ÎCCJ, Decizia nr. 150/2014

Asupra cauzei de

față, constată:

La data de 17 iulie 2014, a fost înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cererea formulată

de L.S., având ca obiect revizuirea laturii civile a sentinței penale nr. 1657

din 7 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 11270.1/1/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 169

din 29 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul

de 5 judecători, în Dosarul nr. 549/1/2012.

Prin Încheierea de

ședință nr. 767 din 9 septembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea

acesteia, secției civile, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța a reținut că

soluția se impune, întrucât, în raport cu obiectul cererii de revizuire și cu

dispozițiile art. 435 alin. (2) C. proc. pen., competența de soluționare

aparține instanței civile.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Încheierea nr. 3215 din 23

octombrie 2014, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia, secției

penale, și, constatând ivit conflictul de competență între cele două secții, a

dispus, în temeiul art. 136 alin. 3 C. proc. civ., înaintarea dosarului la

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru

soluționare.

Cu referire la

dispozițiile art. 8, ale art. 13, ale art. 551 din Legea nr. 255/2013, precum

și la cele ale Deciziei nr. 30/2006 dată în interesul legii de secțiile unite,

ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța civilă a considerat, în

esență, că dispozițiile art. 453 alin. (2) din N.C.P.P., invocate drept temei

al cererii de revizuire, nu ar fi aplicabile, pe motiv că reglementarea din

legea nouă a căii extraordinare de atac nu poate fi aplicată la o hotărâre

definitivă anterior intrării în vigoare a legii noi, cum este cazul în speță.

Completul de 5

judecători - legal sesizat, în temeiul art. 136 alin. (3) C. proc. civ., cu conflictul

negativ de competență ivit între două secții ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție - analizând normele incidente în privința competenței în această

materie, constată și stabilește că aceasta revine instanței civile (în speță, secției

a ll-a civile), potrivit celor ce succed.

Chestiunea de drept

supusă analizei o constituie determinarea instanței de judecată (civilă sau

penală) competente material să soluționeze cererile de revizuire a hotărârilor

judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă,

formulate în temeiul art. 453 alin. (2) din N.C.P.P.

Cererea formulată de L.S.

privind revizuirea laturii civile a sentinței penale nr. 1657 din 7 decembrie

2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost

înregistrată pe rolul instanței la data de 17 iulie 2014, dată la care intrase

în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

Regula în materie de

competență este aceea că ea se determină în raport cu normele incidente la data

învestirii instanței.

Partajarea

competenței materiale între instanța penală și cea civilă, în ceea ce privește soluționarea

acestei categorii de revizuiri, este instituită cu caracter de noutate de Legea

nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și are corespondent în normele imperative

ale art. 453 alin. (2) din acest act normativ.

Prezentul regulator

de competență privește, ca aspect esențial, rezolvarea unui conflict de

aplicare a legii în timp, respectiv a normelor de procedură penală incidente în

acest tip de litigii.

Dispozițiile tranzitorii

ale art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010

privind C. proc. pen., conform cărora: „Legea nouă se aplică de la data

intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu

excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi”, consacră principiul

imediatei aplicări a normelor noi de procedură penală.

Având în vedere că

această categorie de cauze nu se încadrează între situațiile expres și

limitativ prevăzute de lege, care să le excepteze de la regula aplicării

imediate a legii procesuale noi, instituită imperativ de dispozițiile anterior

menționate; ținând cont și de faptul că singura interdicție în ceea ce privește

căile de atac împotriva hotărârilor rămase definitive anterior intrării în

vigoare a legii noi, este cea reglementată de art. 13 din Legea nr. 255/2013 și

care vizează exclusiv recursul în casație, reiese că art. 453 alin. (2) din

N.C.P.P. trebuie a se constata ca fiind norma aplicabilă speței.

Cum, potrivit

dispozițiilor textului procedural invocat: „Revizuirea hotărârilor

judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi

cerută numai în fața instanței civile, potrivit C. proc. civ.”, Completul de 5

judecători va stabili competența în favoarea, secției a ll-a civile, a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei de formează obiectul Dosarului nr. 2751/1/2014* în

favoarea, secției a II-a civile, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 decembrie 2014.