ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 04 octombrie 2023

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 91 din 31 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. (1) lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul promovat de apelantul revizuent A. împotriva sentinței penale nr. 265 din 30.06.2022 a Tribunalului Iași, pronunțate în dosarul penal nr. x/2022, sentință care a fost menținută.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat apelantul revizuent să plătească statului suma de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare ce au fost avansate cu ocazia soluționării apelului.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Iași a reținut că, prin sentința penală nr. 265 din data de 30.06.2022, pronunțată de Tribunalul Iași, în temeiul dispozițiilor art. 459 alin. (5) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 105/05.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2007 (menținută prin decizia penală nr. 53/06.06.2010 a Curții de Apel Iași, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3394/30.09.2010 a Î.C.C.J., secția Penală), cerere formulată de către revizuentul-condamnat A..

S-a notat că Tribunalul Iași a pronunțat această soluție, întrucât cererea de revizuire nu a fost motivată în drept, revizuentul invocând doar faptul că prin dispozițiile deciziei nr. 21/2018 a Curții Constituționale a României au fost declarate neconstituționale protocoalele dintre DIICOT și Serviciul Român de Informații, fără a indica, însă, care este legătura cu cauza a acestei decizii și, mai ales, cu hotărârea de condamnare. De asemenea, revizuentul nu a indicat cazul de revizuire pe care se întemeiază cererea sa.

Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința apelată, din oficiu, asupra tuturor aspectelor de fapt și de drept, în limitele conferite de dispozițiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen.., Curtea a constatat că sentința penală supusă controlului judiciar este legală și temeinică, iar apelul promovat împotriva acesteia este nefondat având în vedere următoarele argumente:

S-a arătat că, reglementată în cuprinsul dispozițiilor art. 452 - art. 465 C. proc. pen.., revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se urmărește înlăturarea erorilor de fapt pe temeiul unor împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Procedura de soluționare a cererii de revizuire cuprinde două etape, respectiv o primă etapă, aceea a admisibilității în principiu și etapa a doua ce constă în rejudecarea cauzei, dar care are loc doar în ipoteza în care la finele primei etape se dispune admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, legiuitorul a limitat situațiile în care poate fi declanșat acest remediu procesual, cazurile legale de revizuire fiind enumerate limitativ în cuprinsul art. 453 și art. 465 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 456 alin. (2) C. proc. pen.. "Cererea de revizuire se formulează în scris și trebuie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia".

În cauza de față, Curtea a constatat că revizuentul apelant A. nu a indicat motivele de fapt și de drept pentru care a înțeles să solicite revizuirea.

Deopotrivă, Curtea a remarcat faptul că prima instanță a încercat să lămurească care sunt motivele de revizuire și pe care dintre cazurile legale se pliază motivele de fapt, solicitându-i revizuentului (la termenul de judecată stabilit la data de 30.06.2022) să indice cazul de revizuire și temeiul de drept, lucru pe care acesta nu l-a făcut, susținând doar că își întemeiază cererea pe decizia Curții Constituționale nr. 21/2018, fără a detalia, însă, legătura acestei decizii cu hotărârea de condamnare a cărei revizuire o solicită și fără a indica, în termeni neechivoci, cazul de revizuire pe care își întemeiază cererea formulată

Față de împrejurarea că revizuentul A. nu a indicat în termeni clari motivul/motivele de fapt și temeiul de drept pe care își întemeiază cererea, Curtea a considerat că, în mod corect, prima instanță a constatat că, cererea de revizuire este inadmisibilă, reținând și că motivul invocat de către revizuentul A. nu se înscrie între cele expres și limitativ enumerate de art. 453 alin. (1) C. proc. pen.

În acest sens, instanța de apel a arătat că, prin sentința supusă apelului, instanța de fond a analizat împrejurarea de fapt invocată în motivarea cererii de revizuire, explicând și argumentând, în mod temeinic, de ce motivul de fapt invocat nu se subsumează niciunuia dintre cazurile legale de revizuire, care să facă admisibilă în principiu cale extraordinară de atac.

Referitor la motivarea în fapt invocată în cauză de către revizuentul A., Curtea a arătat la rândul său că prin decizia nr. 21/2018 a Curții Constituționale a României s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, excepția vizând prevederi din C. proc. pen. privind condițiile de acces la informațiile clasificate necesare pentru soluționarea unei cauze, aspecte care nu au legătură, însă, cu sentința penală nr. 105/05.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2007, menținută prin decizia penală nr. 53/06.06.2010 a Curții de Apel Iași, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3394/30.09.2010 a Î.C.C.J., secția Penală, prin care revizuentul A. a fost condamnat la pedeapsa principală rezultantă de 8 (opt) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de "trafic de persoane" prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, "trafic de minori", prev. de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și "inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni" prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

Chiar dacă acest motiv de fapt invocat în susținerea cererii de revizuire ar avea o anumită legătură cu cauza și cu hotărârea de condamnare a cărei revizuire se solicită, Curtea a subliniat că, potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., pentru admisibilitatea în principiu a cererii este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții, între care și aceea ca excepția de neconstituționalitate să fi fost ridicată în cauza a cărei revizuire se cere de către revizuent.

Curtea a menționat, în acest context, că decizia nr. 21/2018 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 175 din 23 februarie 2018, aceasta fiind data de la care respectiva hotărâre a început să-și producă efectele și a devenit obligatorie pentru instanțele de judecată. Or, hotărârea penală vizată de cererea de revizuire formulată de apelantul A. (sentința penală nr. 105/05.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași) a rămas definitivă la data de 30.09.2010, cu mult anterior momentului la care efectele deciziei nr. 21/2018 a Curții Constituționale au devenit general obligatorii, respectiv 23 februarie 2018.

S-a mai arătat că, în mod excepțional, în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (3) lit. f) C. proc. pen.., decizia instanței de contencios constituțional în discuție ar fi putut să producă efecte și într-o cauza definitiv soluționată însă, cu condiția ca excepția de neconstituționalitate să fi fost ridicată în respectiva cauză penală. Cu alte cuvinte, derogarea pe care o prevede norma de procedură penală anterior menționată este condiționată de ridicarea excepției în acea cauză penală, care între timp (până la soluționarea excepției de către Curtea Constituțională) a fost soluționată în mod definitiv.

Verificând împrejurarea referitoare la cauza penală în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate soluționată prin decizia nr. 21/2018 a Curții Constituționale, instanța de control judiciar a constatat că aceasta nu a fost invocată în dosarul penal soluționat definitiv prin decizia penală nr. 3394/30.09.2010 a Î.C.C.J., secția Penală, care l-a vizat pe revizuentul A..

Prin urmare, Curtea a susținut că decizia nr. 21/2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 175 din 23 februarie 2018, nu poate să-și producă efectele în cauza penală soluționată prin hotărârea a cărei revizuire este cerută de apelantul revizuent A. întrucât nu a fost ridicată în respectiva cauză, iar momentul de la care a devenit general obligatorie este ulterior datei la care hotărârea de condamnare a revizuentului a rămas definitivă.

Curtea a concluzionat în sensul că, în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile legale de revizuire, ceea ce atrage inadmisibilitatea, în principiu, a cererii de revizuire.

Împotriva acestei decizii a formulat apel revizuentul A., care, în esență, a susținut faptul că starea de sănătate l-a împiedicat să se prezinte în fața instanței pentru a-și susține oral cererea de revizuire.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, secția penală la data de 14.06.2023 fiind fixat termen de judecată la data de 04.10.2023, termen la care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac.

Examinând apelul formulat de apelantul revizuent A. prin prisma excepției invocate de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru motivele arătate în continuare.

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, revizuită, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că a fost sesizată cu o cale de atac intitulată "apel" formulată de apelantul A. împotriva unei hotărâri definitive date în apel, respectiv decizia penală nr. 91 din 31 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, care, potrivit legii procesual penale, nu este supusă niciunei căi ordinare de atac.

Astfel, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 551 și art. 552 C. proc. pen.., rezultă că decizia instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața acestui organ judiciar.

Deopotrivă, din examinarea prevederilor art. 408 C. proc. pen.. se reține că doar sentințele nedefinitive sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, iar nu și deciziile pronunțate în apel, care, așa cum s-a arătat anterior rămân definitive la data pronunțării și, ca atare, nu pot fi supuse succesiv căii ordinare de atac a apelului (apel la apel).

În aceste condiții, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, se constată că apelantul A. a promovat, în mod succesiv, o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunțată în calea de atac a apelului, învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării contestației ori apelului și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în apel, un astfel de demers judiciar nu este admisibil, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile… pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul revizuent A. împotriva deciziei penale nr. 91 din 31 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., față de culpa sa procesuală, apelantul revizuent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul revizuent A. împotriva deciziei penale nr. 91 din 31 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 octombrie 2023.