ÎCCJ, decizie (scj.ro #142097)

Revizuire. Cazul prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. Instanța competentă. Soluții

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

revizuire

C. proc. pen.,

art. 453, art. 458, art. 459

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 315/A din 17 octombrie 2017

Prin sentința nr. 62/F din 30 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei nr. 125/A din 30 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, intimați fiind A., B. și C.

Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, la data de 17 iunie 2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a solicitat revizuirea deciziei nr. 125/A din 30 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, invocând faptul că hotărârea anterior menționată nu se conciliază cu sentința penală nr. 83/F din 22 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, respectiv cu decizia penală nr. 3237 din 23 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, invocând cazul de revizuire prevăzut în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

În motivarea cererii, parchetul a arătat că hotărârea de condamnare a inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (sentința penală nr. 83/F din 22 mai 2013, definitivă prin decizia nr. 3237 din 23 octombrie 2013) nu se poate concilia cu hotărârea de achitare a inculpatelor A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, în condițiile în care faptele reținute în sarcina acestora sunt corelative. Astfel, s-a arătat că infracțiunile de trafic de influență și cumpărare de influență sunt infracțiuni bilaterale cu un conținut identic din perspectiva motivației cu care acestea sunt comise.

Prin decizia penală nr. 10/A din 19 ianuarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând excepția de necompetență materială a instanței supreme, invocată de instanță din oficiu, s-a decis trimiterea cererii de revizuire formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei nr. 125/A din 30 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, spre competentă soluționare Curții de Apel Pitești.

În acest sens, în esență, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 458 C. proc. pen., competentă să judece cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță. Când temeiul cererii de revizuire constă în existența unor hotărâri ce nu se pot concilia, competența se determină potrivit dispozițiilor art. 44 C. proc. pen. privind competența în caz de reunire a cauzelor, dintre instanțele care au pronunțat în primă instanță hotărârile care nu se pot concilia.

Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că, în cauză, cererea de revizuire fiind formulată împotriva unor hotărâri judecătorești definitive, pronunțate în primă instanță de Curtea de Apel Pitești, în conformitate cu dispozițiile procesual penale anterior enunțate, competența de soluționare aparține acestei instanțe, motiv pentru care s-a decis trimiterea cererii de revizuire la Curtea de Apel Pitești.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Pitești a reținut următoarele:

Prin sentința nr. 39/F din 17 martie 2015, Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, între altele, în baza art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata A. la 2 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. anterior.

În baza art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpata B. la 2 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. anterior.

Împotriva acestei sentințe au formulat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatele A. și B.

Prin decizia nr. 125/A din 30 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, au fost admise apelurile formulate de inculpatele A. și B. împotriva sentinței nr. 39/F din 17 martie 2015 a Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, fiind desființată în totalitate sentința apelată și, rejudecând:

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută în art. 6

1

din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata B. pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 6

1

din Legea nr. 78/2000.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Prin sentința penală nr. 83/F din 22 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, s-a dispus, între altele, ca, în baza art. 257 C. pen. anterior cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior, să fie condamnat inculpatul C. la 2 ani și 3 luni închisoare (17 acte materiale).

Soluția a rămas definitivă în urma respingerii recursului formulat de inculpat, prin decizia penală nr. 3237 din 23 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește cererea de revizuire, Curtea de Apel Pitești a reținut că, potrivit art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Instanța a constatat că, din multitudinea actelor materiale imputate intimatului C. și pentru care în final a fost condamnat, Direcția Națională Anticorupție se referă, în cererea de revizuire, la cel consumat în cursul anului 2012, când inculpatul C. s-a angajat că va pune la dispoziția numitelor A. și B. o copie de pe motivarea recursului Direcției Naționale Anticorupție și le-a asigurat pe acestea că, în recurs, la Înalta Curte de Casație și Justiție vor obține o soluție favorabilă, prin intermediul unui avocat, iar în acest sens a pretins suma de 5.000 lei.

Aceste împrejurări au condus, pe de o parte, la condamnarea intimatului C., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, iar pe de altă parte, la achitarea celorlalte intimate cu privire la săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

S-a apreciat că, în economia judecării prezentei cereri de revizuire, este foarte importantă concluzia Înaltei Curți de Casație și Justiție care arată că vinovăția unei persoane, odată constatată, nu exclude, nici chiar în cazul infracțiunilor corelative, pronunțarea unei soluții de achitare justificată de lipsa probelor, față de un alt inculpat.

În lumina celor arătate mai sus, Curtea de Apel Pitești, la rândul său, a considerat că hotărârea de condamnare a intimatului C. nu este inconciliabilă cu hotărârea de achitare a intimatelor A. și B. Chiar dacă în aceste cauze se impută intimaților săvârșirea unor infracțiuni corelative, trafic de influență, respectiv, cumpărare de influență, aceasta nu poate conduce,

de plano

, la pronunțarea unor soluții de condamnare pentru a evita o oarecare contradicție, atâta vreme cât, așa cum este și situația reținută în hotărârile supuse analizei de față, probatoriul administrat nu a putut dovedi, dincolo de orice îndoială rezonabilă, atât existența infracțiunii corelative, cât și vinovăția inculpatelor în comiterea acestora.

În consecință, Curtea de Apel Pitești, în baza art. 458 și art. 459 alin. (7) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei nr. 125/A din 30 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Examinând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Prin motivele de apel formulate, Ministerul Public a criticat nelegalitatea sentinței penale atacate, invocând, în esență, faptul că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, astfel că, deși cauza se afla în prima etapă prevăzută de lege, cea a examinării admisibilității în principiu a cererii, instanța a procedat la soluționarea ei, respingând-o ca nefondată.

Apelantul a arătat că, procedând astfel, instanța a eludat dispozițiile art. 459 C. proc. pen., întrucât nu s-a limitat la verificarea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și a soluționat fondul cererii de revizuire, fără a da cuvântul părților și procurorului în dezbaterea acesteia, în condițiile în care cea de-a doua etapă prevăzută de lege este posibilă numai în cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, la data de 17 martie 2017, Curtea de Apel Pitești a fost învestită cu soluționarea cererii de revizuire formulată de către Direcția Națională Anticorupție, întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., potrivit cărora revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din interpretarea sistematică a normelor juridice care reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii, cu precădere a dispozițiilor art. 459 și art. 461 C. proc. pen., rezultă că judecarea cererii de revizuire se realizează în două etape distincte, respectiv etapa admiterii în principiu și etapa rejudecării cauzei, aceasta din urmă fiind posibilă doar în cazul admiterii în principiu a cererii.

Astfel, potrivit art. 459 alin. (3) C. proc. pen., având denumirea marginală admiterea în principiu, în prima etapă, instanța examinează dacă:

a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Așadar, în conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, cererea de revizuire este supusă unei verificări prealabile, vizând, în esență, îndeplinirea unor condiții de formă și de fond referitoare la: redactarea în scris a cererii, existența înscrisurilor pe care solicitarea se întemeiază, hotărârea atacată, titularul cererii, termenul de introducere a cererii, invocarea unor temeiuri legale și inexistența unei cereri de revizuire anterioare, ce a fost judecată definitiv, care să se bazeze pe aceleași fapte și mijloace de probă în baza cărora a fost formulată cererea dedusă judecății.

În ipoteza în care nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, în conformitate cu art. 459 alin. (5) C. proc. pen., instanța pronunță o soluție de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, iar nu ca nefondată, această din urmă soluție fiind prevăzută în art. 462 alin. (4) C. proc. pen., în cazul rejudecării cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, prin sentința penală apelată în prezenta cauză, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, nefiind parcursă etapa verificării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, singura care permitea trecerea în cea de-a doua etapă, a judecării cererii de revizuire.

Astfel, se constată că, eludând dispozițiile legale care impun verificarea condițiilor de admisibilitate, instanța de fond a procedat la soluționarea pe fond a cererii de revizuire; or, o analiză a fondului cauzei nu putea avea loc fără a se încheia prima etapă a procedurii căii extraordinare de atac a revizuirii, respectiv aceea a admisibilității în principiu.

Totodată, așa cum instanța a notat anterior, din interpretarea sistematică a dispozițiilor care reglementează calea de atac a revizuirii se deduce că voința legiuitorului nu a fost aceea de a contopi cele două etape, ci de a institui două faze distincte și de a condiționa trecerea în cea de-a doua etapă de îndeplinirea cerințelor de admisibilitate ce caracterizează prima etapă.

Din examinarea considerentelor ce au stat la baza hotărârii atacate reiese că, fără a verifica niciuna dintre condițiile de admisibilitate prevăzute în art. 459 alin. (3) C. proc. pen., instanța s-a limitat la preluarea unor paragrafe din decizia nr. 125/A din 30 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală.

Absența oricărei analize a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, chiar succinte, contravine flagrant exigențelor legale anterior menționate și face imposibilă decelarea argumentelor avute în vedere la soluționarea cauzei.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție notează că specificul devolutiv al apelului de față, în virtutea căruia instanța de apel ar putea suplini omisiunea instanței de fond, nu justifică, totuși, efectuarea integrală a unei prime verificări a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prin parcurgerea etapei admisibilității în principiu în acest cadru procesual.

Efectuarea acestor verificări, dar și exigențele respectării principiului dublului grad de jurisdicție în materie, impun reluarea judecății în fața primei instanțe, respectiv Curtea de Apel Pitești.

Pentru aceste considerente, în baza art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței nr. 62/F din 30 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

A desființat sentința penală atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.