ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra conflictului negativ de competență de față
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea penală nr. 257 din 7 martie 2018 a Judecătoriei Arad, secția Penală, în temeiul dispozițiilor art. 329 alin. (2) cu referire la art. 41 alin. (1) lit. a) și 50 C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei penale privind pe inculpații A., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 320 alin. (1) raportat la art. 35 alin. (1) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 322 alin. (1) C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) C. pen., instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. și ped. de art. 47 raportat la art. 322 alin. (1) C. pen. și uz de fals, faptă prev. și ped. de art. 323 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. și B. trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, sub forma complicității, faptă prev. și ped. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., în favoarea Judecătoriei Salonta.
S-au reținut următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit la data de 18 decembrie 2017 în dosarul cu nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A., pentru comiterea următoarelor infracțiuni: înșelăciune, faptă prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, faptă prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 47 raportat la art. 322 alin. (1) C. pen., uz de fals, faptă prev. de art. 323 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. și a inculpatului B., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: înșelăciune sub forma complicității, faptă prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, faptă prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.
Dosarul a fost înaintat spre soluționare Judecătoriei Arad, fiind înregistrat la data de 27 decembrie 2017.
Prin rechizitoriu s-a reținut, în esență, că inculpatul A. în luna iulie 2012 a indus în eroare pe C. în executarea Contractului nr. x din 25 iunie 2012, prin folosirea de mijloace frauduloase, constând în falsificarea unui număr de 19 contracte de arendă terenuri din anul 2012 și 15 adeverințe din anul 2012 cu emitent Primăria Comunei Tinca, jud. Bihor, atât acte sub semnătură privată, cât și acte oficiale și a folosit contractele falsificate împreună cu alte 19 contracte falsificate de către B., însoțite de 30 adeverințe falsificate, predându-le lui C. cu ocazia încasării sumei de 10.000 euro în baza contractului și că l-ar fi determinat pe B. să falsifice un număr de 19 contracte de arendă terenuri, iar aceste fapte ar întruni conținutul constitutiv al infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale,în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, fapte prev. și ped. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., art. 320 alin. (1) raportat la art. 35 alin. (1) C. pen., art. 322 alin. (1) raportat la art. 35 alin. (1) C. pen., art. 47 raportat la art. 322 alin. (1) C. pen. și art. 323 C. pen.
S-a mai reținut că inculpatul B., în luna iulie 2012 l-a ajutat pe inculpatul A. în întocmirea contractelor de arendă false, știind că acestea sunt destinate îndeplinirii obligațiilor contractuale față C., privind arendarea de terenuri agricole și a falsificat un număr de 19 contracte de arendă, în anul 2012, la solicitarea inculpatului A., și că aceste fapte ar întruni conținutul constitutiv al infracțiunilor de complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, fapte prev. și ped. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 322 alin. (1) C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat că în cauză Judecătoria Arad nu are competență teritorială în sensul art. 41 alin. (1), deoarece inculpații au domiciliul în localități care nu aparțin razei de competență a Judecătoriei Arad (comuna Hășmaș, județ Arad și comuna Bocsig, județ Arad se află în raza de competența a Judecătoriei Ineu), iar persoana vătămată care a fost indusă în eroare, C., are domiciliul în localitatea Dieci, aflată în raza de competență a Judecătoriei Gurahonț. Partea civilă D. are doar o reședință în municipiul Arad, acesta având domiciliul în Anglia și acesta nu a fost victima infracțiunii, ci el doar a împuternicit-o pe C. care a fost de fapt victima directă a infracțiunii de înșelăciune.
Instanța prioritară în determinarea competenței potrivit disp. art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este instanța aflată pe raza teritorială a locului săvârșirii infracțiunii, respectiv Judecătoria Salonta. Conform art. 41 alin. (2) C. proc. pen., prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională în totul sau în parte ori locul unde s-a produs urmarea acesteia. Locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională nu este bine elucidat, deoarece nu este evident locul unde ar fi fost falsificate actele și nici locul unde a fost indusă în eroare victima C., dar în schimb este elucidat cu siguranță locul unde s-a produs urmarea infracțiunii, respectiv Primăria Comunei Tinca, județ Bihor, deoarece cele 19 contracte de arendă terenuri din anul 2012 și cele 15 adeverințe din anul 2012 falsificate au emitent Primăria Comunei Tinca, județ Bihor. Conform art. 41 alin. (3) C. proc. pen., în cazul în care o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, conform alin. (2) al art. 41 C. proc. pen., oricare dintre acestea este competentă să o judece. Deoarece urmărirea infracțiunii s-a produs în localitatea Tinca, Județ Bihor, aflată în raza de competență a Judecătoriei Salonta, rezultă că această instanță este competentă a judeca prezenta cauză.
S-a constatat faptul că urmărirea penală s-a făcut prin nerespectarea ordinii prevăzute de art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care impunea ca urmărirea penală să fie efectuată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, fiind aplicabil articolul 41 alin. (5) C. proc. pen. care impune declinarea cauzei către Judecătoria Salonta.
Articolul 56 alin. (3) C. proc. pen. precizează că este competent să efectueze ori să supravegheze urmărirea penală procurorul de la parchetul corespunzător instanței care judecă în primă instanță cauza. Or, urmărirea penală ar fi trebuit să fie efectuată sau supravegheată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta. În aceste condiții, deoarece nu a fost respectată ordinea de la art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și cea prevăzută de art. 56 alin. (3) C. proc. pen., s-a reținut că este aplicabil art. 41 alin. (5) C. proc. pen. care impune declinarea cauzei către Judecătoria Salonta.
Prin Încheierea penală nr. 183 din data de 29 mai 2018 pronunțată de Judecătoria Salonta, în Dosar nr. x/2017, în baza art. 47 alin. (3) și (2) C. proc. pen., raportat la art. 346 alin. (5) C. proc. pen.., s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Salonta, invocată de judecătorul de cameră preliminară.
În baza art. 50 C. proc. pen.., raportat la art. 41 alin. (1) lit. a), alin. (2), (3) C. proc. pen.., s-a declinat în favoarea Judecătoriei Arad competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații:
- A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, faptă prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.; fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, faptă prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen., raportat la art. 35 alin. (1) C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., raportat la art. 35 alin. (1) C. pen.; instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută de art. 47 raportat la art. 322 alin. (1) C. pen.; uz de fals, faptă prevăzută de art. 323 C. pen.; toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.
- B., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune sub forma complicității, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., raportat la art. 35 alin. (1) C. pen.; toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.
În baza art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Analizând excepția invocată, Judecătoria Salonta a reținut următoarele:
La data de 7 martie 2014 a fost înregistrată, sub Dosar nr. x/2014, la I.P.J. Arad plângerea SC E. SRL împotriva numitei C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen.. S-a arătat că, persoana vătămată a împuternicit-o pe făptuitoare să încheie în numele său, în calitate de arendaș, o serie de contracte de arendă pentru terenuri situate în extravilanul localităților Gurbediu și Tinca, județul Bihor. Făptuitoarea a prezentat părții vătămate un tabel nominal cuprinzând numele și datele de identificare ale presupușilor arendatori, dar de fapt nu și-a îndeplinit obligația încheierii contractelor conform Contractului nr. x/2012 încheiat între părți. Cu toate acestea, făptuitoarea a facturat, prin factura x din 19 septembrie 2012 suma de 40.572 RON, sumă pe care persoana vătămată a achitat-o, convinsă fiind că datele trecute în tabel sunt conforme cu realitatea.
Prin ordonanța din data de 12 martie 2014 s-a dispus începerea urmării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen.
Prin Ordonanța din data de 6 februarie 2015 s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, prevăzute de art. 320 alin. (1), art. 322 alin. (1) și art. 323 C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) și art. 5 C. pen.
S-a reținut că, în vederea realizării obligației asumate față de SC E. SRL, C. a încheiat Contractul de prestări servicii nr. x din 25 iunie 2012 cu A., prin care acesta s-a obligat la rândul său să încheie contracte de arendă pentru 1.000 ha teren pe teritoriul comunei Tinca, județul Bihor, înregistrarea la primărie și predarea contractelor până la termenul de 15 august 2012. A. a încasat de la C. suma de 10.000 euro și prin inducerea în eroare și folosirea de mijloace frauduloase, a obținut foloase patrimoniale, pentru amăgirea acesteia i-a înmânat 38 contracte de arendă false și un număr de 31 de adeverințe aparent emise de primăria Comunei Tinca, județul Bihor.
Prin Ordonanța din data de 6 mai 2015, dată în Dosarul nr. x/2014, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunile de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., art. 320 alin. (1), C. pen., art. 322 alin. (1) C. pen. și art. 323 C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) față de C., respectiv disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., art. 320 alin. (1), C. pen., art. 322 alin. (1) C. pen. și art. 323 C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) și art. 5 C. pen. față de numiții A. și B., fiind astfel constituit Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Potrivit art. 41 C. proc. pen.. "(1) Competența după teritoriu este determinată, în ordine, de: a) locul săvârșirii infracțiunii; b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; c) locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta; d)locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate.
(2) Prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.
(3) În cazul în care, potrivit alin. (2), o infracțiunea a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, oricare dintre acestea este competentă să o judece.
(4) Când niciunul dintre locurile prevăzute la alin. (1) nu este cunoscut sau când sunt sesizate succesiv două sau mai multe instanțe dintre cele prevăzute la alin. (1), competența revine instanței mai întâi sesizate."
Drept urmare, a fost constituită o competență alternativă egală a tuturor instanțelor judecătorești în circumscripția cărora s-a desfășurat activitatea infracțională, fără a avea relevanță juridică, sub acest aspect, dacă în raza de competență a unei instanțe s-a desfășurat întreaga activitate infracțională sau, dimpotrivă s-a produs numai rezultatul acestora.
Or, este cert că, sub aspectul infracțiunii de înșelăciune, săvârșirea acesteia nu s-a realizat și nici rezultatul acesteia nu s-a produs în circumscripția teritorială a Judecătoriei Salonta. De asemenea, din niciun act de urmărire penală nu rezultă că infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals ar fi fost săvârșite în circumscripția teritorială a Judecătoriei Salonta sau că rezultatul acestora s-ar fi produs în circumscripția teritorială a acestei instanțe.
S-a reținut dimpotrivă, că sub aspectul infracțiunii de înșelăciune, astfel cum a fost reținută în rechizitoriu, respectiv inducerea în eroare a persoanei vătămate C., în executarea Contractului nr. x din 26 iunie 2012, este evident că atât săvârșirea infracțiunii, cât și rezultatul acesteia s-au produs în circumscripția teritorială a Judecătoriei Arad, având în vedere că, la data încheierii contractului persoana vătămată avea domiciliul în localitatea Arad.
Același aspect a rezultat și din convenția încheiată, la data de 17 septembrie 2012, între inculpatul A. și persoana vătămată C., privind condițiile restituirii de către inculpat a sumelor primite în temeiul Contractului nr. x din 26 iunie 2012, convenție din care reiese că persoana vătămată avea domiciliul în localitatea Arad.
De asemenea, din Ordonanța nr. 11072 din 29 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Arad în Dosarul nr. x/2012, având ca obiect obligarea inculpatului la plata către persoana vătămată a sumelor decurgând din Contractul nr. x din 26 iunie 2012 și convenția din data de 17 septembrie 2012, rezultă că la data pronunțării acesteia persoana vătămată avea domiciliul în localitatea Arad.
Ca atare, nu se poate susține că, săvârșirea infracțiunii de înșelăciune sau rezultatul acesteia s-a produs în circumscripția Judecătoriei Salonta, ci, dimpotrivă, dat fiind domiciliul persoanei vătămate, acesta s-a produs în localitatea Arad, care se află în circumscripția Judecătoriei Arad.
A rezultat astfel că, cel puțin o parte din activitatea infracțională a fost săvârșită în localitatea Arad, respectiv urmările acesteia s-au produs în aceeași localitate.
Or, Judecătoria Arad a fost sesizată la data de 27 decembrie 2017, cu rechizitoriul întocmit în cauză și, ca atare, competența teritorială a acestei instanțe a devenit efectivă, fiind astfel instanța întâi sesizată, în raport de celelalte instanțe care ar fi fost deopotrivă competente, potrivit 41 alin. (3) și (4) C. proc. pen.
Înalta Curte de Casație și Justiție a fost investită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Salonta și Judecătoria Arad.
Din examinarea lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Dispozițiile art. 41 alin. (1) din C. proc. pen. instituie o ordine de preferință din rațiuni de ordin organizatoric, dar și pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, stabilind următoarele criterii pentru determinarea competenței teritoriale:
a) locul unde a fost săvârșită infracțiunea;
b) locul unde a fost prins suspectul sau inculpatul;
c) locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul săvârșirii faptei;
d) locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate.
Prin "locul săvârșirii infracțiunii" se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia (art. 41 alin. (2) C. proc. pen..).
În cauză, inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul întocmit la data de 18 decembrie 2017 în Dosarul cu nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: de înșelăciune, faptă prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, faptă prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 47 raportat la art. 322 alin. (1) C. pen., uz de fals, faptă prev. de art. 323 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. pentru inculpatul A. și, respectiv, de complicitate la înșelăciune, faptă prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, faptă prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. pentru inculpatul B..
În fapt, s-a reținut, în esență, că, în luna iulie 2012, inculpatul A. a indus-o în eroare pe C. în executarea Contractului nr. x din 25 iunie 2012, prin folosirea de mijloace frauduloase, constând în falsificarea unui număr de 19 contracte de arendă terenuri din anul 2012 și 15 adeverințe din anul 2012 cu emitent Primăria Comunei Tinca, jud. Bihor - atât acte sub semnătură privată, cât și acte oficiale - și a folosit contractele falsificate împreună cu alte 19 contracte falsificate de către B., însoțite de 30 adeverințe falsificate, predându-le lui C. cu ocazia încasării sumei de 10.000 euro în baza contractului și l-a determinat pe B. să falsifice un număr de 19 contracte de arendă terenuri. S-a mai reținut că, în luna iulie 2012, inculpatul B. l-a ajutat pe inculpatul A. în întocmirea contractelor de arendă false, știind că acestea sunt destinate îndeplinirii obligațiilor contractuale față de C., privind arendarea de terenuri agricole și a falsificat un număr de 19 contracte de arendă, în anul 2012, la solicitarea inculpatului A..
Din perspectiva primului criteriu enumerat de legiuitor, se constată, din examinarea actelor de urmărire penală că, sub aspectul locului săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, inducerea în eroare a persoanei vătămate C., în executarea Contractului nr. x din 26 iunie 2012 a avut loc în localitatea Arad, iar urmarea imediată a faptei de înșelăciune s-a produs tot în circumscripția teritorială a Judecătoriei Arad, avându-se în vedere faptul că, la data încheierii contractului în 2012, persoana vătămată avea domiciliul în localitatea Arad .
Împrejurarea că persoana vătămată avea domiciliul în localitatea Arad reiese și din conținutul convenției încheiate la data de 17 septembrie 2012 între inculpatul A. și persoana vătămată C., cu privire la condițiile restituirii de către inculpat a sumelor primite în temeiul Contractului nr. x din 26 iunie 2012.
În același sens, Înalta Curte reține că din Ordonanța nr. 11072 din 29 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Arad în Dosarul nr. x/2012, având ca obiect obligarea inculpatului la plata către persoana vătămată C. a sumelor decurgând din Contractul nr. x din 26 iunie 2012 și convenția din data de 17 septembrie 2012, rezultă că, la data pronunțării acesteia, persoana vătămată avea domiciliul în localitatea Arad.
Totodată, din actele dosarului rezultă că sediul SC E. SRL se afla tot în municipiul Arad, conform informațiilor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
În raport cu criteriile legale reglementate de art. 41 alin. (1) din C. proc. pen. rezultă că, în cauză, competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații B. și A. revine instanței în raza căreia se află locul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune reținută în sarcina acestora.
Față de considerentele mai sus-arătate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații B. și A. în favoarea Judecătoriei Arad, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații B. și A. în favoarea Judecătoriei Arad, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iulie 2018.
Procesat de GGC - LM