ÎCCJ, decizie (scj.ro #132475)

Pedeapsă complementară. Interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. Cauză specială de reducere a pedepsei. Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Pedepsele. Pedeapsa accesorie și pedepsele complementare Indice alfabetic: Drept penal - pedeapsă complementară - cauză specială de reducere a pedepsei C. pen., art. 66 alin. (2) Legea nr. 241/2005, art. 10 alin. (1) 1. În conformitate cu dispozițiile art. 66 alin. (2) C. pen. privind pedeapsa complementară, în cazul în care legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, numai interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen.

(dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și în art. 66 alin. (1) lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) este obligatorie. 2. Cauza specială de reducere a pedepsei reglementată în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 este aplicabilă în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzută în art. 8 și art. 9 din legea menționată, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretențiile părții civile.

În ipoteza în care partea civilă nu a indicat cuantumul obligațiilor fiscale accesorii nici în cursul urmăririi penale și nici în cursul judecății până la primul termen de judecată, dar inculpatul a acoperit prejudiciul reținut în rechizitoriu, înainte de primul termen de judecată, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 sunt incidente, întrucât omisiunea părții civile de a calcula obligațiile fiscale accesorii, pentru a da posibilitatea inculpatului să le achite în termenul prevăzut de lege, nu poate opera în defavoarea acestuia. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 370/A din 29 septembrie 2016 Prin sentința nr. 70 din 30 martie 2016 Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc.

pen., a condamnat pe inculpatul A., avocat, la pedeapsa de 4 luni închisoare. În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 8 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 1 an. A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În baza art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 și art. 396 alin. (10) C. proc.

pen., a condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani. A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 C. pen., a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, în total 2 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce urmează a se executa potrivit dispozițiilor art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de supraveghere de 3 ani; a făcut aplicarea art. 93 alin. (1) lit. a) - e) C. pen.; în baza art. 93 alin. (2) și (3) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile; a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

A constatat recuperat integral prejudiciul cauzat părții civile B. A constatat recuperat prejudiciul cauzat părții civile statul român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Agenția Județeană a Finanțelor Publice C. și a mai obligat inculpatul la plata obligațiilor fiscale accesorii, calculate până la data achitării prejudiciului, respectiv 25 noiembrie 2015. A dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 18 august 2015 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova.

A anulat contractul de asistență juridică din 6 iulie 2013. Pentru a hotărî în acest sens, instanța Curții de Apel Craiova a reținut, între altele, următoarele: Prin încheierea nr. 179 din camera de consiliu de la 14 octombrie 2015, judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanței a respins cererile și excepțiile invocate de inculpat, a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cu privire la inculpatul A. La primul termen de judecată, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, solicitând ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, solicitare încuviințată de instanță.

În drept, fapta inculpatului A. de a întocmi în fals contractul de asistență juridică din 6 iulie 2013 și de a uza la data de 20 februarie 2014 de contractul astfel falsificat s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 322 C. pen.

Fapta inculpatului A. care, folosindu-se de contractul de asistență juridică din 6 iulie 2013 astfel falsificat, a cerut la data 20 februarie 2014 executorului judecătoresc D. declanșarea procedurii executării silite față de persoana vătămată B., în urma procedurii de executare fiind recuperată din conturile persoanei vătămate suma de 5.175, 29 lei, din această sumă fiind reținută suma de 2.764 lei cu titlu de cheltuieli de executare, restul de 2.411,29 lei fiind consemnat la dispoziția avocatului A., bani în posesia cărora acesta a intrat, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută în art. 52 alin. (3) C. pen.

raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 2 din Legea nr. 78/2000. De asemenea, Curtea de Apel Craiova a reținut că fapta inculpatului A. de a nu înregistra în evidențele contabile sumele și bunurile primite în anul 2013 cu titlu de onorariu avocațial de la partea civilă B., sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor financiare către stat, în cuantum de 2.319 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, instanța a reținut că în cauză este aplicabilă cauza specială de reducere a pedepsei prevăzută în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Totodată, instanța a reținut că potrivit textului de lege menționat, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretențiile părții civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Inculpatul a depus la dosar, înainte de primul termen de judecată, chitanța din 25 noiembrie 2015, în valoare de 2.319 lei, reprezentând prejudiciul reținut în rechizitoriu în cazul infracțiunii de evaziune fiscală.

Deși statul român, reprezentat prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Agenția Județeană a Finanțelor Publice C. a arătat că se constituie parte civilă cu această sumă, solicitând în plus obligațiile fiscale accesorii, calculate până la data achitării prejudiciului, nu a indicat cuantumul acestora, nici chiar în momentul în care i s-a solicitat de către instanță să precizeze această sumă. Instanța de fond a reținut că, prin fapta sa, inculpatul și-a diminuat obligațiile fiscale cu suma de 2.319 lei, reprezentând impozit pe venit, sumă pe care a achitat-o până la primul termen de judecată.

Împrejurarea că partea civilă, statul român, nu a indicat nici în declarația de constituire de parte civilă cuantumul obligațiilor fiscale accesorii până la acel moment, nici pe parcursul urmăririi penale sau până la primul termen de judecată, pentru a da posibilitatea inculpatului să achite și această sumă, nu poate fi reținută în defavoarea inculpatului, astfel că instanța va reține, cu privire la infracțiunea prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, dispozițiile art. 10 alin. (1) din același act normativ. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Naționala Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova.

Examinând apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova sub toate aspectele, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, între altele, pentru următoarele considerente: Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, referitor la infracțiunea de evaziune fiscală, în speța de față este aplicabilă cauza specială de reducere a pedepsei prevăzută în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. Potrivii textului de lege menționat, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretențiile părții civile, limitele prevăzute de ­lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate.

Inculpatul a depus la dosar, înainte de primul termen de judecată, chitanța din 25 noiembrie 2015, în valoare de 2.319 lei, reprezentând prejudiciul reținut în rechizitoriu în cazul infracțiunii de evaziune fiscală. Astfel, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, deși statul român, reprezentat prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Agenția Județeană a Finanțelor Publice C., a arătat că se constituie parte civilă cu această sumă, solicitând în plus obligațiile fiscale accesorii, calculate până la data achitării prejudiciului, nu a indicat cuantumul acestora, nici chiar în momentul în care i s-a solicitat de către instanță să precizeze această sumă.

Or, prin fapta sa, inculpatul și-a diminuat obligațiile fiscale cu suma de 2.319 lei, reprezentând impozit pe venit, sumă pe care a achitat-o până la primul termen de judecată. Împrejurarea că partea civilă, statul român, nu a indicat nici în declarația de constituire de parte civilă cuantumul obligațiilor fiscale accesorii până la acel moment, nici pe parcursul urmăririi penale sau până la primul termen de judecată, pentru a da posibilitatea inculpatului să achite și această sumă, nu poate fi reținută în defavoarea inculpatului, astfel că instanța de fond în mod corect a reținut împrejurarea că, referitor la infracțiunea prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, dispozițiile art. 10 alin. (1) din același act normativ au incidență în cauză.

Mai mult decât atât, pe parcursul soluționării apelului, respectiv la data de 16 septembrie 2016, inculpatul a depus personal diligențe la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Agenția Județeană a Finanțelor Publice C. și, doar în urma acestor demersuri efectuate de către inculpat, partea civilă a procedat la calcularea dobânzilor și a penalităților aferente debitului principal de 2.319 lei.

Astfel, din înscrisul înregistrat la 19 septembrie 2016, emis de către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Agenția Județeană a Finanțelor Publice C., rezultă că s-a propus, conform sentinței instanței de fond referitor la debitul principal în cuantum de 2.319 lei, adăugarea în evidența pe plătitori și a obligațiilor fiscale accesorii - cod 80 - „venituri din despăgubiri” suma de 449 lei, pentru perioada 20 februarie 2014 - 25 noiembrie 2015, reprezentând dobânzi și suma de 298 lei reprezentând penalități, pentru aceeași perioadă, prevăzute în borderoul de adăugare a obligațiilor fiscale din data de 19 septembrie 2016, sume ce au fost integral achitate de către inculpat, conform chitanței din 19 septembrie 2016, înscris ce a fost atașat la dosarul cauzei.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, prejudiciul fiind achitat integral, în mod corect instanța de fond a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului judiciar instituit asupra bunurilor inculpatului. Cu referire la critica vizând omisiunea instanței de fond de a aplica inculpatului alături de pedeapsa principală aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuzul în serviciu și a pedepsei complementare în condițiile art. 67 C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că și această critică este nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., „pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.” Potrivit dispozițiilor art. 66 alin. (2) C. pen., „când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, instanța dispune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) și lit. b).” În raport cu conținutul textelor de lege anterior indicate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în mod corect, instanța de fond a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută în art. 52 alin. (3) C. pen.

raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute doar în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova împotriva sentinței nr. 70 din 30 martie 2016 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori.