Decizia nr. 2555/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 258/2014 a Curții de Apel Ploiești

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 mai 2014, reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice ("MMSC"), prin Direcția Generală AM POS Mediu, a solicitat anularea Deciziei nr. 134369 din 14 noiembrie 2013 emisă de MMSC prin Direcția Generală AM POS Mediu prin care a fost respinsă contestația formulată la CATD sub nr. 8408 din 19 noiembrie 2013 și anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 134075 din 28 septembrie 2013 emisă de MMSC prin Direcția Generală AM POS Mediu privind Contractul de lucrări nr. 6342 din 28 februarie 2013 "Lucrări la sursele de apă și stațiile de epurare Găești și Titu -CL 8" din cadrul Proiectului "Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița", cod SMIS 19353.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin Sentința civilă nr. 258 din 3 decembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, prin Direcția Generală AM POS Mediu, și a dispus anularea Deciziei nr. 134369 din 14 noiembrie 2013 emisă de Direcția Generală AM POS Mediu precum și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 134075 din 28 septembrie 2013 emisă de MMSC prin Direcția Generală AM POS Mediu privind Contractul de lucrări nr. 6342 din 28 februarie 2013 "Lucrări la sursele de apă și stațiile de epurare Găești și Titu -CL 8" din cadrul proiectului "Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița", cod SMIS 19353.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 258 din 3 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (conform art. 1 și art. 3 din O.U.G. nr. 85/2014, succesor al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, în calitate de Autoritate de management pentru Programul operațional sectorial Mediu), în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerii actelor administrative atacate.

Apărările formulate de intimata-reclamantă Reclamanta A. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului 5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a apreciat, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (6) același Cod, în principal, că este întemeiată excepția tardivității recursului declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar, în ipoteza în care se va considera că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea dispozițiilor legale, recursul este admisibil în principiu. Raportul a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 martie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Părțile nu au depus punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. 5.2 Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 489 alin. (3) din C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea recursului declarat, constată nulitatea recursului, nefiind motivat în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 5.2.1. Argumente de fapt și de drept relevante Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "Hotărârea pronunțată în prima instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)." Prin raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză, magistratul raportor a apreciat că recursul a fost tardiv formulat, fiind incidentă sancțiunea nulității recursului în condițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ. Ca urmare a comunicării către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, conform dovezilor de comunicare din data de 11 aprilie 2017, recurentul-pârât nu a formulat un punct de vedere prin care să combată concluzia privind tardivitatea formulării recursului și nu a depus dovezi privitoare la formularea în termen a căii de atac. Înalta Curte reține că Sentința civilă nr. 258 din 3 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată recurentului-pârât la data de 15 ianuarie 2015, conform dovezii de comunicare aflată la dosarul instanței de fond. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment și se împlinea la data de 2 februarie 2015, potrivit dispozițiilor art. 181 raportat la art. 184 din C. proc. civ. Recursul a fost înregistrat la instanța de fond la data de 13 februarie 2015, fiind trimis prin serviciul poștal potrivit art. 183 C. proc. civ., data depunerii la poștă fiind 11 februarie 2015, conform plicului aflat la fila 14/verso din dosarul de recurs. Înalta Curte constată, față de actele dosarului, că recursul a fost depus în afara termenului de 15 zile prevăzut de lege, respectiv la data de 11 februarie 2015, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac fiind 2 februarie 2015. De asemenea, se reține că la dosar nu a fost formulată o cerere de repunere în termen, potrivit dispozițiilor art. 186 C. proc. civ., iar recurentul-pârât nu a contestat și justificat depunerea tardivă, prin răspuns la întâmpinare sau punct de vedere asupra raportului întocmit asupra admisibilității recursului. Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat, urmând a aplica sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ. 5.2.2. Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (5) coroborat cu dispozițiile art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.