ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1068/2021

Ședința publică din data de 18 mai 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin decizia nr. 786 din data de 7 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea formulă de A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 340/2009 și ale art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, instanța, în esență, a reținut că, deși recurenta-petentă a susținut că dispozițiile art. 2 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 340/2009 încalcă prevederi constituționale și de drept comunitar, în realitate, ceea ce urmărește prin demersul promovat este interpretarea de către Curtea Constituțională a acestor prevederi legale în sensul dorit de parte, respectiv cel al posibilității atacării cu recurs a soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Totodată, a constatat că aceeași este situația și în ceea ce privește art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în raport de care recurenta solicită a se interpreta dacă se aplică în sensul conferirii caracterului definitiv al soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Ca atare, a apreciat că, raportând condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale la cerințele prevăzute la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, solicitarea recurentei-petente nu poate fi primită.

Împotriva deciziei nr. 786 din data de 7 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2015, a declarat recurs petenta A..

În motivarea recursului, recurenta-petentă a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea, eludarea și denaturarea condițiilor de admisibilitate concret și limitativ prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța făcând aprecieri asupra conținutului și calității argumentelor motivării excepției de neconstituționalitate, conchizând abuziv, cu depășirea limitelor competenței sale, că nu ar fi o veritabilă excepție de neconstituționalitate.

Contrar celor reținute de către instanță prin hotărârea recurată, recurenta-pârâtă a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Astfel, a arătat că a ridicat excepția în fața instanței, dispozițiile vizate de excepție sunt cuprinse în legi, erau și sunt în vigoare, au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât instanța a soluționat recursul în temeiul acestora, și Curtea Constituțională nu a dat o decizie prin care să fi constatat neconstituționalitatea acestor dispoziții.

A subliniat că instanța în fața căreia se ridică excepția de neconstituționalitate nu este îndrituită să verifice ce urmărește autorul excepției sau dacă excepția este veritabilă.

În cauză intimatele nu au formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului:

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Totodată, alin. (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd că excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial sau de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă, precum și că nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Corelativ, alin. (5) din același articol, dispune că, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, este limitată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condițiilor de admisibilitate.

În speță, instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, apreciind, prin urmare, că aceasta nu poate fi primită, în condițiile în care recurenta-petentă a urmărit, în realitate, interpretarea dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată.

Recurenta-petentă, în esență, a criticat hotărârea recurată, apreciind că instanța și-a depășit atribuțiile ce i-au fost conferite de art. 29 din Legea nr. 47/1992, atunci când a reținut că nu a invocat o veritabilă excepție de neconstituționalitate, ci urmărește să obțină din partea Curții Constituționale o interpretare a respectivelor dispoziții legale.

Or, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, recurenta-petentă a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 2 alin. (2) - sintagma "dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză" - și (5) din Legea nr. 340/2009, dacă se interpretează în sensul că refuzul de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene este exclus atacării cu recurs, precum și a art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dacă se interpretează că acesta conferă caracter definitiv și refuzului de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Înalta Curte reține că, raportat la condițiile impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, invocarea excepției de neconstituționalitate presupune susținerea neconformității unor dispoziții legale cu normele constituționale și nu o solicitare de interpretare a acestora din partea instanței de contencios constituțional.

Ca atare, nu se poate constata că instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate a nesocotit dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în contextul în care aceasta a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de alin. (1) al acestui articol din perspectiva susținerii neconstituționalității unor dispoziții legale, concluzionând că această cerință nu este îndeplinită având în vedere că partea urmărește interpretarea acestora de către Curtea Constituțională.

Nu se poate reține că procedând în această modalitate instanța a analizat pe fond excepția, întrucât o asemenea analiză ar fi presupus verificarea conformității unor dispoziții legale cu dispozițiile constituționale, ceeea ce, în speță, nu a avut loc.

În plus, constatarea neîndeplinirii uneia dintre condițiile prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992 face de prisos cercetarea îndeplinirii celorlalte cerințe reglementate de aceste dispoziții legale, întrucât pentru admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale se impune ca acestea să fie întrunite cumulativ, iar neîndeplinerea uneia dintre condițiile de admisibilitate determină soluția de respingere a cererii.

Prin urmare, față de cele anterior reținute și de dispozițiile legale evocate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva deciziei civile nr. 786 din data de 7 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2021.