ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 960/2021

Ședința publică din data de 13 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pentru a hotărî astfel, tribunalul, în ceea ce privește excepțiile lipsei capacității de exercițiu a debitoarei si cea a lipsei calității de reprezentant legal al debitoarei, le-a considerat neîntemeiate.

În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentanți convenționali a avocaților debitoarei, din cadrul C., D. și societății de avocatură E., tribunalul a respins-o, întrucât la dosarul cauzei există împuternicirile avocațiale în original, precum si copia contractelor de asistentă juridică, prin care apărătorii sus menționați au fost împuterniciți să o reprezinte pe debitoarea B. S.A., în litigiul dedus judecății.

Referitor la nulitatea absolută a contractului de asistență juridică nr. x/22.05.2019 și a contractului de asistență juridică nr. x/01.07.2019, tribunalul a reținut că obiectul cererii deduse judecății îl formează ordonanța de plată, aceasta nefiind investită cu vreun capăt de cerere privind nulitatea contractelor de mai sus.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat a celor 4 hotărâri judecătorești, respectiv sentința civilă nr. 10/17.01.2017 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II a civilă, în dosarul x/2016, hotărârea nr. 73 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, sentința nr. 436/17.01.2017 a Judecătoriei Craiova, pronunțată în dosarul nr. x/2016, sentința nr. 11806/19.10.2016 a Judecătoriei Craiova, pronunțată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin hotărârea nr. 2623/27.02.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Craiova, tribunalul a considerat că nici această excepție nu este întemeiată și a respins-o, întrucât prin sentințele de mai sus nu a fost dezlegată problema de drept dedusă judecății.

Referitor la excepția tardivității depunerii întâmpinării și decăderea debitoarei din dreptul de a formula întâmpinare, tribunalul a considerat-o neîntemeiată, astfel că a respins-o.

Având în vedere soluția de respingere a excepțiilor de mai sus, tribunalul a respins și excepția nulității actelor de procedură, invocată de creditoare.

În continuare, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 1014 alin. (1) C. proc. civ., reținând că pentru promovarea unei acțiuni pe calea ordonanței de plată, creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă și să constea în obligația de plată a unei sume bani ce rezultă dintr-un contract, să fie constată printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris.

Tribunalul a mai avut în vedere că, potrivit art. 1021 alin. (1) C. proc. civ., dacă debitorul contestă creanța, instanța verifică dacă respectiva contestație este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului prin încheiere, iar conform alin. (2), dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanța va respinge cererea creditorului privind ordonanța de plată prin încheiere.

În cauză, a constatat tribunalul, creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata sumei de 483.621,26 RON, reprezentând daune interese, conform art. 4 din actul adițional la contractul de cesiune drepturi litigioase, autentificat sub nr. x/23.05.2017 de BNP F., pentru care a emis factura fiscală nr. x/08.04.2019.

Având în vedere că debitoarea, prin întâmpinare, a contestat creanța creditoarei, invocând mai multe apărări de fond împotriva înscrisului reprezentat de actul adițional la contractul de cesiune drepturi litigioase, autentificat sub nr. x/23.05.2017 de BNP F., de care a înțeles să se folosească creditoarea, în atare situație, tribunalul a considerat că sunt necesare verificări de fond, respectiv administrarea și altor probe, nu numai a înscrisurilor prevăzute de art. 1021 alin. (1) C. proc. civ., probe admisibile potrivit legii, dar aceasta este posibil numai în cadrul promovării unei acțiuni pe calea dreptului comun.

Pentru considerentele arătate, tribunalul a reținut că, în speță, creanța creditoarei nu este una certă, lichidă și exigibilă, aceasta având la îndemână formularea unei acțiuni în pretenții, pe calea dreptului comun, împotriva debitoarei, motiv pentru care a respins cererea de emitere a ordonanței de plată.

Întrucât creditoarea a fost în culpă procesuală, în temeiul art. 453 C. proc. civ., tribunalul a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 7140 RON cheltuieli de judecată (onorariu avocat) către debitoare.

Împotriva încheierilor din 11 septembrie 2019 și 25 septembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2019, a formulat cerere de revizuire revizuenta A. S.R.L., invocând, în drept, dispozițiile art. 509 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire și, în temeiul dispozitiilor art. 513 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., anularea încheierilor și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Revizuenta A. S.R.L. a expus o succintă circumstanțiere a registrului factual, invocând motive de fapt si de drept, dezvoltate în rigoarea dispozițiilor art. 148 alin. (1) C. proc. civ., susținând cu privire la litigiile existente între părți, în temeiul actului adițional din 28.02.2019 la Contractul de cesiune drepturi litigioase, că, la data de 13.05.2019, pârâta din prezenta cauza, în calitate de creditoare, a formulat cerere de emitere a ordonantei de plata înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti, sub nr. x/2019, urmare a declinării de competență, dosarul nr. x/2019 fiind solutionat de Tribunalul Dolj.

Revizuenta A. S.R.L. a arătat că, prin cererea în anulare, notele scrise depuse pentru termenul din 06.06.2019, concluziile scrise înregistrate sub nr. x/30.08.2019, a solicitat, sub aspect procedural, admiterea exceptiei lipsei capacității de exercițiu a debitoarei; sub aspect procedural, admiterea exceptiei lipsei calității de reprezentant a debitoarei, admiterea exceptiei lipsei calității de reprezentant convențional a avocaților din cadrul societății C., D., precum si a avocatilor din cadrul societatii de avocatura E.; sub aspect procedural, admiterea exceptiei nulității absolute a actelor de procedura îndeplinite de debitoare, prin reprezentanții conventionali; admiterea exceptiei tardivității si decăderii debitoarei din dreptul de a formula întâmpinare; sub aspect material, admiterea cererii de emitere a ordonantei de plată si obligarea debitorului la plata sumei in cuantum de 483.621,26 RON, reprezentând daune interese, conform art. 4 din Actul aditional la contractul de cesiune drepturi litigioase, autentificat sub nr. x/23.05.2017, de BNP F., consacrată prin factura fiscala nr. x din 08.04.2019.

Pe fondul cauzei, revizuenta a invocat autoritatea de lucru judecat deplină a considerentelor deciziei nr. 20/2016, pronunțată în recursul în interesul legii, de Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a mai susținut, în temeiul dispozitiilor art. 1025 alin. (1) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat deplina, în manifestarea pozitiva asupra fondului raportului juridic litigios, a dispozitiilor art. 430 alin, l) si alin. (2) si art. 431 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat deplina in manifestarea pozitiva (putere de lucru judecat) a considerentelor sentintei civile nr. 10 din data de 17.01.2017 pronuntata de Tribunalul Dolj - sectia a II-a Civila în dosarul nr. x/2016, definitiva prin decizia nr. 73/25.04.20172 pronuntata de Tribunalul Dolj - sectia a II-a Civila in dosarul nr. x/2017; sentintei civile nr. 436 din data de 17.01.2017 pronuntata de Judecatoria Craiova in dosarul x/2016; sentintei civile nr. 11806 din data de 19.10.2017 pronuntata de Judecătoria Craiova in dosarul x/2016, definitivă prin hotărârea nr. 2623/27.02.2017, pronuntata de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x/2016, punctual, revizuenta susținând că izvorul încheierii atât a contractului de cesiune drepturi litigioase, cât și a Actului aditional din 28.02.2019, îl reprezinta precontractul de cesiune drepturi litigioase nr. x din 18.01.2012 ("Precontractul") si Notificarea debitoarei nr. x/25.06.2015, fapt certificat in preambulul contractului de cesiune.

A susținut revizuenta că, după nenumărate litigii si executări silite a debitoarei, s-a convenit, de comun acord, încheierea contractului de cesiune drepturi litigioase, conform prevederilor Precontractului.

Prin cererea introductivă, ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, pe rolul Tribunalului Dolj - sectia a II-a Civilă, creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata "(...) sumei în cuantum de 589.732,47 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/91.09.2016, prin care este consacrata diferenta de plata a creantei asumate de debitoare conform precontractului de cesiune drepturi litigioase nr. 01/18.01.2012" (subl. ns.); solutionand cauza, prin sentinta civila nr. 10 din data de 17.01.2017, Tribunalul Dolj a obligat debitorul la plata sumei de 589.732,47 RON către creditor, in termen de 30 zile de la comunicarea prezentei sentințe, suma ce reprezintă diferenta de plata conform precontractului de cesiune drepturi litigioase; debitoarea a formulat cerere in anulare înregistrata pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. x/2017, solutionand cauza, instanta a respins cererea în anulare, hotărârea fiind definitivă. " (subl. ns.).

Prin cererea introductivă ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata " (...) sumei în cuantum de 15.634,85 RON reprezentând contravaloarea ratei lunare esalonate conform precontractului nr. x/18.01.2012, consacrată prin factura fiscală nr. x/05.04.2016 ", desi cererea a fost respinsă în prima instantă, creditoarea a formulat cererea în anulare, înregistarată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. x/2016. Solutionând cauza, prin sentinta civilă nr. 436/17.01.2017, Judecătoria Craiova a pronuntat următoarea soluție:

"admite cererea în anulare.(.). Ordonă debitoarei B. S.A. să plătească creditoarei A. S.R.L., suma de 15634,85 RON, facturată cu factura fiscală nr. x/05.04.2016, reprezentând rata lunară, conform precontractului de cesiune drepturi litigioase nr. 1/18.01.2012.(..) Definitivă și executorie".

Prin cererea introductivă, ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata " (".) sumei în cuantum de 20.049,75 RON reprezentând contravaloarea ratei lunare eșalonate, conform precontractului nr. x/18.01.2012, consacrată prin factura fiscală nr. x/02.08.2016 ", iar prin sentinta civilă nr. 11806 din data de 19.10.2016, Judecătoria Craiova a pronunțat următoarea soluție: "admite actiunea formulată de creditoarea A. S.R.L. (...) având ca obiect ordonanță de plată, ordonă debitoarei B. S.A. să plătească creditoarei A. S.R.L., în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe, suma de 20.049,75 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/02.08.2016 (..) Executorie ", debitoarea formulând cerere în anulare împotriva sus-mentionatei hotărâri judecătorești, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. x/2016; solutionând cererea, prin hotărârea nr. 2623/27.02.2017, instanța a dispus:

"respinge cererea în anulare. Definitivă."

Revizuenta A. S.R.L. a arătat că, potrivit dispozitiilor art. 1025 alin. (1) C. proc. civ., "ordonanța de plată este executorie, chiar dacă este atacată cu cerere în anulare și are autoritate de lucru judecat provizorie până la soluționarea cererii în anulare ". A fortiori, după solutionarea cererii în anulare autoritatea de lucru judecat devine definitivă, iar puterea de lucru judecat este cu atât mai legitimată cu cât între pricini există identitate de părti si de cauză a raportului juridic.

În ceea ce privește învederarea obligativității respectării autorității de lucru judecat deplin, în manifestarea pozitivă asupra fondului raportului litigios si a autorității de lucru judecat deplina in manifestarea pozitivă (putere de lucru judecat) apropiata de considerentele celor 4 hotărâri judecatoresti definitive invocate prin concluziile scrise, revizuenta a susținut ca aceste hotărâri se impun cu autoritate de lucru judecat deplina, in temeiul dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere art. 430 alin, (1) și (2) C. proc. civ., precum și art. 431 alin. (2) din același cod.

În doctrină, a susținut revizuenta A. S.R.L., s-a arătat că, în ipoteza puterii de lucru judecat " (...) nu este necesar să existe triplă identitate de părti, obiect si cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discutie o chestiune litigioasă, care să aibă legătură cu ceea ce s-a solutionat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozitiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ..".

De asemenea, a arătat revizuenta A. S.R.L., și jurisprudența a dat relevanță puterii de lucru judecat, în acest sens fiind redate considerente ale deciziei nr. 7207/3/2013 și nr. 1777/25.06.2015, ambele pronuntate de Înalta Curte de Casatie si Justitie -Sectia a II-a Civila.

În ceea ce privește obligativitatea respectării jurisprudentei CEDO, revizuenta a arătat că aceasta a stabilit obligativitatea precedentului judiciar în numeroase decizii, care au un mecanism limpede de actiune in dreptul intern, tranșat de art. 20 din Constitutie si Legea nr. 30/1994, care ratifica Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a libertatilor fundamentale si a protocoalelor aditionale la aceasta conventie. Constitutia stabileste, la art. 16, că cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fără privilegii si fara discriminari si nimeni nu este mai presus de lege, prin urmare este exclusa ab initio orice deviere de la aceasta egalitate, iar judecătorului in functiune nu îi este permisa o hotărâre diferita de cea pronuntata într-un alt caz, jurisprudenta C.E.D.O. fiind valorificată cu acuratete, prin sentinta comercială nr. 559/27.05.2009,pronuntată de Tribunalul Bihor - sectia Comercială.

A mai susținut revizuenta A. S.R.L. că, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile, privind soluționarea unei probleme juridice, nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză și obiect, ci este necesară doar probarea identității între problema solutionată irevocabil și problema dedusă judecătii, instanta fiind tinută să pronunțe aceeasi solutie, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la situatia încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.

Revizuenta A. S.R.L. a subliniat că puterea de lucru judecat nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde și asupra considerentelor acesteia, care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta, arătând că jurisprudenta C.E.D.O. statuează, cu valoare de normă supra-constitutională, imposibilitatea pronuntării, în cauze identice, a unor soluții contradictorii si diametral opuse. De altfel, înseși hotărârile C.E.D.O. sunt precedente judiciare, care obligă instanțele naționale la pronuntarea unor hotărâri în consens cu practica instantei de la Strassbourg, în respectiva problemă de drept. De asemenea, hotărârile C.E.D.O. se referă în mod direct sau indirect la precedentul judiciar ca element de asigurare a interpretării și aplicării unitare a legii.

Referitor la respectarea principiului securitatii juridice, revizuenta A. S.R.L. a susținut că, având o structură complexă, principiul securitătii juridice exprimă, în esentă, faptul că toti cetățenii trebuie protejati "contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităti pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă să o creeze".

A mai susținut revizuenta A. S.R.L. că principiul securității raporturilor juridice presupune, printre altele, că soluțiile definitive, date de instanțele judecătoresti, nu mai pot fi contestate. C.E.D.O. a stabilit că instanțele sunt obligate să tină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situatiei solutionate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenție.

Revizuenta a susținut că, urmare a declinării de competență, dosarul nr. x/2019 a fost soluționat de Tribunalul Dolj, prin încheierea din 11 septembrie 2019 și încheierea din 25 septembrie 2019, iar împotriva acestora a formulat cerere in anulare. Soluționând cererea, Tribunalul Dolj, prin încheierea din 10.02.2020 si sentinta nr. 26/13.02.2020, a respins exceptiile invocate de creditoare, precum și cererea in anulare.

În argumentarea motivului de revizuire prevăzut de art. 509, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., în ceea ce privește nerespectarea de către instanță a autorității de lucru judecat pozitive, revizuenta a arătat că, deși în încheierea din 11.09.2019, parte a încheierii din 25.09.2019, la pagina 6, paragraful 8 se retine:

"creditoarea A. S.R.L., prin administrator G., menționează autoritatea de lucru judecat deplină asupra fondului raportului juridic și autoritatea de lucru judecat deplină a considerentelor a 4 sentințe civile definitive: sentința civilă nr. 10/17.01.2017, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II a civilă, în dosarul nr. x/2016, hotărârea nr. 73, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016, sentința nr. 436/17.01.2017 pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x, sentința nr. 11806/19.10.2017, definitivă prin hotărârea nr. 2623 pronunțată de Tribunalul Dolj, instanța pune în vedere creditoarei prin reprezentant să pună concluzii pe scurt, având în vedere că se va amâna pronunțarea pentru a se depune concluzii scrise.".

A mai arătat revizuenta că, în încheierea din 25.09.2019, instanța a încălcat voit, cu bună știință autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei RIL nr. 20/2016, precum și autoritatea de lucru judecat deplina in manifestarea pozitiva a considerentelor celor 4 hotărâri judecătoresti definitive invocate. Totodată, revizuenta a redat considerentele reținute în încheierea din 25.09.2019, aflate la pag. 8 (par. 4 - 6) și pag. 9.

În opinia revizuentei A. S.R.L., a fost încălcată de către instanță și autoritatea de lucru judecat deplina asupra fondului raportului juridic litigios apropiata de considerentele celor 4 hotărâri judecatoresti definitive invocate, susținând că, în temeiul dispozitiilor art. 1025 C. proc. civ., fondul raportului juridic litigios a fost definitiv tranșat prin considerentele hotararilor judecatoresti invederate.

În privința apărării de fond a intimatei, retinută de instanță, privind necesitatea încheierii actului aditional din 28.02.2020, în forma autentică, datorita faptului că, în speță, contractul de cesiune drepturi litigioase a fost încheiat in forma autentică, revizuenta A. S.R.L. a considerat că problema formei, în care trebuia să fie încheiat precontractul de cesiune drepturi litigioase si contractul de cesiune drepturi litigioase, a fost definitiv transata prin hotărârile judecătoresti învederate.

Revizuenta A. S.R.L. a mai susținut că procedura ordonantei de plata este o procedura specială, care se completeaza cu celelalte dispozitii ale C. proc. civ., arătând că posibilitatea debitorilor de a formula apărări de fond este neechivoc prevăzuta in procedura ordonantei de plată, fiind reglementata prin dispozitiile art. 1021 alin. (2) C. proc. civ., importanța acordata de legiuitor autoritatii de lucru judecat pozitive, fiind reliefata prin dispozitiile art. 509 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu art. 513 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ.

Prin sentința nr. 39/2020 din 1 iulie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins excepția nelegalei constituiri și compuneri a completului de judecată, invocată de revizuenta A. S.R.L.; a respins ca inadmisibilă cererea formulată de revizuenta A. S.R.L., de revizuire a încheierilor din 11 septembrie 2019 și 25 septembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2019 și a obligat revizuenta A. S.R.L., la plata sumei de 2380 RON, către intimata B. S.A. - fosta H., reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut cu privire la excepția nelegalei constituiri și compuneri a completului de judecată, invocată de revizuenta A. S.R.L., că este nefondată, având în vedere art. 513 alin. (1) C. proc. civ. stabilește principiul potrivit căruia cererea de revizuire se soluționează în conformitate cu dispozițiile procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată.

În ceea ce privește compunerea completului de judecată, în materia cererilor de revizuire, nici textul de lege și nici Legea nr. 304/2004 nu conțin o prevedere expresă privitoare la compunerea completului, în cazul soluționării cererilor de revizuire și, de aceea, în jurisprudență, s-a decis că revizuirea se soluționează în aceeași compunere a completului de judecată, ca și cauza în care a fost pronunțată hotărârea atacată.

În speță, instanța a constatat că revizuenta A. S.R.L. a invocat drept temei al cererii sale de revizuire cazul special al contrarietății de hotărâri, respectiv a încheierii pronunțate la data de 11 septembrie 2019 de Tribunalul Dolj și a încheierii pronunțate la data de 25 septembrie 2019, de aceeași instanță, în dosarul nr. x/2019, având ca obiect procedura ordonanței de plată, potrivit dispozițiilor art. 1014 și următoarele C. proc. civ.

Din interpretarea art. 1016 C. proc. civ., art. 1.015 alin. (1) și art. 1019 alin. (1) din același act normativ, reiese, a reținut Curtea de Apel Craiova, că litigiile având ca obiect procedura ordonanței de plată, întemeiată pe dispozițiile art. 1014 și următoarele C. proc. civ., se judecă de instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei, în primă instanță și de un complet de judecată, format dintr-un singur judecător.

Prin urmare, aplicând principiul reglementat de dispozițiile art. 513 alin. (1) C. proc. civ. și cel decis de jurisprudență, Curtea de Apel Craiova a constatat că cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având ca obiect contrarietatea dintre încheierea pronunțată la data de 11 septembrie 2019 și încheierea pronunțată la data de 25 septembrie 2019, de Tribunalul Dolj, în materia ordonanței de plată, se soluționează în aceeași compunere a completului de judecată, format dintr-un singur judecător, ca și cauza în care a fost pronunțată încheierea atacată, respectiv cea din 25 septembrie 2019.

În aceste condiții, pentru considerentele relevate, instanța a constatat că excepția este nefondată, deoarece compunerea și constituirea completului de judecată, învestit cu soluționarea cererii de revizuire, formulată de revizuenta A. S.R.L., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru contrarietatea încheierilor pronunțate la datele de 11 septembrie 2019 și 25 septembrie 2019, de către Tribunalul Dolj, în procedura specială a ordonanței de plată, este legală.

Analizând cererea de revizuire, formulată de revizuenta A. S.R.L., prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova a constatat că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Textul de lege ce reglementează motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., are ca obiect, existența unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grad diferit, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, având ca scop înlăturarea coexistenței unor hotărâri potrivnice, pronunțate în una și aceeași cauză civilă.

Instanța a reținut că, pentru a fi aplicabil motivul de revizuire invocat, legiuitorul a reglementat condiția ca, prin hotărâri potrivnice, să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar hotărârile potrivnice trebuie să îndeplinească cerința triplei identități de cauză, obiect și părți și să fie pronunțate în dosare separate, iar nu pe parcursul ciclurilor procesuale ale aceleiași pricini.

În speță, Curtea de Apel Craiova a constatat că cerințele legale, anterior invocate, nu sunt îndeplinite, în ceea ce privește cererea de revizuire, formulată de revizuenta A. S.R.L., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât aceasta a solicitat revizuirea încheierii pronunțate la data de 11 septembrie 2019, în dosarul nr. x/2019, prin care prima instanță a amânat pronunțarea, pentru a fi depuse concluzii scrise, de către părți, potrivit art. 396 C. proc. civ. și a încheierii pronunțate la data de 25 septembrie 2019, de aceeași instanță și în aceeași cauză, prin care tribunalul a soluționat cererea de ordonanță de plată.

În acest context, instanța a constatat că cele două încheieri, ce fac obiectul prezentei cereri de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu îndeplinesc condițiile existenței unor hotărâri definitive potrivnice, prin care să fie încălcată autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

De altfel, revizuenta A. S.R.L., în cazul în care, prin încheierea pronunțată de Tribunalul Dolj, la data de 25 septembrie 2019, s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești anterioare, pronunțată între aceleași părți, în aceeași materie, avea la îndemână remediul juridic al invocării excepției autorității de lucru judecat, în cadrul exercitării căii de atac a cererii în anulare, formulată împotriva acestei ordonanțe de plată, conform art. 1024 C. proc. civ., a mai reținut Curtea de Apel Craiova.

În consecință, având în vedere considerentele expuse și textele de lege invocate, instanța a constatat că cererea de revizuire nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, în temeiul art. 513 C. proc. civ., a respins-o ca inadmisibilă.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a obligat revizuenta A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, în valoare de 2380 RON, reprezentând onorariu avocat, către intimata B. S.A., fosta H..

La 17 august 2020, revizuenta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 39/2020 din 1 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea cererii de recurs, casarea sentinței atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare.

După prezentarea registrului factual al cauzei, revizuenta a susținut că sentința este nelegală prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a arătat, în esență, că instanța nu și-a verificat din oficiu competența generală, materială si teritorială prin înfrângerea dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât, reținând ca la primul termen de judecata la care părțile au fost legal citate din data de 01.07.2020, instanța nu si-a verificat din oficiu competența, iar sancțiunea corelativa care intervine este nulitatea absoluta a hotărârii recurate

Într-o altă critică, recurenta a susținut că din hotărârea recurată lipsesc mențiunile referitoare la estimarea duratei procesului pentru garantarea previzibilității procesului, prin înfrângerea dispozițiilor art. 238 alin. (1) C. proc. civ.

A mai arătat că hotărârea recurata este nelegală datorită nerespectării de către instanța a dispozițiilor art. 233 alin. (1) lit. i) C. proc. civ., în sensul că nu sunt reținute de către instanța susținerile formulate prin concluziile scrise înregistrate sub nr. x/01.07.2020 orele 08:41 (anterior ședinței de judecata de la orele 10:50) invocate in vederea respingerii excepției inadmisibilității cererii de revizuire, ridicată din oficiu de instanță.

Totodată, a menționat că hotărârea recurata este nelegala datorita nerespectarii de către instanța a dispozițiilor art. 402 prima teza C. proc. civ. Astfel, conform listei ședințelor de judecata desfășurate in data de 01.07.2020, hotărârea recurata nu a fost pronunțata in ședința publica, pe cale de consecința, această sentință este lovita de nulitate absoluta prin aplicarea dispozițiilor art. 176 C. proc. civ.

Într-o altă critică, recurenta a susținut că hotărârea recurata a fost pronunțata prin înfrângerea principiului disponibilității părților in procesul civil, dar si în privința obligațiilor care ii revin conform art. 9, art. 22 alin. (1), (2), (6) si (7) si art. 6 C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea absoluta a soluției pronunțate.

A mai arătat recurenta că, deși prin Concluziile scrise înregistrate Ia dosarul cauzei sub nr. x/01.07.2020 ora 08:41, a învederat o serie de argumente în susținerea respingerii excepției inadmisibilitatii cererii de revizuire, invocate din oficiu, judecătorul cauzei a omis sa se pronunțe asupra apărărilor menționate de recurenta.

Hotărârea recurata a fost pronunțata prin înfrângerea dispozițiilor art. 24 si art. 25 C. proc. civ. raportate la art. 431 alin. (2) C. proc. civ., a arătat recurenta.

În susținerea acestei critici a arătat că cererea de emitere a ordonanței de plata a fost înregistrata sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului București in data de 13.05.2019, astfel încât sunt aplicabile cererii de revizuire dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., modificate prin Legea 310/2018, intrata in vigoare la 18 decembrie 2018.

Or, din considerentele sentinței recurate, reiese că instanța a reținut forma anterioara a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. in vigoare pana la data de 18 decembrie 2018.

În continuare, recurenta a susținut că judecătorul cauzei a reținut în hotărârea atacata că revizuenta a formulat cerere de revizuire împotriva încheierii din 11.09.2019 si încheierii din 25.09.2019, or, indubitabil încheierea din 11.09.2019 - încheiere de amânare a pronunțării - face parte integranta din incheierea din 25.09.2019.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat, în sinteză, că instanța a interpretat si aplicat greșit dispozițiile art. 509 alin (1) pct. 8 raportate la art. 431 alin. (2) coroborat cu art. 430 alin. (1) si alin (2) C. proc. civ. si art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

După prezentarea unor considerații teoretice asupra autorității de lucru judecat negative (reglementate prin dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ.) si pozitive (reglementate prin dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.) și după expunerea unor considerații in susținerea admisibilității revizuirii pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, a unor considerații teoretice vizând interpretarea gramaticală a unor texte legale, recurenta a susținut că principiul unității terminologice obligă la interpretarea noțiunii autorității de lucru judecat din cadrul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., asa cum aceasta este definită în cadrul art. 430-431 C. proc. civ.

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, a mai arătat recurenta, presupune existenta unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței; nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv și considerente; această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă.

A susținut recurenta că interpretarea sistematică este secundară interpretării gramaticale si terminologice, si poate fi aplicată, ca regulă, numai în măsura în care norma juridică în sine este neclară din punct de vedere gramatical și terminologic. În plus, chiar dacă se apelează la interpretarea sistematică a art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., normele la care ar trebui să fie făcută raportarea, trebuie să fie în principal cele cuprinse în art. 430 si art. 431 C. proc. civ., ce definesc si explică autoritatea de lucru judecat, ca efect al hotărârilor judecătorești.

In susținerea nelegalitatii hotărârii recurate, s-a învederat, în temeiul art. 431 alin. (2) coroborat cu art. 430 alin (1) si alin. (2) C. proc. civ., având in vedere identitatea de chestiune litigioasa - admisibilitatea cererii de revizuire întemeiata pe încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat in procesele incepute după data de 18 decembrie 2018 -prezumția lucrului judecat apropiata de considerentele deciziei nr. 181/2019 din 11.02.2019 a Curții de Apel Cluj, deciziei nr. 283/2020 din 03.07.2020 a Curții de Apel Cluj, deciziei nr. 221/2020 din 29 iunie 2020 a Curții de Apel Brașov.

In continuare, a susținut recurenta, ținând cont de art. 25 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia procesele în curs de judecată precum executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi, rezultă ca modificările și completările C. proc. civ. operate prin Legea nr. 310/2018 de principiu, nu se vor aplica proceselor și executărilor silite deja începute la data intrării în vigoare a acestui act normativ, ci exclusiv celor demarate din data de 21.12.2018.

In concluzie, reținând cele învederate in precedent, recurenta a susținut că sentința nr. 39/2020 pronunțata la data de 01.07.2020 de Curtea de Apel Craiova in dosarul x/2020 este nelegala prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 si pct. 8 C. proc. civ. .

Intimata B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, si menținerea sentinței recurate ca fiind temeinica și legala.

Înalta Curte, analizând sentința atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, în ceea ce privește invocarea unor excepții, prin concluziile scrise înregistrate la 12 aprilie 2021, reiterate, în parte, în ședința publică din 13 aprilie 2021 (reiterare ce vizează aspectul excepției nulității absolute a sentinței recurate prin prisma încălcării principiului publicității prevăzut de art. 17 C. proc. civ. și art. 12 din Legea nr. 304/2004, precum și a excepției nulității absolute prin prisma încălcării principiului repartizării aleatorii, prin sistemul Ecris, prevăzut prin dispozițiile art. 11 și 53 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 și prin art. 101 din Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi), Înalta Curte reține că recurenta tinde la suplimentarea motivelor de recurs prin invocarea acestor excepții.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs, iar conform art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Totodată, constată că, în considerarea art. 10 din C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.

În acest context, se reține că atunci când legea procesuală stabilește un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate, potrivit dispozițiilor art. 185 C. proc. civ.

Totodată, este de amintit că instanța are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Recurenta a invocat pe calea notelor de ședință excepțiile procesuale în sensul art. 245 C. proc. civ., cu precizarea efectuată în virtutea disponibilității procesuale că nu constituie o completare a memoriului de recurs. Cu toate acestea, excepțiile nu vizau refacerea ori anularea actelor de procedură din calea extraordinară de atac, ci din procedura desfășurată în fața instanței care a pronunțat hotărârea recurată și, prin urmare, neconformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, fiind circumscrise unor motive de nelegalitate, în sensul art. 488 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte subliniază că este necesar ca argumentele părții în susținerea unui motiv de recurs să se încadreze în tiparele motivării căii de atac, or, prin o parte dintre susținerile expuse prin concluziile scrise înregistrate la 12 aprilie 2021, reiterate, în parte, în cadrul dezbaterilor de la termenul din 13 aprilie 2021, recurenta-revizuentă încearcă suplimentarea motivelor de recurs, deși, potrivit legii, nu se pot adăuga motive de nelegalitate a hotărârii atacate cu recurs pe calea unor excepții, astfel încât aceste motive nu pot fi luate în analiză, având în vedere dispozițiile imperative ale art. 487 alin. (1) C. proc. civ. privind motivarea recursului, nefiind nici cazul unor motive de ordine publică ridicate din oficiu, de instanță, potrivit art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că acesta a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. privește ipoteza "când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Raportat la acest text de lege, Înalta Curte constată că motivele de ordin procedural, prin care recurenta-revizuentă a invocat încălcarea unor prevederi ale C. proc. civ. în privința desfășurării procesului, sunt neîntemeiate.

Prima critică a recurentei în sensul că instanța nu și-a verificat din oficiu competența generală, materială și teritorială, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., nu poate fi primită, în condițiile în care cauza a fost soluționată la primul termen de judecată din 01.07.2020, fără a se invoca incidente legate de competența instanței învestite cu soluționarea cererii de revizuire.

Verificarea competenței de către instanță, din oficiu, se face, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe și pot pune concluzii, și vizează doar competența reglementată prin norme de ordine publică, respectiv competența generală, materială și teritorială exclusivă.

Faptul că instanța nu a menționat expres că este competentă general, material și teritorial nu are nicio relevanță, în condițiile în care cererea de revizuire a fost soluționată de instanța învestită și având în vedere că nu rezultă vreo vătămare concretă a drepturilor procesuale ale revizuentei, care, de altfel, nu contestă competența instanței de revizuire în temeiul art. 510 alin. (2) C. proc. civ..civ.

Singura excepție care a fost invocată în soluționarea cererii de revizuire a fost aceea a excepției nelegalei constituiri și compuneri a completului de judecată, ridicată de revizuentă, excepție care și-a găsit rezolvarea în considerentele și dispozitivul sentinței recurate.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 238 alin. (1) din C. proc. civ., se reține că, potrivit acestui text de lege, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părților, va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil iar durata astfel estimată va fi consemnată în încheiere.

Chiar dacă s-ar constata neaplicarea acestei dispoziții, care vizează judecata la prima instanță, este necesar ca prin nerespectarea cerinței legale să se fi adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului de procedură, așa cum impune art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în speță.

Din împrejurarea că instanța de revizuire nu a făcut această estimare nu rezultă nicio vătămare concretă a drepturilor procesuale ale revizuentei, aceasta având posibilitatea de a-și formula apărările pe care le-a considerat necesare, în condițiile în care a fost legal citată.

Mai mult, faptul că instanța nu ar fi estimat durata necesară a procesului nu prezintă nicio relevanță, având în vedere că litigiul a fost soluționat la primul termen de judecată.

Într-o altă critică, recurenta a evidențiat nerespectarea de către curtea de apel a dispozițiilor art. 233 alin. (1) lit. i) C. proc. civ., în sensul că nu sunt reținute de către instanță susținerile sale formulate prin concluziile scrise înregistrate anterior ședinței de judecata, formulate in vederea respingerii excepției inadmisibilității cererii de revizuire.

Potrivit art. 233 alin. (1) lit. i) C. proc. civ., pentru fiecare ședință a instanței se întocmește o încheiere care trebuie să cuprindă cererile, declarațiile și prezentarea pe scurt a susținerilor părților, precum și concluziile procurorului, dacă acesta a participat la ședință; totodată, dispozițiile art. 233 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care hotărârea se pronunță în ziua în care au avut loc dezbaterile, nu se întocmește încheierea de ședință, mențiunile prevăzute la alin. (1) și (2) făcându-se în partea introductivă a hotărârii.

Înalta Curte constată că în partea introductivă a hotărârii recurate a fost inserată mențiunea potrivit căreia revizuenta a transmis prin e-mail concluzii scrise, precum și note de ședință, nefiind necesară evidențierea tuturor susținerilor formulate de parte, în condițiile în care cererile revizuentei, precum și poziția procesuală rezultă din actele dosarului.

Totodată, trebuie reținut că lipsa anumitor mențiuni nu atrage sancțiunea nulității hotărârii, atunci când elementele existente dau posibilitatea exercitării controlului judiciar, precum și faptul că pentru a interveni nulitatea în cazul redat de recurentă, partea trebuie să dovedească vătămarea suferită ori instanța de control judiciar trebuie să fie în imposibilitatea exercitării controlului judiciar din acest motiv.

Critica recurentei în sensul că hotărârea recurata este nelegală urmare a nerespectării de către instanță a dispozițiilor art. 402 prima teza C. proc. civ., aceasta nefiind pronunțată in ședință publică, este nefondată.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 402 teza I C. proc. civ., hotărârea se poate pronunța în ședință publică, la locul unde s-au desfășurat dezbaterile, de către președinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând și calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii.

Astfel, se constată, conform înscrisurilor dosarului curții de apel, că, în finalul minutei și dispozitivului sentinței recurate, este făcută mențiunea potrivit căreia hotărârea a fost pronunțată în ședință publică.

Or, atâta timp cât ultima mențiune pe care dispozitivul hotărârii judecătorești trebuie să o cuprindă conține atât data pronunțării, cât și faptul că aceasta s-a făcut într-o modalitate prevăzută de lege, sentința atacată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 402 teza I C. proc. civ., nefiind încălcată nicio normă de procedură.

Noua redactare a textului art. 402 din C. proc. civ. lasă la aprecierea judecătorului alegerea modalității de publicitate, în sensul că acesta va putea dispune pronunțarea hotărârii, fie în ședință publică, fie prin depunere la grefa instanței de judecată.

Recurenta nu este în situația unei necunoașteri asupra datei pronunțării hotărârii, a soluției, ori a datei de la care curge termenul de exercitare a căii de atac, respectiv de la comunicarea hotărârii, nici acest motiv de recurs nefiind întemeiat.

Critica recurentei prin care se susține că hotărârea recurată a fost pronunțată prin înfrângerea principiului disponibilității părților in procesul civil, dar si în privința obligațiilor care îi revin instanței, conform art. 9, art. 22 alin. (1), (2), (6) si (7) și art. 6 C. proc. civ., nu poate fi reținută.

Astfel, texetele de lege a căror încălcare se afirmă de către recurentă cuprind reglementări referitoare la dreptul de dispoziție al părților, la rolul judecătorului în aflarea adevărului și dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil.

Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că în speță au fost respectate toate aceste dispoziții legale judecătorul cauzei răspunzând printr-o analiză logico-juridică de sinteză, dar cuprinzătoare argumentelor revizuentei și procedând cu celeritate la soluționarea cererii cu care a fost învestită.

Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei omisiuni a pronunțării asupra apărărilor revizuentei, instanța nefiind ținută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

Critica recurentei-revizuente în sensul că hotărârea recurata a fost pronunțata prin înfrângerea dispozițiilor art. 24 si art. 25 C. proc. civ. raportate la art. 431 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că cererii de revizuire îi sunt aplicabile dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., modificate prin Legea 310/2018, nu poate fi primită.

Și aceasta, întrucât, recurenta-revizuentă nu a adus critici pertinente în raport cu considerentele reținute de Curtea de Apel Craiova în argumentarea soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, instanța enumerând condițiile de admisibilitate pe care trebuie să le îndeplinească această cale extraordinară de atac, prin prisma dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. (8) din C. proc. civ., care, de altfel, nu au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, pe care se întemeiază recurenta.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-revizuentă a susținut că instanța a interpretat si aplicat greșit dispozițiile art. 509 alin (1) pct. 8 raportate la art. 431 alin. (2) coroborat cu art. 430 alin. (1) si alin (2) C. proc. civ. si art. 513 alin. (4) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310/2018.

Dincolo de faptul că motivul prevăzut de acest text de lege poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, iar nu atunci când se invocă încălcarea unor norme de drept procesual, cum este cazul în speță, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta-revizuenta a atacat cu recurs sentința nr. 39/2020 din 1 iulie 2020, prin care Curtea de Apel Craiova a respins excepția nelegalei constituiri și compuneri a completului de judecată, invocată de revizuenta A. S.R.L.; totodată, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de aceasta privind revizuirea încheierilor din 11 septembrie 2019 și 25 septembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2019 și a obligat revizuenta A. S.R.L., la plata sumei de 2380 RON, către intimata B. S.A. - fosta H., reprezentând cheltuieli de judecată.

Observând criticile recurentei-revizuente, deși expuse în mod amplu în cuprinsul cererii de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu a arătat în concret care sunt argumentele pentru care, în opinia sa, nu este legală soluția dată de instanță, raportat la considerentele reținute de curtea de apel, memoriul de recurs conținând critici pe fondul cauzei, prin care se reiau în mare parte aspecte susținute prin cererea de revizuire.

Recurenta a atacat soluția dată cererii sale de revizuire, dar nu a dezvoltat critici prin care să arate în ce constă nelegalitatea măsurii adoptate de instanță, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a nemulțumirilor părții cu privire la soluția dată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată, precum și prezentarea unor considerații teoretice și doctrinare asupra noțiunilor de autoritate de lucru judecat și putere de lucru judecat, cu indicarea modificărilor intervenite prin Legea nr. 310/2018, nu se pot constitui în critici de nelegalitate a hotărârii recurate.

Obiectul recursului îi constituie hotărârea prin care, pe de o parte, s-a respins excepția nelegalei constituiri și compuneri a completului de judecată, soluție corectă în raport cu dispozițiile art. 513 din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a încheierilor din 11 septembrie 2019 și 25 septembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2019, astfel încât eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegală sentința.

Înalta Curte constată că, în argumentarea soluției de respingere a excepției nelegalei constituiri și compuneri a completului de judecată, invocată de revizuentă, instanța, aplicând principiul reglementat de dispozițiile art. 513 alin. (1) C. proc. civ. și cel decis de jurisprudență, a reținut că excepția este nefondată, deoarece compunerea și constituirea comp