ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 775/2021

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

asupra contestației în anulare constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare A., arătând că prin decizia atacată, recursul a fost respins, ca nefondat, fără ca toate motivele de casare să fi fost analizate în integralitate pentru fiecare din cele 2 capete principale de cerere pentru care au fost declarate căile de atac prevăzute de lege.

În ceea ce privește admisibilitatea de principiu, a precizat că decizia nr. 2161/2019 se încadrează în prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

A menționat că la data la care a fost înregistrată cererea, decizia pronunțată în recurs de Înalta Curte nu i-a fost comunicată, contrar prevederilor art. 27 alin. (1) C. proc. civ., la adresa din str. x, București, adresă care este adresa legală de domiciliu din 2018, deși la dosar există dovezi de comunicare la această adresă pe durata judecății recursului.

A susținut astfel că este în termenul prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. civ., termen care nici măcar nu a început să curgă, pentru că nu i-a fost comunicată decizia pronunțată în recurs și atacată cu contestație în anulare, din motive care nu-i sunt imputabile - art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

A învederat că prezenta contestație în anulare este formulată în temeiul art. 504 alin. (2) și art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. cu privire la 2 capete principale de cerere dintre cele 3 care au fost ridicate în cererea de chemare în judecată, modificată și completată în condițiile legii, astfel încât îndeplinește toate condițiile de admisibilitate.

În continuare, contestatoarea a prezentat motivele de casare invocate în cererea de recurs în termenul prevăzut de lege asupra cărora instanța a omis să se pronunțe prin decizia nr. 2161/2019.

A precizat astfel că, cererea de chemare în judecată, așa cum a fost formulată, modificată și completată, a avut și are obiectul menționat în cererea de recurs pag. 14-16 (și în cererea de apel), pe care l-a reiterat.

A susținut că din motivarea cererii reiese foarte clar faptul că daunele sunt pretinse pentru tulburarea de posesie, pentru violențele verbale și fizice, jignirile și amenințările, pentru încălcarea dreptului la viață privată, cât și acțiunile ocazionate de "procesele-verbale de constatare", evenimente raportate la un contract de locațiune, chiar dacă au fost invocate și atingeri aduse demnității toate fiind motivate și prin lipsa intenționată a curentului electric din locație și prin furturile sistematice care au avut loc timp de 1 an în locație.

În continuare, a prezentat obiectul cauzei stabilit prin cererea modificată de chemare în judecată ca reprezentând stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele aduse încălcării dreptului la viață, dreptului la viața intimă, familială și privată și la integritate fizică și psihică, pentru tratament inuman și degradant, tortură psihică, de către pârâți, în temeiul răspunderii civile contractuale și/sau de delictuale, după caz.

Contestatoarea a reiterat și obiectul cauzei stabilit prin cererea completatoare de chemare în judecată prin care a solicitat instanței să oblige pârâții la plata unor sume cu titlu de daune-interese în temeiul răspunderii civile contractuale și/sau delictuale, după caz.

A concluzionat că din toate considerentele de mai sus reiese că obiectul acțiunii, astfel cum a fost modificat și completat în termenul legal, modificare și completare necontestată de pârâți este cerere în pretenții și angajarea răspunderii civile contractuale și/sau delictuale, după caz, a pârâților.

A susținut că, în fapt și în drept este vorba despre trei capete principale de cerere, respectiv daune morale pentru atingeri aduse onoarei și demnității cu privire la B., acțiune în pretenții/răspunderea civilă delictuală și/sau contractuală, după caz, pentru toți pârâții și răspunderea pentru produsele cu defecte cu privire la pârâtul B..

Potrivit contestatoarei, aceste 3 capete principale de cerere în judecata fond nu au fost corect și legal consemnate de către instanță, cu încălcarea art. 22 alin. (5) și (6), art. 9 alin. (2) și art. 13 C. proc. civ., iar în judecata din apel a fost menționat ca existând doar capătul principal de cerere nr. 2.

În ceea ce privește judecata în recurs, contestatoarea a precizat că în decizia pronunțată a fost menționat doar capătul principal de cerere nr. x referitor la daune morale aduse vieții, onoarei, demnității și reputației, în toată decizia neexistând nicio analiză pe fond în legătură cu motivele de casare ridicate pentru fiecare intimat în parte în cadrul capelelor principale de cerere nr. x și nr. 3 astfel cum au fost precizate mai sus, deși au fost invocate ca motive de recurs care se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar recursul a fost declarat admisibil.

A apreciat, pe cale de consecință, că este în drept să invoce faptul că instanța de recurs nu numai că nu a consemnat în decizie că există ultimele 2 capete principale de cerere dar a omis să se pronunțe/nu s-a pronunțat deloc cu privire la niciun motiv de casare invocat în cererea de recurs, în exclusivitate în legătură cu ultimele două ca capete principale de cerere.

A considerat că în drept este situația prevăzută de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., respectiv prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului cu privire la capetele principale de cerere nr. x și nr. 3, astfel încât se impune aplicarea art. 497 din cod cu precizarea că directivele europene sunt dispoziții de ordine publică - art. 489 alin. (3).

În continuare contestatoarea a făcut trimitere la jurisprudență, prin indicarea deciziei nr. 1724 din 19 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

A susținut, în concluzie, că instanța de recurs s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut (capătul principal de cerere nr. 1), dar nu s-a pronunțat asupra ceea ce s-a cerut.

În final, contestatoarea s-a prevalat de art. 425 alin. (1) lit. c), art. 174 alin. (1), art. 178 alin. (1) C. proc. civ., sens în care a solicitat constatarea nulităților absolute ale tuturor hotărârilor pronunțate în acest dosar.

Pentru toate aceste motive a arătat că se impune admiterea contestației în anulare și analizarea aspectelor omise în recurs cu consecința anulării deciziei contestate.

Prin rezoluția din 10 februarie 2021, s-a fixat termen de judecată la 7 aprilie 2021, în ședință publică, cu citare părți.

II. Considerentele Înaltei Curți

Referitor la excepția tardivității contestației, invocată prin întâmpinarea intimaților, se rețin următoarele:

Din analiza înscrisurilor existente în dosarul de recurs, se constată că decizia atacată a fost comunicată către contestatoare la data 16 decembrie 2019, în șoseaua x, București .

Or, potrivit celor consemnate în practicaua încheierii din 25 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la respectivul termen de judecată, apelanta - reclamantă A. a solicitat ca toate actele de procedură să-i fie comunicate la adresa menționată în actul de identitate, respectiv în București, str. x.

Se reține în aceste condiții că la dosarul de recurs nu există dovada comunicării deciziei atacate către contestatoare la adresa din str. x.

Prin Decizia nr. 390 din 5 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 767/2019, Curtea Constituțională, în analizarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 506 C. proc. civ., referindu-se la momentul de la care încep să curgă termenele procedurale, a statuat în sensul că, comunicarea hotărârii reprezintă garanția unui proces echitabil și transparent, scopul acesteia fiind acela ca părțile să ia act de conținutul hotărârii și să își poată formula, dacă este cazul, criticile împotriva acesteia.

În ceea ce privește termenul de 1 an prevăzut de art. 506 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., instanța de contencios constituțional a reținut că acesta are semnificația unui termen-limită, înlăuntrul căruia trebuie să aibă loc comunicarea hotărârii atacate și, totodată, exercitarea contestației în anulare.

Totodată, Curtea Constittuțională a mai statuat că și în cazul în care hotărârea nu a fost redactată și, prin urmare, comunicarea nu a avut loc în termenul de 1 an de la data rămânerii definitive a acesteia, partea nu va putea fi decăzută din termenul de formulare a contestației.

Prin urmare, având în vedere că la dosarul de recurs nu există dovada comunicării deciziei atacate la adresa indicată de contestatoare, respectiv în str. x, se va respinge excepția tardivității cererii, invocată prin întâmpinare.

Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., invocat de contestatoare ca temei al demersului judiciar, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen.

În speță, contestatoarea a arătat că motivul formulării contestației în anulare este acela că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat asupra criticii prin care a susținut neanalizarea de către instanțele fondului a capetelor 2 și 3 din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată și modificată.

Or, se observă că această susținere nu este întemeiată.

Astfel, prin decizia atacată, instanța de recurs a analizat motivul subsumat pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., referitor la faptul că atât instanța de fond, cât și cea de apel s-au pronunțat asupra unui alt obiect al acțiunii decât aceluia cu care au fost legal învestite.

Ca atare, susținerea contestatoarei, întemeiată pe dispozițiile art. 503 pct. 3 C. proc. civ., este eronată întrucât, verificând considerentele deciziei atacate, se reține că instanța de recurs a analizat modul în care instanțele fondului au apreciat asupra cererii de chemare în judecată, cu modificările și completările ulterioare.

De altfel, trebuie observat că prin cercetarea motivelor de casare trebuie înțeleasă analiza motivelor de recurs, iar nu omisiunea instanței de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat de recurentă, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de nelegalitate enumerate limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, contestația în anulare nu poate fi primită dacă instanța a omis să cerceteze un simplu argument, iar nu un motiv de casare, întrucât argumentele sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină. Instanța de recurs poate grupa argumentele invocate în susținerea acestuia, răspunzându-le printr-un considerent comun, caz în care nu se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul, așa cum susține contestatoarea din prezenta cauză.

De vreme ce art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este neechivoc în privința omisiunii de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate în termen, ori de câte ori se aduce în discuție necercetarea unor argumente care susțin motivele de recurs, contestația în anulare urmează a fi respinsă deoarece reevaluarea argumentelor de nelegalitate constituie o rejudecare a recursului, care excedează acestei căi extraordinare de atac.

În aceste condiții, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestatoare, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, securitatea raporturilor juridice fiind o dimensiune esențială.

Criticile privind nulitatea hotărârilor nu se circumscriu cazurilor reglementate de lege în cazul contestației în anulare, o eventuală cenzură asupra legalității soluției date fiind incompatibilă cu respectiva cale extraordinară de atac de retractare.

În ceea ce privește invocarea de către contestatoare a art. 504 alin. (2) C. proc. civ. se observă că acesta nu este incident cauzei, în condițiile în care se referă la o condiție de admisibilitate a contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (1) din cod.

Având în vedere considerentele anterior prezentate, Înalta Curte constată că, în speță, nu se poate reține omisiunea cercetării vreunui motiv de casare, invocat de recurentă în termen, în sensul celor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. și că, în realitate, prin formularea căii de atac a contestației în anulare, contestatoarea este nemulțumită de modalitatea în care instanța de recurs a apreciat asupra caracterului nefondat al motivelor de casare invocate de aceasta.

Pentru cele ce preced, se va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității.

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 2161 din 21 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2021.