză, întemeiat pe principiul relativității.

Reținând, așadar, că această hotărâre se bucură doar de opozabilitate față de pârât, în prezenta cauză acesta a avut posibilitatea să conteste valoarea terenului, să facă dovada contrară prin orice mijloc de probă, întrucât actul jurisdicțional li se opune terților doar cu valoarea unui fapt juridic, cu valoare de prezumție relativă. Or, pârâtul nu a înțeles să propună probe și nu a dovedit o altă situație de fapt decât cea reținută prin sentința civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava.

Față de obligația solidară a celor trei debitori de a preda terenul în suprafață de 594 mp, stabilită cu putere de lucru judecat în hotărârea în revendicare, față de constatările din sentința civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava, necontestate de pârât, tribunalul a apreciat incidența în cauză a dispozițiilor art. 1052 din C. civ., precum și a dispozițiilor art. 1053 din C. civ.

Prin decizia civilă nr. 97/14.02.2018, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins apelul reclamantului Municipiul Suceava, prin primar, ca nefondat, a admis apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 248 829 RON (în loc de suma de 315 384 RON) cu titlu de despăgubiri, a obligat totodată pârâtul să plătească suma de 3 350 RON expertului B., cu titlu de diferență onorariu expert.

În esență, instanța de apel a avut în vedere efectele juridice ale celor două hotărâri judecătorești analizate și redate în expunerea de motive a primei instanțe, sentința civilă nr. 2255/19.04.2001 și sentința civilă nr. 4967/26.11.2009 ale Judecătoriei Suceava.

S-a apreciat astfel că dispozitivul sentinței civile nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava este foarte clar, cuprinzând obligația de predare a terenului în sarcina pârâților Consiliul Local al Municipiului Suceava, Municipiul Suceava și Ministerul Finanțelor, în solidar.

Interpretarea făcută de Municipiul Suceava, în sensul că suprafața de 594 mp teren, trecută în proprietatea statului, trebuie restituită de acesta și, pe cale de consecință, obligația suportării contravalorii acestui bun revenea doar acestui pârât, nu poate fi reținută, necircumscriindu-se dispozițiilor hotărârii judecătorești menționate.

În consecință, reținând ca argument efectul pozitiv al hotărârii irevocabile anterioare care a tranșat aspectul vizând obligația de predare a terenului în litigiu, în solidar, în sarcina Consiliului Local al Municipiului Suceava, Municipiului Suceava și Ministerului Finanțelor, instanța nu poate să facă o nouă apreciere a acestui aspect, prin prisma susținerilor vizând obligația reclamantului de predare în natură a terenurilor și a Statului român de dezdăunare, impunându-se instanței efectele hotărârii judecătorești ce a finalizat litigiul anterior dintre părți.

În ceea ce privește apelul pârâtului, instanța de apel a reținut că prezumția de lucru judecat a sentinței civile nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava se opune reținerii spre analiză a alegațiilor pârâtului privind calitatea în care a participat în acel proces, precum și referirile la Legea nr. 18/1991 și la Legea nr. 10/2000. Pentru aceleași motive, nu pot fi analizate în prezenta cale de atac nici susținerile pârâtului în sensul că dispozițiile Legii nr. 215/2001 impun a se reține că bunul revendicat s-a aflat în proprietatea reclamantului, iar obligația de dezdăunare ar fi revenit exclusiv acestuia. Aceleași considerente s-au reținut și raportat la sentința civilă nr. 3610/2013 a Judecătoriei Suceava.

S-a susținut încălcarea principiului autorității de lucru judecat prin aceea că, prin sentința civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava, s-au stabilit titularii obligației solidare pentru suma de 946 153 RON, care sunt Consiliului Local al Municipiului Suceava și Municipiul Suceava.

Prin titlul executoriu constând în acțiunea în revendicare, s-a stabilit obligația soldară în sarcina pârâților (Consiliului Local al Municipiului Suceava, Municipiului Suceava și Ministerului Finanțelor) de a preda terenul în litigiu, prin sentința civilă nr. 4967/26 noiembrie 2009 a Judecătoriei Suceava urmărindu-se punerea în executare a respectivului titlu, prin obținerea unei sume de bani ca echivalent al bunului imposibil de restituit.

În drept, prima instanță a reținut incidența alin. (3) al art. 1108 din C. civ., conform căruia subrogația se face "în folosul aceluia care, fiind obligat cu alții sau pentru alții la plata datoriei, are interes de a o desface".

Cum, reclamantul a plătit întreaga datorie către numita C., deci peste partea ce-i revenea lui, a luat locul creditorului plătit, fiind îndreptățit a exercita prezenta acțiune pentru partea fiecărui din debitori din creanță. Din moment ce reclamantul a plătit întreaga sumă, în considerarea titlului executoriu ce prevede obligația solidară a Consiliului Local al Municipiului Suceava, Statului Suceava și Primăriei Suceava, rezultă cu evidență că plata s-a făcut și pentru pârât.

În ce privește dispozițiile art. 1106 - 1109 din C. civ. "Despre plata prin subrogație", s-a reținut subrogația intervine în situația în care o altă persoană plătește datoria debitorului, cum ar fi, ca în speță, un codebitor solidar.

S-a constatat astfel că reclamantul a achitat în integralitate contravaloarea imobilului, deci, mai mult decât cota sa din suma achitată de acesta creditoarei, cu titlu de echivalent al obligației imposibil de executat, fiind îndreptățit ca, în temeiul art. 1052 din C. civ. și art. 1053 alin. (1) din C. civ., să se regreseze împotriva codebitorilor săi pentru cota de 1/3 a fiecăruia din această sumă, respectiv împotriva pârâtului.

Instanța de apel a reținut însă că este fondată critica pârâtului privind valoarea imobilului. Reținând că sentința civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava se bucură doar de opozabilitate față de pârât, în prezenta cauză aceasta având posibilitatea să conteste valoarea imobilului reținută prin hotărârea menționată și să facă dovada contrară prin orice mijloc de probă, s-a administrat proba cu raport de expertiză tehnică judiciară, lucrare de specialitate prin care s-a urmărit stabilirea valorii imobilului în suprafața de 594 mp teren.

S-a optat pentru stabilirea valorii imobilului prin raportare la un moment contemporan determinării valorii în dosarul finalizat prin sentința civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava, respectiv la nivelul anului 2009, în condițiile în care reclamantul a fost obligat să plătească contravaloarea terenului imposibil de restituit la valoarea de piață din acel moment. Prețurile cuprinse în grilele notarilor sunt prețuri minimale care nu țin cont de unicitatea fiecărui imobil.

Deoarece în cauză nu au fost identificate contracte de vânzare-cumpărare cu terenuri centrale tranzacționate în 2009, însă au fost identificate oferte cu terenuri similare publicate în presa locală din anul 2009, valoarea terenului s-a stabilit având în vedere aceste oferte. Expertul a opinat că cea mai adecvată și precisă metodă este cea a comparației directe, justificat de prezența în anul 2009 pe piață de oferte cu proprietăți similare, de faptul că s-au folosit în cadrul grilei de comparație un număr de trei comparabile și de credibilitatea informațiilor obținute. Premisa majoră a abordării metodei prin comparație directă, așa cum rezultă din conținutul raportului de expertiză, este aceea că valoarea de piață a unei proprietății imobiliare este în relație directă cu prețurile unor proprietăți competitive și comparabile.

Opțiunea instanței a fost pentru metoda prin comparația vânzărilor care reflectă situația reală a pieței imobiliare din zonă. Instanța și-a însușit astfel concluzia expertului B. din lucrarea de expertiză, care folosind metoda comparației directe, a stabilit că valoarea de piață a proprietății teren în suprafață de 594 mp, identică cu pf. nr. x înscrisă în CF nr. x a comunei cadastrale Suceava, la nivelul anului 2009, este de 746 486 RON, respectiv 294,08 Euro/mp.

Împotriva deciziei civile nr. 97/14.02.2018 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă au formulat cerere de recurs reclamantul Municipiul Suceava, prin primar, și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, prin care au criticat-o sub următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:

Recurentul-reclamant Municipiul Suceava, prin primar, pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 din C. proc. civ., a solicitat modificarea deciziei, în sensul admiterii acțiunii si obligarea pârâtului la plata sumei de 980 656,22 RON, sumă ce a fost achitată de către municipalitate, prin ordinul de plată nr. x/4.08.2011, respectiv respingerea apelului pârâtului.

În fapt, s-a susținut că, prin decizia nr. 97/14.02.2018, Curtea de Apel Suceava a respins în mod eronat apelul reclamantului, admițând apelul Statului român, prin Ministerul Finanțelor.

Instanța de apel în mod sumar a motivat respingerea apelului formulat de către municipalitate, mărginindu-se să constate că există autoritate de lucru judecat și că efectul pozitiv al hotărârii anterioare care a tranșat aspectul vizând obligația de predare a terenului în litigiu, în solidar în sarcina Consiliului Local al municipiului Suceava, Municipiului Suceava și Ministerului Finanțelor, nu poate fi nesocotit, printr-o nouă apreciere asupra acestui ultim aspect.

Având în vedere natura devolutivă a apelului, cât și faptul că obiectul acțiunii îl constituie o obligație de plată, raportat la temeiul de drept indicat în cererea de chemare în judecată - art. 1052-1055 și art. 1108 din vechiul C. civ. - a considerat ca instanța de apel nu procedat la o cercetarea amănunțită a obiectului cererii. Practic, instanța de apel nu a analizat solicitările municipalității din perspectiva situației de fapt și a temeiurilor invocate, mărginindu-se doar la câteva considerații referitoare la obligația care revenea celor trei părți din litigiul anterior.

Recurenta-reclamantă nu a pus în discuție în prezentul litigiu această obligație care este într-adevăr evidentă și izvorâtă din hotărâri judecătorești anterioare, scopul acțiunii promovate fiind recuperarea de către reclamant, de la Statul român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor, a sumei de 980 656,22 RON, achitată ca urmare a transformării obligației, întrucât a fost în prezența imposibilității restituirii bunului.

Instanța judecătorească de apel a reținut o autoritate de lucru judecat în privința obligației de predare a terenurilor, dar în mod eronat nu a reținut și o autoritate de lucru judecat în privința valorii care a fost stabilită prin sentința civilă nr. 4967/2009 a Judecătoriei Suceava. În mod eronat, instanța de apel a admis apelul pârâtului și a dispus reducerea sumei ce se cuvine reclamantului. Proba cu o nouă expertiză care a fost încuviințată de către instanța de apel nu a considerat-o necesară, atâta timp cât anterior a fost stabilită această valoare.

Atât prin sentința nr. 2255/2001 a Judecătoriei Suceava, cât si prin sentința nr. 4976/2009 a aceleiași instanțe s-a retinut faptul că imobilul a trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950, cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare. S-a reținut astfel în mod irevocabil, cu titlul de autoritate de lucru judecat, că statul nu si-a îndeplinit obligațiile izvorâte dintr-o hotărâre judecătorească.

După rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 4976/2009 a Judecătoriei Suceava, reclamanta C. s-a adresat executorului judecătoresc pentru punerea în executare a acestei hotărâri iar această sentință a fost pusă în executare prin poprirea conturilor reclamantului.

Municipiul Suceava și-a îndeplinit obligația izvorâtă din sentința civilă nr. 2255/2001 a Judecătoriei Suceava, în sensul că a predat parcela de clădire x în suprafață de 566 mp și partea liberă de construcții din parcela x, respectiv suprafața de 353 mp, iar Statul român nu si-a îndeplinit obligația pentru suprafața de 594 mp, imposibil de restituit, Municipiul Suceava plătind creditoarei suma de 980 656.52 RON.

Art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Cu privire la drepturile de creanță, Curtea a decis, cu valoare de principiu, că acestea constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, în mod evident dreptul de creanță născut ca urmare a plății efectuate de către municipalitate reprezintă o valoare patrimonială și deci are caracteristicile unui bun.

Municipalitatea a suferit în mod evident un prejudiciu, întrucât a plătit o despăgubire pentru un bun care a intrat în proprietatea statului, acesta neprocedând la despăgubirea fostului proprietar. Terenul în suprafață de 594 mp a fost expropriat cu încălcarea dispozițiilor legale de către stat, prin Decretul nr. 92/1950, si nu a fost niciodată în patrimoniu Municipiului Suceava, astfel încât plata de la bugetul local a contravalorii acestui teren trebuia recuperată. Terenul în suprafață de 594 mp nu s-a aflat niciodată în proprietatea Municipiului Suceava, astfel încât nu acestei entități îi revine obligația de dezdăunare a fostului proprietar.

Recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 din C. proc. civ., a susținut că decizia recurata este nelegala, și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și respingerea acțiunii, ca nefondată.

S-a susținut că, prin Decretul nr. 92/1950 a fost naționalizat imobilul casa având nr. 1737, identic cu parcela de clădire nr. x din CF x a comunei cadastrale Suceava și parcela gradina nr. x, situate în municipiul Suceava. Pe suprafața de 594 mp din parcela gradina x s-a construit un bloc de locuințe.

În contextul legislației intervenite după anul 1989 - Legea nr. 69/1991 a administrației publice locale, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica și regimul juridic al acesteia, Legea nr. 215/2001 - unitățile administrativ-teritoriale au dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul public sau privat al statului. Răspunderea în cadrul acțiunilor decurgând din dreptul de proprietate relativ la imobilele aflate pe domeniul unității de administrație publică locală aparține exclusiv autorității administrației publice locale.

Întrucât în evidentele de publicitate imobiliara a rămas înscris statul, foștii proprietari au formulat acțiuni în justiție pentru redobândirea dreptului de proprietate, în contradictoriu atât cu autoritatea administrativa locala, în calitate de proprietar, cât și cu statul. În urma acțiunii în revendicare formulate de reclamantul A., prin sentința civilă nr. 2255/19.04.2001, parații Municipiul Suceava, Consiliul Local al Municipiului Suceava și Statul Roman au fost obligați sa lase reclamantului în deplina proprietate imobilul menționat, s-a dispus radierea din cartea funciara nr. 862 a comunei cadastrale Suceava a Statului roman. Parcela de clădire x, în suprafața de 566 mp și partea libera de construcții din parcela x, respectiv suprafața de 353 mp au fost predate reclamantului, conform procesului-verbal din 31.10.2002 încheiat de executorul judecătoresc. Suprafața de 594 mp din parcela xnu a putut fi restituita, fiind ocupata de blocuri de locuințe.

Aflat în imposibilitatea obținerii posesiei pentru aceasta parte din imobil, reclamantul A. a formulat acțiune la Judecătoria Suceava, pentru atribuirea unui teren în compensare. Prin sentința civila nr. 3610/19.112003, Judecătoria Suceava a respins acțiunea în contradictoriu cu Primăria Municipiului Suceava, ca nefondată, iar în contradictoriu cu Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor Publice, acțiunea a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.

Municipiul Suceava a devenit proprietar asupra parcelei de clădire x și asupra parcelei gradina x. Nici prin sentința civilă nr. 2255/19.04.2001 și nici prin sentința civila nr. 4967/26.11.2009, nu se constata ca Municipiul Suceava nu ar avea calitate procesuala pasivă. Dimpotrivă, în stabilirea valorii lucrului, instanța a admis acțiunea în contradictoriu cu acesta, iar parații obligați la plata au fost Municipiul Suceava și Consiliul Local Suceava. Prin aceasta sentința, pronunțata de Judecătoria Suceava în dosarul nr. x/2009, Municipiul Suceava și Consiliul Local Suceava au fost obligați la plata sumei de 946 153 RON.

După mai multe contestații la executare, cu ordinul de plata nr. 234/04.08.2011, Municipiul Suceava a achitat suma de 980 565,52 RON, suma ce cuprinde și cheltuielile de executare făcute de creditoarea C.

Toate aceste hotărâri judecătorești dovedesc faptul că, s-a stabilit în mod definitiv și irevocabil, cu autoritate de lucru judecat, ca debitorul obligației este Municipiul Suceava.

Curtea de Apel Suceava a retinut autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2255/2011, pronunțata de Judecătoria Suceava, excluzând în mod absolut sentința civila nr. 4967/2009, prin care o instanța de control judiciar a stabilit cu caracter definitiv titularul obligației de plata a sumei reprezentând contravaloarea terenului în suprafața de 594 mp.

Instanța de apel a dispus astfel obligarea Stalului Roman, Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 248 829 RON, reprezentând 1/3 din suma de 746 486 RON, reprezentând valoarea stabilita prin raportul de expertiza efectuat în acest ciclu procesual. Instanța de apel a încălcat astfel principiul autorității de lucru judecat, titularii obligației solidare pentru suma de 946 153 RON, fiind stabiliți printr-un act de jurisdicție intervenit după pronunțarea sentinței civile nr. 2255/2001. Judecata nu poate fi reluata, în sensul stabilirii unui al treilea codebitor.

Reclamanta se bucura de toate prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor situate în intravilanul localității, acordat în temeiul Legii nr. 18/1991, dar nu accepta și obligațiile corelative, solicitând prin prezenta acțiune substituirea pârâtului în executarea obligațiilor, contrar tuturor normelor legale.

Recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Ambii recurenții au pretins, în mod neargumentat, că ar fi fost denaturat raportul juridic dedus judecății, indicând ca temei și dispozițiile art. 304 pct. 8 din C. proc. civ., ignorând însă faptul că acest motiv de recurs are în vedere denaturarea înțelesului clar, neechivoc al unui act juridic privit în înțelesul său material, de negotium iuris (ale cărui clauze neîndoielnice ar fi fost interpretate greșit de către instanță). Cum indicarea acestui text de lege s-a realizat în mod formal, în condițiile în care nu au fost dezvoltate argumente care să fie subsumate acestui motiv de recurs, susținerea nu poate fi privită ca o veritabilă critică de nelegalitate.

Pentru a răspunde punctual criticilor de nelegalitate formulate de ambii recurenți, pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., este necesar a relua succesiunea hotărârilor judecătorești pronunțate cu privire sau în legătură cu pretenția dedusă judecății, astfel cum de altfel au făcut-o și instanțele anterioare, după cum urmează:

Prin sentința civilă nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava, într-o acțiune în revendicare, au fost obligați pârâții Statul Român, Municipiul Suceava și Consiliul Local al Municipiului Suceava să lase reclamantului A., în deplină proprietate, imobilul compus din casa cu nr. x din municipiul Suceava și parcelele nr. x și nr. x din CF nr. x a comunei cadastrale Suceava, dispunându-se totodată radierea din cartea funciară a statului și intabularea în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate asupra bunului imobil.

Prin sentința civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava, a fost admisă acțiunea moștenitoarei reclamantului A., C., și au fost obligați pârâții Consiliul Local Suceava și Municipiul Suceava să plătească contravaloarea suprafeței de 594 mp teren, restituită reclamantului prin sentința civilă nr. 2255/19.04.2001, neexecutată de către pârâți, respectiv suma de 946 153 RON. Ulterior, Municipiul Suceava, în urma executării silite, a virat creditoarei suma de 980 656,52 RON, fiind emis în acest sens ordinul de plată nr. x/4.08.2011.

Prima concluzie corectă a instanțele anterioare a fost aceea că, din dispozitivul sentinței civile nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava, rezultă că obligația de predare a bunului revendicat a fost stabilită în solidar în sarcina tuturor celor trei pârâți, Consiliul Local Suceava, Municipiul Suceava și Ministerul Finanțelor. Ceea ce s-a urmărit prin acțiunea soluționată prin sentința civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava a fost punerea în executare a acestui titlu executoriu, prin obținerea unei sume de bani ca echivalent al bunului imposibil de restituit. S-a optat așadar pentru executărea prin echivalent, executare pusă în sarcina unora din debitorii solidari ai obligației stabilită prin hotărârea de revendicare.

Cum, în litigiul menționat, s-a statuat cu privire la obligația solidară a celor trei pârâți de predare a terenurilor, nu se poate invoca în prezenta cauză o situație de fapt și de drept contrară celor statuate prin hotărârea judecătorească menționată, în sensul obligării pârâtului la plata contravalorii terenului nerestituit, întrucât se opune lucrul anterior judecat. O reanalizare a hotărârii din punct de vedere al obligației stabilite în sarcina celor trei pârâți, nu este posibilă fără înfrângerea efectului de lucru judecat.

Prin urmare, corect au făcut instanțele anterioare aplicarea dispozițiilor ce reglementează autoritatea de lucru judecat, prin aceea că au fost reținute în litigiul subsecvent efectele sentinței civile nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava, prin care s-a statuat asupra obligației ce revine celor trei pârâți.

Interpretarea făcută de Municipiul Suceava, în sensul că suprafața de 594 mp teren, trecută în proprietatea statului, trebuie restituită de acesta și, pe cale de consecință, obligația suportării contravalorii acestui bun revenea doar acestui pârât, nu poate fi reținută, întrucât excedează dispozitivului explicit al hotărârii judecătorești susmenționate.

Recurentul-reclamant a susținut în mod constant că obligația de predarea a acestui teren revenea doar Statului român, prin Ministerul Finanțelor, întrucât Municipiul Suceava și Consiliul Local Suceava și-au îndeplinit obligația de predare a imobilelor - casa cu nr. x situată în municipiul Suceava și parcela nr. x din CF nr. x a comunei cadastrale Suceava, așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc. Sub acest aspect, în mod corect au reținut instanțele anterioare faptul că o astfel de susținere nu are nici o relevanță în cauza pendinte, cât timp litigiul se poartă în legătură cu o altă parcelă, nr. x din CF nr. x a comunei cadastrale Suceava (594 mp teren).

Împrejurarea că la momentul pronunțării titlului executoriu acest teren nu s-ar fi aflat în patrimoniul Municipiului Suceava, a Consiliului Local Suceava, că terenul în suprafață de 594 mp a fost expropriat cu încălcarea dispozițiilor legale de către stat, în temeiul Decretului nr. 92/1950, că parcela nr. x a fost și este ocupată de blocuri, că această parcelă nu ar fi fost niciodată în posesia reclamantului, constituie apărări ce nu pot fi analizate, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava. De altfel, pentru aceleași motive nu au putut fi analizate în acțiunea pendinte nici susținerile pârâtului, în sensul că dispozițiile Legii nr. 213/1998 și Legii nr. 215/2001 impun a se reține că bunul revendicat s-a aflat în proprietatea reclamantului, iar obligația de dezdăunare ar fi revenit exclusiv acestuia.

Concluzia finală a instanței de apel este pe deplin pertinentă, în sensul că aceste susțineri, ale celor două părți recurente, s-ar fi putut constitui în apărări de fond în contextul acțiunii în revendicare inițiale.

S-a susținut și că instanța de apel a motivat în mod sumar respingerea apelului formulat de către municipalitate, mărginindu-se să constate că există autoritate de lucru judecat și că efectul pozitiv al hotărârii anterioare care a tranșat aspectul vizând obligația de predare a terenului în litigiu, în solidar în sarcina Consiliului Local al municipiului Suceava, Municipiului Suceava și Ministerului Finanțelor, nu poate fi nesocotit, printr-o nouă apreciere asupra acestui ultim aspect.

O astfel de critică nu poate fi primită, întrucât instanța anterioară a fost preocupată atât de natura devolutivă a apelului, de circumstanțele concrete ale cauzei pendinte, pe care le-a clarificat pe deplin, dar și faptul că obiectul acțiunii îl constituie o obligație de plată, ce s-a impus a fi analizată pe temeiul dispozițiilor art. 1052 - 1055 și art. 1108 din C. civ., considerentele de fapt și de drept consemnate în expunerea de motive fiind o dovadă elocventă și consistentă în acest sens.

Instanța de apel nu a analizat, pe fond, unele din solicitările municipalității din perspectiva situației de fapt și a temeiurilor invocate, tocmai pentru că autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava nu putea fi nesocotită. Conform prezumției de lucru judecat, ca manifestare pozitivă a autorității de lucru judecat, ceea ce a fost dezlegat jurisdicțional nu mai poate fi combătut, respectiv o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Critica recurentului-reclamant referitoare valoarea terenului, pentru care instanța de apel nu a reținut autoritatea de lucru judecat prin raportare la sentința civilă nr. 4967/2009 a Judecătoriei Suceava, nu poate fi primită, pentru simplu motiv că această hotărâre nu a fost obținută în contradictoriu cu pârâtul Statul român. În aceste condiții, acestuia trebuia să i se asigure posibilitatea de a contesta valoarea imobilului reținută prin hotărârea menționată, respectiv să facă dovada contrară prin orice mijloc de probă (s-a administrat astfel, proba cu expertiză tehnică de specialitate prin care s-a stabilit valoarea imobilului în suprafața de 594 mp teren). S-a apreciat astfel corect că actul jurisdicțional li se opune terților doar cu valoarea unui fapt juridic, cu valoare de prezumție relativă.

De altfel, pentru a susține o critică pertinentă de nelegalitate în ceea ce privește expertiza încuviințată și administrată în fața instanței de apel, pe care recurentul-reclamant a apreciat-o ca nefiind necesară (atâta timp cât anterior a fost stabilită această valoare), acesta trebuia să indice o situație concretă de încălcare sau aplicare a legii, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

Invocarea prevederilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, sunt corecte și susțin pe deplin soluția pronunțată în cauză de instanța anterioară. Dreptul de creanță născut ca urmare a plății efectuate de către municipalitate reprezintă într-adevăr o valoare patrimonială și, prin urmare, are toate caracteristicile unui bun, însă protecția acestui drept trebuia realizată în condițiile legii, respectând circumstanțele particulare ale cauzei - existența unui titlu executoriu, cu un dispozitiv foarte clar configurat, aplicarea regimului juridic al obligațiilor solidare.

În ceea ce privește recursul pârâtului, acesta este nefondat, instanța de apel reținând corect chestiuni relevante care au pus în relație toate hotărârile judecătorești pronunțate cu privire sau în legătură cu pretenția dedusă judecății.

Cu titlu preliminar, trebuie reținut că, prin sentința civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava s-a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 574 din C. proc. civ. în privința suprafeței de 594 mp, iar pârâtul nu a contestat imposibilitatea predării acestui teren.

În ceea ce privește echivalentul valoric al acestui teren, achitat creditoarei de către Municipiul Suceava, situația a fost reevaluată în apel, pornindu-se de la ideea de principiu că un actul jurisdicțional li se opune terților doar cu valoarea unui fapt juridic. Prin urmare, pentru faptul că hotărârea nu a fost obținută în contradictoriu și cu recurentul-pârât, acestuia i se asigurat posibilitatea de a contesta valoarea imobilului, administrându-se astfel în apel proba cu expertiză tehnică de specialitate cu privire la suprafața de teren de 594 mp.

Față de obligația solidară a celor trei debitori de a preda terenul în suprafață de 594 mp, stabilită cu putere de lucru judecat în hotărârea în revendicare, față de constatările din sentința civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava, necontestate de pârât, instanțele anterioare au apreciat corect incidența în cauză a dispozițiilor art. 1052 din C. civ., potrivit cărora "obligația solidară, în privința creditorului, se împarte de drept între debitori; fiecare din ei nu este dator unul către altul decât numai partea sa", precum și a dispozițiilor art. 1053 alin. (1) din C. civ., potrivit cărora "codebitorul solidar care a plătit debitul în totalitate nu poate repeti de la ceilalți decât numai de la fiecare partea sa".

În egală măsură, prezumția de lucru judecat a sentinței civile nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava se opune reținerii spre analiză a tuturor susținerilor recurentului-pârât privind calitatea în care a participat în acel proces, contextul legislației intervenite după anul 1989 (Legea nr. 69/1991 a administrației publice locale, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica și regimul juridic al acesteia, Legea nr. 215/2001), în raport de care unitățile administrativ-teritoriale au dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul public sau privat al statului, dar și răspunderea în gestionarea acestor bunuri. Concluzia fermă, pe deplin judicioasă, este că, în circumstanțele cauzei pendinte, nu pot fi reanalizate susținerile recurentului-pârât care ar conduce spre ideea că bunul revendicat s-a aflat în proprietatea reclamantului, iar obligația de dezdăunare ar reveni exclusiv acestuia.

În fapt, din moment ce reclamantul a plătit întreaga sumă, în considerarea titlului executoriu ce prevede obligația solidară a Consiliului Local al Municipiului Suceava, Statului Suceava și Primăriei Suceava, rezultă cu evidență că plata s-a făcut și pentru recurentul-pârât.

În drept, instanțele anterioare au constatat în mod corect incidența în cauză a dispozițiilor art. 1106 - 1109 din C. civ. ("Despre plata prin subrogație"., Subrogația constă în înlocuirea creditorului dintr-un raport juridic obligațional cu altă persoană care, plătind datoria debitorului, devine creditor al acestuia din urmă, dobândind toate drepturile creditorului plătit.

Prin urmare, subrogația intervine în situația în care o altă persoană plătește datoria debitorului, cum ar fi, ca în speță, un codebitor solidar. Persoana care plătește datoria altuia, fără intenția de a-l gratifica, se subrogă în drepturile creditorului plătit devenind titular al creanței respective. Cum reclamantul este codebitor și a achitat întreg debitul, el are acțiune în regres împotriva celorlalți codebitori, respectiv o acțiune subrogatorie.

Regimul juridic al obligațiilor solidare a fost pe deplin respectat, instanțele anterioare aplicând și interpretând corect dispozițiile art. 1052 din C. civ. - obligația solidară, în privința creditorului, se împarte de drept între debitori; fiecare din ei nu este dator unul către altul decât numai partea sa.

Creditorul care a plătit întreaga datorie, nu mai beneficiază de solidaritate, dar este îndreptățit să se întoarcă împotriva celorlalți codebitori solidari și să pretindă ceea ce a plătit peste partea sa, astfel cum stabilește art. 1053 alin. (1) din C. civ. - codebitorul solidar care a plătit debitul în totalitate nu poate repeta de la ceilalți decât numai de la fiecare partea sa.

S-a susținut totodată că instanța de apel a retinut autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2255/2011, pronunțata de Judecătoria Suceava, excluzând în mod absolut sentința civila nr. 4967/2009, prin care o instanța de control judiciar a stabilit cu caracter definitiv titularul obligației de plata a sumei reprezentând contravaloarea terenului în suprafața de 594 mp.

Critica este neîntemeiată, întrucât nesocotește modalitatea concretă în care cele două hotărâri judecătorești au dezlegat în mod succesiv pretențiile deduse judecății de către părți - prin sentința civilă nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava, obligația de predare a bunului revendicat a fost stabilită în solidar în sarcina tuturor celor trei pârâți, Consiliul Local Suceava, Municipiul Suceava și Ministerul Finanțelor; prin sentința civilă nr. 4967/26.11.2009 a fost pus în executare acest titlu executoriu - dar și regimul juridic al obligațiilor solidare, corect aplicat și interpretat în cauză.

Doar ca o consecință a unui raționament juridic temeinic fundamentat s-a ajuns la obligarea recurentului-pârât la plata sumei de 248 829 RON, reprezentând 1/3 din suma de 746 486 RON, valoarea stabilita prin raportul de expertiza efectuat în acest din urmă ciclu procesual.

S-a susținut totodată încălcarea principiului autorității de lucru judecat prin aceea că, prin sentința civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava, s-au stabilit titularii obligației solidare pentru suma de 946 153 RON, care sunt Consiliului Local al Municipiului Suceava și Municipiul Suceava. O astfel de critică nu poate fi primită, întrucât ceea ce s-a urmărit prin acțiunea soluționată prin sentința civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava a fost punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava, prin obținerea unei sume de bani ca echivalent al bunului imposibil de restituit. S-a optat la acel moment pentru executărea prin echivalent, executarea fiind pusă în sarcina unora din debitorii solidari ai obligației stabilită prin hotărârea de revendicare.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge, ca nefondate, recursurile.

ÎNALTA CURTE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Municipiul Suceava - prin primar și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava împotriva deciziei nr. 97 din data de 14 februarie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07.06.2018.