ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 786/2021

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 207/R din 25 iunie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins cererea de sesizare a Curții Europene de Justiție formulată de recurenta A.. A admis cererea recurentei privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.. A sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în raport cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (1)-(3), art. 11 și art. 20 din Constituția României. A respins cererea de recurs formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu intimatele - pârâte Asociația de Proprietari nr. 55 și S.C. B. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1121/Ap din 5 iulie 2019 și a încheierilor aferente pronunțate de Tribunalul Brașov, pe care le-a menținut. A respins cererea intimatei - pârâte Asociația de Proprietari nr. 55 de amendare a recurentei.

Împotriva acestei decizii, cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Europene de Justiție, a declarat recurs reclamanta A..

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția din 15 februarie 2021, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității, în principiu, a recursului.

Completul de filtru C3 a luat act de raportul întocmit, dispunând comunicarea acestuia pentru ca părțile să poată formula un punct de vedere și a acordat termen la 7 aprilie 2021, în cameră de consiliu, fără citare părți.

La data de 29 martie 2021, recurenta a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat, în esență, că fiind o victimă a ilicitului menționat, a solicitat sesizarea CJUE în vederea emiterii unei decizii prealabile de interpretare unitară a dreptului Uniunii.

A considerat că prin respingerea cererii, instanța națională a încălcat o normă imperativă și obligatorie stabilită de Tratat, având în vedere inclusiv obligativitatea și prioritatea reglementărilor normelor de drept unional.

La data de 6 aprilie 2021, recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 340/2009 și ale art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând a se stabili dacă acestea se interpretează în sensul că refuzul sesizării CJUE este exclus atacării cu recurs, astfel încât deciziei i se conferă caracter definitiv.

A susținut că respectivele prevederi ale legii naționale contravin, atât unor texte constituționale, cât și principiilor priorității normelor de drept unional, lipsind de eficiență și efectivitate dreptul Uniunii Europene, atâta timp cât respingerea cererii de sesizare a CJUE nu poate fi supusă niciunei verificări.

A arătat că instanța de control constituțional este abilitată să se pronunțe și pe interpretare, cum deja a și făcut-o printr-o serie de decizii, declarând constituțional un text, articol, etc. doar într-o anumită interpretare.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

În speță, decizia civilă nr. 207/R din 25 iunie 2020, în cuprinsul căreia s-a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, este definitivă, prin aceasta respingându-se recursul declarat împotriva deciziei tribunalului.

În ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, se observă prevederile Legii speciale nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Așadar, se impune a se stabili dacă dispozițiile menționatei legi prevăd posibilitatea atacării cu recurs a respingerii cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu soluționarea unor întrebări preliminare.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 340/2009 "(1) Instanța de judecată, din oficiu sau la cerere, poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să se pronunțe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură și care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză. (2) Dacă cererea este formulată în fața unei instanțe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene de a se pronunța cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecății este obligatorie".

Totodată, alin. (5) al aceluiași articol stipulează în sensul că "Încheierea prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății poate fi atacată cu recurs la instanța ierarhic superioară (. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .)".

Ca atare, se constată că legea specială deschide calea recursului numai împotriva încheierii prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății, concomitent sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Or, în speță, prin măsura dispusă, obiect a recursului, instanța a constatat că nu se impune sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele legale, în condițiile în care întrebarea ce se poate adresa de către instanța națională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății. S-a reținut, de asemenea, că prin maniera de formulare a întrebărilor preliminare, recurenta a tins, în realitate, să obțină o decizie de îndrumare în soluționarea în concret a cauzei din partea Curții Europene de Justiție, ceea ce este inadmisibil.

Prin urmare, soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu se circumscrie dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, legea nejustificând admisibilitatea recursului exercitat în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Modul de reglementare a căilor de atac nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este consacrată prin art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul la un tribunal nu impune obligativitatea dublului grad de jurisdicție în materie civilă sau instituirea căii extraordinare de atac a recursului în toate materiile, dacă accesul la un tribunal cu plenitudine de jurisdicție este efectiv, statele având o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac.

Așadar, accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție, acest drept putând fi supus unor condiționări de formă și de fond, iar existența uneia ori a multor căi de căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituție și nici de vreun tratat internațional la care România este parte.

Față de prevederile legale menționate, soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu este supusă recursului, iar exercitând calea extraordinară de atac, partea nu s-a conformat unei condiții specifice de admisibilitate a recursului.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Cum recursul de față înfrânge această regulă a procedurii civile, el se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.

În ceea ce privește solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționale a dispozițiilor art. 2 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 340/2009 și ale art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se rețin următoarele:

Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare prevede:

"Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Ca atare, din punct de vedere al contenciosului constituțional, instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate are atribuția, care reprezintă în același timp și o obligație, de a verifica dacă sunt respectate o serie de reguli procedurale specifice acestei excepții.

Verificarea condițiilor formale de admisibilitate de către instanță nu presupune o analiză a conformității cu Constituția a dispozițiilor considerate a fi neconstituționale, ci doar o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția, ca incident procedural, poate fi invocată.

Prin urmare, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată de textul art. 29 din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condițiilor de admisibilitate.

În cauză, se constată că, deși recurenta a susținut că dispozițiile art. 2 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 340/2009 încalcă prevederi constituționale și de drept comunitar, în realitate, ceea ce urmărește prin demersul promovat este interpretarea de către Curtea Constituțională a acestor prevederi legale în sensul dorit de parte, respectiv cel al posibilității atacării cu recurs a soluției de respingere a cererii de sesizare a CJUE.

Astfel, recurenta solicită a supune cenzurii instanței de contencios constituțional modalitatea de interpretare a unor dispoziții legale, neformulând o veritabilă excepție de neconstituționalitate a respectivelor prevederi.

Aceeași este situația și în ceea ce privește art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în raport de care recurenta solicită a se interpreta dacă se aplică în sensul conferirii caracterului definitiv al soluției de respingere a cererii de sesizare a CJUE.

Raportând, așadar, condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale la cerințele prevăzute la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, se observă că solicitarea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 340/2009 și ale art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 340/2009 și ale art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Europene de Justiție, cuprinsă în decizia nr. 207/R din 25 iunie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 aprilie 2021.