ÎCCJ, Decizia nr. 121/2015

ÎCCJ, Decizia nr. 121/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cererii de revizuire formulată de revizuentul

M.V.;

Din actele dosarului constată următoarele:

I.

Într-un prim ciclu procesual, prin sentința penală nr. 14 din 6 noiembrie 2003,

Curtea de Apel Cluj, secția penală, a condamnat pe inculpatul M.V. la pedeapsa rezultantă

de 1 an închisoare

pentru

comiterea infracțiunilor de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.

anterior și fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. anterior, cu aplicarea

art. 33 lit. a) din același cod. În baza

art. 81 și art. 82 C. pen. anterior, instanța

a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare

de 3 ani.

Pentru a se pronunța această hotărâre s-a reținut,

în esență, că revizuentul l-a ajutat pe numitul O.L.C., cercetat în Dosarul nr.

1233/P/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, pentru a îngreuna și zădărnici

desfășurarea urmăririi penale față de cel din urmă menționat, prin întocmirea, în

mod nereal, a unei declarații de retragere a plângerii prealabile în baza căreia

revizuentul, în calitate de procuror șef la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău,

a dispus în mod nelegal încetarea urmăririi penale. Totodată, s-a reținut că inculpatul

a falsificat un înscris oficial în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin întocmirea

declarației de retragere a plângerii prealabile în numele părții vătămate T.M. căruia

i-a falsificat semnătura.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul M.V.

Prin decizia penală nr. 1431 din 25 februarie

2005 pronunțată în Dosarul nr. 5461/2003, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, a admis recursurile declarate în cauză, a casat sentința penală atacată

și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a avut în

vedere faptul că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor

privind compunerea instanței, stabilind că în cauză nu erau aplicabile dispozițiile

potrivit cărora completul de judecată se compune din doi judecători, ci normele

generale privind compunerea instanței, care stabileau că judecarea faptelor de natura

celor pentru care era judecat revizuentul trebuie realizată de un complet de judecată

format dintr-un singur judecător.

Într-un al doilea ciclu procesual,

cauza a fost înregistrată

la Curtea de Apel Cluj, secția penală, sub nr. 4055/2005, însă judecarea sa a fost

strămutată către Curtea de Apel Iași, prin încheierea nr. 3893 din 23 iunie 2005

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin sentința penală nr. 65 din 6 decembrie 2006

pronunțată în Dosarul nr. 4669/45/2005, Curtea de Apel Iași a condamnat revizuentul

la pedepsele de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 264 C. pen. anterior și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 289 C. pen. anterior. Totodată, în baza art. 1 și art. 2 din Legea nr. 543/2002,

a constatat grațiată în întregime și condiționat pedeapsa de 3 luni închisoare,

iar în baza art. 81 C. pen. anterior a stabilit termen de încercare de 2 ani, atrăgând

atenția inculpatului asupra disp. art. 7 din Legea nr. 543/2002 și art. 83 C. pen.

anterior.

De asemenea, în baza art. 81 C. pen. anterior,

instanța de fond a suspendat condiționat executarea pedepsei de 6 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. anterior, a stabilit,

în baza art. 82 C. pen. anterior, un termen de încercare de 2 ani și 6 luni și a

atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din același cod.

În baza art. 348 C. proc. pen. anterior, instanța

a desființat înscrisul intitulat „declarație” datat, 15 noiembrie 1999, în dosarul

de urmărire penală nr. 1233/P/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuentul

M.V., iar prin decizia penală nr. 1672 din 27 martie 2007 pronunțată în dosarul,

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul inculpatului, a casat sentința

penală nr. 65 din 6 decembrie 2006 a Curții de Apel Iași și a trimis cauza spre

rejudecare la Curtea de Apel Iași, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 197 alin. (2) C. proc. pen. anterior, fiind încălcate normele referitoare la

publicitatea ședinței de judecată.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Iași,

iar prin sentința penală nr. 6 din 14 ianuarie 2008, în temeiul art. 42 și art.

29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen. anterior, competența de soluționare a cauzei a fost

declinată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, având în vedere

faptul că începând din iulie 1993, revizuentul a fost numit în funcția de procuror

la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, grad pe care l-a menținut până la

suspendarea din funcție.

Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, la data de 19 februarie 2008 sub nr. 1574/1/2008.

Prin sentința nr. 1234 din 27 iunie 2008, Înalta

Curte de Casație și Justiție a dispus, în baza art. 332 alin. (1) teza I și

alin. (2) C. proc. pen. anterior, restituirea cauzei la Parchet pentru refacerea

urmăririi penale de către organul competent, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, reținând

că în cauză cercetarea penală s-a efectuat de un alt organ decât cel competent,

aspect ce atrage sancțiunea nulității absolute, conform art. 197 alin. (2) și alin.

(3) C. proc. pen. anterior.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar prin decizia nr. 103 din 23

februarie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 8794/1/2008, completul de 9 judecători,

al Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința atacată

și a trimis cauza spre continuarea judecății la secția penală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție. Astfel, instanța de recurs a considerat că în mod neîntemeiat

a apreciat instanța de fond că urmărirea penală a fost efectuată de procurorii unei

secții necompetente din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, deoarece nu există norme care să stabilească în mod expres competența

unei structuri a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de

efectuare a urmăririi penale, iar secțiile acestei unități de parchet și, respectiv,

procurorii ce funcționează în cadrul acestora, fără distincție, au competența materială

generală în orice situație în care legea stabilește competența Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin sentința nr. 340 din 5 martie 2010 pronunțată

în Dosarul

nr.

1991/1/2009,

Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, a condamnat pe

revizuent la 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului

prevăzută de art. 264 C. pen. anterior.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen. anterior și, în baza art. 81-art. 82 C. pen. anterior

a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare, pe

un termen de încercare de 2 ani și 3 luni.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior a dispus

suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior a atras

atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior privind revocarea

suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10

lit. g) C. proc. pen. anterior, cu referire la art. 122 și art. 124 din același

cod, a încetat procesul penal pornit împotriva revizuentului M.V., referitor la

infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. anterior, în cauză

intervenind prescripția specială a răspunderii penale.

Totodată, în baza art. 348 C. proc. pen. anterior,

s-a dispus anularea înscrisului aflat la Dosarul nr. 214/P/2001, al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

intitulat „declarație” și datat 15 noiembrie 1999.

Împotriva sentinței nr. 340 din 5 martie

2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a declarat recurs revizuentul M.V., calea de atac fiind respinsă, ca nefondată,

prin decizia nr. 639 din 11 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 4096/1/2010.

II. Prin cererea înregistrată la C.E.D.O. la 21

martie 2011, condamnatul M.V. a solicitat instanței europene să constate încălcarea

art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, invocând durata nerezonabilă

a procedurii penale îndreptate împotriva sa.

Prin declarația din 31 martie 2014 depusă la dosarul

cauzei, Guvernul României a recunoscut existența unei încălcări a art. 6 din Convenție,

rezultând din durata nerezonabilă a procedurilor în care a fost implicat revizuentul

din prezenta cauză și a solicitat Curții Europene radierea de pe rol a cererii formulate

de acesta, în conformitate cu art. 37 din Convenție.

Urmare declarației sus-menționate, prin hotărârea

pronunțată în cauza nr. 49591/11, în temeiul art. 37 parag. 1 lit. c) din Convenție,

C.E.D.O. a luat act de termenii declarației Guvernului României, atât cu privire

la recunoașterea încălcării art. 6 parag. 1 din Convenție, cât și de angajamentul

de a se plăti revizuentului M.V. despăgubiri în valoare de 2.160 euro pentru prejudiciul

moral și material suferit, precum și pentru cheltuielile de judecată. Totodată,

considerându-se ca neîntemeiată continuarea examinării cererii, în ciuda solicitării

în acest sens a revizuentului, Curtea a decis radierea cererii de pe rol.

III. La data de 11 februarie 2015, în temeiul

art. 465 C. proc. pen., inculpatul M.V. a formulat cerere de revizuire a sentinței

penale nr. 340 din 5 martie 2010 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1991/1/2009, rămasă definitivă prin decizia

nr. 639 din 11 octombrie 2010 pronunțată în recurs de completul de 9 judecători

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 4096/1/2010. Cererea de

revizuire a fost înregistrată sub nr. 588/1/2015.

În esență, revizuentul a solicitat desființarea

hotărârilor anterior indicate, iar în rejudecare, achitarea sa pentru faptele pentru

care a fost condamnat.

Revizuentul a susținut că în speță sunt îndeplinite

condițiile prevăzute în art. 465 C. proc. pen., întrucât consecințele grave ale

condamnării sale continuă să se producă atât în plan material, prin prisma negării

dreptului revizuentului de a beneficia de pensia de magistrat, cât și în plan nepatrimonial,

prin atingerea dusă reputației și întregii sale cariere juridice și prin afectarea

vieții de familie.

A apreciat că aceste consecințe nu pot fi înlăturate

prin reabilitare, ci exclusiv printr-o hotărâre de achitare, recunoașterea încălcării

art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, realizată în fața

Curții Europene de către Guvernul României putând fi valorificată exclusiv pe calea

revizuirii prevăzute de art. 465 C. proc. pen., întrucât desfășurarea procedurilor

în fața instanțelor naționale competente la mai bine de 9 ani de la data săvârșirii

faptelor imputate a generat imposibilitatea administrării nemijlocite a probatoriului

referitor la faptele imputate, cu consecința condamnării sale.

Prin

sentința penală nr. 469 din 26 iunie 2015 pronunțată

în Dosarul nr. 588/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a

declinat către

completul

de 5 judecători al Înaltei Curți c

ompetența de

soluționare a cererii de revizuire.

IV. Analizând cererea de revizuire prin prisma

motivelor invocate, se constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă pentru

următoarele considerente:

Din examinarea dispozițiilor art. 465 C. proc.

pen. rezultă că revizuirea unei hotărâri penale definitive presupune întrunirea

cumulativă a mai multor condiții ce se regăsesc în alin. (1), alin. (2), alin.

(3) și alin. (4) din acest text de lege, respectiv:

a) printr-o hotărâre definitivă a C.E.D.O. s-a

constatat încălcarea unor drepturi sau libertăți fundamentale prevăzute de Convenție

ori s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului

dintre stat și reclamanți;

b) consecințele grave ale acestei încălcări continuă

să se producă și în prezent și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii

pronunțate;

c) cererea a fost formulată de o persoană având

legitimare procesuală activă și a fost introdusă la instanța care a pronunțat hotărârea

a cărei revizuire se cere și;

d) cererea de revizuire a fost introdusă în termenul

de 3 luni, expres prevăzut de lege, calculat de la data publicării în Monitorul

Oficial al României, Partea I a hotărârii definitive pronunțate de C.E.D.O.

Raportând condițiile prevăzute de art. 465 C.

proc. pen. la situația din speță, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de

Casație și Justiție constată că nu este îndeplinită condiția legală și obligatorie

privind continuarea producerii consecințelor grave ale încălcării Convenției europene

după pronunțarea hotărârii Curții Europene, condiție ce presupune ca singurul remediu

pentru asemenea consecințe să constea în revizuirea hotărârilor interne.

În acest sens, promovarea unei cereri de revizuire

întemeiată pe existența unei hotărâri definitive pronunțate de C.E.D.O. este un

demers admisibil doar în măsura în care, prin raportare la natura dreptului a cărui

încălcare a constatat-o instanța europeană, încetarea consecințelor grave ale violării

Convenției este posibilă doar prin rejudecarea cauzei interne ce a stat la baza

sesizării.

Or, atunci când încălcarea constatată de Curte

a avut în vedere dreptul petiționarului la judecarea cauzei sale într-un termen

rezonabil, consecințele acestei încălcări nu mai continuă să se producă ulterior

rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza internă și, cu atât mai puțin,

după ce instanța europeană a luat act de recunoașterea unilaterală a statului pârât

și de

angajamentul

acestuia de a acorda o compensație financiară reclamantului pentru prejudiciul moral

și material suferit, precum și pentru cheltuielile de judecată.

În speță, în afară de compensația reprezentată

de însuși faptul constatării recunoașterii de către Guvern a încălcării dreptului

revizuentului, prin hotărârea pronunțată în cauza

nr. 49591/11

Curtea europeană a considerat,

totodată, că valoarea despăgubirilor propuse de Statul român este suficientă pentru

a compensa în integralitate orice prejudiciul material sau moral încercat de revizuent

ca urmare a judecării cauzei cu încălcarea unei durate rezonabile a procesului penal.

Ca atare, contrar celor susținute de revizuent,

completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că în

speță, consecințele negative ale încălcării dreptului prevăzut de art. 6 parag.

1 din Convenție au fost înlăturate în totalitate prin hotărârea C.E.D.O., astfel

încât nu se mai poate pune problema remedierii respectivei încălcări prin revizuirea

hotărârii definitive de condamnare în procedura instituită de art. 465 C. proc.

pen.

Pentru considerentele ce preced, având în vedere

neîndeplinirea condițiilor cumulativ prevăzute de art. 465 alin. (1)-alin. (4) C.

proc. pen., în temeiul dispozițiilor art. 465 alin. (10) C. proc. pen. Înalta Curte

va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

Văzând prevederile art. 275 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga revizuentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire

formulată de revizuentul M.V. împotriva sentinței penale nr. 340 din 5 martie

2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 1991/1/2209, definitivă prin decizia penală nr. 639 din 11

octombrie 2010 pronunțată de completul de 9 judecători al Înaltei Curți

de Casație și Justiție în Dosarul nr. 4096/1/2010.

Obligă revizuentul la plata sumei de 140 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând

onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 septembrie

2015.