ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 630/2021

HOTĂRÂRE

25.03.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 630/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra conflictului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26.11.2019 pe rolul Judecătoriei Hunedoara sub nr. de dosar x/2019, creditoarea S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe debitorul S.C. B. S.R.L. solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să dispună emiterea unei ordonanțe de plată prin care să fie obligată debitoarea la plata sumei de 5.156,69 RON la care se adaugă plata dobânzii legale, în conf.cu prev.art. 1535 alin. (1) C. proc. civ. și art. 2 din O.G. nr. 13/2011 calculată de la data scadenței facturilor și până la cea a plății efective. S-au solicitat cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

În susținerea cererii, s-a arătat, în esență, că între părți s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. x/10.04.2019 s-a obligat creditoarea să furnizeze contra cost, către cumpărător, produse alimentare. În urma furnizării de marfă s-au emis facturi care nu au fost onorate. Întrucât debitoarea nu a achitat debitul restant a somat-o să achite acest debit conform art. 1015 C. proc. civ., însă debitoarea nu s-a conformat.

Creditoarea a apreciat că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă care constă în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract însușit de părți prin semnătură.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1350 alin. (1) și (2) din Noul C. civ., 1014-1015 și următoarele C. proc. civ. și art. 46 din Codul Comercial.

Prin sentința civilă nr. 80/22.01.2020 Judecătoria Hunedoara a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca reținându-se incidența dispozițiilor art. 1015 C. proc. civ., care prevede "Dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1.014 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță".

Instanța a constatat că între părți a fost încheiat contractul nr. x/10.04.2019, care la art. 19 prevede că "eventualele litigii care s-ar putea ivi în legătură cu acest contract vor fi soluționate pe cale amiabilă iar dacă acest lucru nu este posibil, vor fi soluționate de instanțele competente în a căror rază teritorială se află sediul vânzătorului"; iar în același contract se prevede că sediul vânzătorului este în Baciu, județul Cluj, aspect care reiese și din certificatul constatator emis de ONRC .

S-a reținut că dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., prevăd că:

"Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

Față de aceste considerente și, având în vedere că sediul vânzătorului se află în comuna Baciu, județul Cluj, localitate care se află în circumscripția Judecătoriei Cluj Napoca, instanța a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei la Judecătoria Cluj Napoca.

Învestită prin declinare, Judecătoria Cluj Napoca prin sentința nr. 3835 din 5 august 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu și a declinat în favoarea Judecătoriei Hunedoara competența de soluționare a cererii. A constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Hunedoara și Judecătoria Cluj-Napoca, a dispus suspendarea judecății cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele considerente: Obiectul litigiului de față îl constituie cererea de emitere a ordonanței de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata unei sume de bani, reprezentând prețul unor bunuri livrate de către creditoare în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/10.04.2019.

Potrivit art. 1016 noul C. proc. civ., dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1.015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/10.04.2019, în art. 19, părțile au stipulat ca eventualele litigii care s-ar putea ivi în legătură cu acest contract să fie soluționate pe cale amiabilă, iar dacă acest lucru nu este posibil, să fie soluționate de instanțele competente în a căror rază teritorială se află sediul vânzătorului. Conform art. 126 alin. (1) noul C. proc. civ., părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună, să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Aceste dispoziții legale reglementează posibilitatea stabilirii altei instanțe competențe teritorial decât cea de drept comun, dacă normele de competență nu au un caracter exclusiv, alegerea de competență reprezentând o prorogare convențională de competență teritorială.

Potrivit art. 129 alin. (1) noul C. proc. civ. necompetența este de ordine publică sau private, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că, necompetența este de ordine publică:- 1. în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; -2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; -3. în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Art. 129 alin. (3) stipulează că în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată. Din analiza acestor norme legale, rezultă că este absolută competența generală, materială și teritorială exclusivă, iar competența teritorială în pricinile privitoare la bunuri, cu excepția celor prevăzute la art. 117-121 noul C. proc. civ., privitoare la imobile, moștenire, societăți, insolvență, concordat preventiv și împotriva unui consumator, precum și cele referitoare la alte drepturi de care părțile pot să dispună, competența teritorială este relativă.

Or, în speță, obiectul litigiului dedus judecății constă în solicitarea creditoarei de obligare a debitoarei la plata unei sume de bani, izvorând dintr-un contract de vânzare-cumpărare de mărfuri. În consecință, raportat la dispozițiile art. 129 alin. (2) noul C. proc. civ., norma de competență teritorială aplicabilă este de ordine privată.

Potrivit art. 116 noul C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar potrivit art. 130 alin. (2) noul C. proc. civ. necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

În speță, debitoarea nu a formulat întâmpinare și nici nu și-a desemnat vreun reprezentant în fața Judecătoriei Hunedoara, la termenul de judecată la care a fost discutată competența instanței, fiind astfel decăzut, potrivit art. 208 alin. (2) noul C. proc. civ., din dreptul de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu dispune altfel.

Prin urmare, se constată că renunțarea la convenția părților, inserată la art. 19 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/10.04.2019, a avut loc odată cu sesizarea de către creditoare a Judecătoriei Hunedoara, în a cărei rază teritorială se află sediul debitoarei, iar debitoarea nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței astfel sesizate, astfel încât clauza de alegere a competenței nu mai poate produce efectele stabilite prin contractul încheiat între părți.

În aceste condiții, Judecătoria Cluj-Napoca a arătat că excepția de necompetență teritorială relativă nu a fost invocată de către debitoare în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., iar Judecătoria Hunedoara nu o putea invoca din oficiu, motiv pentru care soluționarea cauzei a fost declinată la Judecătoria

.Cu privire la conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Cluj Napoca și Judecătoria Hunedoara, cu a cărui soluționare a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, creditoarea S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe debitoarea S.C. B. S.R.L. solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să emită o ordonanță de plată prin care să fie obligată debitoarea la plata sumei de 5.156,69 RON la care se adaugă plata dobânzii legale, în conf.cu prev.art. 1535 alin. (1) C. proc. civ. și art. 2 din O.G. nr. 13/2011 calculată de la data scadenței facturilor și până la cea a plății efective. S-au solicitat cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

Suma de plată solicitată își are izvorul în contractul nr. x/10.04.2019, care la art. 19 prevede că "eventualele litigii care s-ar putea ivi în legătură cu acest contract vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar dacă acest lucru nu este posibil, vor fi soluționate de instanțele competente în a căror rază teritorială se află sediul vânzătorului".

Potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ. "Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

Din dispozițiile art. 129 alin. (3) C. proc. civ., ce reglementează excepția de necompetență teritorială exclusivă, rezultă că, și în cazul ordonanței de plată, competența este de ordine privată și nu de ordine publică.

Cum în cauză, debitoarea nu a depus întâmpinare, în condițiile prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., și cum prin dispozițiile legale enunțate excepția necompetenței teritoriale relative este lăsată doar la îndemâna pârâtului, și nu la aprecierea intervenienților forțați sau a instanței, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ. urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hunedoara.