ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 21/2019

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 martie 2018, pe rolul Judecătoriei Tulcea, petentul A., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție nr. x, întocmit de intimată la data de 20 februarie 2018, prin care petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției de conducere a unui autovehicul pe drumurile din România fără a deține rovinietă valabilă.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1522 din 22 iunie 2018, Judecătoria Tulcea a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Tulcea a reținut că dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 stabilesc competența teritorială în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Întrucât contravenția săvârșită de petent a avut loc pe raza localității Fetești, județul Ialomița, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Fetești.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 1166 din 10 octombrie 2018, Judecătoria Fetești a admis excepția necompetentei teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

Motivând soluția astfel pronunțată, Judecătoria Fetești a reținut că instanța competentă să soluționeze cauza este instanța în a cărei rază teritorială își are domiciliul petentul, potrivit art. 10 și art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, dispoziții derogatorii de la O.G. nr. 2/2001.

Întrucât petentul domiciliază în localitatea Tulcea, județul Tulcea, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, competența de soluționare a plângerii contravenționale revine instanței din această circumscripție teritorială, respectiv Judecătoria Tulcea.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Tulcea, pentru următoarele considerente:

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu plângerea contravențională formulată de petentul A. împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x din 20 februarie 2018, întocmit de intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin care petentul a fost sancționat întrucât, la data de 17 decembrie 2017, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare x în localitatea Fetești, județul Ialomița, în locul A2 km 144 + 100 m, fără a deține rovinietă valabilă.

Această contravenție este prevăzută de dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 și sancționată conform art. 8 alin. (3

2

) din același act normativ.

Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, procesele-verbale încheiate în vederea constatării și sancționării contravențiilor reglementate de art. 8 din aceeași ordonanță pot fi contestate în condițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002.

Dispozițiile art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002 stabilesc că:

"Prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cazul contravenienților cu domiciliul sau sediul în România, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se introduce la judecătoria pe raza teritorială a căreia contravenientul domiciliază sau își are sediul."

Având în vedere caracterul de normă specială, derogatorie, a art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, Înalta Curte constată că Judecătoria Tulcea a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 în ceea ce privește instanța competentă să judece plângerea contravențională, aceste prevederi având caracter general în raport de dispozițiile art. 10 și art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, care se aplică cu prioritate.

Din actele dosarului rezultă că fapta contravențională a fost săvârșită pe raza localității Fetești, județul Ialomița, însă, întrucât petentul domiciliază în localitatea Tulcea, județul Tulcea, plângerea se află în competența de soluționare a instanței din circumscripția teritorială a localității de domiciliu, respectiv Judecătoria Tulcea, conform art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. și pe intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 ianuarie 2019.