ÎCCJ, Decizia nr. 121/2015

Asupra cererii de revizuire formulată de revizuentul M.V.; Din actele dosarului constată următoarele: I. Într-un prim ciclu procesual, prin sentința penală nr. 14 din 6 noiembrie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția penală, a condamnat pe inculpatul M.V. la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunilor de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. anterior și fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) din același cod. În baza art. 81 și art. 82 C. pen. anterior, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.

Pentru a se pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, că revizuentul l-a ajutat pe numitul O.L.C., cercetat în Dosarul nr. 1233/P/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, pentru a îngreuna și zădărnici desfășurarea urmăririi penale față de cel din urmă menționat, prin întocmirea, în mod nereal, a unei declarații de retragere a plângerii prealabile în baza căreia revizuentul, în calitate de procuror șef la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, a dispus în mod nelegal încetarea urmăririi penale. Totodată, s-a reținut că inculpatul a falsificat un înscris oficial în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin întocmirea declarației de retragere a plângerii prealabile în numele părții vătămate T.M.

căruia i-a falsificat semnătura. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul M.V. Prin decizia penală nr. 1431 din 25 februarie 2005 pronunțată în Dosarul nr. 5461/2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursurile declarate în cauză, a casat sentința penală atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a avut în vedere faptul că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor privind compunerea instanței, stabilind că în cauză nu erau aplicabile dispozițiile potrivit cărora completul de judecată se compune din doi judecători, ci normele generale privind compunerea instanței, care stabileau că judecarea faptelor de natura celor pentru care era judecat revizuentul trebuie realizată de un complet de judecată format dintr-un singur judecător.

Într-un al doilea ciclu procesual, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția penală, sub nr. 4055/2005, însă judecarea sa a fost strămutată către Curtea de Apel Iași, prin încheierea nr. 3893 din 23 iunie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin sentința penală nr. 65 din 6 decembrie 2006 pronunțată în Dosarul nr. 4669/45/2005, Curtea de Apel Iași a condamnat revizuentul la pedepsele de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen. anterior și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen. anterior. Totodată, în baza art. 1 și art. 2 din Legea nr. 543/2002, a constatat grațiată în întregime și condiționat pedeapsa de 3 luni închisoare, iar în baza art. 81 C. pen.

anterior a stabilit termen de încercare de 2 ani, atrăgând atenția inculpatului asupra disp. art. 7 din Legea nr. 543/2002 și art. 83 C. pen. anterior. De asemenea, în baza art. 81 C. pen. anterior, instanța de fond a suspendat condiționat executarea pedepsei de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. anterior, a stabilit, în baza art. 82 C. pen. anterior, un termen de încercare de 2 ani și 6 luni și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din același cod. În baza art. 348 C. proc. pen. anterior, instanța a desființat înscrisul intitulat „declarație” datat, 15 noiembrie 1999, în dosarul de urmărire penală nr. 1233/P/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuentul M.V., iar prin decizia penală nr. 1672 din 27 martie 2007 pronunțată în dosarul, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul inculpatului, a casat sentința penală nr. 65 din 6 decembrie 2006 a Curții de Apel Iași și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Iași, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. anterior, fiind încălcate normele referitoare la publicitatea ședinței de judecată. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Iași, iar prin sentința penală nr. 6 din 14 ianuarie 2008, în temeiul art. 42 și art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen.

anterior, competența de soluționare a cauzei a fost declinată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, având în vedere faptul că începând din iulie 1993, revizuentul a fost numit în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, grad pe care l-a menținut până la suspendarea din funcție. Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la data de 19 februarie 2008 sub nr. 1574/1/2008. Prin sentința nr. 1234 din 27 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, în baza art. 332 alin. (1) teza I și alin. (2) C. proc. pen.

anterior, restituirea cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale de către organul competent, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, reținând că în cauză cercetarea penală s-a efectuat de un alt organ decât cel competent, aspect ce atrage sancțiunea nulității absolute, conform art. 197 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen. anterior. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar prin decizia nr. 103 din 23 februarie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 8794/1/2008, completul de 9 judecători, al Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre continuarea judecății la secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, instanța de recurs a considerat că în mod neîntemeiat a apreciat instanța de fond că urmărirea penală a fost efectuată de procurorii unei secții necompetente din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece nu există norme care să stabilească în mod expres competența unei structuri a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de efectuare a urmăririi penale, iar secțiile acestei unități de parchet și, respectiv, procurorii ce funcționează în cadrul acestora, fără distincție, au competența materială generală în orice situație în care legea stabilește competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin sentința nr. 340 din 5 martie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 1991/1/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a condamnat pe revizuent la 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.

anterior. A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior și, în baza art. 81-art. 82 C. pen. anterior a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare, pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior. În baza art. 359 C. proc. pen. anterior a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc.

pen. anterior, cu referire la art. 122 și art. 124 din același cod, a încetat procesul penal pornit împotriva revizuentului M.V., referitor la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. anterior, în cauză intervenind prescripția specială a răspunderii penale. Totodată, în baza art. 348 C. proc. pen. anterior, s-a dispus anularea înscrisului aflat la Dosarul nr. 214/P/2001, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, intitulat „declarație” și datat 15 noiembrie 1999. Împotriva sentinței nr. 340 din 5 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a declarat recurs revizuentul M.V., calea de atac fiind respinsă, ca nefondată, prin decizia nr. 639 din 11 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 4096/1/2010.

II. Prin cererea înregistrată la C.E.D.O. la 21 martie 2011, condamnatul M.V. a solicitat instanței europene să constate încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, invocând durata nerezonabilă a procedurii penale îndreptate împotriva sa. Prin declarația din 31 martie 2014 depusă la dosarul cauzei, Guvernul României a recunoscut existența unei încălcări a art. 6 din Convenție, rezultând din durata nerezonabilă a procedurilor în care a fost implicat revizuentul din prezenta cauză și a solicitat Curții Europene radierea de pe rol a cererii formulate de acesta, în conformitate cu art. 37 din Convenție. Urmare declarației sus-menționate, prin hotărârea pronunțată în cauza nr. 49591/11, în temeiul art. 37 parag.

1 lit. c) din Convenție, C.E.D.O. a luat act de termenii declarației Guvernului României, atât cu privire la recunoașterea încălcării art. 6 parag. 1 din Convenție, cât și de angajamentul de a se plăti revizuentului M.V. despăgubiri în valoare de 2.160 euro pentru prejudiciul moral și material suferit, precum și pentru cheltuielile de judecată. Totodată, considerându-se ca neîntemeiată continuarea examinării cererii, în ciuda solicitării în acest sens a revizuentului, Curtea a decis radierea cererii de pe rol. III. La data de 11 februarie 2015, în temeiul art. 465 C. proc. pen., inculpatul M.V. a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 340 din 5 martie 2010 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1991/1/2009, rămasă definitivă prin decizia nr. 639 din 11 octombrie 2010 pronunțată în recurs de completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 4096/1/2010.

Cererea de revizuire a fost înregistrată sub nr. 588/1/2015. În esență, revizuentul a solicitat desființarea hotărârilor anterior indicate, iar în rejudecare, achitarea sa pentru faptele pentru care a fost condamnat. Revizuentul a susținut că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 465 C. proc. pen., întrucât consecințele grave ale condamnării sale continuă să se producă atât în plan material, prin prisma negării dreptului revizuentului de a beneficia de pensia de magistrat, cât și în plan nepatrimonial, prin atingerea dusă reputației și întregii sale cariere juridice și prin afectarea vieții de familie. A apreciat că aceste consecințe nu pot fi înlăturate prin reabilitare, ci exclusiv printr-o hotărâre de achitare, recunoașterea încălcării art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, realizată în fața Curții Europene de către Guvernul României putând fi valorificată exclusiv pe calea revizuirii prevăzute de art. 465 C. proc. pen., întrucât desfășurarea procedurilor în fața instanțelor naționale competente la mai bine de 9 ani de la data săvârșirii faptelor imputate a generat imposibilitatea administrării nemijlocite a probatoriului referitor la faptele imputate, cu consecința condamnării sale. Prin sentința penală nr. 469 din 26 iunie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 588/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a declinat către completul de 5 judecători al Înaltei Curți c ompetența de soluționare a cererii de revizuire.

IV. Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, se constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă pentru următoarele considerente: Din examinarea dispozițiilor art. 465 C. proc. pen. rezultă că revizuirea unei hotărâri penale definitive presupune întrunirea cumulativă a mai multor condiții ce se regăsesc în alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (4) din acest text de lege, respectiv: a) printr-o hotărâre definitivă a C.E.D.O.

s-a constatat încălcarea unor drepturi sau libertăți fundamentale prevăzute de Convenție ori s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți; b) consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și în prezent și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate; c) cererea a fost formulată de o persoană având legitimare procesuală activă și a fost introdusă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și; d) cererea de revizuire a fost introdusă în termenul de 3 luni, expres prevăzut de lege, calculat de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I a hotărârii definitive pronunțate de C.E.D.O.

Raportând condițiile prevăzute de art. 465 C. proc. pen. la situația din speță, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că nu este îndeplinită condiția legală și obligatorie privind continuarea producerii consecințelor grave ale încălcării Convenției europene după pronunțarea hotărârii Curții Europene, condiție ce presupune ca singurul remediu pentru asemenea consecințe să constea în revizuirea hotărârilor interne. În acest sens, promovarea unei cereri de revizuire întemeiată pe existența unei hotărâri definitive pronunțate de C.E.D.O. este un demers admisibil doar în măsura în care, prin raportare la natura dreptului a cărui încălcare a constatat-o instanța europeană, încetarea consecințelor grave ale violării Convenției este posibilă doar prin rejudecarea cauzei interne ce a stat la baza sesizării.

Or, atunci când încălcarea constatată de Curte a avut în vedere dreptul petiționarului la judecarea cauzei sale într-un termen rezonabil, consecințele acestei încălcări nu mai continuă să se producă ulterior rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza internă și, cu atât mai puțin, după ce instanța europeană a luat act de recunoașterea unilaterală a statului pârât și de angajamentul acestuia de a acorda o compensație financiară reclamantului pentru prejudiciul moral și material suferit, precum și pentru cheltuielile de judecată.

În speță, în afară de compensația reprezentată de însuși faptul constatării recunoașterii de către Guvern a încălcării dreptului revizuentului, prin hotărârea pronunțată în cauza nr. 49591/11 Curtea europeană a considerat, totodată, că valoarea despăgubirilor propuse de Statul român este suficientă pentru a compensa în integralitate orice prejudiciul material sau moral încercat de revizuent ca urmare a judecării cauzei cu încălcarea unei durate rezonabile a procesului penal. Ca atare, contrar celor susținute de revizuent, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că în speță, consecințele negative ale încălcării dreptului prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenție au fost înlăturate în totalitate prin hotărârea C.E.D.O., astfel încât nu se mai poate pune problema remedierii respectivei încălcări prin revizuirea hotărârii definitive de condamnare în procedura instituită de art. 465 C. proc.

pen. Pentru considerentele ce preced, având în vedere neîndeplinirea condițiilor cumulativ prevăzute de art. 465 alin. (1)-alin. (4) C. proc. pen., în temeiul dispozițiilor art. 465 alin. (10) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă. Văzând prevederile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga revizuentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.V. împotriva sentinței penale nr. 340 din 5 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1991/1/2209, definitivă prin decizia penală nr. 639 din 11 octombrie 2010 pronunțată de completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. 4096/1/2010. Obligă revizuentul la plata sumei de 140 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2015.