ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 640/2016

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Cadrul procesual

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 16.10.2015, SC A. SRL - prin administrator special B. și prin Cabinet Individual de Insolvență C. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 2112 din 21.05.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea acestei contestații, anularea hotărârii atacate și soluționarea fondului cauzei, în sensul admiterii în parte a acțiunii, înlăturării obligației de plată a sumei de 24209 RON stabilită nelegal cu titlul de acciză pentru cantitatea de alcool 87% în stoc de 14448 litri și anulării în parte a actelor administrativ fiscale: Decizia de Impunere J-MM nr. 6 din 11.06.2013, Raport de Inspecție Fiscală J-MM nr. x din 11.06.2013 emise de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Maramureș și Decizia nr. 21 din 03.09.2013 a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj.

În susținerea contestației, societatea contestatoare arată că, prin Decizia de soluționare a recursului nr. 2112 din 21.05.2015 din acest dosar, instanța de recurs a soluționat recursul fără a cerceta unul din motivele de casare invocate prin cererea de recurs, respectiv incidența art. 206

7

, alin. (9) coroborat cu art. 206

28

alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prevederi legale ce constituiau motiv de recurs legat de aplicarea normelor de drept material fiscal în ceea ce privește exigibilitatea accizei în cazul revocării autorizației de antrepozit fiscal.

Mai susține contestatoarea că, instanța de recurs a reținut cu privire la acest motiv de recurs invocat faptul că "susținerile reclamantei referitoare la incidența dispozițiilor de mai sus, în raport de care data exigibilității accizei este 29.12.2011, au fost respinse de judecătorul fondului", însă fără a face o analiză a incidenței acestor prevederi în condițiile arătate în recurs, în sensul la care se referă termenul " a cerceta".

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 2112 din 21.05.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de SC A. SRL prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență C. împotriva Sentinței nr. 52 din 10 februarie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că, în ceea ce privește data exigibilității accizei, din actele dosarului, precum și din cuprinsul argumentației primei instanțe, aflate la dosarul de fond, rezultă că aceasta este legată de soluția pronunțată în Dosarul nr. x/1/2012 de către Înalta Curte de Casație și Justiție iar susținerile reclamantei referitoare la incidența disp. art. 206

7

coroborate cu art. 206

28

C. fisc. , în raport de care data exigibilității accizei este 29.12.2011, au fost respinse de către judecătorul fondului.

Privitor la acest motiv de recurs, instanța de control judiciar a mai arătat că jurisprudența Înaltei Curți, exemplificată prin Decizia nr. 77/14.01.2010, nu este aplicabilă în prezentul dosar, având în vedere obiectul diferit al cauzelor și inexistența unor hotărâri de suspendare a efectelor deciziei de revocare a autorizației de antrepozit fiscal.

În ceea ce privește respingerea de către prima instanță a probei cu expertiză fiscală, instanța de control judiciar a constatat că susținerea nu poate fi încadrată în cuprinsul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care are în vedere numai încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material.

În plus, obiectivele expertizei solicitate, fie nu aveau relevanță în cauză, fie solicitau interpretarea unei norme de drept, atribuție ce aparține judecătorului și nu expertului.

Referitor la susținerile ce privesc declarația rectificativă nr. 858/31.05.2013, a apreciat instanța de recurs că, acestea reprezintă, în realitate, o justificare a recurentei legată de anumite afirmații contradictorii făcute în fața instanței de fond, astfel că, nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările intimatului

Împotriva contestației în anulare ce face obiectul litigiului intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea acesteia, în principal, ca fiind inadmisibilă și în subsidiar, ca fiind neîntemeiată, cu consecința menținerii în tot a hotărârii instanței de recurs, având în vedere că a fost dată cu respectarea legii.

În susținerea excepției inadmisibilității, apreciază intimata că argumentul juridic al contestatoarei este eronat invocat, neputând fi încadrat în prevederile exprese și limitative al dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. Apreciază astfel că, omisiunea instanței de recurs trebuie să fie una totală; prin aceasta înțelegându-se că cenzura judiciară a ignorat complet și fără echivoc unul din motivele recursului.

Mai susține intimata, pe același aspect, că nu se poate face o confuzie între analiza argumentelor aduse în susținerea motivelor recursului și motivele însele.

Pe fondul contestației, solicită respingerea acesteia, ca fiind neîntemeiată, având în vedere că pct. 1.1 din considerentele deciziei atacate cuprinde motivarea completă și corectă a respingerii recursului pentru alegațiile legate de momentul exigibilității accizei.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Înalta Curte o respinge, apreciind-o ca fiind neîntemeiată, criticile formulate de contestatoare putând fi încadrate în dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Pe fondul contestației în anulare, analizând motivele formulate în raport cu hotărârea atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge cererea, pentru considerentele ce urmează:

Argumentele de fapt și de drept relevante

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Înalta Curte a constatat că această cale extraordinară de atac de retractare este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 503 C. proc. civ., fără ca instanța de retractare să poată proceda la o reapreciere a probelor sau a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

În conformitate cu dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare, invocate de recurent în termen".

Înalta Curte reține că, prin contestația în anulare formulată s-a invocat, pe de o parte, faptul că instanța de recurs a soluționat recursul fără a cerceta unul din motivele de casare invocat prin cererea de recurs, respectiv incidența art. 206

7

alin. (9), coroborat cu art. 206

28

alin. (8) din Legea nr. 571/2003 Codul fiscal, prevederi ce constituiau motiv de recurs legat de aplicarea normelor de drept material fiscal în ceea ce privește exigibilitatea accizei în cazul revocării autorizației de antrepozit fiscal.

Pe de altă parte, a susținut contestatoarea că " instanța de recurs a reținut cu privire la acest motiv de recurs invocat, faptul că " susținerile reclamantei referitoare la incidența dispozițiilor de mai sus, în raport de care data exigibilității accizei este 29.12.2011 au fost respinse de către judecătorul fondului", fără a face o analiză a incidenței acestor prevederi în condițiile arătate în recurs, în sensul în care se referă termenul " a cerceta".

Analizând hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor care reglementează contestația în anulare, Înalta Curte a constatat că decizia în cauză nu se circumscrie ipotezei arătată de contestatoare, respectiv aceea prevăzută de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., întrucât, procedând la analiza dispozițiilor legale în raport cu decizia atacată, instanța nu a putut identifica vreo omisiune de a cerceta vreunul dintre motivele de casare a hotărârii atacate.

Astfel fiind, verificând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., respectiv ne-cercetarea unui motiv de recurs, Înalta Curte reține că dispoziția invocată are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 304.

Procedând la analiza motivelor de recurs invocate de recurentă, prin raportare la considerentele deciziei împotriva căreia s-a formulat contestația în anulare ce face obiectul prezentei judecăți, instanța de retractare constată că, la punctele 1.1 și 1.2. din cuprinsul "Considerentelor" deciziei de recurs, instanța de control judiciar, analizând motivul de casare ce se referă la data exigibilității accizei, arată că: "din actele dosarului precum și din cuprinsul argumentației primei instanțe, aflate la dosarul de fond, rezultă că aceasta este legată de soluția pronunțată în Dosarul nr. x/1/2012 de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Susținerile reclamantei referitoare la incidența disp. art. 206

7

coroborate cu art. 206

28

C. fisc. , în raport de care data exigibilității accizei este 29.12.2011, au fost respinse de către judecătorul fondului.

Jurisprudența Înaltei Curți exemplificată prin Decizia nr. 77/14.01.2010, nu este aplicabilă în prezentul dosar, având în vedere obiectul diferit al cauzelor și inexistența unor hotărâri de suspendare a efectelor deciziei de revocare a autorizației de antrepozit fiscal."

Față de aceste considerente, este fără putință de tăgadă că, instanța de control judiciar nu a omis a cerceta motivul de casare invocat de recurentă cu privire la incidența art. 206

7

alin. (9) coroborat cu art. 206

28

alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ci, dimpotrivă, l-a analizat, în raport de toate actele dosarului și de argumentele formulate de instanța de fond, apreciind că, soluția dată pe acest motiv de recurs este strâns legată de soluția pronunțată în Dosarul nr. x/1/2012, prin care, practic, s-a tranșat, irevocabil, problema referitoare la data exigibilității accizei.

Analizând același motiv de recurs, prin prisma susținerilor recurentei și a jurisprudenței invocată de aceasta în cererea de recurs, respectiv Decizia nr. 77/14.01.2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de control judiciar a precizat expres că aceasta nu este aplicabilă în prezentul dosar, având în vedere obiectul diferit al cauzei și inexistența unor hotărâri de suspendare a efectelor deciziei de revocare a autorizației de antrepozit fiscal.

Astfel, Înalta Curte apreciază că ipoteza omisiunii cercetării unui motiv de recurs nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare, întrucât instanța este îndreptățită să le grupeze și să răspundă motivului de recurs printr-un considerent comun.

Prin urmare, chiar dacă în motivarea deciziei de recurs nu se regăsesc, literal, toate argumentele aduse de recurentă pe aspectul exigibilității accizei, și toate considerentele instanței de recurs, în combaterea fiecărui argument, este evident că acestea au fost subsumate unui singur motiv de recurs, încadrat de recurentă în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., analizat de instanța de control judiciar în raport de toate actele și lucrările dosarului și de considerentele avute în vedere de judecătorul fondului, astfel că nu se poate aprecia că decizia pronunțată de instanța de control judiciar este susceptibilă de a fi retractată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Calea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este deschisă atunci când instanța de recurs s-a pronunțat minus petita, fără a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită, ceea ce nu este cazul în speța de față; instanța de control judiciar analizând toate motivele de recurs invocate de recurentă și aducând argumente în combaterea acestora și în susținerea legalității și temeiniciei hotărârii dată de instanța de fond, în considerarea soluției de respingere a recursului, ca nefondat.

Instanța de retractare constată că, în realitate, ceea ce se urmărește prin exercitarea contestației în anulare de față este tocmai repunerea în discuție a acestui motiv de recurs și reevaluarea ansamblului probator, ceea ce constituie un recurs la recurs.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care în mod constant reamintește faptul că nici o parte a unui proces soluționat definitiv și irevocabil nu poate determina redeschiderea acestuia, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea, permanent subliniază că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Conchizând, Înalta Curte reține că instanța de recurs a analizat criticile și argumentele invocate de contestatoare prin cererea de recurs formulată împotriva Sentinței nr. 52/10.02.2014; nemulțumirea acesteia vizând în realitate soluția pronunțată în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulata de SC A. SRL prin Administrator Judiciar Cabinet Individual de Insolvență C. împotriva Deciziei nr. 2112 din 21 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie 2016.

Procesat de GGC - GV