ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 780/2016

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 14 august 2016 sub numărul x/39/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Ripiceni prin primar, ca instanța să stabilească suma definitivă ce i se cuvine de la pârâtă ca urmare a pronunțării încheierii nr. 2 din 6 aprilie 2015 în Dosarul nr. x/39/2014.

Soluția instanței de fond Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 16 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/39/2015, s-a respins, ca nefondată, cererea având ca obiect "lămurire dispozitiv" formulată de reclamanta A., urmare a pronunțării încheierii nr. 2 din 6 aprilie 2015 în Dosarul nr. x/39/2014.

Recursul. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Criticile aduse încheierii de ședință, subscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizează modul de soluționare a cererii reclamantei, apreciindu-se că, întrucât s-a dovedit că dosarul nu a fost înaintat la ANRP București, nu este necesară nicio altă probă în susținerea acțiunii.

Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cu prioritate regularitatea învestirii sale cu recursul de față, Înalta Curte constată că recurenta - reclamantă nu a exercitat în termen calea de atac, pentru considerentele în continuare arătate. Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 138/2014, solicitând instanței să stabilească suma definitivă ce i se cuvine ca urmare a neexecutării obligației prevăzută prin hotărâre. Potrivit textului de lege sus menționat: Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 891 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației. Înalta Curte reține și dispozițiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: Hotărârea pronunțată în condițiile art. 24 alin. (4) este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la comunicare. Dacă hotărârea a fost pronunțată de curtea de apel ea va fi supusă recursului, în același termen. Potrivit dispozițiilor art. 489 din C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Înalta Curte constată că recursul a fost declarat și motivat cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dovada de comunicare a sentinței purtând data de 21 decembrie 2015, iar ștampila poștei, aplicată pe plicul de expediere a recursului, data de 5 ianuarie 2016. Completul reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., în sensul că nu există motive de casare de ordine publică care să fie ridicate din oficiu de către instanță. De asemenea, în cauză nu s-a făcut nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 186 din C. proc. civ., în sensul că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, pentru a opera instituția repunerii în termen, întrucât, chiar dacă în dispozitivul sentinței recurate a fost menționată calea de atac a recursului și termenul de 15 zile de la comunicare pentru declararea acestuia, recurenta nu se poate prevala de această împrejurare, deoarece, pe de o parte, condițiile, limitele și termenele în care pot fi exercitate căile de atac sunt prevăzute de lege, astfel încât o hotărâre judecătorească nici nu le poate acorda ea însăși, nici nu le poate suprima, iar, pe de altă parte, reclamanta nu poate invoca necunoașterea legii, potrivit adagiului "nemo censetur ignorare legem".

Soluția instanței de recurs. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul, ca tardiv formulat.