ÎCCJ, Decizia nr. 150/2014

Asupra cauzei de față, constată: La data de 17 iulie 2014, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cererea formulată de L.S., având ca obiect revizuirea laturii civile a sentinței penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 11270.1/1/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 169 din 29 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 549/1/2012. Prin Încheierea de ședință nr. 767 din 9 septembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea acesteia, secției civile, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța a reținut că soluția se impune, întrucât, în raport cu obiectul cererii de revizuire și cu dispozițiile art. 435 alin. (2) C. proc. pen., competența de soluționare aparține instanței civile. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Încheierea nr. 3215 din 23 octombrie 2014, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia, secției penale, și, constatând ivit conflictul de competență între cele două secții, a dispus, în temeiul art. 136 alin. 3 C. proc. civ., înaintarea dosarului la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționare.

Cu referire la dispozițiile art. 8, ale art. 13, ale art. 551 din Legea nr. 255/2013, precum și la cele ale Deciziei nr. 30/2006 dată în interesul legii de secțiile unite, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța civilă a considerat, în esență, că dispozițiile art. 453 alin. (2) din N.C.P.P., invocate drept temei al cererii de revizuire, nu ar fi aplicabile, pe motiv că reglementarea din legea nouă a căii extraordinare de atac nu poate fi aplicată la o hotărâre definitivă anterior intrării în vigoare a legii noi, cum este cazul în speță. Completul de 5 judecători - legal sesizat, în temeiul art. 136 alin. (3) C. proc. civ., cu conflictul negativ de competență ivit între două secții ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - analizând normele incidente în privința competenței în această materie, constată și stabilește că aceasta revine instanței civile (în speță, secției a ll-a civile), potrivit celor ce succed.

Chestiunea de drept supusă analizei o constituie determinarea instanței de judecată (civilă sau penală) competente material să soluționeze cererile de revizuire a hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, formulate în temeiul art. 453 alin. (2) din N.C.P.P. Cererea formulată de L.S. privind revizuirea laturii civile a sentinței penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 17 iulie 2014, dată la care intrase în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. Regula în materie de competență este aceea că ea se determină în raport cu normele incidente la data învestirii instanței.

Partajarea competenței materiale între instanța penală și cea civilă, în ceea ce privește soluționarea acestei categorii de revizuiri, este instituită cu caracter de noutate de Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și are corespondent în normele imperative ale art. 453 alin. (2) din acest act normativ. Prezentul regulator de competență privește, ca aspect esențial, rezolvarea unui conflict de aplicare a legii în timp, respectiv a normelor de procedură penală incidente în acest tip de litigii. Dispozițiile tranzitorii ale art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., conform cărora: „Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi”, consacră principiul imediatei aplicări a normelor noi de procedură penală.

Având în vedere că această categorie de cauze nu se încadrează între situațiile expres și limitativ prevăzute de lege, care să le excepteze de la regula aplicării imediate a legii procesuale noi, instituită imperativ de dispozițiile anterior menționate; ținând cont și de faptul că singura interdicție în ceea ce privește căile de atac împotriva hotărârilor rămase definitive anterior intrării în vigoare a legii noi, este cea reglementată de art. 13 din Legea nr. 255/2013 și care vizează exclusiv recursul în casație, reiese că art. 453 alin. (2) din N.C.P.P. trebuie a se constata ca fiind norma aplicabilă speței. Cum, potrivit dispozițiilor textului procedural invocat: „Revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit C. proc.

civ.”, Completul de 5 judecători va stabili competența în favoarea, secției a ll-a civile, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei de formează obiectul Dosarului nr. 2751/1/2014* în favoarea, secției a II-a civile, a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2014.