ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 87 din data de 19 octombrie 2017, pronunțată Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 459 alin. (3), lit. e) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire a sentinței penale cu nr. 17/01.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul x/2013, rămasă definitivă la data de 30.06.2017 prin decizia penală nr. 251/A/2017 a ÎCCJ, secția Penală, formulată de către condamnatul revizuent A., cu dom. în jud. Bacău.

De asemenea, în baza disp. art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 100 RON.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Iași a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, sub nr. x/2017, condamnatul A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 17 din 01.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2013, invocând în susținerea cereri cazurile de revizuire prev. de art. 453 alin. (1), lit. a) și lit. e) C. proc. pen.

Condamnatul a învederat și faptul că cererea de revizuire se referă la soluția de condamnare pronunțată de prima instanță de judecată și menținută de instanța de apel, pentru: art. 26 C. pen. din 1969, art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., la pedeapsa de 3.000 RON amendă penală, invocând, în esență, următoarele motive:

A. În susținerea cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.:

Revizuentul a mai invocat și faptul că soluția de condamnare s-a întemeiat pe eludarea principiului - dubiul profită făptuitorului/făptuitorilor care ar fi condus la achitarea inculpaților în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 4 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că, deși prima instanță de judecată reține în considerente că existau două orientări ale jurisprudenței, una care atrăgea răspunderea juridică penală a făptuitorilor și cealaltă, în temeiul căreia, persoanele care își desfășoară activitatea în baza unei hotărâri judecătorești nu pot fi trase la răspundere juridică penală datorită lipsei formei de vinovăție prevăzute de lege.

S-a arătat că la judecata cauzei în calea ordinară de atac a apelului instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor acestor chestiuni prin încheiere sau prin decizia penală nr. 251/A/30.06.2017. Toate aceste chestiuni ridicate în fața onoratului complet al Curții de Apel Iași, învestit cu soluționarea cererii de revizuire pendinte, sunt considerate ca argumentând în favoarea existenței unor cauze care conduc la achitarea sa datorită neîntrunirii, în integralitatea sa, a conținutului constitutiv al infracțiunii pentru care a fost definitiv condamnat.

A mai precizat faptul că există o contradicție în dispozitivul deciziei penale nr. 251/A/30.06.2017, pronunțată de I.C.C.J., secția Penală, în apel, în dosar nr. x/2013, între recunoașterea calității de subiecte de drept tuturor celor 3 entități juridice, pe de o parte, și menținerea condamnării acestuia înfăptuită de prima instanță de judecată, pe de altă parte. Aspectul invocat anterior reprezintă o împrejurare nouă, necunoscută la data soluționării cauzei penale și dovedește netemeinicia soluției de condamnare adoptată și ulterior menținută, cu privire la art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată.

În aceste condiții, Decizia sus menționată a Curții de Justiție a Uniunii Europene a statuat că o soluție de netrimitere în judecată adoptată în faza de urmărire penală atrage autoritatea de lucru judecat. Or, în spețele indicate care se regăsesc în dosarul de fond, se constată că toate aceste rezoluții/ordonanțe de netrimitere în judecată au fost și confirmate de către instanțele judecătorești penale.

B. În susținerea cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. e) Cod procedură s-a invocat că hotărârea a cărei revizuire o solicită nu se conciliază cu următoarele hotărâri penale atașate la dosarul primei instanțe de judecată:

- sentința penală nr. 1682/31.10.2011 din dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Bacău;

- sentința penală nr. 1232/2009 pronunțată în dosar nr. x/2009 al Judecătoriei Bacău;

- sentința penală nr. 1417/2015 pronunțată în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Bacău;

- sentința penală nr. 1077/2007 pronunțată în dosar nr. x/2007 al Judecătoriei Bacău;

- sentința penală nr. 533/2007 pronunțată în dosar nr. x/2007 al Judecătoriei Roman;

- sentința penală nr. 156/2007 pronunțată de Judecătoria Bacău;

- sentința penală nr. 1793/2011 pronunțată în dosar nr. x/2011 al Judecătoriei Bacău;

- sentința penală nr. 2287/2008 pronunțată în dosar nr. x/2009 al Judecătoriei Bacău;

- sentința penală nr. 2015/2009 pronunțată în dosar nr. x/2009 al Judecătoriei Bacău;

- încheierea penală nr. 273/2015 pronunțată în dosar nr. x/2015 al Judecătoriei Sibiu;

- Decizia penală nr. 467R din 02.04.2012 pronunțată în dosarul nr. x/2011 al Curții de Apel Galați.

S-a mai arătat că sentința penală nr. 17/01.03.2016 pronunțată de C.A. Iași, secția Penală nu se poate concilia cu sentința civilă pronunțată în materia contenciosului administrativ, nr. 2425/16.12.2013, definitivă și irevocabilă la 07.03.2014, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ si Fiscal (Sentința se află la dosarul primei instanțe de judecată), prin care s-a constatat existența și legalitatea entităților juridice - UNBR, Barou, Cabinet Avocat, reprezentate de numitul B. - în contradictoriu cu pârâtul P.C.A. Bacău.

Față de soluția dispusă în dosarul nr. x/2013 de secția pentru judecători în materie disciplinară, prin care s-a respins, ca fiind rămasă fără obiect acțiunea disciplinară vizând aceleași fapte pentru care revizuentul a fost trimis în judecată, și care a antamat fondul cauzei, în penal, revizuentul arată că a fost condamnat definitiv la amendă penală pentru complicitate la art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, hotărârea de condamnare neconciliindu-se, astfel, cu hotărârea disciplinară.

Analizând cererea de revizuire din prisma admisibilității formulării acestei căi extraordinare de atac, Curtea a constatat următoarele:

Prin sentința penală cu nr. 17/01.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul x/2013, rămasă definitivă la data de 30.06.2017 prin decizia penală nr. 251/A/2017 a ÎCCJ, secția Penală, s-a dispus condamnarea inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. din 1969, art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., la pedeapsa principală a amenzii în cunatum de 3000 RON, reținând, în esență, în sarcina acestuia că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în luna iunie 2012 a semnat înscrisurile întocmite de inculpatul B. în care a folosit fără drept denumirile de "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "UNBR", denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și a însemnelor specifice profesiei, respectiv ștampile, cunoscând că nu sunt respectate prevederile Legii nr. 51/1995 republicată, pentru admiterea în profesia de avocat.

Condamnatul A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 17 din 01.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2013, invocând în susținerea cereri cazurile de revizuire prev. de art. 453 alin. (1), lit. a) și lit. e) C. proc. pen., ce au fost prezentate mai sus.

Potrivit disp. art. 459 alin. (3), lit. a)-f), C. proc. pen., la examinarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire, instanța are în vedere dacă cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute de lege, dacă cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3), dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv, dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea și dacă persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4), în cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute anterior, dispunând, prin sentință, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Având în vedere calitatea de inculpat pe care a avut-o revizuentul în cauza cu nr. x/2013, precum și faptul că cererea de revizuire este în favoarea condamnatului, Curtea a constatat că cererea de față este formulată în termenul prev. de art. 457 alin. (1) C. proc. pen. și de o persoană dintre cele prevăzute de lege, respectiv de art. 455 alin. (1), lit. a) C. proc. pen.

Totodată s-a constatat că cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) C. proc. pen., respectiv a fost formulată în scris și motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază, respectiv cazurile de revizuire prev. de art. 453 alin. (1), lit. a) și lit. e) C. proc. pen., precum și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.

Însă, Curtea a constatat că nu este îndeplinită condiția de admitere în principiu, referitoarele la faptul dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

În concret, referitor la cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1), lit. a) C. proc. pen., Curtea a constatat că motivația prezentată pe larg în cuprinsul cererii de revizuire nu se încadrează în acest caz.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1), lit. a) C. proc. pen. privește situația în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

În concret, revizuentul trebuie să invoce descoperirea, după rămânerea definitivă a hotărârii, de fapte sau împrejurări necunoscute instanței de judecată la soluționarea cauzei și nu reinterpretarea aceleiași situații de fapt.

Expresia "fapte sau împrejurări" se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, și anume orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate conduce la dovedirea netemeiniciei hotărârii, în cazul de față a hotărârii de condamnare.

Pe calea revizuirii nu sunt, deci, posibile o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări cunoscute de instanță și nici o readministrare sau o reinterpretare a probatorului administrat.

Analizând motivele invocate în sprijinul acestui caz de revizuire, Curtea a constatat următoarele:

- motivele privind motivarea eronată (prezentate la pct. 1 din prezenta), încadrarea greșită (prezentate la pct. 2 din prezenta), lipsa previzibilității textului legal incriminator (prezentate la pct. 3 din prezenta), existența unei cauze de neimputabilitate - eroare de drept, încălcarea principiului in dubio pro reo (prezentate la pct. 4 din prezenta), existența unui paralelism instituit prin multitudinea de reglementări în privința infracțiunii pentru care a fost condamnat (prezentate la pct. 5 din prezenta), nu se referă la fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, ci se referă la împrejurări și apărări pe care condamnatul A. le putea invoca, și chiar le-a invocat, atât în fața instanței de judecată care a soluționat fondul cât și în fața instanței de apel și, astfel, nu pot fi considerate a fi necunoscute.

- motivele privind incompatibilitatea judecătorului care a soluționat cauza în fond, precum și a judecătorilor care au soluționat în apel, nu constituie "fapte sau împrejurări", expresie care, așa cum s-a precizat mai sus, se referă la probe propriu-zise și nu la presupuse încălcării ale dispozițiilor privitoare la incompatibilități, aceste încălcări putând fi invocate într-o altă cale extraordinară de atac, și anume contestație în anulare;

- motivul referitor la existența autorității de lucru judecat, nu se circumscrie cazului de revizuire invocat de condamnat, ci constituie un caz expres prevăzut de lege de contestație în anulare, respectiv cel prev. de art. 426 lit. i) C. proc. pen.

Așa fiind, Curtea constată că motivele dezvoltate de revizuent în cererea adresată și precizate în fața instanței în sprijinul cazului de revizuire prev. de 453 alin. (1), lit. a) C. proc. pen., nu pot fi circumscrise acestui caz de revizuire, faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea neconducând, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Referitor la cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1), lit. e) C. proc. pen., Curtea a constatat că acest caz privește situația când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Pentru a ne afla în prezența acestui caz de revizuire trebuie îndeplinite următoarele condiții:

a) existența a două sau mai multor hotărâri penale definitive prin care a fost soluționat fondul cauzei.

Nu îndeplinesc această condiție sentința penală nr. 1682/31.10.2011 a Judecătoriei Bacău, sentința penală nr. 1232/15.06.2009 a Judecătoriei Bacău, sentința penală nr. 1077/03.05.2007 a Judecătoriei Bacău, sentința penală nr. 533/13.11.2007 a Judecătoriei Roman, sentința penală nr. 1793/10.11.2011 a Judecătoriei Bacău, sentința penală nr. 2287/08.12.2009 a Judecătoriei Bacău, încheierea penală nr. 273/07.09.2015 a Judecătoriei Sibiu, prin care nu a fost soluționat fondul cauzei, ci plângeri împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale.

Nici prin sentința penală nr. 1241/07.05.2014 a Judecătoriei Bacău nu s-a rezolvat fondul cauzei, dispunându-se încetarea procesului penal, ca urmare a lipsei unei condiții legale necesare pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, și anume lipsa începerii urmăririi penale.

b) hotărârile inconciliabile trebuie să fie hotărâri penale.

Nu îndeplinesc această condiție sentința civilă nr. 2425/16.12.2013 a Tribunalului Bacău, secția a II a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, precum și soluția dispusă în dosarul x/2013 de secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM, soluție care nici nu este o hotărâre judecătorească și, astfel nu poate fi supusă revizuirii.

c) hotărârile definitive nu se pot concilia, adică, prin dispozițiile pe care le conțin, se exclud între ele.

Referitor la decizia penală nr. 467R/02.04.2012 a Curții de Apel Galați, Curtea constată că aceasta privește pe numitul C., ce a fost achitat, în temeiul disp. art. 11 pct. 2, lit. a) C. proc. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 281 C. pen. din 1969, fiind acuzat că ar fi desfășurat, în perioada iulie 2009 - ianuarie 2010 activitate specifică profesiunii de avocat fără a fi înscris pe Tabloul Avocaților din Baroul Bacău. Cum, această hotărâre și sentința penală nr. 17/01.03.2016 a Curții de Apel Iași, în care a fost condamnat revizuentul, se referă la persoane diferite, dar și la fapte diferite ce ar fi fost săvârșite în ani diferiți, acestea nu se exclud, nefiind îndeplinită astfel condiția inconciliabilității hotărârilor penale.

Împotriva sentinței penale nr. 87 din data de 19 octombrie 2017, pronunțată Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 30 octombrie 2017, a declarat apel revizuentul A.

În motivarea apelului, în esență, s-a susținut că toate împrejurările menționate în cererea de revizuire reprezintă împrejurări noi, fie cu caracter absolut (cum este cazul aplicării greșite a RIL nr. 15/21.09.2015), fie împrejurări noi datorită faptului că nici prima instanță și nici instanța de apel nu s-au pronunțat asupra lor (cazurile 2-7 de la punctul I al cererii de revizuire).

Cu privire la punctul II al cererii de revizuire, respectiv cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. 3 C. proc. pen., a susținut că, din motivarea sentinței apelate, rezultă că nu se pot invoca împrejurările, situațiile, probele care nu au fost dezbătute, care nu au fost puse în discuție și asupra cărora nici prima instanța și nici instanța de apel nu s-au pronunțat.

Înalta Curte, analizând apelul de față, raportat la actele dosarului și la criticile formulate, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă si nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Analizând cererea de revizuire formulată de petent, instanța reține că, în mod corect, instanța fondului a dispus respingerea, ca inadmisibilă în principiu, a cererii de revizuire.

Din economia dispozițiilor art. 452 și 453 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Concomitent, din aceleași dispoziții rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.

În concret, revizuentul condamnat a invocat cazurile de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) și lit. e) C. proc. pen.

Față de acestea, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că, pe calea revizuirii nu sunt posibile o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări cunoscute de instanță și nici o readministrare sau o reinterpretare a probatorului administrat.

Or, motivele invocate de revizuent în susținerea cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu reprezintă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și care, dacă ar fi fost cunoscute, are fi conduse la pronunțarea unei hotărâri diferite, ci se referă la împrejurări pe care condamnatul A. le-a invocat în apărare în fața instanțelor (fond și apel) care s-au pronunțat cu privire la vinovăția sa.

În consecință, toate acestea nu pot fi considerate fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Referitor la cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., instanța de control judiciar constată, în acord cu instanța fondului, că susținerile revizuentului nu se încadrează în acest caz de revizuire.

Astfel, cazul de revizuire anterior menționat privește situația când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Or, pentru a ne afla în situația acestui caz de revizuire trebuie să existe cel puțin două hotărâri care să conțină o rezolvare a fondului cauzei care nu se pot concilia.

În acest sens, doctrina este unanim constantă și trebuie să fim în fața a două hotărâri care să rezolve fondul cauzei, atât cu privire la acțiunea penală, prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, cât și cu privire la acțiunea civilă, alăturată celei penale.

În consecință, dacă una dintre aceste hotărâri sau chiar toate nu dau o soluționare acțiunii penale (de exemplu printr-o hotărâre prin care s-a soluționat o plângere împotriva soluției de clasare și alta e o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul cauzei), revizuirea nu este posibilă.

Astfel, în mod corect, prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența acestui caz de revizuire.

În acest sens, s-a arătat că sentința penală nr. 1682/31.10.2011 a Judecătoriei Bacău, sentința penală nr. 1232/15.06.2009 a Judecătoriei Bacău, sentința penală nr. 1077/03.05.2007 a Judecătoriei Bacău, sentința penală nr. 533/13.11.2007 a Judecătoriei Roman, sentința penală nr. 1793/10.11.2011 a Judecătoriei Bacău, sentința penală nr. 2287/08.12.2009 a Judecătoriei Bacău, încheierea penală nr. 273/07.09.2015 a Judecătoriei Sibiu, reprezintă hotărâri prin care nu a fost soluționat fondul cauzei, fiind soluționate plângeri împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale.

Nici prin sentința penală nr. 1241/07.05.2014 a Judecătoriei Bacău nu s-a rezolvat fondul cauzei, dispunându-se încetarea procesului penal, ca urmare a lipsei unei condiții legale necesare pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, și anume lipsa începerii urmăririi penale.

Cu privire la sentința civilă nr. 2425/16.12.2013 a Tribunalului Bacău, secția a II a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, precum și soluția dispusă în dosarul x/2013 de secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM, se constată că acestea nu sunt hotărâri prin care se rezolvă o acțiune penală, iar cu privire la decizia penală nr. 467R/02.04.2012 a Curții de Apel Galați, s-a constatat că aceasta privește o altă persoană, respectiv numitul C., ce a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 281 C. pen. din 1969 și fapte diferite ce ar fi fost săvârșite în ani diferiți, nefiind îndeplinită astfel condiția inconciliabilității hotărârilor penale.

În consecință, niciuna din hotărârile indicate de către revizuent, nu reprezintă o hotărâre penală care să soluționeze fondul cauzei, să aibă identitate de subiect și să privească aceleași fapte pentru care a fost condamnat revizuentul prin sentința penală nr. 17/01.03.2016 a Curții de Apel Iași, rămasă definitivă la data de 30.06.2017 prin decizia penală nr. 251/A/2017 a ÎCCJ, secția Penală.

Față de toate aceste considerente, constatând că motivele invocate de către revizuentul A. nu se circumscriu cazurilor de revizuire invocate de către acesta, Înalta Curte, cu opinie majoritară, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 87 din data de 19 octombrie 2017, pronunțată Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 87 din data de 19 octombrie 2017, pronunțată Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2018.

OPINIE SEPARATĂ

În sensul admiterii apelului și admiterii în principiu a cererii de revizuire.

Revizuirea, așa cum s-a arătat și în cuprinsul opiniei majoritare, constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Judecarea unei cereri de revizuire presupune parcurgerea a două etape: prima constă în examinarea admisibilității în principiu și se desfășoară în cameră de consiliu, însă într-o procedură contradictorie, iar cea de-a doua etapă, posibilă doar în cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire presupune rejudecarea în fond a acesteia, în ședință publică și în procedură contradictorie.

Cu privire la acest aspect, în jurisprudență s-a reținut că cererea de revizuire se soluționează în mai multe etape, prima din aceasta fiind, conform art. 459 C. proc. pen., admiterea în principiu, etapă în care instanța verifică cererea de revizuire sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.

Această fază a admiterii în principiu privește examinarea admisibilității exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept.

În consecință, în această etapă a admisibilității în principiu, instanța va verifica întrunirea condițiilor referitoare la hotărârea atacată (aceasta trebuie să fie una definitivă prin care a fost soluționat fondul cauzei), titularul cererii (condamnatul sau cel față de care s-a dispus o soluție dintre cele prevăzute de art. 396 C. proc. pen., un membru de familie al acestuia, partea civilă sau partea responsabilă civilmente sau procurorul), introducerea în termen a cererii de revizuire, întrunirea condițiilor de formă, invocarea unor temeiuri legale, precum și inexistența unei cereri de revizuire anterioare ce a fost judecată definitiv, care să se bazeze pe aceleași fapte și mijloace de probă în baza cărora este formulată cererea dedusă judecății.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, revizuentul apelant A. a formulat critici subsumate cazurilor de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) și lit. e) C. proc. pen.

Înalta Curte, în opinie minoritară, apreciază că cererea de revizuire a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) C. proc. pen., respectiv a fost formulată în scris și motivată, cu arătarea cazurilor de revizuire pe care se întemeiază, respectiv cazurile de revizuire prev. de art. 453 alin. (1), lit. a) și lit. e) C. proc. pen., precum și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.

În susținerea cazurilor de revizuire, revizuentul a indicat în cuprinsul cererii faptele sau împrejurările ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei (referitor la cazul prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.) și hotărârile judecătorești ce nu se pot concilia (referitor la cazul prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.).

De asemenea, se constată că sunt îndeplinite și celelalte condiții prev. de art. 459 alin. (3) C. proc. pen. necesare pentru a se dispune admiterea în principiu a cererii de revizuire.

În consecință, Înalta Curte, în opinie minoritară, constată că hotărârea atacată este una definitivă prin care a fost soluționat fondul cauzei, cererea de revizuire a fost introdusă în termenul de revizuire prev. de art. 457 C. proc. pen. și de către o persoană dintre cele prev. de art. 455 C. proc. pen. și, așa cum s-a arătat anterior, cererea a fost formulată în scris și motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază, respectiv cazurile de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) și lit. e) C. proc. pen., precum și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.

Cum în etapa admiterii în principiu instanța nu se implică în niciun fel în verificarea fondului cauzei deduse judecății, fiind îndeplinite condițiile de formă și de fond ale cererii de revizuire, pentru toate considerentele anterior arătate apreciez că se impunea admiterea în principiu a cereii de revizuire formulată de revizuentul apelant A. împotriva sentinței penale nr. 87 din data de 19 octombrie 2017, pronunțată Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30.03.2018.