Decizia nr. 3994/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 178 a Curții de Apel Ploiești

Circumstanțele cauzei Prin cererea formulată în data de 06 mai 2015 și înregistrată sub nr. x/2015 la Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC Compania de Apa Târgoviște Dâmbovița SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Guvernul României, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Direcția Generala AM POS MEDIU anularea Deciziei nr. x/03.12.2014, a Notei de Constatare a Neregulilor și de Stabilire a Corecțiilor Financiare nr. x/02.09.2014 înregistrată la CATD sub nr. x/05.09.2014 notificării Beneficiarului cu privire la debit nr. x/CG/02.09.2014 înregistrată la CATD sub nr. x/05.09.2014 emise de MMSC prin Direcția Generala AM POS MEDIU privind contractul de lucrări nr. x/23.02.2012 "Reabilitarea și extinderea rețelelor de apa și canalizare Pucioasa și Fieni" din cadrul Proiectului "Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apa și apa uzata din județul Dâmbovița", cod x.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 178 pronunțată în ședința publică din 25 septembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei SC Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița SA, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene - Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Direcția Generală AM POS Mediu și a dispus anularea Deciziei nr. x/3.12.2014, a Notei de Constatare a Neregulilor și de Stabilire a Corecțiilor Financiare nr. x/02.09.2014, a Notificării Beneficiarului cu privire la debit nr. x/CG/02.09.2015 emise de MMSC prin Direcția Generală AM POS MEDIU privind contractul de lucrări nr. x/23.02.2012 "Reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare Pucioasa și Fieni" din cadrul Proiectului "Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apa și apa uzata din județul Dâmbovița", cod SMIS x.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant legal al Ministerului Fondurilor Europene, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței și rejudecând cauza, să se respingă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Prin cererea de recurs recurentul-pârât a precizat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale ale art. 2 alin. (2) și alin. (4), art. 178 alin. (2), art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006, ale art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, ale art. 6 lit. b) din O.G. nr. 15/2013, ale art. 89 alin. (1) din Regulamentul Consiliului (EC) nr. 1605/2002 și ale art. 2 al Directivei nr. 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004.

Procedura în fața instanței de recurs La data de 10 iunie 2019, intimata-reclamantă SC Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița SA a depus cerere de renunțare la judecata cauzei, solicitând, în temeiul art. 406 alin. (5) din C. proc. civ., anularea în tot a sentinței recurate, întrucât urmare a O.U.G. nr. 15/2013 cu modificările și completările ulterioare, ministerul a suportat de la bugetul de stat corecțiile financiare și sumele de recuperare ce făceau obiectul acțiunii. Cererea de renunțare a fost comunicată recurentului-pârât, care nu a depus un punct de vedere asupra acesteia.

Considerentele și soluția Înaltei Curți Înalta Curte, învestită cu soluționarea recursului promovat în cauză, constată că intimata-reclamantă SC Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița SA a depus cerere de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată având ca obiect cele expuse la pct. 4 din prezenta decizie. Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantei, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității procesului civil, astfel cum este prevăzut de art. 9 din C. proc. civ. Dispozițiile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ. conferă reclamantului posibilitatea de a renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, iar alin. (5) al aceluiași articol statuează că atunci "când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză",. Având în vedere dispozițiile sus-enunțate, dar și pe cele ale art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care impun judecătorului să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va admite recursul autorității pârâte (fără a analiza motivele de casare invocate), va dispune anularea sentinței atacate și va lua act de cererea reclamantei de renunțare la judecată .