ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4232/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au formulat plângere împotriva Ordinelor nr. 3522/C/28.98.2016 și nr. 4680/C/21.12.2016, emise de pârâtul Ministerul Justiției, solicitând următoarele:

- anularea parțială a actelor administrative contestate, în partea ce privește elementele de calcul al remunerației reclamanților care nu corespund nivelului maxim al salariului de bază și al sporurilor pentru funcțiile și gradațiile magistraților care își desfășoară activitatea în aceleași condiții;

- obligarea pârâtului la emiterea în termen de 5 zile a unui nou act administrativ legal, respectiv a unui ordin de salarizare cu o indemnizație de încadrare recalculată, începând cu data de 09.04.2015, în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, ținând cont de vechimea în profesie și în muncă, de studii, de gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței;

- în temeiul pct. 31 și 34 din Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și al dispozițiilor Deciziei HP a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2016, să se realizeze egalizarea prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu luna aprilie 2015, aflată în plată la momentul intrării în vigoare a dispozițiilor art. 5

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum au fost completate prin Legea nr. 71/2015;

- plata diferenței între remunerația plătită reclamanților începând cu 09.04.2015 și cea la care erau îndreptățiți, potrivit legii (calculată potrivit valorii de referință sectorial de 405 RON), ținând cont, în cazul promovărilor în funcție și al numirii în funcții de conducere, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție avute la data promovării, incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date;

- actualizarea cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 124 din 20 iunie 2017, a admis acțiunea formulată de reclamanți, a dispus anularea parțială a Ordinelor nr. 3522/C/28.09.2016 și nr. 4680/C/21.12.2016 emise de pârâtul Ministerul Justiției, în ceea ce privește elementele de calcul și remunerație pentru reclamanți, întrucât nu corespund nivelului maxim al salariului de bază și al sporurilor pentru funcțiile și gradațiile magistraților care își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Totodată, a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită noi ordine de salarizare pentru reclamanți, începând cu data de 09.04.2015, în care indemnizația de încadrare brută lunară se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială (VRS) de 405 RON și ținând cont de vechimea în muncă și profesie, de studii, de gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței de judecată.

De asemenea, a obligat pârâții, respectiv Ministerul Justiției și Curtea de Apel București pentru reclamantul A. și Ministerul Justiției și Tribunalul Municipiului București pentru reclamanta B., la plata diferenței între remunerația plătită și cea la care erau îndreptățiți, calculată la valoarea de referință sectorială (VRS) de 405 RON și ținând cont de vechimea în muncă și profesie, de studii, de gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței de judecată, începând cu 09.04.2015, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În motivarea căii de atac, pârâtul Ministerul Justiției a susținut că, în mod greșit prima instanță, făcând o aplicare greșită a legii, a dispus anularea Ordinului nr. 4680/2016 și a admis acțiunea reclamanților prin care solicitau să se stabilească indemnizația prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu 9.04.2015, în condițiile în care la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 nu existau în plată indemnizații la care să fie aplicată această valoare de referință, cererea fiind contrară dispozițiilor prevăzute O.U.G. nr. 43/2016.

Totodată, a arătat că prin Ordinul nr. 219/C/01.02.2017, care a modificat Ordinul contestat, nr. 4680/2016, la art. 1 se prevede stabilirea indemnizației prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, începând cu 1 octombrie 2016.

Recurentul a susținut, în raport cu prevederile legale avute în vedere la emiterea ordinului contestat și având în vedere că valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii din data de 1 octombrie 2016, ținând cont și de art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, că reclamanții nu au temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referință din 9.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci era în plată, din 01.10.2016.

Recurentul a precizat că, începând cu luna februarie 2017, intimații-reclamanți au primit indemnizațiile majorate cu valoarea de referință sectorială de 405 RON la care s-a aplicat procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din O.M.J. nr. 219/C/01.02.2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferențelor și asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, să fie plătite și diferențele rezultate pentru perioada anterioară.

Totodată, recurentul a susținut că, în mod eronat, prima instanță a obligat și Ministerul Justiției la plată începând cu 09.04.2015, a diferenței salariale, deși această obligație revenea Curții de Apel București, respectiv Tribunalului București.

Or, atribuția ministrului justiției este de a stabili indemnizația de încadrare a reclamanților, concretizată prin emiterea de ordine de salarizare, iar a Ministerului Justiției de a vira banii, potrivit art. 6 punctul VII subpct. 3 din cuprinsul H.G. nr. 652/2009 și nu de a efectua plata în concret a diferențelor salariale solicitate.

În plus, în contextul acestui text de lege, potrivit căruia Ministerul Justiției asigură fondurile necesare și repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite, dispozitivul sentinței atacate nu poate fi pus în executare sub aspectul plății drepturilor salariale intimaților, dat fiind faptul că această obligație excedează atribuțiilor acestui pârât.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului și casarea, în parte, a sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Tribunalul București a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a admis cererea reclamanților de acordare a valorii de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, câtă vreme s-a decis, la nivelul tuturor ordonatorilor de credite, că nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare Justiție, calculat în raport cu această valoare de referință, este aplicabil de la 01.10.2016.

În aceste condiții, a apreciat că Ordinul contestat, nr. 4680/2016 este legal.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii pretențiilor formulate de reclamanți pentru intervalul de timp cuprins între 09.04.2015 -30.09.2016, raportat la diferența dintre valoarea de referință sectorială de 405 RON.

Totodată, la art. 3 al aceluiași ordin, se prevede că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar pentru perioada 9.04.2015 - 30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

În concluzie, ținând cont de faptul ca prin ordinul menționat s-a dispus recalcularea valorii de referință sectorială prin includerea procentului de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008 începând cu data de 9.04.2015, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe fond, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 iunie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, ulterior, procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. nu a mai fost parcursă, acordându-se termen de judecată în ședință publică, potrivit încheierii din 18 octombrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenții-pârâți și a înscrisurilor depuse la dosar, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, însă în limitele și pentru considerentele arătate în continuare, iar întrucât criticile formulate se referă, în esență, la aceleași chestiuni, vor primi răspuns prin argumente comune.

1.1. Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea parțială a Ordinelor Ministrului Justiției nr. 3522/C/28.98.2016 și nr. 4680/C/21.12.2016, cu obligarea pârâților la emiterea unor noi ordine de salarizare cu o indemnizație de încadrare recalculată, începând cu data de 09.04.2015, în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, ținând cont de vechimea în profesie și în muncă, de studii, de gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței, și plata diferenței între remunerația plătită reclamanților începând cu 09.04.2015 și cea la care erau îndreptățiți, potrivit legii (calculată potrivit valorii de referință sectorială de 405 RON), actualizată.

Instanța de control judiciar reține că Ordinul ministrului justiției nr. 4680/C/21.12.2016, a fost emis în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015, urmare și a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Prin ordinul menționat, la art. 1 s-a dispus că: "Începând cu 9.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

La art. 2 din al aceluiași ordin se prevede că: "Începând cu 1 august 2016, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Totodată, prin Ordinul nr. 219/C/01.02.2017, care a modificat Ordinul contestat, nr. 4680/2016, la art. 1 se prevede stabilirea indemnizației prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, începând cu 1 octombrie 2016.

Ulterior, la data de 24 mai 2018, Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018 prin care s-a statuat, la art. 1, că, în perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și asistenților judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială 421,36 RON [alin. (1)], în perioada 1.12.2015 - 31.12.2017, indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON [alin. (2)], iar începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcție de valoarea de referință sectorială 463,5 RON [alin. (3)].

Totodată, la art. 3 al aceluiași ordin, se prevede că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar pentru perioada 9.04.2015 - 30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

Rezultă astfel că, în cursul soluționării cauzei, pentru aplicarea art. 1 alin. (5

1

) O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, la stabilirea indemnizației intimaților-reclamanți, s-a ținut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de bază și al sporurilor pentru funcția similară, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, diferențele bănești rezultate din calcularea în acest mod a drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015.

Prin urmare, având în vedere că, prin Ordinul nr. 2066/C/2018, judecătorilor și asistenților judiciari li s-au acordat drepturile salariale, constată că cererea dedusă judecății a rămas fără obiect, răspunzându-se pretențiilor reclamanților.

1.2. În ceea ce privește critica din recurs referitoare la obligarea Ministerului Justiției la plata diferențelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09.04.2015, instanța de control judiciar constată că este întemeiată.

Prima instanță, consecutiv obligației instituite în sarcina pârâților de a emite noi ordine de încadrare salarială pentru reclamanți, i-a obligat să achite diferențele salariale rezultate, această dispoziție justificată, în privința Ministerului Justiției, doar prin prisma calității acestuia de ordonator principal de credite, se impune a fi înlăturată.

Or, formularea unor cereri având ca obiect pretenții bănești de către angajații instanțelor de judecată nu poate să atragă de plano obligarea Ministerului Justiției la plata acestor sume, numai prin prisma calității de ordonator principal de credite a ministrului Justiției.

Potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunțată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de față) și a dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privința acestei cereri, Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea Ministerului Justiției la plata drepturilor salariale pretinse, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât și, totodată, va respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București împotriva Sentinței nr. 124 din 20 iunie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, în rejudecare:

Respinge capătul de cerere, având ca obiect obligarea Ministerului Justiției la plata drepturilor salariale pretinse, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât.

Respinge acțiunea, ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 noiembrie 2018.

GGC - GV